"All my heart talks about is you."

Simțeam că o iau razna. Dacă înainte credeam că am o viață complicată, mi s-a demonstrat din nou că lucrurile pot fi mult mai rele decât ne închipuim. Devenisem atât de stresat și de irașcibil încât am ajuns să-mi fie teamă să mai interacționez cu lumea, ca nu cumva să încep să mă transform în cel mai recalcitrant om din lume pentru orice nimic. Jur că îi simțeam pe cei apropiați gata oricând să sune la spital de psihiatrie să vină și să mă facă model pentru cămăși de forță. Încet, dar sigur mă prăbușeam abisul problemelor mele, pe care singur le-am creat.

Ca un mic sumar al problemelor care mi-au tot dat târcoale în ultima vreme, pot începe scurt cu sarcina lui Juliet. Conform doctorului ei, copilul va veni în aproximativ zece săptămâni și de aici se înlănțuiesc alte câteva probleme. Juliet, mama și Collin erau intr-o disperare cruntă pe care mi-au transmis-o și mie pe parcurs și voiam să îi înjur grav pentru asta. Eram foarte calm și încrezător până când panica lor m-a molipsit si pe mine.

Am căzut de comun acord să nu facem ecografie. Vom afla sexul copilului la naștere și indiferent care va fi acesta, mă voi asigura că va fi cel mai fericit copil din lume. Mi-l doream mult prea mult ca să mă las în vreun fel doborât. Trebuia să fiu de neclintit, atât fizic, cât și emoțional.

Pe locul doi în topul problemelor mele erau părinții lui Juliet. Aveam constant sentimentul că vor să facă ceva, deși felul în care au plecat din fața casei mele spunea altceva. Păreau scârbiți și nepăsători și, pe moment, am crezut că au reacționat așa pentru că predau armele. Dar am tot avut o preimțire în legătură cu ei și nu mai știam ce să cred. Îmi plănuisem să mă ocup mai amănunțit de ei după naștere, nu voiam să mai deschid subiectul ăsta cu cineva fiindcă nu aș fi făcut decât să aduc și mai mulți nervi peste cei care existau deja.

O altă problemă era nenorocitul de contract pe care l-am semnat. De ce nu aș fi putut și eu să o agăț pe una și să-mi fac o familie simplă cu ea, ca orice om? Sau de ce nu am ales altă fată din catalogul ăla? Una mai urâtă și neinteresantă și cu mai puțin creier, ca să mă pot distanța de ea fără probleme? Cum am ales-o tocmai pe ea să-mi dea peste cap toată lumea?

Juliet era perfectă. Nu doar din punct de vedere fizic. Aici oricine putea afirma asta, dar interiorul ei a fost de foarte puțini descoperit. Era atât de blândă, calmă și avea un suflet așa frumos și curat. Nu am întâlnit pe nimeni în viața mea care să fi suferit atât de mult și să fi simțit atâta durere, fără să își dorească să o dea mai departe. Suferise enorm și cu toate astea găsise puterea să ofere doar bunătate și compasiune în schimb. Greșeam de multe ori pe zi și mă privea în ochi zâmbind și iertându-mă, fără să arate vreodată cât de mult o doare.

Semăna extrem de tare cu mama. Aceeași căldură, aceeași bunătate, aceeași putere de a vedea doar binele în oameni. Nu am putut să moștenesc asta de la ea. Eram crud și impulsiv uneori, ceea ce mă făcea foarte slab în comparație cu ele. Eu nu aveam forța să iert și să uit.

Am aruncat pe birou pixul pe care l-am tot ros de azi-dimineață. Era deja ora 2 după-amiaza și eu nu făcusem nimic. Nici pentru firmă, nici pentru interesele mele personale. Efectiv am vegetat pe scaunul meu. Aveam un munte de hârtii în fața mea, dar nu mă puteam concentra pe nimic. Nu puteam să văd decât problemele mele și cum toate se învârteau în jurul unui om foarte important din viața mea.

Gândurile mele au fost întrerupte de un ciocănit discret la ușă și asta m-a pus în gardă imediat.

"Sper că nu întrerup nimic, domnule Styles. Dar în câteva minute va trebui să vă prezentați în sala de conferințe. Domnul Tomlinson este foarte încrezător în licitația de astăzi." Samantha mă înștiință cu un mic zâmbet pe buze și mă simțeam ca la școală când toți colegii vorbeau de o temă de care eu nu auzisem în viața mea. Care dracu conferință și ce licitație?

"Voi fi acolo în zece minute. Mersi mult!" Am spus recunoscător de parcă știam despre ce vorbesc și am privit-o ieșind din birou. Zici că am lipsit un an din firma asta. Tot profesionalismul de care am dat dovadă și la care țineam cu dinții se ducea dracului.

M-am ridicat de pe scaun și am scos din buzunar telefonul. Urma să-l închid pe parcursul conferinței ca să nu fiu deranjat, deși singurele persoane care mă pot deranja la orice oră știu că în cazul unei urgențe pot suna la Samantha care mă va anunța personal de situație chiar și în timpul unei ședințe.

Am tastat repede și puțin emoționat un mesaj pentru Juliet în care îi spuneam să aibă grijă de ea și că o poate suna pe mama oricând dacă își dorește companie. Mama iubea să-și petreacă timpul cu ea și oricum, din grijă pentru bebeluș ar dormi și cu July.

Următoarele trei ore m-au enervat și obosit, dar la finalul lor am simțit gustul victoriei. Totul a ieșit așa cum am spus eu pentru că eu sunt șeful aici și cu asta basta. Nu mă consider vreun fasist nebun, dar se întâmplă să am numeroase cunoștințe și să știu foarte bine cum merge treaba în firma mea. Și oricum, lecitația a fost încheiată în favoarea noastră, ceea ce înseamnă că eu și ce Louis vom sărbători așa cum știm noi mai bine.

Am ieșit din sala de conferințe zâmbind triumfător. Poate până la urmă nu a fost o zi atât de groaznică.

"Deci cum celebrăm victoria?" Louis mă întrebă ștrengărește și am râs ușor realizând cât de mult țineam la omul ăsta. Aveam o prietenie de neînvins și mi-a fost alături încă de la început.

"Așa cum obișnuim. La mine de data asta."

"Wow, reședința Styles găzduiește o bețivăneală în această seara. Ce alegere selectă, domnule. Aveți gusturi deosebite." Râse de mine în timp ce își încheia nasturele de la sacou și am urcat amândoi în lift.

"Nu va fi chiar așa... Plus că vreau să fie și Mike acolo." Am adăugat eu. Juliet se simțea foarte bine în preajma lui, îmi spusese că își ia o energie extraordinară de la copii.

"Bineînțeles, nici nu se punea problema să vă vizitez și el să nu vină. Nu aș mai fi avut viață cu el de acum în colo." Zisese aproape exasperat și am chicotit clătinându-mi capul. Louis își iubea copilul ca pe ochii din cap și în scurt timp, voi intra și eu în aceeași echipă de tați gata să ofere până și luna copiilor lui.

Am ajuns în parcarea subterană și voiam să îl întreb dacă îl duc eu acasă, dar abia apoi am realizat că nu ar avea cu ce să vină diseară și nici cu ce să plece mâine, așa că am lăsat-o baltă. Ne-am salutat și m-am urcat în mașină gonind spre casă. Am dar drumul la muzică fără să mă sinchisesc să aleg una anume și mi-am desfăcut nodul la cravată. Toată agitația din ultima vreme mă consumase foarte mult și brusc am realizat că am cam neglijat-o pe Juliet. Ori ajungeam foarte târziu, ori nu aveam chef, ori reacționam într-un mod nepotrivit și nu mai avea curaj să propună nimic. Sunt un mare idiot uneori.

Drumul spre casă a fost la fel de scurt ca de obicei, probabil și din pricina vitezei. Tind să fiu un maniac uneori, dar e o bună sursă de adrenalină pentru mine. Am parcat mașina în fața casei și am decis să o las acolo pentru ca aveam de nevoie de ea în scurt timp. Tocmai mi se aprinsese un beculeț și o idee își făcu loc în capul meu.

Când am intrat în casă am avut surpriza de a o găsi pe July singură, pe canapeaua din living cu televizorul aprins. Părea să doarmă, așa ca mi-am dat jos discret pantofii și sacoul și m-am apropiat de ea, așezându-mă pe vine în fața canapelei. Avea o pătură bej subțire pusă peste spate, dar picioarele ei erau dezgolite complet, inclusiv de haine. I-am mângâiat pielea fină ușor și i-am privit chipul răvășit. Era ciufulită și atât de liniștită.

I-am prins încheietura și am sărutat fin pielea. Eram hipnotizat de frumusețea ei, de puritatea ei și am sărutat din nou mana ei. Un amalgam de trăiri mă încercau de fiecare dată când eram în preajma ei, nu știam ce să fac sau ce să mai zic. Mă fâstâceam ca un adolescent.

Degetele ei s-au mișcat încet și mi-am ridicat ochii spre ea doar ca să fiu întâmpinat de cel mai minunat zâmbet din lume. Ochii îi erau ușor umflați de la somn, dar numai cu zâmetul reușea să lumineze și să încălzească toată casa.

"Hei! De când ești aici?"

"Doar ce am ajuns. Te-am trezit?" Am întrebat-o temător.

"Nu cred că aș mai fi dormit prea mult oricum. Cât este ceasul?"Întrebă somnoroasă și totodată îmi confirmă că eu am fost cel care a trezit-o.

"6:46." Mi-am aruncat ochii rapid la ceas.

"Nu, clar nu ar fi fost în regulă să mai dorm. Aș fi stat cu ochii pe pereți toată noaptea." Râse ea ușor. Doamne, iubeam râsul ăla frivol.

"Mă gândeam să mergem undeva astăzi." Am spus în timp ce mă ridicam în picioare.

"Unde?" Citeam entuziasm și curizitate în vocea ei.

"Mă gândeam că ar fi cazul să mergem să ne uităm de mobilă pentru... bebeluș."

Sprânceana ei se arcui imediat și îmi aruncă o privire aproape șocată. Mă așteptam să fie surprinsă de propunerea ei, dar la ea era deja un adevărat șoc.

"Doar dacă ai chef și îți dorești și tu. Putem să stăm aici, oricum Louis și Mike ne vizitează diseară și cel mai probabil vor rămâne la noi, deci nu ar fi o problemă." Am completat eu repede.

"Nu! Mi-aș dori să mergem, dar... Nu credeam că îmi vei cere părerea sau că o să o văd măcar." July spuse încet.

Gura mi s-a deschis când i-am auzit cuvintele. Părea atât de temătoare să mi le spună de teamă să nu reacționez ca un nebun și să țip la ea. Credea că nu îmi doresc să alegem mobila împreună...

"De ce ai avut impresia asta?" Am întrebat privind-o încă pe canapea. Nu avea curajul să-și ridice privirea spre mine.

"Nu știu, mă gândeam că o să vrei să mergi cu mama ta sau cu Collin, nu credeam că o să am un cuvânt de spus sau măcar... știi tu, ocazia să o văd."

Inima mea a trepidat la ultimele ei cuvinte. Chiar nu avea de gând să rămână după naștere. Nu avea de gând nici măcar să viziteze copilul aici, în casa în care a stat pe tot parcursul sarcinii. Am expirat surprins și m-am abținut să nu înghit în sec. Discuția asta m-a prins cu garda jos, iar ea părea să fie la fel de afectată ca mine.

"Plus că nici măcar nu știm sexul copilului!" Zise deodată parcă încercând să-și dreagă gafa, dar în mintea mea deja fusese întipărită. Am chicotit ușor și m-am aplecat din nou spre ea.

"Asta așa e, dar vom lua mobilă și lucruri unisex. Plus că îmi amintesc foarte bine de pasiunea ta pentru mobilă albă, sunt sigur că se va potrivi de minune pentru copil. Oricum vom definitiva cumpărăturile după naștere, deci nu ai de ce să-ți faci probleme." Am zâmbit spre ea, deși îmi simțeam inima bătută în pioneze.

"Chiar vrei să te ajut și eu?" Ochii ei mari s-au înfipt într-ai mei.

"Bineînțeles că îmi doresc asta, ești mama copilului meu până la urmă, nu-i așa? Și tu ai un cuvânt de spus în asta, ca să nu mai spun că simțul tău estetic mi-ar fi de mare ajutor."

Chipul ei se lumina deodată și părea ca s-a înduioșat puțin la vorbele. Am sărutat-o scurt pe frunte, ridicându-mă si făcându-mi drum spre dormitor pentru a mă schimba. Trebuia să recunosc că eram foarte afectat de cuvintele ei, dar așa cum am mai spus, era o problemă la care încă nu aveam rezolvare și îmi doream din tot sufletul să găsesc un răspuns înainte să se întâmple o nenorocire.

_______________________________________________

Ei bine, da! E adevărat tot ce vedeți. Am revenit cu un capitol după atât de mult timp... Am explicat deja scuzele care nu sunt scuze și mai mult nu contează. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor și să mă țin de treabă.

Sper că sunteți toți în regulă și lectura plăcută!