Alp povestește:

             Parchez mașina în fața secției și știu c-oricât aș încerca să maschez faptul că mă tem de o posibilă reacție violentă asupra propriului comandant, totuși nu știu ce mă îngrijorează de fapt mai tare. Faptul că ne-a mințit pe toți spunându-ne că totul va fi bine, sau ideea că el niciodată nu l-a căutat pe fratele tău, Deniz? Adică...., pe mine.

             Flash-back – în urmă cu câteva săptămâni – : 

             — Kerem, ascunde-te! spune o voce cunoscută, atrăgându-mi întreaga atenție de pe noul caz al secției în care cineva a furat diamantele scumpe ale unui muzeu. Cred că vine cineva, spune din nou vocea aceea, iar eu mă ridic curios de pe scaun.

             Confuz, pășesc printre scaune și prietenii mei care stau toți cu nasurile bine înfipte în calculatoare, apropiindu-mă tot mai mult de ușa lui. A comandantului secției, descoperind pe parcurs ce mă apropii că cineva intră prin spate

             Destul de intrigat de acțiunea din secție mai ales știind că nu au trecut nici câteva ore de la reântoarcerea aici după urmărirea lui Deniz care a fugit ca o nebună de îndată ce s-a certat cu Ali de parcă ar fi ceva mai mult între ei decât o relație profesională, îmi lipesc rapid spatele de peretele din centru pentru a evita să fiu observat și atunci îl văd.

             El pășește grăbit, dar suficient de atent să nu fie observat, către ieșirea din spate a clădirii,  iariacest lucru nu-mi oferă doar mii de întrebări noi legate de reala relație dintre el și comandant, ci și îndoieli privind sinceritatea adevăratului Kerem. Așa că înainte de a fi eu observat, îl las să se îndepărteze de mine apoi mă răsucesc grăbit pe călcâie și fără să bat la ușă, mă autoinvit în biroul comandantului făcându-l să mă privească șocat.

            End fb

             Privesc clădirea dinaintea ochilor simțind cum pumnii mi se încordează pe volan, în mintea mea răsunând vocile a doar două persoane în această secundă: tata și comandantul. Dar explicația lor nu doar că a fost inutilă și obositoare, ci și ilogică și plină de alte îndoieli pentru mine. Hmm, parcă-i și revăd spunându-mi:„Deniz e doar o fetiță, nu o femeie adevărată. Altfel ar fi știut să se ferească de mine" , respectiv „Eu mereu l-am căutat pe fratele ei, Mehmo..., mereu te-am căutat pe tine!"

             Astfel am descoperit din gura comandantului meu cine sunt, cine am fost în toți acești ani când simțeam mereu că aici nu e locul meu. El mereu m-a privat de adevăr de parcă ar fi avut vreun drept asupra mea, privindu-mă tot timpul ca pe un intrus al secției. Așa cum nu a privit-o niciodată pe Deniz, asta deși ea l-a amenințat cu arma în ziua absolvirii.

             O zi atât de comică realizez acum, încât acea clipă mă face mereu să zâmbesc reamintindu-mi-o. Ea, o fetiță în trup de domnișoară absolventă, viitoare femeie dură, rece și incontrolabilă, l-a amenințat cu crima pe comandantul ei, al nostru. Dac-ai ști cât de mândru sunt de tine, surioara mea. Și nu deoarece ai făcut ce-ai făcut pentru că ai greșit adesea, ci pentru că totul, toate faptele, gândurile și emoțiile tale au fost mereu la mine. Dar oare de ce nu i-ai spus și mamei noastre, asta?

             Îmi scutur însă capul de întrebări, amintiri și alte gânduri controversate, mâna brunetei din dreapta mea tronând peste a mea, cea așezată pe volan. Confuz, îmi mut privirea în ochii săi negri și-mi amintesc totul... E de parcă în ochii ei mi-aș vedea întreg trecutul, toată copilăria uitată datorită lor. A tatei și a comandantului care imediat ce m-a găsit, m-a abandonat în mâinile unui monstru ca Saccin.

             — E totul în regulă? mă-ntreabă ea, confuzia citindu-i-se clar pe față.

             — Da, de ce nu ar fi? zic retrăgându-mi rapid mâna de pe volan. Sau tu nu ești îngrijorată pentru Deniz? o-ntreb la rândul meu, alegând să fac totul pentru a-mi aduce sora înapoi. 

             Inclusiv să intru în secție și să-l confrunt pe comandantul Ali Şadoğlu.

             Și o văd. Observ linia fină a sprâncenelor ei devenind curbată încet și sigur, furia acaparându-i treptat mintea fetei cu părul creț prins într-o coadă lejeră de cal.

             Oare mă va lovi dacă mai comentez?

             — Dacă n-aș fi fost îngrijorată pentru prietena și sora mea, atunci crezi c-aș fi acceptat să urc în mașina ta, Alp? spune ea, furia ieșindu-i prin toți porii.

             Zâmbesc în colțul gurii, mândru cumva că-n sfârșit o văd făcând ceva la propriu pentru tine, sora mea, apoi o observ deschizând grăbită portiera, coborând din mașină. Mă lasă privind-o din ce în ce mai de departe cum intră în secție, fără să se uite în urma ei și știu. Ea, în mod sigur te va face să plătești pentru faptele tale, Ali.

             Îmi rotesc însă ochii, obosit și imediat încep să mă gândesc dacă merită s-o urmez pe nebună în planurile ei, sau să-mi continui urmăririle pe cont propriu din umbră, fără ca ea sau mama – căreea am ales ca și tine, Deniz să nu-i spun nimic momentan – să știe adevărul. Dar când îmi amintesc din nou cuvintele lui Ali spunându-mi cine sunt de fapt, decid să părăsesc mașina la rândul meu. Cobor așadar, furia ieșindu-mi prin fiecare por în parte, pașii conducându-mă apăsați spre interiorul secției asta în timp ce ochii mei negri continuă s-o caute pe ea. Sevda Cebecci, fata care ți-e prietenă ție, iar mie un sprijin întru căutarea ta, se pare.

             Ca de îndată ce mă apropii tot mai mult de biroul comandantului, să aud țipete. Ignor vocile colegilor mei care mă-ntreabă fiecare câte ceva, însă nimic nu mi se pare mai important decât discuția din interiorul acelui birou sau chiar căutarea ta, sora mea. Așa că mă apropii tot mai mult de ușă, în secunda în care să aud ceva căzând, să simt cum pierd total controlul gânurilor mele și să intru în birou atrăgându-le privirile celor doi.

             — Alp, tu ce faci aici? mă-ntreabă comandantul, la câțiva pași de masa din lemn negru din spatele său, bruneta privindu-mă cu brațele încrucișate la piept.

             — Credeam că mă aștepți în mașină! exclamă ea, însă știu că e ironică.

             Sau mai bine zis, sper că asta face...

             Bun regăsit, dragilor, într-o 9 secțiune de întrebări. Ce părere v-au făcut până în prezent personajele mele? Cine sunt personajele negative și care cele pozitive ale poveștii, din ce ați înțeles până acum? Cu ce scop urcă Sevda în mașina lui Alp/ Mehmet? De ce pare Alp atât de hotărât mereu s-o confrunte mereu pe brunetă? Cum a aflat el cine e de fapt? Ce părere credeți că are acum bărbatul în privința a tot ce s-a întâmplat? De ce e atât de furios pe comandant și de ce, inițial se teme să îl confrunte? De ce păstrează Alp secretul privind adevărata relație dintre el, Deniz și tanti Fusun? De credeți că Ali  păstrează secretul lui Alp și-al lui Deniz? Cine e Ali, de fapt? Dar Kerem? Ce se întâmplă în secție? Ce descoperă Alp în biroul lui Ali? Nu uitați să vă motivați răspunsurile!