Dar un lucru e cert. Avea părul scurt și adidașii de un roz țipător. Purta o pelerină închisă la culoare, tocmai pentru a nu-i vedea corpul. Cred că reușisem să-l fugărim două străzi.
         Văzând că l-am pierdut, ne-am întors spre casa de pe strada Arțarului ca să aruncăm o privire mai în amănunt. Cine știe, poate ne-a scăpat ceva... Pe străzi huiduiau și claxonau mașini, treceau camioane și autobuze. Nu aveam șanse nici măcar pentru a-l vedea pe răpitor. Cazul era dificil, dar nu și imposibil.
         Când am ajuns în fața magazinului cu piese auto ne-a întâmpinat o fată de, circa 14 ani. Avea părul negru, scurt, pantaloni și tricou, toate negre. Ținea în mână o pungă de cadou plină de flori.

         Cel mai ciudat mi s-a părut că în pungă nu erau simple flori. Erau chiar trandafiri. Trandafiri roșii exact ca la locul faptei. Am oprit-o s-o întrebăm una-alta:
   -Tu, tu de-acolo! Ce faci cu florile acelea? am întrebat eu.
   -Le vând. De ce, vrei să cumperi? ne-a întrebat ea cu o voce rugătoare.
         La o privire mai atentă mi se părea că seamănă cu infractorul.
   -Nu vrem să cumpărăm nimic, fetițo! Vrem să știm de unde le ai, a spus Simon, deja aproape pierzându-și răbdarea.
   -Asta nu e treaba voastră! s-a răstit ea la noi, vocea devenindu-i severă.
   -Ascultă, eu și prietenul meu, aici de față, suntem detectivi și dacă nu ne spui de unde-s florile va trebui să vorbim cu părinții tăi.
   -Eu n-am părinți.
         În clipa aceea nu știam dacă să o cred sau nu.
   -Și atunci unde locuiești? am întrebat cu ezitare.
         Nu ne-a răspuns, ci doar a început să alerge. Atunci Simon a strigat:
   -Prinde-o!
         Am alergat după ea până am ajuns la o potecă. Arăta ca un drum de țară printre buruieni. Nu știam unde ne va duce, dar eu tot mai speram să nu fie o capcană.

         Aproape că i-am pierdut urma. Deja dispăruse din câmpul nostru vizual și singurul indiciu care ne mai dădea de știre pe unde a luat-o era respirația ei întretăiată. Până la urmă ne-am rătăcit de-a binelea printre atâția copaci și ierburi.
         Chiar când credeam că nu o să mai găsim nici măcar poteca pe care am venit și o să rătăcim pe acolo toată noaptea, în fața noastră a apărut o răscruce de drumuri. Nu știam pe care s-o apucăm, așa că am ales la nimereală poteca cu cel mai drept teren. Am mers printre niște arbori înalți până când am ajuns la o casă dărăpănată. Abia se mai ținea pe picioare. Când am intrat înăuntru mi-era frică să nu cadă pe noi.

         Imediat ce-am deschis ușa am văzut scări care mergeau doi metri în jos. Micuța căsuță era defapt mult mai înaltă decât credeam, și mult mai frumoasă pe dinăuntru. Pereții erau de un alb imaculat și fără pic de praf sau pânze de păianjen. Zici că intram în alt univers, nu într-o casă dărăpănată. Erau chiar și covoare pe jos. Odată intrați înăuntru abia mai vedeam. Puteam distinge niște umbre care ne ajutau cât de cât să nu ne împiedicăm de lucruri, dar în rest era beznă totală. Nu exista nici un întrerupător și nici un bec. Noroc că Simon avea la el o lanternă mică de buzunar. Nu ne ajuta prea mult, dar era mai bine decât nimic. Deși era o căsuță formată dintr-o singură cameră, care era împărțită în două de un perete subțire, aceasta era plină de obiecte interesante pe care nu le puteam descrie (în parte pentru că nu le puteam vedea) dar care ar fi fost numai bune ca probe. Păreau a fi obiecte de valoare: brățări, lanțuri, tablouri și alte chestii aurii care păreau mai mult sau mai puțin autentice. Dar și lucruri fără valoare, precum penare caiete și cărți furate de la copii, bănuiesc. Sau poate copiii aceia fuseseră chiar răpiți. Cele mai importante și mai valoroase lucruri erau așezate în vitrine. Mare parte din acele locuri erau bijuterii, figurine rare, de colecție, sau păpuși de porțelan care valorau între 3000 și 6000 de dolari. Era clar că nu ne confruntam numai cu un răpitor, ci și cu un hoț. Un jefuitor care își face veacul prin locurile acestea de mai mult timp fără să fie prins și care, probabil nici nu lucrează singur... Fata pe care am văzut-o cu florile, cu siguranță lucra pentru hoț și cu siguranță nu e singura.