~Lectură plăcută~

?: Te-am găsit, ultima piesă.

       Tresar la auzul vocii, iar inima începe să-mi bată nebuneşte. Înghit în sec şi simt cum înghet pe loc. Ultima piesă. Îmi arunc o privire prin cameră căutând o cale de scăpare. Ochii îmi sunt acaparaţi de uşa camerei ce se deschide lent. Sunetul pahatelor sparte se aude puternic în liniştea din camera. Încerc să scap din strânsoarea în care mă aflu, dar fără rezultat. Îmi fixez privirea asupra băiatului din faţa mea, dând peste o expresie îngrozită.

Ast: A... Abbadon...

       Inspir adânc, însă uit să mai expir. Persoana ce mă ţine captivă pufneşte amuzată şi îşi mută mâna ce îmi blochează gură. Profit de ocazie şi îmi întind mâna spre Ast.

Eu: Ast!

       Băiatul se mişcă repede, însă nu îndeajuns de rapid. Imaginea se schimbă brusc. Simt cum persoana mă eliberează din strânsoare. Mă zbat mai puternic grăbind eliberarea. Mă depărtez câţiva paşi apoi mă întorc spre răpitor. Îmi măresc ochii şi rămân nemişcată pentru câteva clipe. Bărbatul oftează şi îşi încrucişează mâinile la piept. Este îmbrăcat la fel ca în prima zi în care îl întâlnisem. Aceeaşi cămaşă neagră, aceeaşi frizură, aceeaşi pantaloni. Totul este la fel.

Abbadon: Termină cu analiza nefolositoare. Mă plictiseşte forma asta.

       Tresar scurt apoi mă încrunt încercând să înţeleg ce voia să zică. Răspunsul vine rapid. Forma sa umană dispare, fiind înlocuită de înfăţişarea sa naturală. Înghit în sec dându-mă încă un pas mai în spate. Privesc speriată creatura din faţa mea. Pielea îi e închisă, iar picioarele le are într-un mod ciudat-asemănătoare cu cele de capră. Respiraţia îmi dispare şi îmi ridic privirea spre faţa acestuia. De la brâu în sus pare mai uman. Bratele sale sunt brăzdate de taieturi ce sunt colorate în negru pentru a le scoate în evidenţă. Aripile sale sunt ca de liliac, strânse la spate şi pe alocuri găurite. Îmi mut ochii lent, ajungând la faţă. Rânjetul său batjocoritor mă întâmpină, iar ochii ciudaţi mă privesc flămânzi. Sclera îi este neagră, iar irisul e de un roşu aprins. Privirea sa se accentuează şi simt cum încep să-mi pierd echilibrul.

Abbadon: N-ai mai văzut un demon în forma naturală?

       Inspir adânc încercând să mă calmez. Îmi arunc o privire prin cameră căutând o metodă de ieşire. Aud tropăitul copitelor sale, semn că se apropie. Îmi fixez rapid privirea pe acesta.

Abbadon: Nu-mi place să vorbesc singur. Oricât ai caută, nu există ieşire.

Eu: Ce vrei de la mine?

Abbadon: O să afli curând. Nu te grăbi la moarte.

       Îmi micesc ochii încercând să mai scot cuvinte de la acesta. Demonul îmi aruncă o privire enervată şi face un semn ciudat din mână. În scurt timp aud zgomotul armurilor.

Eu: Ce vrei să faci?

Abbadon: Aruncaţi-o în carceră. O să am treabă cu ea mai târziu.

       Pufnesc nervoasă, iar două braţe mă prind şi mă imobilizează. Încerc să mă zbat, dar gardienii sunt mult prea puternici. În scurt timp sunt luată cu forţă şi târâtă spre ieşirea din cameră.

Eu: O să plăteşti pentru asta, Abbadon!

Abbadon: Astea au fost şi ultimele cuvinte ale mamei tale.

       Tresar şi îmi măresc ochii la auzul replicii. Îmi întorc privirea spre acesta îngrozită, însă sunt trasă afară din încăpere. Uşa se închide în urma mea, lăsându-mă să văd doar rânjetul triumfator al demonului. Strâng din dinţi şi încerc să mă împotrivesc gardienilor. În scurt timp sunt aruncată puternic într-un perete. Tuşesc dând forţat afară aerul din plămâni. Îmi restabilesc respiraţia şi simt cum lama rece a unei săbii îmi este lipită de gât. Stau nemişcată şi privesc gardianul, simţind cum un firișor de sânge mi se scurge pe gât.

?: Se pare că te-ai calmat. Nu cred că vrei să mori acum, dulceaţă.

       Îmi muşc obrazul enervată şi mă încrunt la acesta. Simt cum lama se departează lent de gât si, fără să-mi mai pese de pericol, acţionez. Îl lovesc puternic pe gardian între coaste, căci este singurul loc liber. Armura lui e diferită faţă de a altora. Bărbatul se ghemuieşte puţin încercând să-şi restabilească respiraţia. Profit de ocazie si îi prind mâna smulgându-i sabia. Mă dau câţiva paşi mai în spate ţinând arma pregătită de luptă. Gardianul face un pas în spate mârâind nervos. Inspectez camera observând că lipseşte al doilea gardian. Înghit în sec şi, când vreau să mă întorc, simt o lovitură puternică în spatele gâtului. Scap sabia din mâna şi vederea mi se înceţoşează uşor, uşor. Cad în genunghi scrâncind şi mai apoi mă prăbuşesc pe podea. Observ în ceaţă cum gardienii se apropie şi aud cum râd batjocoritor. În scurt timp totul devine negru şi nu mai simt nimic.

~Ast povesteşte~

Ast: Liana!

       Îmi întind mâna pentru a o prinde pe a Lianei. Înainte ca degetele noastre să se atingă, fata dispare fără urmă. Mă învârt în cameră căutând orice, dar doar risipeam timp. Lovesc puternic cu pumnul în perete şi ţip nervos. Părăsesc camera trântind uşa zgomotos în urma mea. Karen iasă din bucătărie cu o expresie confuza şi uşor speriată. Strâng din dinţi şi arunc un scaun prins în faţa mea.

Ast: O să-l omor cu mâinile mele! Whitney, plecăm!

       Băiatul îşi încrucişează mâinile la piept încercând să gândească. Mă încrunt la acesta abţinându-mă cu greu să nu-l omor pe el primul.

Karen: O să faci riduri. Zi ce ţi-a făcut Liana.

Ast*oftez nervos*: Eşti prost. Abbadon a răpit-o.

       Băiatul tresare şi îşi măreşte ochii privindu-mă fix. După expresia sa înţelegeam că uitase să mai şi respire.
Brusc îşi duce mâinile la cap şi îşi ia părul între degete părând mult mai stresat decât mine.

Karen: E de rău, Astaroth.

Ast*îmi dau ochii peste cap*: Nu zău.

Karen: Ea e ultima piesă...

       Un fior rece îmi străbate corpul când îi aud ultimele cuvinte. Mă prind cu o mână de perete încercând să îmi ţin intact echilibrul. Îmi muşc puternic buza apoi înjur printre dinţi lovind peretele. Simt cum casa se cutremură şi aud pe alocuri cum se fac fisuri.

Ast: Fuck...

       Mă desprind lent de peretele camerei inspectând cu privirea ceea ce mă înconjoară. Uşa de la intrare se deschide lent scoţând un scârţâit lung.

Verra: Dacă ştiam că o să-mi distrugeţi casa vă lăsam afară.

Ast: E intactă. Cred.

Verra: Dacă nu-ţi controlezi nervii n-o să mai fie intactă.

       Scrâncesc din dinţi apoi oftez zgomotos. Păşesc uşor până ajung în faţa canapelei unde mă aşez. Îmi ronţăi buza inferioară încercând să mă calmez. La naiba!

Ast: Nu mă pot calma când ştiu că ea e în pericol! La naiba cu tot!

       Fără să vreau, ultima propoziție îmi iasă puternic precum un ţipăt. Un vânt îi loveşte pe cei doi din faţa mea. Verra oftează şi îmi aruncă o privire severă. Karen se apropie şi se aşează lângă mine părând la fel de ingrijorat.

Karen: Trebuia să fiu mai atent. Aveam piesa lângă noi şi, totuşi, nu ne-am dat seama.

Verra: O s-o recuperăm, dar nu acum. Abbadon se aşteaptă să venim. Trebuie să găsim o zi în care nu e atent.

Ast: Akyro...

Verra: Akyro încă mai are legături cu palatul. Am putea lua informaţii de la el.

Karen: Nu-mi place să întrerup, dar Akyro nu cumva e cel ce te-a omorât, Ast?

       Îmi masez tâmplele şi îmi lipesc spatele de materialul canapelei. Oftez lăsând întrebarea în vânt.

Verra: Altă soluţie nu avem din păcate.

       Cântăresc situaţia şi îmi aranjez gândurile. Singura soluţie de moment e Akyro, dar oare este de încredere? Încă nu-l consider frate, însă trebuie să recunosc că am nevoie de el.

Ast: Dacă altă soluţie nu există, să înceapă planul.

       Bătrâna îmi aprobă din cap şi urcă în camera ei pentru a aduce cele necesare. Îmi arunc o privire scurtă spre Karen. Acesta stă într-o poziţie gânditoare, analizând cele întâmplate. Mă ridic în picioare atrăgând privirea băiatului.

Ast: Mă întreb dacă e bine...

Karen: E Liana. O să fie bine.

       Zâmbesc strâmb şi mă întorc pe călcâie făcând câţiva paşi în faţă. Nu credeam că o să vina ziua în care o să fiu încurajat de el. Mă opresc în mijlocul camerei şi îmi ridic mâna stângă spre tavan. Simt furnicături pe mâna, iar dosul palmei începe să-mi ardă. Îmi închid ochii rostind în linişte incantaţia de invocare pentru Akyro. Trecuse ceva timp de când nu mai vorbisem în această limbă. Trecuse prea mult timp în care am fost sigilat. Îmi termin incantaţia şi îmi las mâna lent în jos. Aud mormăituri în faţa mea şi simt o aură cunoscută. Îmi desprind pleoapele dând peste un Akyro enervat, ce îşi tine mâinile încrucişate la piept.

Ak: Frăţiorul a reînvăţat invocările.

       Îmi dau ochii peste cap şi mă apropii de acesta. Observ cum Karen se ridică surprins de pe canapea şi ne priveşte în linişte. Îmi fixez privirea asupra lui Akyro, obţinând în schimb aceaşi tactică.

Ast: Am nevoie de ajutorul tău.

       Liniştea se lasă în cameră. Privirile ni se intersectează perfect şi începem lupta de superioritate. Îmi mijesc uşor ochii aşteptând o reacţie din partea sa. În scurt timp sunt întâmpinat de râsul său batjocoritor. Mă încrunt şi îl lovesc cu pumnul. Akyro se opreşte brusc din râs şi îmi prinde rapid pumnul în palma sa. Mârâi şi îmi retrag mâna, fluturând-o lent în aer.

Ak: Ajutorul meu?

Ast*oftez*: Aşa cum ai auzit.

Ak: Nu mă face să râd iar.

       Îi arunc o privire rece apoi mă întorc pe călcâie strângând din dinţi. Dacă se dă un premiu pentru cel mai mare record la reţinerea de a sparge feţe, atunci o să am locul întâi. Mă întorc spre ceilalţi când aud paşi. Îmi fixez privirea pe Karen, deoarece se apropie lent. Un alt sunet de paşi se face auzit în partea opusă. Rămân pe loc ştiind deja că este Verra. În scurt timp am format un cerc din patru persoane. Îmi mut privirea de la unul la altul, acelaşi lucru făcând şi ceilalţi. Mereu privirile se opresc pe Akyro.

Ak: Lipsesc persoane. Unde e Liana?

Verra: În palat.

Ak: Oh, în palat. Stai ce!?

       Akyro îşi fixează privirea pe femeie aşteptând un răspuns, sau o reacţie. Verra pufneşte nervoasă şi îi aruncă o privire severă.

Verra: Abbadon a răpit-o şi nu avem soluţii. Tu eşti un oaspete important la palat.

Ak: Şi vreţi să vă aduc informaţii legate de starea Lianei?

Verra: Orice amănunt e bun. Trebuie să ştim şi când Abbadon e plecat.

Ak: M-am prins.

Karen: Sunteţi siguri că putem avea încredere în el?

Ast & Verra: Nu.

Karen: Am înţeles...

Ak: Mă simt jignit! O să văd ce pot face.

Ast: Să te aştepţi la o moarte dureroasă dacă faci ceva greşit.

Ak: Abia aştept, frăţioare, dar până atunci...

       Akyro îşi ridică mâna având un pumnal în ea. Roteşte rapid pumnalul în mână, prinzându-l apoi în poziţie de luptă. Mă încrunt nefiind interesat de joaca lui. Într-un moment de neatenţie lama pumnalului îmi trece prin faţă, reuşind să taie câteva fire de păr. Mă dau câţiva paşi în spate şi Akyro înaintează rapid. Pufnesc enervat şi îi privesc mişcările. Îi prind mâna în care ţine pumnalul şi cu podul palmei drepte îl lovesc în bărbie. Profit de secunda liberă şi îl lovesc cu genunchele în abdomen, făcându-l să se depărteze forţat de un vânt puternic. Îl privesc încruntat şi dau peste o expresie încântată. Îmi arcuiesc o sprânceană confuz, apoi îmi arunc o privire scurtă la ceilalţi.

Karen: Mâna ta.

Verra: Ochii tăi.

       Îi privesc confuz, apoi îmi fixez privirea spre Akyro. Acesta îşi bagă pumnalul la loc şi îşi masează bărbia.

Ak: Se pare că Iadul îţi prieşte.

Ast: Ce vrei să spui?

Ak: Puterea ta şi apărarea. Să nu mai spun de aspect. Sigiliul a căzut şi, totuşi, ai simbolul sigiliului pe mână.

       Înghit în sec şi îmi privesc mâna. Acelaşi desen ca atunci când i-am arătat Lianei cerul. Zona desenată arde uşor, dar nu este dureros. Este plăcut. O căldură ce îmi dă putere. Îmi strâng pumnul şi oftez, lăsând aerul să părăsească plămânii zgomotos.

Verra: Interesant. O să cercetez asta mai târziu.

Ak: Deci, care e planul?

       Femeia îmi aruncă o privire lungă, apoi se întoarce spre Akyro. Ne face semn s-o urmăm. Ne conformăm, urmând-o până în camera de unde a dispărut Liana.

Verra: Trebuie să o găseşti pentru început. Nu ştim sigur dacă Abbadon te suspectează şi pe tine.

Ak: O să mă asigur că n-o face.

Verra: Dacă o găseşti să nu-i spui că venim. Să te comporti ca vechiul tu. Daca n-o faci o să te dai de gol singur şi o să ajungi să fii torturat.

Ak: Mi-am dat seama de asta.

Ast*mă încrunt*: Obiecţie: N-o atinge.

Ak*rânjeşte*: Obiecţie: N-am cum să n-o fac.

Ast*mă uit în altă parte*: Tsk.

Karen: Dacă Akyro o să stea în palat, cum o să ne anunţe fără să fie suspectat?

Verra: De asta se ocupa Astaroth.

Ast*îmi ridic o sprânceană*: Eu?

Verra: O să folosiţi telepatia voastră.

Ak: Nu cred că mai merge asta de ani buni.

Verra: Dacă nu vrei să te omor o să meargă.

Ak*înghite în sec*: Î-Înţeles.

Karen: Şi dacă nu merge?

Verra: De asta o să o testam acum. În zece minute să fiţi în afara Ladrakului.

       Bătrâna dispare lăsându-ne cu nişte expresii confuze şi uimite. Îmi muşc obrazul şi mă rezem de tocul uşii, închizându-mi ochii.

Karen: Ast, ne duci?

Ak: Să o facem şi pe asta.

       Îmi desprind pleoapele şi mă dezlipesc de toc. Îmi încrucişez mâinile la piept, încruntându-mă.

Ast: Aveţi două secunde să vă prindeţi de mine, sau vă las aici.

~Celina şi Ken~

       Ken o peinde pe Celina de mână şi o trage după el. Fata mormăie în spatele său şi merge alene. Băiatul se opreşte brusc şi se întoarce spre aceasta. Celina îl întâmpină cu o expresie uimită. În scurt timp privirea fetei se schimbă în una încruntată.

Ken: Tu ai ales drumul lung.

Cel: Dacă voiai să mori prin scurtătură, puteai să mergi pe acolo!

Ken: Dacă nu ajungem într-o oră o belim grav! Mişcă-ţi fundul!

Cel: Mişcă-l tu!

       Băiatul mormăie exasperat apoi îşi dă ochii peste cap. Merge până în spatele Celinei, apoi o ia pe sus. Fata tresare şi îl loveşte cu pumnul în cap.

Ken: Auch! Pentru ce a fost asta?

Cel: Fiindcă mă iei prin surprindere.

Ken: Vrei să anunţ de acum?

Cel: Da!

Ken: Vezi că încep să merg. Să nu te miri de ce înaintăm!

       Fata îşi dă ochii peste cap supărată şi îi evită privirea băiatului. În scurt timp oftează.

Cel: Mai repede nu poţi? Din vina ta nu ajungem la timp!

Ken: Tot eu?

Cel: Taci şi mişcă.

       Ken îşi arcuiește buzele într-un rânjet şi începe să alerge cu Celina în braţe. Fata se prinde de gâtul băiatului şi încep să chicotească amândoi. Drumul se micește din ce în ce mai mult, iar porţile oraşului Nevrael se apropie. Mai e mai puţin de o oră până la apus, când porţile se deschid. Întrebarea potrivita este dacă pot ajunge până atunci...

=Sfârşitul capitolului 21=

Sper că v-a plăcut. So. Pe data viitoare!