Uneori, să fii aproape de oameni e mai dur decât să fii singur și neajutorat. Alteori, fiind aproape de ei îți dorești să fii singură și neajutorată. Dar întotdeauna..., mereu voi ști că tu te vei întoarce la mine, la noi, la casa ta Mehmo!

             De aceea îmi ridic mereu curajoasă capul de pe pernă, din acest motiv lupt chiar și-mpotriva vântului și acesta este motivul pentru care nu cedez. Nu voi ceda niciodată. Ringtonul scurt al telefonului mobil de pe noptieră mă anunță că am primit un mesaj, iar eu ies din visarea mea cu ochii deschiși privind tavanul și-mi mut alertă ochii către dulăpiorul minuscul din dreapta mea.

             În secunda în care ringtonul s-a oprit, am știut că mesajul e important. Așa că mi-am târât fundul pe pat ridicându-mă pe șezut, cu genunchii la piept și am ridicat telefonul. Ca în secunda imediat următoare, în care să-l deschid citind mesajul unui număr necunoscut și ascuns, să știu că tu ești acela. Tu mi-ai scris, chiar dacă nu vrei să mă lași să-ți cunosc identitatea.

             Cu ochii plini de lacrimi...,  știi tu, acele emoții incontrolabile pe care mi le-ai oferit „cadou" după dispariția ta, am citit de două ori mesajul cu voce tare pentru a mă putea convinge că nu visez, apoi m-am ridicat alertată din pat și am început să răsfoiesc prin șifonier pentru ținuta de astăzi.

             Și, spre deosebire de ziua anterioară când tot ce mi-am dorit mai întâi a fost să merg la casa Saccinilor, astăzi simt exact contrariul. Acum știu că tot ce vreau să fac este să te găsesc, chiar dacă ar fi să te ascunzi în cea mai adâncă groapă de șarpe. De aceea îmi și aleg rapid o geacă de un albastru închis și o pereche de jeanși albaștri, pe care le voi purta de îndată ce-mi termin tabieturile zilnice, apoi părăsesc rapid casa îndreptându-mă spre mașină.

             Am băgat agitată cheia în contact și am luat-o rapid din loc, lăsând în urma doar o dâră uriașă de praf. Imaginea clară a tot ceea înseamnă trăire, a dispărut deja dinaintea ochilor mei și asta doar datorită acelui mesaj care spunea „să vin să ne vedem" . De aceea, iată destinația mea pe ziua de astăzi: pădurea de pini de la Marea Egee.

             Ignor totul în drumul meu către plajă, căci tot ceea ce e în mintea mea în afară de acel mesaj este gândul că în sfârșit te voi putea vedea, îmi vei zâmbi, ne vom îmbrățișa după atât de mult timp petrecut departe unul de celălalt. Până și telefonul care vibrează deja de ceva vreme pe bord, este ignorat în mod intenționat de către mine.

             În secunda în care ajung în fața țărmului, slăbesc ușor piciorul pe pedala de accelerație și micșorez viteza urmând să parchez pe-aici pe undeva. Apoi, după ce cobor și simt nisipul zgrunțuros, plin de sedimente – ale unor minerale, roci, etc  –  la picioarele mele având deja telefonul în buzunar pentru orice eventualitate, știu că în sfârșit te voi vedea înaintea mea. Tot ce trebuie să fac pentru acest lucru însă, este să mă îndrept către pădurea din dreapta mea și nu spre plaja propriu-zisă.

             Înaintez entuziasmată spre nicăieri, deși am o țintă anume în minte dar nu văd nimic acolo decât pe tine, sau imaginea ta creată de creierul meu în imaginația mea despre cum ai putea arăta din punct de vedere fizic și nu copacii verzi pe care-i întâlnesc la fiecare pas. Mă opresc doar din când în când pentru a respira, însă continui mereu să-naintez spre nicăieriul mare și gol din calea mea.

             De îndată ce ajung în fața unor grămezi de pietre, rămân eu ca stană din piatră privind dezastrul, nimicul, minciuna dinaintea ochilor mei. Tristă, furioasă, fără speranță și cu nici cea mai mică urmă de bunătate în interior privesc cum iluzia mea este strivită de acele pietre mari, fără ca eu să pot face ceva în această privință. Îmi simt pleoapele acoperindu-se cu apa speficiă lacrimilor pe care le crezusem seci de ceva vreme și-mi simt pumnii strângându-mi-se în jurul trupului, în timp ce dinții mi se strâng de supărare.

             Telefonul din buzunarul gecii începe să vibreze, semn că mă sună cineva, dar ignor apelul gândindu-mă la un singur lucru: am fost mințită! Dar când observ că apelantul nu se oprește, decid să răspund. Furioasă, ca scoasă dintr-o treabă importantă, dar o fac. Măcar așa să-i închid naibii gura aceluia care nu poate sta fără să nu mă conducă din urmă oriunde aș fi.

             — Ce e?!? țip ca o apucată, dezamăgirea citindu-mi-se probabil în voce. Căci dacă acel apelant ar fi înaintea mea, ar citi acest lucru și pe fața mea, sunt sigură.

             — Sper că nu ești prea dezamăgită nu-i așa, Deniz? spune o voce blurată, pumnii deșcletându-mi-se încet, privirea relaxându-mi-se și ea, iar bătăile inimii mele cresc în intensitate.

             Nu știu cine e acela de dincolo de rețea, dar știu că nu poți fi tu, Mehmo! Tu nu mi-ai vorbi așa. Nu ai făcut-o niciodată când eram copii, de ce ai face-o acum, nu? Dar neavând un răspuns acestei întrebări..., de fapt îl am și este unul în favoarea mea, decid să-mi scutur capul și să-l înfrunt pe netrebnic. Oricine ar fi el, nu va avea nici o șansă cu mine.

             — Cine ești și unde e fratele meu? întreb direct, provocându-i nenorocitului un râs colorat, blurat și enervant de afurisit.

               Ce tâmpit!

             — Fratele tău..., spune el oprindu-se din râs, într-o continuă tentă de ironie, dacă îl iubeai așa de tare pe fratele tău, nu te-ai fi oprit niciodată din căutat și nici nu i te-ai fi alăturat celui care ți l-a luat, nu-i așa? spune el, șocul acaparându-mi rapid mințile.

             La naiba, e la ei! realizez cu uimire. A fost la ei de la început! Știam eu! 

             — Ce vrei să spui? întreb rapid, agitată și pregătită să scot informația aceasta de la el, însă apelul se întrerupe. Alo? zic panicată, de îndată ce observ că s-a întrerupt apelul. Hei, mă mai..., la dracu! scap înjurătura cu voce tare și las telefonul să-mi cadă din mână.

             Sunt în stare de șoc. Nu-mi vine cred că tot ceea ce bănuiam de la început..., știam de la început, din ziua în care am decis să fac asta alături de Ali, mi se dovedește cu zi ce trece că e real. Tu nu doar că trăiești și exiști undeva în lumea asta mare, dar ești ascuns chiar de către cei pe care eu și Ali ni-i dorim după gratii pentru atât de multe infracțiuni!

             Agitată, cu mâinile tremurânde și inima bubuind literalmente în corpul meu, privesc un punct fix imaginat de mintea mea gândindu-mă continuu că nu sunt nebună. Trebuia să știu, să mă aștept că la un moment dat voi da peste cineva chiar și ca acest netrebnic de astăzi care-mi va confirma bănuielile. 

             De îndată ce îmi aud numele strigat, mă lovesc pentru a mia oară de realitate și simt cum picioarele îmi devin din gelatină, iar eu cad ca un bolovan, simțind cum la contactul cu solul voi muri. Dar nu se întâmplă asta, căci îmi simt rapid trupul agățat de cineva care mă ridică de parc-aș fi o pană purtată de vânt, doar că acest cineva mă duce spre înapoi. Și după sunetul mașinilor, realizez că acel loc este șoseaua.

Dar la naiba cu asta, cine e cel în brațele căruia am căzut eu leșinată? Cine nu poate avea răbdarea să mor, fără să și acționeze el în acest sens?

             Bun regăsit, dragilor! Ce părere aveți legat de acest capitol? Unde merge Deniz și de ce? Cine o cheamă acolo și sub ce pretext? Se va îndeplini mesajul primit de ea, sau e doar o capcană? De ce credeți că i se tot întind astfel de capcane, frumoasei șatene? Unde poate fi Mehmo, dar mai ales de asta, sub ce identitate credeți voi că se ascunde de fapt? Știe cine e și o testează pe șatenă, o caută disperat să afle povestea lui reală, sau pur și simplu băiatul nu are nici o cunoștință de cauză privindu-și reala identitate? De ce credeți că ignoră Deniz atâtea apeluri și cine i le trimite? Cui credeți că aparține vocea blurată care-i vorbește șatenei, în pădurea de pini de pe plajă și de ce se ascunde acea persoană? Va fi descoperită ea/el?Va lăsa șatena lucrurile așa, sau va începe să investigheze? Credeți că acea persoană o minte pe Deniz sau o ajută în mod dezinteresat, la o primă vedere? Cine o ajută pe șatenă, în pădure?

              Abia aștept să vă citesc răspunsurile la întrebări. Ne citim cu bine data viitoare!