Își ridică leneș capul dintre perne și studie fiecare colț al camerei sale strâmte. Se așeză pe marginea patului, pipăind parchetul cu degetele picioarelor în căutarea papucilor ei de casă. În urma eșuării, se aplecase și își zărise papucii sub pat, un loc în care sigur îi aruncase fără să știe. Când își ridică privirea văzu, în cel mai îndepărtat colț, un cerc format din culori vii, predominând verdele crud și cel smarald. Erau dâre de praf ce creau prin rotire un cerc perfect. Arăta ca o gaură neagră, dar nu era nici pe departe neagră; era verde, doar verde.
                Se dădu mai în spate, simțindu-și dinții clănțănind de frică. În cercul verde apăru o umbră sau conturul unui corp uriaș, dar nu uman. Avea un cap uriaș, cu fire groase ce roiau în jurul podoabei capilare. Avea mâini și picioare lucrate, iar mușchii îi ieșeau în evidență. Singurul material textil pe care îl purta era o fustă mulată, până la genunchi. Acum nu mai știa dacă era o femeie sau un bărbat sau dacă măcar era om. Umbra devenea din ce în ce mai clară, lăsând-o să-i observe capul înconjurat de o coroană de aur, cu o nestemată de culoare verde. Fusta era în dungi negre și verzi, legată cu o curea din piele ciudată, pe care ea nu o mai văzuse. Când în sfârșit ieși din cercul verde, îi văzu pielea de culoare de un verde amestecat cu maro. Nu avea culoarea unei piei de om.
                Se dădu și mai în spate ajungând la peretele de care patul era sprijinit. Creatura cu ochi mici și verzi — prea mult verde, după părerea ei — și cu fire groase, care s-au dovedit a fi șerpi ce se clătinau frenetic lângă capul lui, se apropia încet de ea. Dacă nu ar fi fost atât de speriată, ar fi spus că mersul lui se înclină spre lascivitate. La fiecare pas, la fiecare mișcare a mâinii, mușchii lui se încordau formând șănțulețe închise la culoare ce-i delimitau musculatura.
                Ridicase ambele brațe și le întinse spre ea, zâmbind diabolic. Când mâinile lui reci ca și gheața îi atinseră pielea își dădu seama că e dezbrăcată. Fără să-și miște capul, își aruncă subtil privirea prin cameră, în căutarea cămășii ei de noapte. Voia să strige, dar cuvintele nu îi ieșeau din gură — nici măcar acel „Ah!" tipic. Voia să se miște, dar corpul nu mai coopera cu creierul. Voia să facă ceva, dar nimic nu mai funcționa. Creatura își duse o mână după șoldurile ei, iar cealaltă după spate, ridicând-o cu o ușurință inumană. Își închise ochii de spaimă și-și strânse mâinile la piept, încercând să-și acopere sânii dezgoliți. Simțea cum câțiva șerpi din coama lui îi atinseră cu pielea lor aspră umărul și obrajii. Își deschise ochii pentru câteva secunde. Înainte de a-i închide la loc, văzu cum creatura o ducea spre cercul verde, după care nu mai auzea, simți sau vedea nimic.
                Dintr-odată își deschise ochii, cu capul încă pe perna moale. Inima îi bătea de parcă un leu nebun ar fi închis în ea și încerca să scape. Își ridică mâinile și, cu viteza unui melc, își pipăi corpul. Răsuflă ușurată, găsind materialul fin al cămășii de noapte înconjurându-i trupul. Un vis. Doar un vis ca toate celelalte.