~Lectură plăcută~

       Muzica este mult prea lentă, iar volumul mult prea încet. Atmosfera e una liniştită şi te îndemnă să adormi. Celina deja dormea de când am plecat, iar Ken nu ne bagă în seamă şi conduce lejer. Pe faţă lui nu se citeşte niciun semn că îi este somn. Prea energic băiatul. Casc şi îmi aţintesc privirea pe Ast, acesta dormind nu de mult. Mâinile sale sunt încrucişate la piept şi capul lăsat pe spate având buzele întredeschise. Zâmbesc larg şi continui să mă holbez. La el mă puteam uita fără să-mi pese că arăta ciudat fapta mea. Respiraţia sa este uşoară, iar pieptul i se ridică şi coboară lent. Genele sale lungi se observă mult mai bine din poziţia aceasta. Câteodată mă întreb de unde a căzut tipul ăsta... Din Rai? Este mult prea perfect ca să existe. Are toate atuurile. Câteodată foarte enervant, dar plăcut. Ar fi fost un tip perfect şi normal dacă nuanţa părului nu era ciudată, însă albul îl reprezintă şi completează perfect.

Ast: Cât timp ai de gând să te mai holbezi? Nu pot să dorm.

       Tresar şi îl privesc surprinsă. Era treaz? La naiba cu el! Mă depărtez şi simt cum faţa începe să-mi ardă.

Eu: Aveai un paianjen în păr şi mă întrebam când o să-l simţi.

Ast: Bună glumă.

       Mă încrunt şi îmi mut privirea. Ast oftează scurt, apoi se întinde fiind somnoros. Ken parchează maşina brusc, iar eu mă întorc uşor confuză spre acesta.

Ken: Am ajuns. Ce e cu feţele astea?

Eu: Crezi că suntem normali? Să intrăm aşa bătuţi în casă la ora trei?

Ast: Foarte normali.

Eu: Pe deasupra avem şi un mort viu în maşină!

Ken: Logica ta mă bate câteodată.

Eu: Mi-e somn.

       Ieşim din maşină lent. Ken o ia pe Celina în braţe încercând să n-o trezească. Ajungem în faţa uşii de la intrare, apoi apăs pe clanţă şi uşa se deschide. Este destul de târziu, dar nu e încuiată uşa. Intrăm în casă cu grijă. Păşesc în living cam stângaci, ceilalţi fiind în spatele meu. Tata este lângă brad împreună cu Travis, iar mama intră în cameră cu o farfurie.

Mama: Josh, am adu-- Doamne, Sfinte!

Eu: Crăciun fericit?

Tata: Ce naiba? Arătaţi de parcă aţi fost călcaţi de un tir, apoi târâţi de o altă maşină!

Eu: Wow...

Mama: Nu ştiu dacă e bine să întreb, dar sunteţi bine?

Ken: Majoritatea da. Credeţi că putem rămâne aici?

Mama: Desigur. Avem o cameră liberă. Îţi aduc şi trusa de prim ajutor.

Ken: Mulţumesc.

       Băiatul urcă cu Celina în braţe spre dormitorul lor, iar mama aleargă în urma lor cu trusa de prim ajutor. Tata mă priveşte de sus până jos fiind îngrijorat. Travis se apropie tăcut şi îl fulgeră din priviri pe Ast, însă acesta nu pare intimidat şi îi susţine privirea.

Tata: Scumpo, când am zis să vă distraţi cu siguranţă nu mă refeream la bătăi...

Eu: Ştiu, tată, însă asta a fost prin surprindere.

Tata: Sigur n-aveţi nevoie de doctor?

Eu: S-Sigur.

       Tata se apropie şi îmi sărută obrazul stâng, apoi îmi zâmbeşte şi se îndreaptă spre camera lui. Zâmbesc larg, simţindu-mă mult mai bine.

Eu: Noapte bună.

Tata: Oh, nu. Am treabă cu mama ta.

Eu: Prefer să nu ştiu mai mult!

       Bărbatul începe să râdă, apoi închide uşa camerei sale. Travis îşi drege vocea după un timp în care a stat în linişte.

Tav: Vreau explicaţii. Asta înainte să te pun în asorteu cu ceilalţi.

Ast: Salut şi ţie, cumnate.

Tav: Clar te omor.

Mama: Aveţi timp să discutaţi asta în cameră. Asy doarme cu tine.

Ast: "Asy"?

Tav: Cu mine?

Eu: O să fie o noapte lungă...

       Ast îşi ridică umerii şi înaintează spre mama. Femeia îi zâmbeşte larg, iar Ast îi răspunde cu acelaşi zâmbet. E ciudat să ştiu că îmi întâlneşte părinţii.

Mama: Vorbim de dimineaţă despre asta, acum fugiţi la somn. Liana, încearcă să faci o baie.

Eu: Dar e udă apa!

Mama: Vrei să te bag eu în baie? *ridică o sprânceană*

Eu: Acum fug!

Ast: Fac şi eu după.

Tav: Mai e una la etaj, rar e folosită.

Ast: Merci. Merg să-mi aduc haine.

       Ast dispare brusc lăsându-l pe Travis cu gura căscată. Mama clipeşte des încercând să înţeleagă, apoi se dă bătută într-un final.

Mama: Ok! Asta a fost ciudat. Merg la somn. Noapte bună!

       Îi zâmbesc şi o privesc cum intră în cameră. Travis îşi revine din soc şi pleacă în camera lui. Fără a mai sta pe gânduri intru în baie.

       După un duş rapid, în care am scăpat de mizeria şi sângele de pe corp, ies şi mă îmbrac în pijamalele mele lejere. Mă îndrept spre oglindă şi îmi sterg părul cu un prosop. Oftez lung şi îl las aşa, ieşind din baie şi urcând spre camera mea. Casc o dată ce ajung la etaj. Ast iese din baie, având un prosop pe cap şi fiind îmbrăcat într-un tricou lejer, alb şi pantaloni negri de trening. Îmi ridic o sprânceană uşor confuză în timp ce-l analizez.

Ast: Ce e?

Eu: Te simţi cam comod la mine.

Ast: N-ar trebui să mă simt ca acasă cu tine?

       Obrajii încep să-mi ardă şi îmi îndepărtez privirea. Îl ocolesc şi intru în cameră, închizând uşa în urma mea. Cum poate să-mi facă inima să sară din piept atât de uşor? Las becul aprins şi mă arunc pe pat. Spre norocul şi surprinderea mea, rănile s-au închis, acum fiind aproape vindecate. Nu am fost atât de rănită ca ceilalţi. Casc lung şi rămân întinsă pe tot patul, apoi îmi închid ochii şi mă relaxez.
       După clipe îndelungate, câteva bătai în uşă se fac auzite. Mormăi, încercând să-i răspund cât mai clar. Uşa se deschide lent apoi se închide, iar câţiva paşi se aud cum se apropie. Îmi deschid ochii şi mă ridic în şezut, dând peste un Ast cu părul ciufulit. Tresar şi inspectez rapid camera pentru a mă asigura că nu e dezordine.

Eu: Ce vrei? Dacă te vede Tav o să facă urât.

Ast: Am discutat asta cu el şi am ajuns la un acord: nu-ţi fac nimic în seara asta.

Eu: Hă!?

Ast: Nu am de gând să dorm într-un pat cu un băiat şi nici el nu are de gând! Deci o să dorm aici.

Eu: Oh, nu, nu, nu. Poate pe jos.

Ast: Fie şi pe jos. Nu mă mai întorc în camera aia!

       Oftez şi îmi dau ochii peste cap, apoi mă ridic de pe pat şi aprind veioza ca mai apoi să sting becul. Acum camera este luminată slab, dar într-un mod plăcut. Ast se aşează pe pat, căscând. Rămân blocata câteva clipe, apoi creierul începe să functioneze. Păşesc lent şi mă aşez pe cealalaltă parte. Mă întind pe spate şi privesc tavanul, iar Ast se lasă şi el pe spate şi îşi pune braţul stâng pe faţă. Mă întorc pe o parte şi îl privesc. Încă are braţul ce-i acoperă ochii, iar pieptul său se ridică şi coboară în respiraţii normale. Îşi umezeşte lent buzele şi înghite în sec, apoi se lasă pe o parte. Privirile noastre fac contact brusc. Ochii săi se măresc uşor surprinşi, însă nu îi pierd pe ai mei din analizat. Intru în jocul său şi îi rememorez ochii negrii precum un abis nesfârşit. Privirea îi cade uşor pe fiecare trăsătură a feţei mele, observând şi memorând.

Ast: Îmi place când eşti naturală.

       Clipesc des fiind surprinsă, apoi mă încrunt. Ast rânjeşte jucăuş, făcându-mi un zâmbet să apară involuntar. La naiba! E ciudat să-l am în pat! Stai... Şi asta sună ciudat! Fuck! Oftez pentru mine şi încerc să par normală, apoi mă întorc cu spatele la el şi îmi închid ochii. Dupa puţin timp îi simt mâna pe spatele meu. Degetele sale îmi ating coloana prin materialul tricounul de noapte, trimiţându-mi fiori reci în tot corpul. Mă foiesc în pat şi mă întorc supărată spre el. Ast mă priveşte surprins, apoi îmi aruncă veşnicul său zâmbet molipsitor şi care nu te lasă să stai supărată.

Eu: N-ai de gând să dormi?

Ast: Sunt şi jumătate vampir pe lângă demon. Eu nu dorm noaptea.

Eu: Fie cum zici tu. Fata asta vrea să doarmă!

Ast: Poţi să dormi.

Eu: Cu tine nu pot!

       Se pune pe spate, apoi îşi lasă capul într-o parte şi mă priveşte. Cuvintele îmi dispar, iar inima parcă îmi omite o bătaie. Este mult mai frumos să-l vezi într-o lumină slabă, cu părul său ciudat şi ciufulit, cu ochii întredeschişi şi somnoroşi. Îl privesc clipe îndelungate, ignorând faptul că şi el se holbează la mine. Mi-a fost dor de trăsăturile sale. Privirea îmi rămâne pe nuanţa părului, apoi zâmbesc uşor.

Eu: E aşa de alb! Seamănă cu zăpadă. E atât de... Ast.*surâd*

Ast: E ciudat. Ştiu.

Eu: Ciudat de atrăgător. De ce îl ai în totalitate alb?

Ast: Să zicem că l-am moştenit de la mama.

       Privirea lui se mută, acum fiind absentă într-un punct fix. Pare că-şi aminteşte ceva, sau încearcă. Rotiţele creieraşului meu încep să scârţâie uşor, abia acum lucrând de când eram cu el în cameră. Avea părul mamei sale şi ştiam asta. Zâmbesc scurt, amintindu-mi de o femeie frumoasă cu ochii turcoaz şi păr alb.

Ast: Ştii, când zâmbeşti îmi aminteşti de ea.

Eu: Serios?

Ast: Da. Îmi aduceţi fericirea cu un simplu zâmbet.

       Rămân blocată la expresia sa sinceră. Inima începe să-mi alerge în piept, iar un gol în stomac se aşează comfortabil. Înghit în sec simţind cum roşeaţa mi se urcă în obraji. Îmi muşc buza inferioară încercând să alung emoţiile, iar Ast se ridică în şezut şi mă priveşte uşor încruntat.

Ast: Lasă-mă şi pe mine s-o muşc.

       Tresar la auzul cuvintelor, iar inima mi se opreşte şi respiraţia îmi dispare. Dintr-o mişcare, Ast este deasupra mea cu mâinile poziţionate pe lângă mine. Mă priveşte rânjind în colţul gurii, iar eu înghit cu greu nodul apărut în gât.

Eu: S-Strig la Travis...

       Ast se încruntă uşor, apoi surâde. Simt că inima îmi explodează şi aproape că îmi aud bătăile. Băiatul se lasă pe coate, acum fiind mai aproape de mine. Încep să respir din ce în ce mai puţin, privindu-l cu ochii măriţi.

Eu: S-Serios... Dă-te...

Ast: De ce? Mi-a ajuns un an să te ştiu departe.

       Îmi las capul într-o parte simţind că o să devin o roşie dacă îl mai privesc. Înghit în sec când observ cum se apropie mai mult, acum respiraţia sa mângâindu-mi urechea stângă.

Ast: Mă laşi să te sărut ca de noapte bună?

       Cuvintele sale îmi gâdilă urechea, trezindu-mi fiori şi făcându-mă să mă cutremur. Înghit iar în sec.

Eu: Mi-e teamă că n-o să te opreşti la asta...

Ast: Mă cunoşti bine. Accepţi provocarea?

       Nici nu mai ştiam dacă să-l urăsc fiindcă e un prost, sau să-l iubesc pentru asta. Îmi mut capul, acum fiind faţă în faţă cu el. Respiraţia sa îmi gâdila buzele în timp ce ne privim reciproc. Simt cum mă pierd în negura ochilor săi, însă ador asta. Mi-a lipsit culoarea iroșilor, culoarea părului, buzele, tot. Dar nu am de gând să-i spun asta. Nu încă.
       Privirea sa se mută lent spre buze. Le priveşte câteva secunde, apoi revine la ochi. Inima îmi bate mult prea tare şi îmi ţipă să-i accept jocul, însă creierul, ce mai are un strop de raţiune, spune să stau cuminte. Dar de câte ori nu te-ai lăsat pradă inimii? Îl privesc câteva clipe ca mai apoi să-mi închid ochii. Înţelege rapid răspunsul, buzele sale atingându-le cu grijă pe ale mele. Se simt ca nişte petale de trandafir. Atât de fine şi grijuli.

       După un timp în care le freamătă, dinţii săi ajung în buza mea, strângând – semn că dorea mai mult. Trage uşor de aceasta, apoi îşi trece limba lent peste. Un fior îmi fulgeră corpul de la picioare în sus. Mă las pradă atingerilor sale, stomacul adâncind golul simţit acum câteva ceasuri. Într-un final îi dau aproparea după care tânjea, acum limba sa cercetându-mi lăcaşul umed. Fiecare colţişor este atins şi simt cum mă topesc precum un fulg de zăpadă. Îmi las mâna să urce pe umărul său şi mai apoi în păr. Băiatul profită de ocazie şi adânceste sărutul fără a-i mai păsa de lipsa de aer. Îi prind fiele de păr între degete şi trag uşor de ele. Îmi ridic cealalată mână de pe pat şi îi prind tricoul, strângând şi de acesta, corpurile noastre apropiindu-se.

       Buzele sale se desprind cu greu de ale mele, lăsând un sentiment rece, dar dulce în urma lor. Respiraţiile noastre sunt accelerate şi la unison. Privirea sa o caută pe a mea, prinzând-o rapid. Probabil sunt foarte roşie, dar nu-mi mai păsa acum. Îi susţin privirea câteva clipe, timp în care respiraţiile se liniştesc. Îmi las ochii lent pe faţa sa dând peste o tentă roşiatică în obraji. Mâna încă îmi zăboveşte în părul său moale, însă nu am de gând să o mut de acolo. Când respiraţia sa devine normală îşi lasă capul lent în jos, ajungând la gât. Tresar când îi simt buzele atingându-mi pielea. Plasează săruturi lungi şi pătimaşe din ce în ce mai jos. Îmi muşc buza şi îi stâng firele albe încercând să-l opresc, însă ajunge în locul dorit de el. Lasă un sărut mai lung pe claviculă, apoi muscă de piele, făcându-mi corpul să se cutremure. Simt sunete ciudate ce doresc să-mi părăsească buzele, dar le ţin închise. După un timp în care respiraţia sa caldă îmi gâdila gâtul, se ridică privindu-mă cu un rânjet ciudat. Ciudat de ademenitor. Mă încrunt, deşi obrajii îmi ard mult prea tare.

Eu: E-Eşti nebun?

Ast: Cu acte în regulă, chiar!

Eu: Asta o să rămână semn!

Ast: Asta intenţionam.

       Se lasă cu totul pe mine, faţa sa fiind băgată în pernă. Aerul îmi părăseşte plămânii şi îmi simt corpul zdrobit. Ast se ridică chicotind, iar eu mă încrunt şi încerc să-l împing.

Eu: Dă-te jos!

Ast: Dacă nu vreau?

Eu: Te arunc prin perete!

Ast: Încăpăţânată mică!

       Se lasă pe o parte, revenind la locul său. Mă ridic în şezut şi acesta se întinde căscând. Bătăile inimii se calmează în sfârşit. Îmi muşc obrazul şi îl privesc, apoi îl împing, dând cu el jos din pat. Acesta cade cu o bubuitură puternică. Mă târăsc pe pat şi mă las pe burtă, privindu-l cu o expresie învingătoare.

Ast: Auch... Asta a durut! *se uită serios*

Eu: Asta e răzbunare!

       Ast oftează, apoi pe faţa sa apare un rânjet cu subînţeles. Se ridică brusc şi-mi prinde faţa între palme. Îşi presează buzele peste ale mele într-un pupic scurt, apoi se ridică.

Ast: Asta a fost răzbunarea pentru răzbunare.

Eu: Şi credeam că logica mea e fără sens...

       Mă pun în partea mea de pat, iar Ast se aşează pe partea lui. Mă las pe o parte pentru a-l privi, iar acesta rămâne pe spate, meditând cu ochii deschişi. Îmi întind mâna spre a sa şi o prind. Ast tresare surprins şi se întoarce spre mine.

Ast: S-a întâmplat ceva?

Eu: Nu o să pleci mâine, nu?

Ast: Promit că tot aici mă găseşti. *îmi strânge mâna*

Eu: Noapte bună, Ast...

Ast*surâde*: Noapte bună, Liana!

       Îmi închid ochii lent, nu înainte de a-i privi ochii negrii. Simt cum degetele mâinii sale se strecoară pe lângă ale mele formând o mică îmbrăţişare. Zâmbesc scurt înainte ca somnul să mă fure.

* * *

       Îmi desprind lent genele adormite. Clipesc de câteva ori, apoi privesc camera. Mă ridic uşor observând abia acum că stau peste pieptul lui Ast. Îmi măresc ochii surprinsă şi încerc să scap din braţele ce îmi înconjoară talia, fără a-l trezi pe băiat. Stau atât de aproape încât îi simt până şi parfumul gelului de duş. Mă foiesc uşor şi reuşesc să îi desprind mainile, apoi mă târăsc pe partea mea de pat şi îl privesc. Ast mormăie ceva fără sens, apoi se mişcă ajungând pe burtă. Îi zâmbesc scurt şi mă ridic în şezut. Băiatul doarme atât de liniştit în comparaţie cu comportamentul său aprins. Are buzele întredeschise, fâşii de aer strecurându-se printre ele, iar o mână o are sub pernă, cealalaltă fiind pe langa corp.
       Mă ridic de pe pat şi mă întind, apoi merg spre dulap. Deschid uşa şi îmi caut cateva haine, iar, în spatele meu, Ast se foieşte prin pat mormăind. Îmi întorc privirea spre acesta. Băiatul îşi desprinde pleoapele lent, apoi clipeşte de câteva ori, obişnuindu-se cu limina. Îşi freacă ochii ca un copil de cinci ani şi cască zgomotos. Intr-un final mă priveste scurt, apoi se ridică în şezut. Tuşeşte scurt şi se dă jos din pat, târând plapuma după el.

Eu: Lasă-mi iubirea.

Ast: Eu pe ea, sau ea pe mine?

       Pufnesc şi îmi dau ochii peste cap. Ast dă din umeri şi aşează plapuma la locul ei. Se întinde apoi îşi scoate telefonul din buzunarul pantalonilor. Îmi ridic o sprânceană confuză. Adormise cu el?

Eu: Telefon nou?

Ast: Ţi-am dat mesaj. Acum ai numărul meu.

Eu: Nu cred că ţi l-am cerut.*îmi încrucişez mâinile la piept*

Ast: Trebuia? Eşti a mea!

Tav: Iar eu sunt doamna Crăciun.

       Tresar şi-mi mut privirea spre uşă. Travis stă lipit cu spatele de tocul uşii, având privirea spre noi. Era îmbrăcat lejer, ceea ce-mi spunea că se trezise de mult.

Ast: Nu, Travis. Tu eşti cumnatul!

Tav*pufneşte*: Încă visezi. Oricum, mam' vă cheamă jos.

       Travis pleacă fără alte comentarii. Fac schimb de priviri cu Ast, apoi coborâm în pijamale. Ei bine... Doar eu eram în pijama. Ast era îmbrăcat destul de ok, o ţinută lejeră.

Ken: În sfârşit s-au trezit şi frumoasele adormite!

Ast: Ştii că am nevoie de somnul de frumuseţe ca să arăt aşa de bine.

Ken: Cred că la tine e efectul invers...

Ast: Du-te dracu'!

Mama: Se pare că cineva nu a dormit cu cine am spus.

       Îmi muşc obrazul şi-l privesc pe Ast. Acesta se întoarce şi o priveşte pe mama zâmbind. Femeia îl inspectează de sus până jos, apoi se apropie. Băiatul se întoarce cu tot corpul spre aceasta, acum fiind cu spatele la noi. Mama este destul de aproape de Ast, fiind mai scundă decât el. Îl seceră scurt din priviri, apoi mâinile ei ajung la marginea tricoului lui. Fără alte aşteptări îi ridică tricoul, Ast stând relaxat. Clipesc des aproape rămând cu gura căscată la intenţia mamei.

Mama: Ce zace aici... eheeee de aţi ştii voi.

Ast: Mulţumesc. Cred.

Mama: Ai grija de ea...*îi aranjează la loc tricoul* Eu încerc, dar câteodată e prea mult pentru un simplu om.

Ast: Nu trebuie să mă rugaţi asta. Aveam de gând s-o fac.

Ken: Ai făcut-o până acum.

Ast: Şi o voi mai face de acum înainte.

       Le zâmbesc scurt apoi mă aşez lângă Celina. Piciorul ei părea mai ok. Fata mă priveşte şi îmi zâmbeşte.

Eu: Te mai doare?

Cel: Doar când mă forţez, însă o să treacă în câteva zile.

Eu: Mă bucur.

Mama: Bun. Păi... Crăciun fericit tuturor!

Tata: Dragă, cred că ne-au zis asta de aseară.

Mama: Îmi strici conversaţia!

       Surâd şi mă relaxez pe canapea. Ceilalţi se privesc scurt, apoi încep să chicotească.

Ken: Nu vă mai reţinem. Eu mă retrag cu Celina.

Ast: Vin cu voi.

Eu: Plecaţi aşa şi mă lăsaţi pe mine să le explic?

Mama: Ştiu tot. Mi-au explicat Celina şi Ken cât timp voi dormeați. Şi vreau să cred că dormeați!

Ast: Eu unul dormeam...

Mama: Ok. Să zicem că vă cred.

Eu: Deci nu trebuie să explic nimic?

Mama: Ştiu în mare ce s-a întâmplat. Oricum, sunt la curent cu abilitatea ta.

Eu: Ştiu...

Mama: Acum ştiu şi de situaţia lui. Tu niciodată n-ai vrut să-mi spui mare lucru.

Ast: Interesant.

       Îi arunc o privire urâtă băiatului şi acesta se îndepărtează câţiva paşi în spate. Mama surâde, apoi ne zâmbeşte amândurora.

Mama: Casa ta e o peșteră de gheaţă. Poţi rămâne aici până când se restabilesc contractele la lumina, căldură şi alte lucruri. Nu te pot lăsa să mori îngheţat, sau da?

Tata: Ce vrea ea să spună este că ţine la tine şi nu vrea să păţeşti ceva de care s-ar învinui.

Eu: Adică rămâne?

Mama: Ahaam.

Ast: Wow... Nu credeam că o să întâlnesc o persoană atât de minunată, dar uite că am făcut-o! Vă multumesc, amândurora.

Eu: O să mor.

Mama: Va fi plăcut să vă văd împreună.

Ken: Bafta, bro...

Cel: Condoleanţe.

Ast: Hă?

       Tata o trage pe mama în bucătărie, zâmbindu-i dulce. Travis ridică din umeri şi fuge în camera lui, iar Ken o ia pe Celina în braţe.

Ken: Îţi aduc hainele mai târziu?

Ast: Cred că o să merg singur când mă acomodez cu ideea.

Eu: Tu? Eu trebuie să mă acomodez cu tine în casă! Mamă, cum poţi să-mi faci una ca asta?

       Ast surâde şi îşi trece mâna prin păr încercând să-l aranjeze, iar ceilalţi doi se fac nevăzuţi. Oftez şi plec în camera mea pentru a scăpa de pijama. O să mor cât de curând cu el aici...

= Sfârşitul capitolului 11 =

Încă nu-mi vine să cred că am scris câteva momente Astli... Nu ştiu ce am tras, dar să sperăm că o să trag mai des =)))))