Strop.

Strop.

Strop.

Ast!

       "Ast"? Numele îmi pare atât de cunoscut, dar îmi este aşa de somn. Somn...

Ast, trezeşte-te!

       Ah! Atât de enervant. Vreau să dorm. E aşa întuneric... Alte picături fac contact cu faţa mea, făcându-mă să mă încrunt uşor. Plouă? Dar sunt aşa calde.

       Îmi deschid lent ochii, văzând uşor în ceaţă. Clipesc des iar imaginea devine din ce în ce mai clară. Unde sunt? Îmi întorc privirea dând peste persoana care îmi umple faţa de lacrimi. Un semniment de gol în stomac mă ia prin surprindere, urmat de o durere puternică de cap. Ce e cu mine? O privesc lung, aceasta plângând mai tare şi sărindu-mi la piept. Îmi măresc ochii, fiind foarte confuz, apoi o bat uşor pe spate în semn de consolare. Stă câteva minute aşa, strigându-ma "Ast". Văzând că nu îi vorbesc se ridică şi mă priveşte la fel de confuză ca mine. Mă ridic în şezut, înţepăturile din zona tâmplei amplificându-se. Icnesc şi îmi pun mâna pe zona durerii, iar sub atingerea uşoară a mâinii simt câteva bandaje. Clipesc des amintindu-mi vag ultimele întâmplări: stând într-o maşină, apoi negru. Sânge. Follett. Sânge... Negru... Tresar şi o privesc pe fată fără a spune ceva. Aceasta îşi desprinde lent acele buze roşiatice şi moi... Stai. De unde ştiam că sunt moi?

       O fixez cu privirea, aşteptându-mă la o reacţie din partea ei. Însă, ea doar mă priveşte uimită şi uşor speriată. Aş fii privit-o în continuare, mă intriga, dar o altă durere din zona capului nu mă lasă. Îmi trec mâna prin păr, trăgând de el, şi evitând contactul vizual. Ce naiba? Simt cum foamea îmi învăluie corpul. Nu e bine. Nu acum.
       Îmi mut privirea înapoi sprea ea, iar aceasta tresare brusc şi se ridică în picioare. Liniştea se lasă în cameră. Oftez şi încerc să mă ridic, dar uşa se deschide. Follet intră în cameră, urmat de o fată. O privesc de sus până jos, părându-mi foarte cunoscută. Aceasta îşi ridică o sprânceană, apoi mă priveşte nervoasă.

Ken: Te-ai trezit cu foamea?

Ast: Unde sunt, Follet?

Ken: Ast, ai ceva?

Ast: Răspunde-mi! *mă răstesc destul de nervos*

Ken: Uşor. Asta nu-i a bună.

       Mârâi nervos, facând-o pe fata de lângă mine să se apropie de Follet. Brunetul îşi încrucişează mâinile la piept, analizându-mă rapid.

Ken: Liana, cred că ar trebui să sunăm un doctor.

Ast: Doctor!? Crezi că nu mă pot vindeca şi singur?

Ken: Astaroth! Gândeşte şi tu puţin cu tărtăcuţa ta! Ai amnezie!

       Fata îl priveşte lung, însă fără a spune ceva. Din privirea ei observam cum milioane de întrebări doreau să fie puse. O inspectez în continuare nedându-mi seama că, de fapt, mă holbam. Aceasta îmi întâlneşte privirea şi se înroşeşte în obraji. Îmi scapa un rânjet scurt în colţul gurii, apoi îmi las privirea în jos. Privirea mi se pierde în gol de parcă ceva din mine lipseşte. Îmi muşc buza inferioară, nervos. Aveam ticul ăsta. Într-un final oftez zgomotos, atrăgând privirile celorlalţi.

Ken: Ast, câte lucruri îţi aminteşti?

Ast: Nu prea multe. Totuşi, ce naiba e cu prescurtarea asta?

Ken: E de rău...

Ast: Lămureşte-mă dacă nu vrei să-ţi zbor capul.

Liana (Da... cred că aşa o cheamă): Nu ar trebui să mă bag peste, dar dacă Ast nu-şi aminteşte ca e Ast... ar trebui să mergem la doctor.

Ast: Te rog. Pentru o mică zgârietură?

       Mă ridic brusc din pat, totul devenind în ceaţă, apoi cad înapoi în şezut pe salteaua moale, respirând neregulat. Vederea îmi revine şi privesc debusolat podeaua.

Ken: Cică "mică". *îşi dă ochii peste cap*

Ast: Ok. E mare. Mulţumit?

Ken: Dacă ai scăpa şi de culoarea roşie din ochi ar fii mult mai bine. Stiu că ai uitat, dar Liana încă are o teamă faţă de vampiri.

Ast: Nu e vina mea că îmi este foame. Lăsând asta pe mai târziu. Zi-mi ce se întâmplă. *îl privesc serios*

       Tăcere. Tăcere şi iar tăcere. Încă nu ştiu dacă e doar pentru a mă enerva, sau pentru că nu ştiu să-mi explice. Follet oftează, risipind liniştea şi făcându-mă atent la el.

Ken: Eu zic să-l lovim şi vedem după dacă moare sau îşi revine.

Liana: Ce!? *tresare*

Ken: Cel, adu-mi toporul!

Cel: Eşti nebun!? Vrei să-l omori?

       Îl privesc destul de enervat, apoi mă întind mai bine pe pat. Îmi simt capul greu. E o senzaţie aşa de neplăcută. Îmi închid pleoapele şi încerc să mă liniştesc.
       Aud cum câţiva paşi timizi se apropie de pat şi îmi deschid un ochi, nuanţa sângerie dând peste ochii albaştrii ai fetei. În ciuda faptului că o privesc cu răceală, aceasta se apropie mai mult şi se aşează pe pat.

Liana: Eşti bine? Te doare? Normal că doare! *îşi dă o palmă în frunte*

       O privesc surprins, apoi îmi reiau personalitatea rece. Ochii mei o fixează, însă ea mă priveşte oarecum fascinată de culoarea sângerie. Mă ridic în şezut, fiind destul de aproape de ea. Nu se îndepărtează cum mă aşteptam, ci mă priveşte lung ca un copil curios. Mâna mea se mişcă singură, atingându-i uşor obrazul. Mă priveşte confuză şi mă retrag rapid, adoptând aceeaşi expresie.

Ast: Cine eşti? Poţi pleca dacă nu suntem apropiaţi.

       La naiba. Am reacţionat fără să gândesc. Fata îşi măreşte ochii surprinsă de ceea ce tocmai spusesem,  iar eu o privesc fix, fără a schiţa o emoţie. O lacrimă îi străbate chipul fin, trezindu-mi un alt gol în stomac. Îmi strâng mâinile în pumni, privind în altă parte şi observând că suntem singuri în cameră. Fata îşi sterge rapid lacrima, nelăsând altele să mai curgă. Mă simt al naibi de rău. De ce nu-mi pot aminti!?

Liana: Ast... Te rog...

       Tresar la auzul voci sale şi îmi mut privirea înapoi, dând peste ochii fetei. O privesc confuz şi curios de ce dorea sa spună.

Liana: Nu mă privi cu răceală. Nu suport să te văd privindu-mă aşa... *suspină* Omoară-mă. Loveşte-mă... Dar la naiba! *începe să ţipe* Nu mă alunga! *îmi strânge tricoul tremurând*

       Simt cum sufletul îmi zgârie corpul. O trag uşor la piept şi o îmbrăţişez strâns. Nu înţelegeam de ce, dar am avut acest impuls. Aceasta îmi tremură în braţe şi suspină. Era adorabilă chiar şi când plângea. Adorabilă?

       Când simt că este liniştită, îi dau drumul şi o analizez. Privirea ei este pierdută în gol şi nu pare că vrea să revină. Îi prind faţa între palme, forţând-o să mă privească. Voiam să-i văd ochii. Şi, la naiba, aveam impulsul de a o săruta! Ochii ei îi întâlnesc pe ai mei, fiind confuzi de reacţia mea. Chiar şi eu eram. Simt că nu-mi pot cuntrola corpul. Se comporta de parcă e obişnuit s-o aibă aşa aproape. S-o simtă lângă el. Să-i audă bătăile inimi. Să-i simtă respiraţia. Mirosul. Tot.
       Iar începusem să mă holbez, ceea ce o cam sperie. Şi cred că este mai mult din vina ochilor sângerii. Îmi închid ochii, oftând şi încercând să ascund culoarea, dar, spre surprinderea mea, nu pot.

Liana: Ast, ai păţit ceva?

Ast: Iar acea prescurtare.

       Fata mă priveşte confuză. Îi evit privirea, luându-mi înapoi personalitatea rece, apoi mă las pe pat, aşezându-mi o mână sub cap.

Liana: Scuză-mă. Nu e vina mea că tu aşa mi te-ai prezentat! Chelule...

Ast *îmi dau ochii peste cap*: Scandura vorbeşte cuvinte fără sens iar.

       Clipesc des, auzind în minte iar şi iar ceea ce spusesem. Fata îmi zâmbeşte scurt, apoi priveşte camera. Felul cum ne strigam îmi este atât de cunoscut. Atât de cunoscut... Înţepăturile din zona tâmplelor revin brusc. Icnesc destul de tare şi-mi muşc buza. De ce nu mă vindec?

Liana: Nu te mai forţa. O să vină singure amintirile, As-- Ăm... *se uită în altă parte ruşinată*

Ast *surâd*: Astaroth, dar prefer Ast. M-ai strigat de atâtea ori aşa încât a început să-mi placă cum sună spus de vocea ta.

       La naiba din nou! Gândisem cu voce tare. Îmi muşc limba jenat de ceea ce tocmai spusesem, iar Liana mă priveşte surprinsă, obrajii săi devenind trandafirii. Îmi mut privirea în podea, apoi aud patul scârţâind uşor. Fata de lângă mine se ridică şi păşeşte spre uşă. Brusc, un sentiment de gol în stomac îmi colindă corpul precum un fior rece. Îi prind rapid mâna, fata întorcându-se confuză. Tresar scurt şi îi dau drumul, oftând pentru mine.

Liana: S-a întâmplat ceva?

Ast: Nu... Nu ştiu.

Liana: E ok. Eu merg jos. Odihneşte-te!

       După aceste cuvinte părăseşte camera, lăsându-mi un alt gol în stomac. Mă încrunt uşor, iar durerea revine mai amplificată. Îmi pun o pernă pe cap, subconştientul vorbind singur: "O vreau aproape... N-o lăsa să plece!". Mă ridic din pat şi ies din cameră, iar ameţeala mă urmează chiar şi pe scări. Mă rezem de perete, începând să respir neregulat. Într-un final reuşesc să ajung la parter, apoi analizez zona şi mă opresc în faţa unei uşi. Dincolo de aceasta se aud vocile celorlalţi. Deschid lent bucata de lemn şi rămân în prag.

Cel: Aş fii vrut să nu se întâmple asta...

Ken: E doar vina mea. *priveşte absent podeaua*

Liana: Vreţi bătaie? E vina mea că m-am speriat de acel om...

Cel: Ne-am speriat amândouă. Cine ar fi crezut că era poştaşul şi nu un violator!

Ken: Nu v-aţi dat seama după uniformă?

Cel: Credeam că are fantezii în acea uniformă...

Ken: Serios?

       Celina oftează şi îşi aruncă o privire spre uşă. În scurt timp mă observă şi îşi dă ochii peste cap.

Cel: Parcă trebuia să te odihneşti.

Ast: Trebuia. *păşesc mai în faţă*

Ken*oftează*: Te las cu Liana. Noi mergem să căutăm un doctor penru amnezie.

Ast: Îmi laşi dădacă?

Liana *îmi dă un cot în burtă*: Te omor!

Ast: Am înţeles ideea... *mă aşez pe un scaun*

Ken: Perfect.

       În scurt timp cei doi pleacă, lăsându-mă cu ea. O privesc cum face înconjurul bucătăriei căutând ceva. Surâd, aceasta întorcându-se cu o expresie supărată spre mine.

Ast: Ce cauţi?

Liana: Pahare...*îmi evită privirea*

      Oftez şi mă ridic, apoi deschid un dulap la întâmplare, acolo aflându-se paharele. Iau două dintre ele şi le aşez cu grijă pe masă.

Liana: De unde... De fapt lasă! *îşi pune Sprite în pahar*

Ast: Şi eu? *ridic o sprânceană*

Liana: Tu nu bei Sprite! *se răsteşte*

Ast: Oh. Cineva mă cunoaşte!

      Mă apropi rapid de ea, facând-o să se dea în spate până se loveşte de blatul de bucătărie. Ajung în faţa ei şi o privesc de sus, urmărindu-i fiecare mişcare. Mă priveşte foarte confuză şi uşor speriată. Îi prind bărbia între degete şi o privesc fix, ridicându-i capul. Fata îşi măreşte ochii şi tresare la atingrea mea bruscă. Îmi apropi lent faţa de a ei, analizându-i fiecare reacţie. Eram aşa de atent încât îi auzeau şi bătăile inimii. Brusc, se zbate şi mă împinge. Mârâi nervos, aceasta înghitind în sec şi dorind să plece. O prind de mână şi o fortez să mă privească. Îi citeam frica în ochii ce îi tremurau. Schiţez un mic rânjet şi o trântesc pe masă, imobilizându-i mâinile. Aceasta icneşte la contactul cu suprafaţa tare, apoi mă priveşte speriată.

Liana: A-Ast... Ce n-naiba faci?

      Glasul îi tremură precum corpul firav. Nu îi răspund, dar, în schimb, ma apropi mai mult de ea. Îi simt parfumul, dar şi frica, iar corpul îi tremură mai rău sub al meu. Îmi ridic privirea şi îi analizez faţa. Suspine înfundate i se strecoară printre buzele tremurânde. Ce naiba fac? O privesc lung, slăbind strânsoarea în care îi ţineam încheieturile mâinilor. Liana evită să mă privească, încă tremurând. Îi ating uşor obrazul, aceasta prinzându-mi rapid mâna.

Liana: Opreşte-te.

      Îmi muşc buza inferioară cu putere. E de rău. Mă îndepărtez şi o privesc scurt. La naiba cu impulsurile mele!

Ast: Liana... Eu...

Liana *mă priveşte fără vreo emoţie*: Odihneşte-te. Eu merg acasă.

      Păşeşte lent spre uşă, apoi se întoarce privindu-mă. Înghet pe loc şi îmi duc mâna în zona inimii, simţind înţepături. Nu trebuia să fac aia. Îmi las privirea în jos, neîndrăznind să o mai ridic din podea.
       În scurt timp aud o pereche de paşi trecând pe lângă mine. Nu plecase? Îmi ridic ochii spre ea observând că are un cuţit în mână. Tresar şi mă apropi cu grijă. Îmi desprind buzele pentru o întrebare, însă fata e mai rapidă decat mine. Îşi trece lama cuţitului pe încheietură, apoi începe să ia ceva sânge în gură. O privesc foarte confuz, ignorând cu greu mirosul sângelui.

Ast: Ce ai de gând să faci?

       Nu răspunde. În schimb, se apropie de mine şi mă trage de tricou, forțându-mă să mă aplec până ajungem la acelaşi nivel. Ne privim unul pe altul în ochi câteva clipe. Fata îşi închide lent pleoapele, apoi simt cum îşi presează buzele moi peste ale mele. Tresar scurt apoi îi răspund, simţind un gust cunoscut– gustul sărat al sângelui.
        După un timp se îndepărtează, luând cu ea golul din stomac. Mă priveşte, având o nuanţă aprinsă de roz în obraji, apoi se dă un pas în spate, iar toate amintirile dau năvală. Icnesc şi îmi aşez o mână pe frunte simţind cum durerea se aprofundează.

Liana: Te doare?

Ast: Îmi pare rău. Am fost prost.

Liana: Hă!?

       O trag brusc în braţe, facând-o să tresară. Mă priveşte foarte confuză şi surprinsă. După câteva clipe, îmi răspunde îmbrăţişării, ascunzându-şi capul în scobitura gâtului meu.

Liana: Te urăsc...

Ast: Da, da! Şi eu te iubesc *sărut pe par*

Liana *tresare*: Tu... *mă priveşte fix în ochi*

Ast: Eu?

Liana: Cine sunt?

       Tresar la întrebarea ei, amintindu-mi că asta am întrebat-o şi eu. Îi zâmbesc şi o ciufulesc.

Ast: O nebună care îmi mănâncă zilele şi pe care o ador.

       Se înroşeşte şi îşi mută privirea în podea. Surâd şi îi prind barbia între degete, facând-o să mă privească. O analizez, aceasta făcând la fel cu mine, apoi îmi trec lent degetul mare peste buza inferioară a sa, facând-o să-şi întredeschisă buzele. O privesc printre gene, aceasta închizându-și cu grijă pleoapele, ascunzându-şi cloarea ce mă fermeca. Zâmbesc în colţul gurii, apropiindu-mă de faţa ei, apoi îmi aşez uşor buzele peste ale ei luând-o în braţe şi formând un sărut delicat. Mâna sa urcă uşor pe spatele meu, strângând de tricou şi făcându-mă să înţeleg că este emoţionată. Zâmbesc peste buzele sale şi mă îndepărtez lent, urcând apoi spre frunte. Îmi lipesc cu grijă buzele, lăsându-le ceva timp, apoi le desprind şi o privesc.

Ast: Te plac. Nu. Te iubesc...

Liana: Să nu pleci...

Ast*confuz*: Huh? Cum adică?

Liana: Să nu mai pleci de lângă mine! M-ai speriat enorm.

Ast: N-o să plec niciodată.

Liana: Îmi promiţi?

Ast: Promit!

       Îi zâmbesc larg şi îi las un sărut scurt peste buze. Liana roşeşte şi mă împinge, părăsind camera surâzând. Oftez şi îmi încrucişez mâinile la piept, ştiind că n-o să mai prind alt moment de a-i atinge buzele.

=Sfârşitul capitolului 32=

Am postat una bucată de capitol. Sper ca v-a plăcut :3
Bye-bye! ❤