"Learning is a gift. Even when the pain is your teacher."

Ultimele două săptămâni au trecut pe nesimțite și mi-am dat seama de acest lucru doar în momentul în care am fost asaltată și obligată sa merg să-mi cumpăr haine de iarnă.

Era deja 3 decembrie, iar eu într-adevăr nu aveam haine groase. Spre surprinderea mea, era mai frig decât speram eu să fie, dar eram și o fire foarte friguroasă de fel, deci probabil totul se dubla.

Tot weekend-ul acela am făcut cumpărături peste cumpărături și după o luptă asemănătoare cu cea din Troia, am reușit sa-l conving pe Harry să mai aștepte și să nu dam năvală ca turcii pentru lucrurile copilului. Sarcina avea nouă săptămâni și câteva zile, dar burtică era ușor mascată de haine. Doctorul a spus că nu va fi o sarcină extrem de evidentă din cauza greutății mele, dar este oricum prea devreme să se pronunțe.

După spusele lui, o persoană de talia mea nu va putea purta un copil foarte greu și nici nu va lua prea mult în greutate pe durata sarcinii, de aici și faptul ca burta mea nu era vizibilă.

Totuși a avut grijă sa-l liniștească pe Harry care deja începea să transpire gandindu-se ca există șansa ca bebelușul să se nasca, Doamne ferește, cu vreo malformație sau probleme de oase. Doctorul l-a asigurat de vreo șapte ori ca o să aibă grijă să nu se întâmple absolut nimic cu el și a reușit într-un final să-l calmeze. I-am mulțumit cerului toată ziua fiindcă nu apucase sa-i spună ceva Angelei care, cu siguranță, ar fi fost o bombă nucleară.

Trebuia doar să înțeleagă o dată că o persoană mai slăbuță nu este neapărat și bolnavă. Ai crede că e destul de clar pentru el din moment ce lucrează cu fotomodele, dar aparent nu prea era așa.

Collin nu a fost deloc surprins să afle că sunt însărcinata și a spus că se aștepta la asta, din moment ce Harry nu avea cum să nu se atingă de mine. Asta i-a adus o urecheală din partea Angelei care l-a și certat pentru ca vorbește așa cu "iubirea fratelui sau". Numai de ar ști ei ca "iubirea" asta nu este veșnică precum în basme și ca o să se termine mai repede decât s-ar aștepta ei.

Începusem să-mi petrec zilnic câteva minute gândindu-mă la întorsătura pe care a luat-o viața mea. Ajunsesem intr-o casă luxoasă, găsisem un bărbat care era întruchiparea perfecțiunii și îmi oferise stabilitate financiară. Dar astea nu erau toate datele problemei.

Tot visul ăsta se întindea pe o perioadă bine determinată și când nisipiul din clepsidră se scurgea, urma să-mi iau bagajele și să dispar complet din viața lui. Totuși aveam să laș niște amprente.

Dar toate acele minute se transformau în ore. Eram tratată bine, poate prea bine. Harry (și mai nou și Angela) avea grijă de mine și îmi oferea absolut orice îmi poftea sufletul și totuși mai existau lucruri care nu îmi conveneau.

Pentru prima oară în viața mea aveam tot ce îmi doream. Atunci ce nu era bine? Ce nu-mi ajungea?

Am oftat și am trântit pudra bronzantă pe măsuța de machiaj. Cine să mă mai înțeleagă pe mine când nici măcar eu nu știu ce vreau?

"Ești în regulă?" Am auzit o voce venind din spatele meu și am tresărit scurt. M-am întors doar pentru a-l găsi pe Harry în pragul ușii.

Am dat usor din cap și am schițat un mic zambet spre el.

"Da, de ce nu aș fi în regulă?"

El își ridica umerii într-un gest care exprima neștiință și veni spre mine. M-am întors cu totul spre el și m-am ridicat în picioare când ajunse lângă mine.

"Nu știu, voiam doar să mă asigur. Știi, se spune că într-un cuplu comunicarea e cheia." Zise el ușor și am chicotit privindu-l cu o sprânceană arcuită.

"Ai început cumva să citești vreun ghid pentru viața de cuplu?" Am întrebat sceptica și totodată amuzată de acest gând.

"Ce? Normal că nu!" Se apără repede și am început să rad. "Asta e o chestie pe care o fac femeile. Mama mi-a zis asta."

"Deci ai pus-o pe Angela să citească pentru tine ca să nu pici tu într-o lumină proastă și 'feminina'?" Am presupus eu râzând și am mimat niște ghilimele în aer.

Harry râse în cele din urma și știu că asta înseamnă ca am dreptate. Cred că e pentru prima oară când am și eu dreptate în "relația" asta.

"Îți dai seama câte cărți o să citească de acum în colo? O să vrea probabil să câștige și un premiu pentru 'cea mai bună bunică din lume'." Mă îmbrățișa chicotind și i-am urmat gestul imediat. Chiar și cu toată grija pe care practic mi-o impunea, Angela îmi devenise extrem de dragă.

"Voiam să te rog ceva." Șopti cu nasul în părul meu și am închis ochii dezmierdandu-mă sub atingerea lui.

"Ce anume?" Am șoptit la rândul meu.

"Mi-am plăcea să faci un shooting."

Mi-am deschis ochii și m-am încruntat neînțelegângu-i cerința.

"Ce fel de shooting?"

"Vreau să am momentul ăsta imortalizat pentru totdeauna. Mă gândeam să fie trei shooting-uri pe tot parcursul sarcinii. Iar primul să fie la începutul acesteia." Îmi explică rar, exact ca unui copil de grădiniță.

L-am privit uimită.

"Vrei... Vrei să fac sarcina publică?"

"Desigur. Dar nu-ti face griji, asta nu o să-ți afecteze în vreun fel cariera. Nu vei merge pe podium, desigur, dar o să poți să participi la orice fel de sesiune îți dorești. Și după naștere totul va reveni la normal." Cuvintele lui m-au făcut să înghit în sec.

Deci asta era. Voia ca după naștere să revină la viața lui anterioară, la distracții, faimă, femei...

"Nu am nimic împotriva, dacă asta îți dorești." Am spus încet.

"Cum să nu-mi doresc asta?!"

Am dat din umeri simțindu-mi brusc gâtul uscat și umerii apăsați de o greutate care nu știu de unde a apărut.

În minte îmi zbura o întrebare care putea să fie ori câștigătoare, ori extrem de proastă și neinspirată.

"Ce o să spun când voi fi întrebată cine e tatăl?" Vorbele au reușit să iasă cu greu din gâtul meu și i-am privit ochii sclipitori de parcă urma să mă electrocuteze.

Expresia lui se transformă instant într-una șocată și dezamăgită.

"O să le spui adevărul, Juliet, pentru Dumnezeu!" Vorbi exasperat și mi-am strâns ochii.

"Doar nu crezi ca o să ascund faptul ca sunt un viitor tată, nu?" Întreba părând curios de ce răspuns îi voi da. Am înghițit în sec și mi-am mutat privirea de la el. Mă simțeam jenată și incomodă în discuția asta.

"Tu chiar credeai asta!"

Aproape m-a acuzat ridicandu-si vocea și m-am smuls din brațele lui. Aș fi fost o prefăcută să spun că nu m-am gândit la asta, când de fapt asta era tot ce aveam în minte în ultima perioadă.

"Nu credeam ca o să vrei să afle și ceilalți."

"De ce nu aș vrea asta?"

Mi-am întors capul spre el aruncand-i o privire de "serios, chiar trebuie să-ți amintesc cum ne-am cunoscut și de ce suntem aici?". El ofta și își trecu degetele prin păr. Am învățat ca Harry face foarte des asta când nu stie cum să reacționeze intr-o situație sau când se simte atacat din toate direcțiile.

"Știu ca lucrurile sunt puțin complicate între noi. Dar orice ar fi, vreau să știi că nu mi-e rușine cu tine și nici nu-mi va fi." Zise serios.

Da, acum nu îi e rusine, dar când o să trebuiască să inventeze o scuză verosimilă pentru plecarea mea spontană o să simtă cu siguranță jenă atunci.

Harry veni lângă mine și-mi prinse brațul întorcându-mă cu fața spre el.

"Nu o să neg niciodată relația asta, Juliet. Temporară, falsă, sau oricum ai vrea să îi spui, ea există. Și nu am niciun motiv pentru care aș vrea să mă ascund." Mă privi cu o intensitate care mă curenta. Cuvintele lui încuiau o promisiune solemnă și dintr-un anumit motiv, chiar le-am crezut.

Am dat ușor din cap încercând să zambesc. Harry își puse mâinile pe obrajii mei și ma obligă să mă uit la el.

"Ai încredere în mine, te rog. Măcar acum." Rosti el cu o voce răgușită care mă înnebunea.

"Am încrede în tine, nu despre asta e vorba." Am oftat.

"Atunci?"

"Știi și tu deja! Ai o satisfacție aparte dacă o spun?" Am întrebat aproape enervată. Harry ceda în cele din urmă și nu mai insistă văzând cât sunt de reticentă. Încă nu-mi puteam explica de ce se comporta de parcă nu era nimic greșit între noi.

"Hai să lăsam lucrurile exact așa cum sunt. Momentan așa e cel mai bine. Ce o să se întâmple, o să se întâmple. Nu crezi ca e prea devreme să ne gândim la asta?"

Am pufnit obosita și am rămas cu buzele întinse. Poate ca are dreptate până la urma; mai aveam mult timp în care să decid ce și cum o să facem.

Carpe diem, Juliet!

Harry îmi copie imaginea și își apropie buzele de ale mele, ținându-le presate acolo pentru câteva secunde.

"Cred ca cel mai sănătos ar fi să ne bucuram de momentele astea și să lăsăm totul în voia sorții. În mod normal nu aș paria 100% pe destin. Tot timpul am crezut ca destinul ori te ajuta, ori de împiedica și dacă hotărăște să fie al dracului cu tine și sa-ti strice planurile, trebuie să te intorci împotriva lui. Destinul este doar un avânt și dacă nu-ti place drumul pe care ai luat-o, te poti redirecționa oricând."

Îl priveam ca un copil care urmărește un show pentru oameni intelectuali pentru prima oară în viața lui.

"Am muncit tot timpul pentru ce am și nu am vrut să fiu doborât 'doar pentru ca așa mi-a fost sortit'. Dar de data asta, o să laș lucrurile la latitudinea sorții. Și dacă asta nu va fi decât o lecție, amandoi vom sfârși mai maturi de atât." Harry încheie calm și îmi mângâie lin obrazul.

Erau momente în care mă întrebam dacă e ceva ce nu poate să facă. Nu doar că arăta în felul în care arăta și ca avea bani, mulți bani, și ca o să aibă toată viața și ca avea atâtea mașini și... Argh! Vreau să aflu sub orice formă ce nu poate face Harry Styles.

"Bun! Acum dacă am stabilit asta, pregătește-te!" Zise de dată asta cu un entuziasm strălucitor. Mi-am ridicat o sprânceană bulversată.

"Ce? Pentru ce?"

"În seara asta gătesc! O sa-l cunoști pe Chef Styles."

Îmi făcu șmecher cu ochiul și l-am privit surprinsă și extrem de încântată. Eram chiar curioasă dacă ar trebui sa trec pe lista de calități a lui Harry Styles și gastronomia.

___________
Știu ca este un capitol scurt, dar cum am promis, este puțin din Harry și Juliet.
Lectură plăcută!