* * * * *

        Îmi întind mâinile deasupra capului în timp ce ies din sala de examen. Ultimul examen, cu el venind şi prima zi de vacanţă. Zâmbesc şi îmi caut colegii ce au terminat testul înaintea mea. Îmi plimb privirea de la o faţă la alta până când dau de două persoane cunoscute. Grăbesc pasul şi îmi pun palmele pe umerii lor, făcându-i să tresară.

Eu: Cum a fost?

Cel: Atât timp cât e notă de trecere, e bine.

Ken: Cred că se ia ca răspuns. La mine a fost ok.

Eu: Abia aştept să mă relaxez! În sfârşit vacanţă.

Cel: No, no. Urmează petrecerea finală! Doar n-ai uitat de ea?

Eu: N-am uitat. M-ai bătut la cap cu asta mai rău decât atunci când voiai să îţi cumperi pantofi!

        Începem să râdem toţi trei, apoi ne grăbim spre ieşire. Razele calde ale soarelui îmi mângâie faţa o dată ce păşesc în afara liceului. Inspir adânc şi privesc cerul senin, lăsând un zâmbet larg la vedere. O zi mult prea frumoasă.

Eu: L-aţi văzut pe Ast?

        Cei doi se întorc cu faţă spre mine, fiind uşor confuzi. Ken îi aruncă o privire scurtă fetei, apoi rânjeşte şi îşi ridică o sprânceană cu subînţeles.

Ken: Ai vrea să-l vezi?

Eu: Nu. Cel mai sigur e cu Amber.

        Rânjetul brunetului dispare rapid, mutându-şi privirea în altă parte. Celina oftează scurt, apoi îmi zâmbeşte. Îmi adun mâinile la piept şi adopt o expresie confuză.

Cel: Ne întâlnim cu toţii în autobuz. Avem o zi foarte plină!

Eu: Încă nu înţeleg de ce aţi pus excursia şi petrecerea în aceeaşi zi cu ultimul examen...

Cel: Ca să ne distrăm mai mult! Acum fugi şi împachetează. Te sun mai târziu.

Eu: Ok, ok. Ne vedem în faţa liceului mai târziu.

        Mă întorc pe călcâie şi încep să alerg până ies din curtea liceului. Îmi trec o mână prin păr şi privesc persoanele ce trec pe lângă mine. Inspir adânc, apoi las aerul să-mi părăsească zgomotos plămânii. Ultima petrecere. Îmi grăbesc pasul şi ocolesc elevii pentru a ajunge cât mai rapid acasă. Las gândurile să-mi ţină mintea ocupată tot drumul, simţind o apăsare uşoară în piept. Îmi duc mâna în zona inimii, apoi privesc în jurul meu. Nimeni. Nimic. Oftez pentru mine şi constat că ajunsesem deja în faţa casei. Prind clanţa în mână şi o deschid rapid, mergând direct spre bucătărie.

Eu: Travis, am scăp--

        Rămân cu propoziţia neterminată când sesizez că bucătăria este goală. Îmi dau ochii peste cap supărată şi urc în camera mea. Frumos moment de a pleca la prietena lui. Deschid rapid uşa camerei şi mă arunc pe patul moale. Mă învârt pe asternutul pufos până ajung cu faţă la tavan. Privesc în gol iar o altă apăsare în piept îşi face apariţia. Mă ridic cu greu în şezut şi inspectez camera.

Eu: Asta chiar e ciudat...

        Îmi trec o mână prin păr şi privesc fix dulapul. Mă ridic de pe pat şi înaintez, deschizând uşile din lemn. Îmi arunc o privire rapidă, apoi trag câteva haine şi le arunc pe pat. Privirea îmi rămâne fixă pe o rochie neagră, largă, până la genunchi, cu o curea aurie. O prind în mâini şi o analizez observând câteva modele aurii în zona pieptului, rochia neavând mâneci. Zâmbesc în colţul gurii şi o arunc lângă celelalte haine, închizând dulapul. Mă apropii de pat şi mă las pe vine pe covorul moale, scoţând de sub bucata de lemn un mic troler de culoare neagră. Îl deschid cu grijă, apoi îmi întind mâinile pentru a împacheta hainele.
        Un bâzâit lung mă face să mă opresc din împachetat şi să privesc spre telefon. Ecranul acestuia se aprinde, arătând o poză cu Celina. Mă întind rapid după el şi răspund apelului.

Cel: Spune-mi că eşti gata.

Eu: Ce-i cu graba?

Cel: Vrei loc lângă mine, sau nu? Să ştiu dacă mă cert cu ăştia pe aici.

Eu*surâd*: Aproape sunt gata. Sunteţi toţi?

Cel: Câţiva. Oricum, nu contează asta. Vreau locurile din faţă!

Eu: Bine. Ne vedem!

        Închid rapid şi arunc telefonul pe cearceaf. Îndes rapid hainele şi alte lucruri în troler, apoi mă grăbesc să îmi schimb hainele cu unele mai lejere în care să nu-mi fie cald. Scap rapid de cămaşa de şcoală şi blugii lungi, înlocuind hainele cu un tricou alb şi o pereche de blugi negri, scurţi. Prind în mână un elastic, apoi mă grăbesc cu bagajul până la parter. Îmi prind rapid părul într-un coc dezordonat şi ies în grabă.
        Maşina lui Travis se opreşte din a intra în garaj exact când încerc să încui uşa. Îmi pun atenţia pe băiatul ce mă priveşte prin geam, apoi mă încrunt. Travis lasă geamul în jos şi îmi zâmbeşte, făcându-mi supărarea să dispară.

Eu: Te iert fiindcă ai plecat fără să mă anunţi.

Tav: Cum zici tu. Hai, distracţie plăcută!

Eu: Nu mă duci cu maşina?

Tav: Sunt obosit!

        Îmi dau ochii peste cap şi îmi ridic mâna fluturând-o lent. Prind trolerul de mâner şi pornesc lejer spre ceilalţi colegi. Poate e prea linişte.

* * *

        Mă opresc din mers şi mă aşez pe trolerul negru, aşteptând ca Celina să-şi termine cearta cu Ken. Alex şi Armin rămân lângă mine, abţinându-se de la o criză de râs. Zâmbesc scurt şi privesc ceilalţi colegi.

Cel: Eu stau la geam şi cu asta am încheiat.

Ken: Niciodată! Eu stau la geam!

Cel: Te zbor prin autobuz!

Ken: Tare aş vrea să vad asta, domnişoară fulger!

        Celina se încruntă, iar un fulger brăzdează cerul senin. Tresar o dată cu gemenii, apoi înghit în sec. Ken îşi adună mâinile la piept, iar o rafală de vânt îi face părul Celinei să fluture. Lauren intervine în cearta celor doi, aruncându-le priviri severe.

Lauren: Vreţi să vă las pe jos?

Ken: Nu...

Lauren: Bun. Acum putem urca în autobuz.

        Celina se strecoară rapid în autobuz, ocupând locurile dorite. Ken pufneşte amuzat şi o urmează, lăsând bagajele afară. Lauren oftează cu subînţeles, apoi le face semn altor elevi să intre. Alex şi Zen ajută şoferul în a aranja bagajele, iar Armin stă şi priveşte. Mă apropi pentru a-mi lăsa trolerul, însă o mână mă opreşte. Tresar surprinsă şi mă întorc rapid spre persoana din spatele meu.

Karen: Îţi duc eu bagajul.

Eu: Mulţumesc, dar mă descurc.

Karen: Celina face crize de nervi şi cred că o să-l omoare pe Ken.

Eu: Merg la ei! Mulţumesc încă o dată!

        Intru rapid în autobuz şi privesc persoanele aşezate pe scaune. Celina se opreşte din a-l sufoca pe brunet şi îmi face semn să mă aşez pe scaunul din spatele ei. Zâmbesc larg şi mă arunc pe scaunele moi. Armin intră şi el în autobuz şi se aşează pe scaunul din spatele meu.

Eu: Ai ocupat toate scaunele?

Cel: N-am vrut blonde lângă mine.

        Surâd şi observ cum Celina se întoarce cu faţa spre mine, sprijinindu-se de scaune şi lăsând punga de jeleuri lui Ken. Alex trece în fugă printre scaune, sărind pe cel de lângă fratele său.

Ken: Energic ca de obicei.

Alexy: Abia aşteptam excursia asta!

        Zâmbesc şi mă las pe spate pe scaun. Îmi închid ochii, vocile din jurul meu devenind nişte murmure. Corpul mi se relaxează pentru câteva clipe, iar mintea mi se goleşte de gânduri. O voce cunoscută mă face să revin la realitate şi să-mi desprind pleoapele.

Karen: Mă pot aşeza lângă tine?

Eu: Sigu--

        Cuvântul rămâne neterminat când locul de lângă mine este ocupat de o altă persoană. Icnesc speriată, apoi clipesc consecutiv şi îi analizez părul alb, ciufulit şi faţa udă. Îmi ridic o sprânceană confuză.

Ast: Deja ocupat, Whitney.

Karen: Frumoasă intrare, Becker.

        Ast îşi dă ochii peste cap vizibil iritat, apoi îşi lasă spatele lipit de scaun. Oftează lung şi îşi trece o mână peste faţa udă, scapând de o parte din apă. Rămân atentă pe mişcările sale, cuvintele nedorind să apară. Băiatul îşi pune atenţia pe mine şi îmi aruncă unul din zâmbetele sale largi.

Ast: Ţi-a fost dor de mine?

Ken: Nici nu ţi-am simţit lipsa.

Ast*se încrunta la el*: Nu cu tine vorbeam.

        Ken se întoarce spre noi şi rânjeşte, iar Celina îl urmează. Ast îşi încrucişează mâinile la piept şi cască zgomotos. Zâmbesc şi simt cum Armin şi Alex se ridică pe scaune şi ne privesc. Le arunc priviri confuze, însă rămân în a ne privi.

Alexy: Ast, ce ai scris la subiectul trei?

Ast: "Luceafărul".

Armin: La egalităţi, sau la integrale?

Ken: Am avut mate, Ast... Ai citit subiectele?

Ast: Mulţumesc că m-ai luminat, Follet. Puteam să jur că era română la câte litere erau pe acolo!

Ken: Dacă te arunc din autobuz din greşeală se plânge cineva?

Cel: Gata, gata! Vreau să petrec, nu să mă cert.

        Gemenii se pun pe scaunele lor, rămânând tăcuţi, iar Celina şi Ken se întorc la a mânca jeleuri. Ast îşi aşează capul pe materialul scaunului, închizându-şi ochii. Adopt o expresie gânditoare, ceva părându-mi ciudat la starea lui. Directoarea îşi drege vocea, făcând elevii atenţi la ea, iar pe Ast să îşi deschidă un ochi.

Lauren: Dacă este toata lumea gata, putem porni la drum. Cum mulţi au vrut să viziteze ruinele, am ales un loc surpriză.

        Câteva şuşoteli se aud în autobuz, unele pline de uimire, iar altele de frustrare. Femeia se aşează pe scaunul ei, vorbin cu şoferul. Oftez scurt şi mă aşez mai bine pe scaun, privind cum ne depărtăm de liceu. Îmi las ochii pierduţi în peisaj, vocile celorlalţi devenind din ce în ce mai inexistente. În scurt timp, simt o apăsare pe umărul drept şi mă trezesc din transă. Îmi pun atenţia pe băiatul de lângă mine, observând cum îşi aşează capul mai bine pe umăr.

Eu: Ast, ce naiba faci?

Ast: Lasă-mă puţin aşa. Nu mă simt bine...

        Rămân tăcută şi privesc cum părul îi vine pe faţă, aproape acoperindu-i ochii. Respiraţia sa este neregulată, de parcă alergase toată ziua. Îmi muşc obrazul pe interior şi rămân nemişcată, privind peisajul pe geam. Drumul decurge liniştit, muzica fiind dată pe un volum acceptabil, încât Ast reuşise să adoarmă.
        După un timp de mers, ne oprim într-o parcare. Clasa iasă rapid din autobuz pentru a vedea surpriza pregătită de directoare. Zâmbesc scurt şi rămân în aceeaşi poziţie, lăsându-l pe băiat să doarmă liniştit. Celina se apropie de scaunele noastre, zâmbind scurt.

Cel: Vrei să-l trezesc eu?

Eu: Nu. Lasă-l să doarmă.

Cel: Dar adori ruinele...

Eu: O să le văd şi altă dată. Ce a păţit?

        Îmi pun atenţia pe Ken, iar acesta îl priveşte pe Ast. Înghit în sec şi aştept răspunsul băiatului.

Ken: Pe fiecare zi a avut de vizitat diferite locuri din Lumea de Dincolo pentru a se asigura că totul e în regulă. Lauren vrea să evite un alt atac surpriză.

Cel: Ca să obţină veşti rapid a apelat la Ast.

        Simt cum băiatul se mişcă uşor, apoi rămâne liniştit. Zâmbesc şi îi fac semn Celinei că poate să plece fără mine. Fata se bosumflă supărată şi îl trage pe Ken după ea. Pufnesc scurt şi privesc pe geam cum se departează. Îmi las obrazul pe capul băiatului şi îmi închid ochii, încercând să adorm.

Şi chiar am adormit...

        Îmi desprind pleoapele grele, apoi clipesc consecutiv. Presiunea de pe umărul meu disparuse. Îmi pun atenţia pe băiatul de lângă mine, acesta devenind confuz. În scurt timp îmi zâmbeşte şi se ridică de pe scaun.

Ast: Aveam de gând să te trezesc, dar dormeai frumos.

Eu: Sper să te împiedici când ieşi! Trebuia să mă trezeşti.

Cel: Abia ce am ajuns. Nu-l certa degeaba.

        Murmur printre buze câteva înjurături, apoi trec pe lângă băiat pentru a-mi lua bagajul. Celina mă prinde de cot şi mergem împreună, lăsându-l pe Ast singur.

* * *

         Mă aşez forţat pe scaun şi o privesc pe Celina, aceasta având o faţă malefică. Înghit în sec şi îmi lipesc spatele de spătarul scaunului. Alice scoate câteva pensule, apropiindu-se de mine.

Eu: Nu... Vă rog! Cer îndurare!

Cel: Niciodată! Azi eşti pe mâna mea.

Eu: Mi-e frică...

Alice: Celina are grijă. Stai calmă.

Eu: De ce nu pot sta naturală!?

Cel: Alice, leag-o tu ori o leg eu.

       Oftez zgomotos şi îmi închid ochii când observ că Celina deschide nu ştiu ce paletă de culori. În scurt timp simt cum pensulele îmi gâdila faţa şi încerc să nu mă strâmb.
        După un timp lung în care am stat cu ochii închişi, reuşesc să îmi desprind pleoapele. Alice îmi zâmbeşte larg, iar Celina rânjeşte mulţumită de propria sa muncă. Prind rapid o oglindă şi îmi privesc reflexia, rămânând cu gura căscată. Machiajul era realizat mai natural, scoţând în evidenţă trăsăturile frumoase ale feţei. Zâmbesc mulţumită, apoi o îmbrăţişez strâns pe fată.

Eu: Eşti un adevărat geniu în machiaje!

Cel: Mă bucur că-ţi place.

        Mă desprind de ea şi îmi aranjez mai bine rochia neagră. Alice îşi retuşează rapid rujul roşu, asortat cu rochia scurtă şi mulată pe corp. Celina îşi termină rapid machiajul, apoi se aranjează în oglindă. Rochia sa este vişinie, lungă şi mulată pe talie, având un crepeu pe partea stângă mult prea sus.

Cel: Sunt pregătită să mă distrez!

Eu: Cred că vrei să-l bagi pe Ken în spital cu rochia asta.

Alice: Oare Karen o să stea la masa voastră?

Cel: Hopa! Ceva nou. Îl trimit la masa ta, Ali.

Alice: C-Ce? Nu...

        Fata începe să roşească, faţa fiindu-i asemănătoare cu rochia. Surâd şi îmi iau tocurile, fiind puţin mai înaltă acum.

Cel: Let's go!

        Celina ne prinde de mâini pe amândouă şi ne trage spre sala petreceri. Intrăm rapid în încăperea imensă, muzica răsunând puternic. Alice se desparte de noi, căutându-l cu privirea pe Karen, iar Celina mă trage spre masa unde stă Ken. Se aşează pe scaunul liber de lângă băiat, acesta zâmbindu-i dulce. Îmi ascund un zâmbet sub mână şi privesc mulţimea ce era pusă pe dans.

Cel: Vreau şi eu.

Ken: Prea devreme.

Cel: Nu-mi pasă. Vreau să mă distrez! Liana, vi?

Eu: Încă nu.

Ken: Ast nu e cu voi?

Cel: Credeam că e cu tine. De ce ar fi cu noi?

Ken: A zis că merge să se dea cu rimel.

Cel: Sper să fie o glumă...

        Încep să râd, iar Celina îl trage cu forţa pe băiat. Ken se ridică cu greu de la masă şi merge spre ceilalţi pentru a dansa cu Cel. Îmi las spatele pe scaunul tare şi privesc cum toţi se distrează. Melodia este lentă, dar potrivită pentru atmosfera creată în cameră. Celina zâmbeşte şi îşi pune mâinile în jurul gâtului băiatului, iar acesta profită de ocazie şi o sărută scurt. Fata îngheaţă şi începe să roşească iar Ken o prinde de talie şi începe să râdă. Câteva aplaude şi fluierături umplu camera, apoi totul e schimbat de ritmul unei noi melodi.
        O mână se aşează lent pe umărul meu gol, însă rămân nemişcată. Zambesc scurt şi îmi ridic privirea spre persoana de lângă mine. Ast se apleacă uşor şi îmi întinde mâna pentru a merge la dans. Îmi asez lent mâna în a sa, apoi mă ridic zâmbind.

Ast: Scuze de aşteptare.

Eu: Nu ţi-am dus lipsa.

Ast: Nu? Ar trebui oare să plec iar?

Eu: Eşti imposibil.

        Un rânjet apare pe buzele băiatului înainte de a mă trage în mijlocul mulţimii, lângă Celina şi Ken. Îmi dau ochii peste cap şi îi arunc o expresie încruntată. Ast surâde, apoi e tras de Ken într-un dans nebun. Celina mă prinde de mână şi mă învârte râzând cu poftă. Mă las dusa de muzică, lăsând mişcările de dans să vină singure. După câteva clipe de fericire, o apăsare uşoară în piept se aşează lent. Îmi duc rapid mâna în zona inimii, iar o şoaptă se aude din spatele meu.

?: Trebuie să vi urgent afară.

        Mă întorc spre sursa vocii, însă nimeni nu este atent în direcţia mea. Îmi musc obrazul pe dinăuntru, vocea părându-mi cunoscută. Profit de neatenţia celorlalţi şi mă strecor până ies din încăperea luminată. Privesc în jurul meu şi înaintez în întuneric, oprindu-mă când apăsarea revine. Clipesc o dată, iar silueta unei bătrâne apare în faţa mea. Tresar şi scot un sunet de uimire, femeia încruntându-se iritată.

Seraphina: A venit timpul să faci o alegere. Trebuie să vi cu mine.

        Îmi desprind buzele pentru a vorbi, însă imaginea se schimbă. Clipesc consecutiv pentru a alunga ameţeala, apoi analizez zona. Ajungem într-o cameră goală, cu tapet crem şi podea din lemn vişiniu. Îmi pun privirea fixă pe bătrână din faţa mea, aşteptând o explicaţie.

Seraphina: Am spus că nu o să mă bag în curgerea timpului, însă voi doi aţi schimbat asta. Dacă vreau ca sfârşitul lumii să nu se întâmple, trebuie să te pun să alegi.

Eu: Mi-aţi spus că o să-mi explicaţi în detaliu tot ce trebuie să ştiu. Ce alegere trebuie să fac? De ce eu?

Seraphina: Alege Iadul. Nu ai altă opţiune. Ca Lucifer să rămână liniştit şi Pământul în siguranţă, renunţă la iubire şi pleacă.

        Îmi măresc ochii surprinsă de vorbele femeii. Uit să respir pentru câteva clipe, iar mintea mea e plină de gânduri şi idei. Seraphina îşi ţine privirea fixă pe mine, ochii ei parcă privind dincolo de corp, undeva în sufletul meu.

Eu: Nu... Nu pot.

Seraphina: Ce alegi între binele tău şi binele prietenilor tăi?

        Simt cum inima începe să mi se strângă, iar respiraţia sa devină mai greoaie. Îmi aduc mâinile la piept pentru a reveni la realitate. O alegere.

Eu: Ştiţi deja răspunsul...

Seraphina: Trebuie să-i părăseşti pentru a rămâne într-o lume liniştită. Tu eşti moştenitoarea tronului lui Belzebut. Trebuie să renunţi la iubire pentru a le fi şi lor mai uşor.

Eu: Îmi trebuie timp...

Seraphina: Timpul nu e de partea ta, din păcate. Ti-am spus alegerea corectă.

        Îmi musc buza inferioară puternic, simţind pe lângă gustul rujului şi gustul sângelui. Bătrâna se apropie cu un pas de mine, apoi priveşte în gol.

Seraphina: O să-ţi câştig timp până mâine dimineaţă. Regatul te aşteaptă, prinţesă.

        Imaginea se schimbă brusc, femeia dispărând la fel cum apăruse. Îmi strâng pumnii şi privesc cerul ce începe să se înnoreze. Mă întorc pe călcâie şi păşesc înapoi spre petrecere. Întru în încăperea luminată în diferite culori şi înaintez spre persoanele ce încă dansau. Ast mă priveşte confuz, iar eu îi zâmbesc scurt.

Cel: Unde ai fost?

Eu: Să iau o gură de aer.

Cel: Fără mine?

        Ken o prinde rapid pe Celina şi o trage cu forţa spre masă, fata opunându-se. Încep să râd şi simt cum o mână mă roteşte, ajungând cu faţa spre persoana de lângă mine. Ast zâmbeşte scurt şi îmi prinde talia în braţe, melodia schimbându-se brusc.

        Simt cum inima mă doare, însă îmi ridic privirea. Zâmbesc larg când dau peste doi ochi negri ca cerul din această noapte.

Ast: Vreau să-ţi arăt ceva.

        Tresar surprinsă, iar imaginea se schimbă brusc. Clipesc consecutiv, apoi mă încrunt la băiatul din faţa mea. Ast se strâmbă, apoi îmi dă drumul.

Eu: Ţi-ai folosit puterile de prea multe ori!

Ast: Dacă nu foloseam asta acum, nu mai puteam să-ţi arăt ruinele pe care le-ai ratat.

        Tresar şi mă întorc rapid, în jurul meu fiind ruinele unei cetăţi medievale. Expresia supărată mi se schimbă în una uimită, iar buzele îmi rămân deschise. Ast chicoteşte la reacţia mea, făcându-mă să revin din starea de soc.

Ast: Îţi plac?

Eu: Sunt minunate. Le ador!

Ast: Mă bucur că am reuşit să te fac să le vezi. Voiam să ţi le arăt la apus, dar Celina te machia.

Eu: Mulţumesc...

         Ast păşeşte în faţă, admirând zidurile rămase din cetate. Îmi strâng mâinile la piept şi îl urmez tăcută, analizând totul în jur. După un timp de admirat, ne oprim într-un loc în care se observa oraşul luminat. Privesc jocul de lumini, apoi îmi pun atenţia pe băiatul de lângă mine.

Ast: Liana...

Eu: Da?

        Ast îşi trece o mână prin păr, părând uşor emoţionat. Înghit în sec şi simt cum inima începe să mi se strângă din ce în ce mai mult.

Ast: Am să-ţi spun ceva.

Eu: Ast...

Ast: Ai mai auzit cuvintele astea, dar vreau să le spun iar: te iubesc.

          Inima îmi omite o bătaie, iar respiraţia mi se opreşte pentru o clipă. Rămân tăcută şi îl privesc fix, mâinile începând să-mi tremure.

Eu: Ast... eu...

Ast: Nu vreau să-mi răspunzi. E ok dacă cer să-mi demonstrezi?

         Îşi închide ochii, aşteptând orice atingere din partea mea, fie şi cu un deget. Îmi muşc obrazul pe interior şi strâng materialul rochiei în mâini. Pot să o fac, nu? Simt cum o lacrimă Îmi gâdilă obrazul stâng, fiind urmată de altele şi altele. Îmi ridic lent mâinile, acestea tremurând uşor. Pot. Le opresc brusc la câţiva centimetri de faţă sa, simţind cum suspinele îmi urcă în gât. Îi prind obrajii în palme şi un suspin îmi scapă, făcându-l pe Ast să-şi desprindă rapid pleoapele. Ochii mei dau peste negrul ochilor săi, iar totul se destramă. Nu pot...

Eu: Nu te plac... Iartă-mă. Iartă-mă, dar nu pot... Nu pot simţi ceea ce simţi şi tu. Ţi-am luat timpul. Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău...

        Îmi desprind mâinile de faţa sa cu greu, ochii rămânându-mi prinşi în ai săi. Negrul său se transformase într-un abis rece. Îmi şterg lacrimile cu greu, apoi îl privesc fix. Nu pot, dar trebuie.

Ast: Cât îmi doresc ca azi să fie întâi aprilie.

Eu: Îmi pare rău, dar nu este...

?: Vă pot face eu dorinţa realitate.

        Tresar la auzul vocii, iar corpul îmi îngheaţă. Ast îşi pune privirea în spatele meu, expresia sa schimbându-se rapid de la tristeţe la furie. Îmi întorc corpul şi dau peste o persoană ce n-ar trebui să fie pe Pământ.

=Sfârşitul capitolului 32=

Eu una merg să mă sinucid. Pa.