~Lectură plăcută~

Vacanţa de iarnă s-a sfârşit repede. Atât de repede încât n-am apucat să fac mai nimic.

       Mă ridic leneşă din pat şi mă întind. O nouă zi de liceu. O altă zi de stres. Mormăi şi îmi târăsc picioarele până la baie unde îmi fac rutina.

      Ies leneşă din baie şi privesc prin jur. Casa e mult prea liniştită acum că părinţii sunt plecaţi. Ast este la casa lui de doar două zile, iar asta a adus şi mai mult liniştea. A fost distractiv să-l am prin apropiere, dar şi enervant. Oftez şi deschid lent uşa camerei lui Travis. Fratele meu este băgat printre aşternuturi şi doarme liniştit. Zâmbesc scurt şi închid uşa la loc. Cobor rapid la parter şi intru în bucătărie dând peste o altă persoană. Tresar, iar când vreau să ţip sunt oprită de mâna acesteia.

Ast: Uşor! Credeam că te-ai obişnuit cu mine apărând de oriunde.

Eu*mormăi sub mâna sa*: Ce cauţi în casa mea?

Ast*îşi retrage mâna*: Bună întrebare.

       Pufnesc şi îmi dau ochii peste cap. Îl ocolesc lent şi păşesc spre masă unde zăresc un mic dejun pregătit. Clipesc des şi îmi întorc privirea spre băiat. Dacă a încercat să mă surprindă i-a reuşit bine!

Eu: Tu ai făcut asta?

Ast: Nu mă crezi în stare? Am locuit singur de mic.

Eu: De cât timp te mişti în casă fără ca eu să ştiu?

Ast: Mai contează?

Eu: Prea multe întrebări şi niciun răspuns.

       Mă aşez pe un scaun, iar Ast îşi aşează mâinele pe spătarul altui scaun. Îl privesc cu o sprânceană ridicată. Băiatul îmi zâmbeşte scurt.

Eu: N-ai de gând să dormi, sau mai ştiu eu ce?

Ast: De ce? Avem şcoală azi.

Eu: Doar n-ai de gând să vi cu mine, nu?

Ast: Oh, ba da!

Eu: Eşti nebun? Cum o să-i explic asta directoarei?

Ast: Ştie deja şi a spus că pot veni.

Eu: E nebună!

Ast*surâde*: Abia acum ţi-ai dat seama?

       Oftez şi îl privesc pe Ast cum se aşează la masă. Ne zâmbim reciproc şi începem să mâncăm.

       Într-un final ne ridicăm de la masă. Îmi iau geaca pe mine şi rucsacul pentru şcoala. Ast mă priveşte puţin confuz. Surâd şi îmi încrucişez mâinile la piept.

Eu: Da, Ast, avem cărţi.

Ast: Le am şi eu acasă.

Eu: De când faci lucruri fără să mă anunţi şi pe mine?

Ast: De când mă ştiu?

       Pufnesc şi ies pe uşă. Ast mă urmează, acum fiind îmbrăcat cu o geacă şi un ghiozdan în spate. Clipesc surprinsă, apoi mă dau bătută. Ast e prea imposibil ca să fie înţeles.

       Ajungem în staţie exact când autobuzul parchează. Ne urcăm printre mulţime şi căutăm locuri libere. Oftăm la unison când nu mai găsim nimic liber.

Ast: În picioare azi. Ştii, te pot duce eu la li--

Eu: Stai cuminte. Nu ţi se pare că îţi foloseşti abilitatea pentru nimic?

Ast: Bine, bine... *îşi mută privirea pe geam şi se sprijină cu spatele de un scaun*

Eu: Ajungem repede.

       Băiatul aprobă din cap şi priveşte pe geam. Îmi scot telefonul privind lung ecranul negru. În scurt timp autobuzul se opreşte şi câţiva elevi coboară. Îmi bag telefonul în buzunar şi cobor cu Ast. Băiatul surâde brusc, făcându-mă atentă la el.

Ast: A rămas neschimbat...

Eu: Tot mă gândesc cum o să sară fanele pe tine.

Ast: Geloasă? *rânjet*

Eu: Neah... Speram doar să îţi rupi o mână, sau un gât când pici cu ele.

Ast: Îl iau ca pe un da.

Eu: Nu sunt geloasă!

       Ast chicoteşte şi păşeşte în curtea liceului. Îmi dau ochii peste cap şi îl urmez de aproape. Câteva priviri curioase sunt aruncate în dreptul nostru, iar asta e enervant. Ast îmi deschide uşa de la intrarea în clădire. Îi zâmbesc şi păşesc pe culoarul plin de elevi. Îi arunc o privire scurtă băiatului şi observ că are părul acoperit cu o glugă. Imaginea ce o afişează e mult mai ciudată decât dacă ar fi rămas nedechizat. Acum părea un hoţ sau un violator.
       Ajungem în faţa sălii de clasă. Ne aruncăm reciproc priviri scurte, apoi intrăm. Ast îşi dă gluga jos şi priveşte întreaga clasă. Vocile ce se auzeau până acum tac, iar privirile se aţintesc spre uşă. Linişte şi priviri surprinse.

Ast: Ar trebui să mă simt intimidat?

Eu: Zic să fugi cât mai poţi.

       În sală încep să se audă ţipete, iar câteva fete sar pe Ast. Îmi dau ochii peste cap şi merg la banca mea unde îmi arunc rucsacul pe scaun. Mă aşez cu fundul pe masă prinvind la grupul astrâns pe lângă Ast. Karen intră în clasă şi îşi ridică o sprânceană confuz. Ast se întoarce spre acesta, iar privirile lor se schimbă. Karen trece pe lângă el cu o faţă neutră şi plescăie din buze. Se aşează în banca de lângă mine, mai exact banca lui, şi mă salută din cap.

Karen: Ce caută în liceu?

Eu: Asta mă tot întreb de când a intrat pe poartă...

       Karen pufneşte şi se întinde pe suprafaţ tare a băncii. Surâd şi mă aşez pe scaun înainte să se sune pentru începerea orelor. Fetele, ce îl înconjoară pe Ast, se retrag în băncile lor. În scurt timp directoarea Lauren intră în sala de curs. Îi aruncă o privire scurtă lui Ast, apoi îşi dă ochii peste cap plictisită.

Lauren: După cum aţi observat, domnul Becker s-a întors printre noi. Majoritatea îl cunoaşteţi aşa că o să fie mult mai bine. Fără alte comentarii, Ast, aşează-te în banca din spatele Lianei.

Ast: Nu în banca mea?

Lauren: Dacă tu lipeşti cum vrei se ocupă locurile. Multumeste-i că te-am primit înapoi!

Ast*oftează*: Am înţeles.

       Băiatul mormăie şi se aşează în banca din spatele meu. Îmi arunc o privire spre directoare şi aceasta parcă îmi transmite: "După oră veniţi la mine". Îi aprob din cap şi aceasta părăseşte sala de clasă. Nu apuc să mă aşez bine în bancă, căci profesorul de matematică intră în sala de curs. Câteva chicote şi gemete de fete se aud în sală. Îmi dau ochii peste cap şi privesc la tablă. Domnul Jeremy este deja la catedră, făcând prezenţa. Într-un final ajunge la Ast, ce este acum la sfârşitul catalogului.

Jeremy: Eu am un tipar în care întâmpin noii elevi. Ce-ar fii să ne arăţi cam ce ştii?

Ast*şoaptă*: Mereu am urât profii noi.

       Băiatul se ridică şi merge alene la tablă. Se întoarce cu faţa spre elevi şi mă priveşte. Mă încrunt, apoi îmi abţin un surâs. Nu avea de unde ştii materia.

Jeremy*deschide manualul *: Uite unul drăguţ.

Ast: Pfft...

       Îmi sprijin faţa în palmă şi privesc cum Ast înşiră pe tablă un exercitiu lung. Îmi arunc o privire spre profesor, iar acesta este atent la mine. Îmi mut privirea plictisită spre băiat şi observ cum exercitiul este deja rezolvat jumătate. Clipesc des şi îmi las pixul pe masă. Imposibil. În scurt timp profesorul se întoarce spre Ast, acesta terminând şi ajungând la rezultatul final. Băiatul aruncă creta la loc şi îşi scutură mâinile.

Jeremy: Bun. Te pricepi! Cred că o să te descurci bine anul ăsta.

Ast: Doar atât?

Jeremy: Am de predat.

       Ast îi aruncă o privire neutră, apoi trece printre bănci pentru a ajunge la a sa. Îmi rânjeşte scurt şi îşi trece mâna prin părul meu, ciufulindu-l. Înghit în sec şi îmi afund capul în caiet, încercând să ascund roşeaţa din obraji. Oftez şi îmi reiau starea de plictiseală pentru întreaga oră.

       După terminarea orei de curs, domnul Jeremy părăseşte sala urmat de câteva fete din clasă. Mă ridic din Barca, iar Karen mă urmează.

Karen: Vrei să-ţi aduc ceva de la cantină?

Eu: Trebuie să merg la directoare.

Karen: De aceea am şi întrebat.

Ast: Nu. Nu vrea.

       Băiatul îşi pune palmele pe umerii mei şi mă împinge spre uşă. Surâd şi merg alene. Îmi întorc capul spre Karen pentru a-l enerva pe Ast.

Eu: Merci oricum, Karen!

       Ieşim din clasă iar Ast închide uşa. Mă întorc supărată spre el, iar privirile ni se intersectează. Mă încrunt, acesta urmându-mă.

Eu: Ce a fost asta?

Ast: "Ce a fost" ce?

Eu: Eşti imposibil.*face palm* Cum naiba ai reusit sa rezolvi exerciţiul? N-ai fost la scoala...

Ast: Lorzii Iadului au o educaţie mai superioară faţă de oameni... Nu mi-a plăcut niciodată, însă se pare că a fost de ajutor acum.

Eu*oftez*: Mergem la Lauren.

Ast: Ştiu. Nu numai tu îi înţelegi privirea, babetei.

       Pufnesc şi mă îndepărtez de acesta. Merg câţiva paşi apoi mă întorc, făcându-i semn din cap să mă urmeze. Băiatul îşi bagă mâinile în buzunar plictisit şi mă urmează tăcut. Drumul până în biroul directoarei mi se păruse foarte lung, dar într-un final ajunsesem. Deschid uşa şi păşesc înăuntru. Inspir adânc şi îi privesc pe Ast si Lauren. Aceştia sunt atenţi unul la altul şi parcă se analizează din priviri. Mă aşez pe canapeaua moale. Îmi dreg glasul şi primesc în schimb atenţia celor doi.

Eu: Aţi terminat?

Ast: Ce să terminăm?

Eu: Ceea ce tocmai făceaţi.

Lauren: Nu mai contează. Am aflat ceva important.

      Ast se aşează lângă mine şi aşteptăm curioşi continuarea. Lauren merge spre biroul ei şi ia un dosar pe care îl aruncă pe măsuţa din faţa noastră. Ast ia dosarul şi îl deschide. Îmi lipesc umărul de al băiatului şi privesc conţinutul dosarului. Dosarul este plin de foi şi poze din Lumea de Dincolo. Documente pe care Pământul nu ar trebui să le deţină. Pe scurt: informaţii despre Abbadon.

Lauren: Abbadon îşi măreşte armata şi teritoriul. Vrea să cucerească lumea de deasupra lui.

Ast: Pământul.

Lauren: Iar dacă va face asta...

Eu: Îi va fii mai uşor să ajunga la cer. Să aibă totul.

Lauren: Exact. Cu cât pierdem timp stând degeaba, cu atât el adaugă câte ceva la colecţie.

Ast: Trebuie să-l dăm jos.

Lauren: Trebuie să începem cu începutul. Tu ai sărit deja la final.

Eu & Lauren: Trebuie să îi măcelărim armata.

       După aceste cuvinte liniştea umple încăperea rapid. Să scăpăm de armată, dar cum? Îmi mut atenţia asupra femeii, dar aceasta e prinsă în gândurile ei. Oftez şi îi simt mâna baiatului cum se aşează pe umărul meu. Ne zâmbim reciproc, apoi suntem întrerupţi de directoare.

Lauren: Trebuie să le arătăm adevăratul moştenitor. Sânge din sângele celorlalţi conducători. Liana, trebuie să mergi în Iad.

Ast: Ce?

Eu: Ce!?

      Directoarea se aşează pe scaunul aflat la biroul ei. Scoate dintr-un sertar o hartă şi o împrăştie pe suprafaţa biroului. Mă ridic împreună cu Ast şi ne apropiem de birou. Privesc harta părându-mi foarte cunoscută.

Lauren: Avem nevoie de cineva ca Asmodeus ca să putem lua informaţii.

Ast: Akyro.

Lauren: Ce e cu el?

Ast*îşi fixează degetul într-un atumit punct pe hartă* Ne aduce informaţii.

Lauren: Am trăit să o aud şi pe asta. Sigur nu te-ai lovit la cap când ai reînviat?

Ast: Depinde ce ca--*se opreşte când dă de privirea severă a directoarei* Eu zic să aşteptăm câteva informaţii.

Lauren: Timp preţios.

Ast: Întreab-o pe Emma.

Eu: Crezi că bunica ar ştii ceva ce noi nu?

Ast: Fantoma aia ştie multe. Eu o să merg să scot altceva de la Akyro.

Lauren*ne măsoară din priviri*: Alb. Negru. Ying şi Yang.

Ast: Bun nume. Liana, echipa noastră e Ying-Yang.

Eu: Dacă te aude Tornada de fulgere ţi-o iei.

Ast: Lasă-i cu ale lor. Eu am treabă.

Eu: Vin cu tine!

Lauren: Azi ai antrenament.

       Îmi încrucişez mâinile la piept şi mă bosumflu ca un copilaş. Ast surâde şi mă ciufuleşte. Îi scot limba şi îi îndepărtez mâna.

Eu: Ai grijă.

Ast: O să am. Şi tu să ai grijă.

Lauren: Deci?

Ast: Plec.

Eu: Rămân.

       Femeia îi înmânează o hartie lui Ast. Acesta priveşte foaia confuz. Îmi ridic o sprânceană, iar băiatul aşteaptă un răspuns la confuzia sa.

Lauren: Treci şi pe acolo. Am nevoie de ceva.

Ast: Înţeles.

       Băiatul îmi aruncă o ultimă privire înainte să dispară. Zâmbesc stramb şi inspir adânc, apoi îmi întorc privirea spre directoare. Aceasta îmi arunca cheile de la subsol. Le prind şi îmi ridic o sprânceană confuză.

Lauren: Caută-ţi ceva special. Eu te urmăresc de aici.

      Îi aprob din cap şi merg alene spre subsol. În drumul meu trec pe lângă elevi noi şi vechi. Persoane necunoscute şi cunoscute pe care trebuie să le protejez. Nu trebuie să las Pământul pe mâinile lui Abbadon.

       Intru în subsol hotărâtă. Păşesc cu grijă pe scările imbibate în întuneric. Deşi pentru un om este o beznă totală, pentru mine e aproape ca pe zi.
       Într-un final ajung şi la ultima treaptă. Privesc în faţă la cele trei uşi pregătite de Lauren. Trei portaluri ce duc oriunde. Orice ai deschide e diferit în funcţie de persoană. Las alegerea la întâmplare şi păşesc drept în faţa spre uşa mijlocie. Îmi aşez mâna pe clanţă şi o apas uşor. Uşa se deschide lent invitându-mă înăuntru. Inspir adânc şi îi accept invitaţia, lăsându-mă dusă spre oriunde.

      Îmi deschid ochii şi privesc pajiştea uscată. Datorită anotimpului şi a vremii multe peisaje şi-au pierdut din bogăţie. Inspir adânc şi îmi înalţ ochii spre cer. Un albastru palid şi nu prea prietenos. În fata mea se mai zaresc ici pe colo câţiva arbori, deşi lipsiţi de frunze. Îmi întorc corpul la o sută optzeci de grade şi dau peste o casă mare şi dărăpănată. Mă apropi temator şi constat că clădirea este de fapt un conac. Privesc în jur, totul părându-mi cunoscut dar şi nou. Mai fac câţiva paşi, apoi mă opresc brusc. Un gol în stomac se face comod şi o amintire neplăcută se strecoară sfioasă. "Casa în care locuiam este înconjurată de flăcări şi arde fără să poata cere ajutor. Copacii ce o înconjoară sunt şi ei îmbrăţişati de flăcările sinucigase." Îmi scutur capul simţind o uşoară ameţeală. Privesc mai bine zona înţelegând că aici locuisem acum mult timp.

Eu: M-am întors, acasă...

=Sfârşitul capitolului 17=

Şi gata. Sper că v-a plăcut.