"Do not seek the because - in love there is no because, no reason, no explanation, no solutions."

Harry mă balansă ușor în poala lui în timp ce-mi mângâia blând spatele, având totuși grijă să nu-mi atingă zgârietura. Încă nu puteam să cred cât de împiedicată și neatentă am fost. Și eram sigură că o să rămână o urmă pentru ceva timp acolo.

Nu auzeam decât aerul care părăsea buzele lui în jeturi ușoare și rare, dar îl simțeam oarecum vinovat și nu înțelegeam de ce. Era puțin reținut, dar extrem de îngrijorat. Eu, pe de altă parte, voiam să-mi dau vreo două capace pentru că nu eram în stare să fac ceva cum trebuie. Ce mai urma?

Să-mi rup gâtul pe scări?

Să alunec în baie și să-mi sparg capul?

Sa-mi bag accidental un cuțit în mâna în timp ce tai un măr?

Am oftat enervată și mi-am întins piciorul drept. Harry își lipi fața de umărul meu și își luă mâna de pe spatele meu, crezând probabil că mă rânește ținând-o acolo.

"Nu știu cum reușești tu toate astea..." Șopti el.

Printre buzele mele ieși o combinație între umor, repulsie și ofensare. Nici eu nu știam cum mă simțeam.

"Este un dar cu care sunt binecuvântați foarte putini oameni ai populație. Trebuie să fii special ca să-l ai." Am încercat să-i explic talentul magic cu care am fost înzestrată și pufni amuzat, fluturându-mi câteva fire de păr.

"Înseamnă că ești cea mai specială fiindcă toată 'binecuvântarea' asta pare să fi căzut doar pe umerii tăi." Spuse ridicându-și privirea spre ochii mei.

Am afișat o expresie de om ofensat, dar nu aveam cum să nu recunosc că toată situația mă și amuza și, una peste alta, Harry avea dreptate.

"O să progr-" Începu el, dar imediat am auzit soneria și ne-am privit unul pe altul confuzi câteva secunde.

"Pizza!" Mi-am amintit brusc de comanda dată de Harry și imediat a reacționat și stomacul meu ca la un impuls electric.

"Să mergem!" Harry se ridică din pat o dată cu mine și ieși din dormitor. Am râs când a refuzat să-mi dea drumul din brațe și începu să se grăbească pentru că băiatul cu pizza părea să insiste foarte mult.

El mă puse pe picioare când am ajuns în dreptul ușii și am început amandoi să ne crispăm din cauza zgomotului inconfortabil.

Inima mea a început să tresalte când am văzut cutiile de pizza, dar s-a oprit brusc pentru o fracțiune de secundă când am văzut cine a adus-o.

"Asta chiar e o postură în care nu mă așteptam să te văd!" Fluieră Harry amuzat și am început și eu să chicotesc.

"Era în fața casei, da? Ziceți merci că am plătit eu pizza în locul vostru!" Collin mârâi enervat și își făcu loc pe lângă Harry întinzându-i cutiile. "Și ar fi bine să fie destulă și pentru mine." Continuă el cu amenințări în timp ce eu și Harry încercam să ne oprim din ras.

Collin se așeză pe canapea și își frecă gâtul extenuat. Avea și geanta lui de antrenament cu el și probabil era căpiat de grupul lui de copii mult prea energici.

"Doamne, atâta energie aveam și eu la 12 ani?"

Am început să rad și am simțit cum brațul lui Harry îmi părăsește talia și deschide cutiile de pizza. Am inspirat mirosul incredibil și m-am așezat lângă Collin. Dacă Harry nu se grăbea aveam să sar pe cutiile alea ca un om al peșterilor.

"Nu cred ca ai găsit persoana potrivită pe care să o întrebi!" Am ridicat din umeri oferindu-i un mic zâmbet.

Amândoi chicotiră și Harry împinse spre mine una din cele trei cutii de pizza. Am zâmbit drăgăstoasă spre el și i-am mulțumit din priviri.

"Mulți elevi azi?" Începu Harry conversația și Collin oftă.

"Prea mulți aș zice. De obicei copiii se apucă de sportul ăsta vară pentru că vor să-l practice pe plajă." Răspunse el sceptic.

Eu îmi vedeam bine merci de pizza mea și chiar nu aveam de ce să intervin. In primul rând pentru că nu mă pricepeam eu la chestii din astea, în al doilea rând nu mă prea interesa, și nu în ultimul rând: aveam ditamai pizza în fața mea.

Eram destul de ocupată, da, după cum se putea observa.

"În fine! Voi ce faceți? Tu, cum ești?" Își redirecționă privirea spre mine și am înghițit ce aveam în gură întinzându-mă să iau un șervețel.

"Bine! Foarte bine!" Am zâmbit carismatic și el doar îmi copie gestul.

"Nu văd nicio schimbare încă!" Am chicotit în urma nelămuririi lui și am notat un lucru pe care îl are în comun cu Harry.

"Nu ai cum să-ți dai seama încă!" Îi răspunde Harry în locul meu și am ridicat mândră din sprâncene. Se pare că a înțeles și el în sfârșit că burta o să crească pe parcurs, nu peste noapte.

"De fapt îți poți da seama dacă am parte de o masă ca pentru forțele militare!" Am ridicat dintr-o sprânceană spre el și am început toți trei să radem.

"Dacă tot suntem la capitolul asta, ceva nu bem și noi?"

"Știi unde e barul!" Harry răspunse nonșalant luând altă bucată de pizza și am urmărit fascinată mișcarea maxilarului său când mușca din blat. Mișcarea îi făcea maxilarul să înapoiez, apoi când mesteca îi evidenția mandibula și mai mult.

Cum putea cineva să arate atât de bine făcând o chestie atât de banală?

"Vrem și noi orice ai alege!" Adaugă imediat și lua altă felie de pizza. Dacă avea de gând să mă întreacă la asta, trebuia să-și pună pofta în cui. Până la urma urmei, eram doi contra unu.

"Te mai doare spatele?" Am citit o urmă de îngrijorare în ochii lui și am clătinat din cap savurându-mi pizza în continuare.

El doar oftă.

"Îți faci prea multe griji, e doar o zgârietură."

"Dacă zgârietura aia era doi centimetri mai la dreaptă ai fi putut paraliza." Zise cu un ton jos, serios.

"Dar nu a fost!" I-am reamintit simțind brusc zona aia usturându-mă. Dar nu aveam de gând să mă plâng acum și să-i arăt că are dreptate.

"Și dacă era?"

Insistă el și am început sa-mi fâțâi picioarele exasperată. Se oprește vreodată?

"Dar nu a fost! Încetează, okay?" Am zis cu un ton mai înalt de data asta.

"Nu știu de ce va certați, dar eu sunt cu Juliet orice ar fi." Collin reveni ținând o sticlă de Cola într-o mâna și trei pahare în cealaltă mana.

Am început să râd făcându-i cu ochiul și l-am ajutat să așeze paharele pe masă înainte să le scape și să le spargă. Harry l-ar fi alergat toată plaja dacă ar fi rămas și un pui de ciob din ele pe podea.

"Când ai fost tu vreodată de partea mea?" Harry îl acuză ca o soție mironosiță la procesul de divorț și Collin rânji vinovat.

Restul serii l-am petrecut toți trei, stând pe canapea, discutând și mâncând. Collin a insistat să fie pus la curent cu toate detaliile legate de naștere și după ce Harry i le-a listat pe toate ca un elev model ce e, a vrut să fie sigur că își are fratele mai mic la dispoziție în caz de orice.

Oricât încercam să-i spun că nașterea durează nouă luni și că mai e destul timp până când copilul se va naște, nu făcea decât sa-mi spună ca perioadă asta va trece foarte repede.

Și avea dreptate; perioada asta va trece extrem de repede. La fel și timpul nostru împreună.

"Astăzi o sa-l cunoști pe Lucas."

A fost primul lucru pe care Harry mi l-a spus când am intrat în clădirea care mi-era complet necunoscută. Nu am mai fost niciodată aici.

"Cine e Lucas?"

"Lucas e cel mai bun fotograf al companiei! Ce iese din mâna lui e aur curat."

Am recepționat informația și am intrat în lift. O melodie slabă și liniștitoare se auzea din difuzorul pe care încă nu-l vazusem, iar Harry îmi prinse mâna zâmbitor.

"Emoții?"

Am clătinat ușor din cap.

"Nu ți-e rău sau ceva, nu?" De dată asta mă trase mai aproape de el vorbind cu un ton îngrijorat și aproape speriat.

"Nu, sunt bine. Dacă nu-ți răspund verbal la o întrebare, nu înseamnă că mi-e rău, stii?" Am chicotit ușor și răsuflă ușurat fix când ușile liftului s-au deschis.

După care, toate persoanele care treceau pe lângă noi aproape că-și rupeau gâtul doar ca să-i spună bună dimineața sefului. Asta înseamnă să-ți impui autoritatea într-un mod care îi face pe angajați să te iubească, iar pe tine să nu pari un nenorocit îngâmfat.

Nota zece, domnule Styles.

Harry deschise o ușă înaltă, albă și am auzit muzică și gălăgie din interior.

"Ce onoare, domnule Styles!" Louis îl întâmpină glumeț și Harry își dădu ochii peste cap răzând.

"Bună, Juliet!"

"Hei, Louis." I-am zambit și am aruncat vag o privire spre celelalte persoane din încăpere.

Camera era una foarte spațioasă și foarte luminată. Vedeam panoul alb undeva lângă un perete, la fel și toate reflectoarele puternice. Nu cunoșteam nimic din toate astea, cu atât mai puțin toate ciudățeniile care erau lângă aparatul de fotografiat ce părea al naibii de scump. Am zărit un perete pliant pe care era imprimat un stol de fluturi colorați.

În colțul din dreapta era o măsuță de machiaj întinsă pe o suprafață mare, la fel ca și oglinda imensă. Marginile dreptunghiulare ale acesteia aveau mici becuri încorporate și o gamă extrem de diversificată de produse de make-up.

În colțul opus era ceea ce părea a fi garderoba. Câteva rochii erau atârnate pe umerașe, la fel și niște eșarfe groase și extrem de extravagante. Am ridicat sceptică din sprânceană spre încălțările pe care le-am văzut și pentru un anumit motiv mi se păreau cunoscute.

Locul ăsta părea foarte bine dotat și profesionist.

"Gata de muncă?" Am fost trezită din cercetarea mea de cuvintele lui Louis și am mormăit ceva indescifrabil.

"Mai mult sau mai puțin."

El și Harry au chicotit.

"Nu-ți face griji, Lucas face toată treaba. E profesionist." Spuse el și ma bătu prietenește pe umăr.

Picioarele au început să-mi amorțească brusc și am simțit nevoia disperată de a mă așeza. Harry îmi simți disconfortul și m-a tras spre un fotoliu negru.

"Stai aici până vine Daisy. O să se ocupe de machiajul tau imediat." Harry îmi mangaie ușor obrazul, apoi se întoarse cu spatele la mine și strigă spre un bărbat.

"Lucas! Trebuie să cunoscuți pe cineva!" Vocea lui era plină de entuziasm și m-am gândit că într-adevăr se bucura că eram acolo cu el.

Lângă noi apăru imediat un bărbat înalt, blond, cu un stil vestimentar pus la punct. Jeanșii lui spălăciți erau extrem de bine aleși, la fel și bocancii în stil army. Când am văzut blazerul negru pe care il purta am început să-l plac și mai mult și îmi doream să fie o persoană la fel de mișto ca și părul lui.

"Juliet, nu?" Mi se adresă zâmbind șarmant și m-am ridicat dând mâna cu el.

"Îmi pare bine să te cunosc, Lucas!" I-am întors zâmbetul și îmi elibera mâna. Harry își puse brațul în jurul în jurul umerilor mei și mi-am fixat ochii pe apărați de fotografiat din mana "profesionistului".

"Te-ai gândit la ceva anume?"

"Speram să intervii tu aici! Sarcina nu este foarte vizibil încă și nu știu cum am putea să o evidentiem." Harry zise agitat cu un ton de "ups, am uitat să precizez asta?".

"Ne descurcam noi cumva!" Lucas ne făcu cu ochiul amândurora și am zâmbit recunoscătoare. La naiba, ăsta era primul shooting din viața mea.

În minutele ce au urmat am făcut cunoștință cu Daisy care era make-up artistul tuturor modelelor și aveam doar 25 de ani. Părul ei era roșu ca focul și ochii negri, iar buza ei avea un mic piercing în ea. Deși avea un look extrem de extravagant, era o persoană foarte blândă.

"Ai niște trăsături superbe! Pomeții tăi arată excepțional!" Mă complimentă ea în timp ce se ocupă de fața mea și am zâmbit scurt încercând să nu o întrerup.

"Unde ai găsit fata asta, Harry?" Se întoarse pe jumatate spre el care ridică din umeri și ranji vinovat.

"Ochii ei sunt hipnotizanți! Cred că m-am îndrăgostit de ea!" Mărturisi și toți din încăpere au început să rada.

Nu voiam să se îndrăgostească ea de mine.

_________
Am reușit, dear God! Chiar am reușit să postez capitolul asta. Nu este foarte lung, știu, dar spre să compensez totul cu urmatorul capitol care o să fie mai lung. Promit asta. Când o să apăra nu știu, dar cu puțin noroc o să apăra în weekend. Sper să rezolv problema cu tableta mea.

O noapte frumoasă tuturor și lectură plăcută! ♥♥