4:"Nu te rani singura."
"What lies behind us and what lies before us are tiny matters compared to what lies whitin us."
SMUT!
Am ajuns cu Juliet în fata patului și mi-am îngropat nasul în părul ei, inhalând mirosul afrodisiac. Pielea ei era atât de fină și mirosea incredibil de bine, dar nu a parfum; părea să aibă o mireasmă proprie, exact ca pielea unui bebeluș.
I-am simțit respirația lovindu-se de gâtul meu și brusc tot sângele din corpul meu s-a direcționat spre o singură parte a trupului. Deveneam din ce în ce mai tare și am hotărât ca e cazul să scap de pantaloni dacă nu vreau să pocnească dracului și chiar nu voiam; sunt făcuți dintr-un material al naibii de scump.
Buzele mele îmi sărutau gâtul, iar mâinile mele au zburat imediat la cureaua pantalonilor desfacand-o dintr-o mișcare bruscă și zgomotoasa.
M-am depărtat de gâtul ei când i-am simțit palmele pe pieptul meu, atingandu-ma încet prin materialul cămășii. Ochii ei s-au înfipt intr-ai mei când si-a urcat mâinile spre gulerul cămășii mele și l-a ridicat, coborând să deschidă nasturii. I-am urmărit mișcările fascinat de ușoară ei stângăcie și am scos cămașa de pe mine când a terminat de descheiat toți nasturii.
Faptul ca ea a prins puțin curaj m-a încins și mai tare și m-am înfipt în nasturii cămășii ei rupandu-i pe toți. Nu mai aveam timp sa-i deschei. Am prins materialul alb și i-am dezvelit umerii, lasand-o mai apoi să cadă pe podea. Sânii ei eram complet expuși în fața mea, iar obrajii ei prindeau o tentă ușor roșiatică.
Atenția ei părea să fie îndreptată spre tatuajele mele pe care le atingea încet, trasând conturul lor. De abia atunci am observat ceva deasupra bikinilor ei și mi-am dus degetul intr-acolo, prinzând marginea laterală a acestuia și tragand-o ușor în jos.
Juliet suspină surprinsa și își lipi capul de pieptul meu, părul umbrindu-i chipul. Am admirat tatuajul din zona ei inghinală și am rămas fascinat. Era finut lucrat și perfect pentru frumosul ei trup, dar începeam să mă întreb dacă are și o semnificație anume pentru ea sau era făcut de amorul artei.
"Cine ar fi crezut..." Am șoptit cu un glas care îmi trăda tot socul prezent în corpul meu acum.
Am eliberat bikiniul care a plesnit ușor peste pielea ei și i-am prins coapsele obligand-o sa-si înconjoare picioarele în jurul taliei mele. Mișcarea bruscă i-a lipit sanii de pieptul meu și am gemut zgomotos când i-am simțit presati de pielea mea. Dovada ca și ea era excitată a apărut în momentul în care sfârcurile ei le-au atins pe ale mele. Am ridicat-o la același nivel cu mine și ca să pot să o sărut, dar o facu ea înaintea mea.
Nu aveam nevoie de un imbold mai bun și m-am răzgândit indreprandu-ma cu ea în brațe spre fotoliu. Am coborat-o din brațe doar pentru ai îndepărta chilotii și m-am așezat pe fotoliu tragand-o rapid în poala mea. Ea ateriza Exact.Acolo.Unde.O.Voiam și am răsuflat puternic miscandu-i câteva șuvițe de păr.
"Doamne, Juliet!"
Ea își stranse brațele în jurul gâtului meu ridincandu-se puțin și dandu-si părul de pe față. Chipul ei imi indica doar confuzie și m-am fulgerat brusc faptul ca e virgină și probabil nu știe ce să facă.
Își mușca buza gânditoare și ma privi cu ochii aia atât de albăstri și senzuali.
"Doar lasa-te pe mine și fă tot ce se simte bine pentru tine. Nu te răni singură, okay?" Am stimulat-o punandu-mi mâna pe baza spatelui ei doar mă aproba tăcută.
Șoldurile ei au început o mișcare usoara înainte și înapoi și am simțit materialul boxerilor mei strandulandu-ma la propriu. Eram incredibil de tare și felul dumnezeiesc în care o simțeam peste mine nu făcea decât să mă înnebunească și mai tare. Mi-am dat capul pe spate din cauza valului de plăcere ce-mi traversa corpul când incepu să se miște și mai repede.
Mișcarea alerta îi frământa sanii intr-un mod care mă scotea din minți și iti dai seama ca nu aveam cum să nu mă uit. Mana ei dreaptă a trecut pe lângă fata mea și se înfipse în materialul de piele al spătarului.
Și atunci a fost primul moment în care i-am auzit gemetele. Buzele ei s-au lipit de ale mele și incepu sa mă sărute înfocata. Era probabil rușinata de zgomotele produse și voia să le mascheze, dar nu era conștientă ca acele zgomote nu făceau decât să mă ducă spre pierzanie.
Limbile noastre se duelau furioase acum și scurtele pauze de aer eliberau doar gemete. I-am simțit respirația intensificându-se și mi-am pus mâinile pe fundul ei stimuland-o la mișcări din ce în ce mai precise.
"Cum e, Juliet? Cum se simte? Spune-mi cum se simte." Am cerut printre dinți.
"I-incredibil, Harry, incredibil." Reuși să răspundă printre suflari intr-un final și i-am simțit trupul începând să tremure.
Am preluat inițiativă și am continuat sa-i izbesc șoldurile de ale mele; erecția mea era făcută sandwich între trupurile noastre. Am continuat să ne mișcam unul împotriva celuilalt și am rămas surprins de sincronizarea noastră perfectă.
Juliet vru sa-mi rostească numele, dar nu mai apuca și rămase cu gură deschisă. Orgasmul o lovi din plin și isi sprijini fruntea de umărul în timp ce i-am apăsat șoldurile puternic peste ale mele ducând si la eliberarea mea.
Mi-am dat capul pe spate învăluit de plăcere și i-am simțit respirația accelerata lovindu-mi-se de piele. I-am mângâiat ușor spatele transpirat și m-am ridicat în picioare luand-o si pe ea o dată cu mine. Am sarutat-o ușor în timp ce-mi plasam mâinile pe fesele si am dus-o în baie.
Juliet nu zicea nimic, doar mă privirea seductiv și îmi simțeam tot corpul traversat de furnici când se uita în felul ala la mine. Am urcat-o cu fundul pe chiuvetă și am intrat între picioarele ei dandu-i părul de pe față.
"Am o întâlnire astăzi și aș vrea să mă însoțești."
"Ce fel de întâlnire?" Mă privi confuză.
"Am ales un nou model pentru colecția de toamna și trebuie să facem hartogaraia azi. Procedura e mai complicată decât pare." Am strâmbat din nas și doar zâmbi dulce aprobând din cap.
"O să fac un dus rapid, îți poți alege hainele între timp." M-am depărtat de ea pornind dusul.
"Să port ceva sofisticat?" Întreba încă zâmbind.
"Mulat aș zice eu." I-am făcut cu ochiul și chicoti.
Juliet coborî de pe chiuvetă și ieși din baie. Slavă Domnului ca eram cu spatele și nu am vazut-o goală ca aș fi incurcat-o rău de tot.
Mi-am făcut un dus rapid și m-am dus în dressing pentru a-mi lua hainele. Juliet intrase în locul meu la dus și întârziase câteva minute din cauza micilor retușuri la păr și makeup.
Am coborât în living asteptand-o pe Juliet un timp ce mi-am aprins o țigară și m-am îndreptat spre ferestrele înalte. Collin părea să fi plecat, asta sau o fi adormit din nou. Aveam o ușoară stare de neliniște și nu înțelegeam de ce. Lucrurile mergeau bine până acum.
Am bufnit ofuscat la propriile gânduri. E doar de o zi aici, nici măcar nu ar fi avut timp să mă enerveze sau să facă prostii.
Am auzit un zgomot produs de tocuri și mi-am îndreptat privirea spre scări, rămânând din nou trăznit în fața ei.
Juliet purta o rochie scurtă, mulata (exact așa cum îi cerusem) dintr-un material subțire și putin vaporos, de un bleumarin foarte atrăgător. Materialul se prindea în spatele gâtului prin intermediul unui colier auriu care îi aducea o notă strălucitoare ținutei. Din cunoștințele mele, puteam afirma ca rochia aia avea spatele gol având acel accesoriu la gât.
Picioarele îi erau alungite de o pereche de sandale nude care îi acopereau glezna printr-o curelușă groasă. Nu am sesizat prea multe bijuterii, doar niște perlute mici și lucitoare în urechile ei.
Părul era liber pe spate și drept, iar machiajul era natural, având doar buzele colorate intr-un roșu aprins. Am văzut două gropițe micute si drăgălașe în obrajii ei în momentul în care îmi zâmbi și ajunse la capătul scărilor.
"E okay așa?" Întreba ușor reținută. Era și normal să se teamă de reacția mea din moment ce stăteam cu gura căscata ca un prost.
"E mai mult decât perfect de fapt." Am mărturisit și zâmbi radiant spre mine.
Mi-am forțat picioarele să se miște și am aruncat restul țogării în scrumiera de lângă fereastră. I-am prins mâna fortand-o să facă o pirueta elegantă și chicoti surprinsa.
Drace, aveam o adevărată zeita pe mâini.
_______________________
Un nou capitol, winnies! ♥
Sper să va placă și mi-as dori sa-mi spuneți dacă doriți dedicație. :)
Have a lovely, lovely day!
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top