1:"Beverly Hills."

"The greatest risk in life is not taking one."


H A R R Y

"Harry Styles." M-am prezentat întinzând mâna spre ea. Purta o pereche alb de pantaloni mulați până deasupra gleznelor și un top negru care putea fi comparat cu ușurință cu un sutien modernizat, ajungând cu o palmă deasupra buricului său, care spre surprinderea mea avea un piercing argintiu. Sânii ei arătau incredibil de bine în bucatica aia de material.

"Juliet Grace." Îmi cuprinse mâna zâmbind și pășind mai aproape de mine. Acțiunea ei m-a făcut să-mi îndrept privirea spre încălțările ei și exact așa cum mi-au dictat urechile și mai devreme, erau tocuri. Nu-mi puteam da seama de adevărata ei înălțime fiind încălțată cu o pereche de platforme nude, dar purtându-le ajungea cu nasul la buzele mele.

Ne-am scuturat scurt mâinile și am rămas surprins când am văzut că palma ei încerca să restabilească echilibrul în momentul în care am vrut să-mi impun autoritatea și superioritatea întorcându-mi încheietura peste a ei. Am rânjit în urma acțiunii ei și i-am privit zâmbetul inocent apărându-i pe buze.

"Să mergem, o să discutăm detaliile în alte împrejurări." Am anunțat indesand mâna stânga în buzunar.

"Mă duc sa-mi iau geanta mai întâi. O să-mi aducă cineva și bagajele." Se întoarse pe călcâie într-o mișcare rapidă ce-i învolbura părul și îi lăsă spatele descoperit. Am sesizat că acel top infim nu avea deloc spate, ci doar un tiv jos care se unea cu partea din față. Dar ce mi-a atras atenția cu adevărat a fost faptul că nu purta un sutien.

Vrei să-mi spui ca sânii ei arătau atât de bine fără sutien? Poate are silicoane sau poate mama natură a fost extrem de darnică cu ea.

Se duse repede să-și procure geanta și s-a întors însoțită de un tip al cărui nume nu-l știam și nici nu-mi doream neapărat să-l aflu, dar atâta vreme cât ne ajuta cu bagajele și nu freca menta holbându-se la fundul ei era totul în regulă.

"Sunt gata. Mergem?" Mă privi și își ținu geanta atârnată în mana dreaptă, într-un stil nu foarte abordat de femei în general.

"Mașina mea e afară." Am anunțat și am luat-o înainte pe scări.

Ajuns în fata mașinii mi-am verificat repede ceasul și am văzut ca indica 7:43. O dată ce bagajele au fost în mașină, i-am deschis portiera ca un adevărat gentleman și am intrat și eu în mașină.

Își puse centura și își trecut degetele prin buclele întunecate. Niciunul dintre noi nu scotea niciun cuvânt și ma așteptăm la altă reacție din partea ei, să fiu sincer. Nu a spus nimic legat de faptul că acum ne aflam într-un Jaguar negru care a fost al dracului de scump și pare chiar indiferentă. Și de asemenea, nici nu pare să mă recunoască sau să fi auzit de mine, lucru care nu cred că este atât de rău până la urma urmei.

"Unde o să mergem acum?" Sparse tăcerea într-un final, dar fără să mă priveasca.

"La mine acasă!" Am zis degajat și doar aprobă scurt din cap.

"Locuiești departe?"

"Beverly Hills!"

"O să-"

"Nu ai vrea să aștepți puțin să ajungem acasă? Și promit că facem tot ce vrei tu atunci." Oferta mea ieși cu un mic rânjet și mă fulgeră rapid cu privirea, dar nu mai comentănimic.

Restul drumului a fost desigur extrem de tăcut și aproape straniu. Sunt în mașină cu o străină care urmează să fie mama copilului meu, o femeie despre care nu știu mai nimic.

Am oftat frustrat și am parcat în față locuinței mele și am ieșit pentru a-i deschide usa. Când ieși păru pentru prima dată impresionată de ceea ce vede și asta m-a bucurat puțin.

"Aici locuiesc eu."

"Locuiești singur?"

"Majoritatea timpului da." Am spus îndreptându-mă spre intrare și i-am văzut sprânceana ridicată în confuzie, dar nu insistă cu vreo întrebare.

Livingul era întunecat și am aprins câteva lumini necesare fiindcă începea să se întunece afară. Mi-am descheiat sacoul și am luat loc pe canapea, iar ea se așeza pe un fotoliu păstrând o distanță nu foarte mare între noi. Părea puțin temătoare și nu-mi puteam da seama dacă era speriată de situația asta sau de mine.

"Cred că ar trebui să discutăm condițiile." Am propus și mi-am luat pachetul de țigări de pe măsuța de cafea; ea doar aproba și își puse piciorul stâng peste cel drep.

"Luke nu mi-a spus ce sumă ai ales." Am început.

"Asta pentru că nu m-am hotărât la una anume neștiind unde voi locui."

"Aș vrea să locuiești aici pe toată perioada sarcinii, iar toate cheltuielile vor intră în contul meu. Desigur că poți pleca la prietenele tale sau la familia ta." Se tensiona imediat la auzul celor spuse de mine și își încleșta maxilarul discret.

"Poți să faci cam ce vrei, dar vreau să știu unde și cu cine ești, doar pentru liniștea mea și siguranța copilului, bineînțeles." Am explicat aprinzând o țigară și eliberând usor fumul printre buze. Nu pare s-o deranjeze fumul de tigara. "Acum la ce sumă te-ai gândit?" Am continuat.

"Având în vedere ca o să locuiesc aici, vreau 20.000$ pentru început. Spun pentru început fiindcă trebuie să vedem și cum o să-mi fie traiul aici de acum in colo."

"Destul de corect."

"Pentru restul banilor cred că ne vom înțelege în lunile ce vor urma în acest caz." Finaliza și mi-am dezbrăcat sacoul aruncându-l dezinteresat.

"Unii oameni țin un asemenea sacou în vitrină, iar tu îl arunci așa, huh?" Îmi zâmbi aproape inocent și am ridicat din umeri.

"Îl pot înlocui oricând."

"Îmi închipui, doar ai propriul lanț de magazine. Poți înlocui multe." Mi-am ridicat sprânceana intrigat și am zâmbit impresionat. Deci până la urma știa cine sunt.

"Să spunem doar că toate magazinele Stylish au un design interior foarte interesant." Chicoti și am simțit-o relaxându-se puțin.

"Sunt o persoană foarte inventivă." Modestia mea era călcată în picioare când eram în fata ei.

"Era să uit." Se întinse după geata ei care era la piciorul măsuței de cafea și desfăcu rapid fermoarul acesteia luând din ea o folie cu două foi introduse în ea. Mi-am scuturat scrumul și am ridicat curios din sprânceană.

"Ăsta e calendarul meu de fertilitate." Explică înmânându-mi foaia și am luat-o neînțelegând nimic. Mi-am plimbat privirea pe bucata de hârtie pentru câteva secunde văzând unele zile ale lunii colorate cu portocaliu, altele cu roz, altele cu roșu. Dar eram total pe dinafară. Și mai rău m-a frustrat faptul că nu exista nicio legendă care să-mi explice și mie ceva pe nenorocita aia de hârtie.

Ea mă privi amuzată, probabil dându-șisi seamă că mă uit ca vaca la iarbă și veni lângă mine pe canapea luându-mi foaia.

"Zilele marcate cu portocaliu reprezintă zilele menstruației mele." Obrajii ei s-au aprins aproape insesizabil când a spus asta și am văzut doar trei zile marcate asa. "Zilele marcate cu albastru reprezintă sexul liber, practic orice contact sexual în acea perioadă nu duce la sarcină." Imi explică și îmi răspunde la altă întrebare în același timp.

Faptul că a precizat de contact sexual mi-a confirmat ceea ce Luke nu a putut în birou. Deci până la urma o să am parte de puțină distracție și nu o să apelăm la vreo nenorocită de fertilizare invitro sau cum s-o numi.

"Cele roșii sunt zilele fertile, unde riscul este maxim. La fel este și în cazul zilelor colorate cu roz; ele marchează perioada ovulației, deci din nou, riscul este maxim." Îmi explică exact ca unui puști cu probleme de handicap. Mi-am stins țigarea și am aprobat; nu era mare inginerie o dată ce știai ce e fiecare culoare în parte.

"Din moment ce eu am un minim de cunoștințe despre tine, e ceva ce ai vrea să afli?" Am intrebat și își mușca buza lăsând calendarul ăla dubios pe măsuță.

"Pentru început, ce ai aflat tu despre mine?" Chicoti.

"Lucruri infime; vârsta ta, faptul că vii din Detroit și cel mai important aspect: că ai analizele la zi." Se încrunta confuză când am terminat de vorbit și nu înțelegeam de ce. Erau simple detalii, nu e ca și cum primisem si o pagină din jurnalul ei secret.

"Ce analize?"

"Analize BTS." Explicația mea i-a amplificat confuzia și scoase un zgomot gânditor.

"Eu nu am facut-o nicio analiza." Raspunse în final si și mi-am simțit orbitele crescând în volum. Mincinosul ăla m-a dus de nas! Ultimul lucru care-mi trebuie acum e să iau vreun pui de sifilis sau mai știu eu ce infecție din moment ce nu încape discuție de vreo protecție.

"Cum adică nu ai făcut analizele?" Vocea mea prindea o tonalitate tot mai înaltă.

"Nu a fost nevoie." Ridică din umeri spre mine și de data asta confuzia ei s-a transferat la mine. Cum să nu fie nevoie să le facă din moment ce ăsta e cel mai important amănunt?

M-am frustrat încruntându-mă și mi-am aruncat privirea pe fereastră, realizând că poate chiar am intrat într-un rahat. Dar dacă nu a fost nevoie... Buzele mele s-au distanțat o dată ce lucrurile începeau să prindă contur în creierul meu și mi-am întors capul ca un robot spre ea. Ipoteza mi-a fost confirmată imediat ce buzele ei roșiatice s-au deschis:

"Sunt virgină."

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top