Sepbrook: un nume cu multă influență. Oliviei mereu i-a plăcut numele ăsta. De obicei femeia preia numele bărbatului la căsătorie, însa familia Oliviei nu urmase acest obicei sacral în această situație.

Poate pentru un adolescent normal vestea că părinții tăi aveau sa divorțeze era neliniștitoare, însă Oliviei îi oferea satisfacere. Nu a simțit niciodată că tatăl ei avea un loc lângă ea, nu i se asemăna deloc. Nu înțelegeți greșit, Killian nu a fost niciodată un tată abuziv fizic, verbal sau emoțional. Era moale, mult prea moale pentru gusturile Oliviei. În ochii ei, modul lui de a fi era patetic, își expunea toate slăbiciunile, iar asta o făcea pe fată să-și disprețuiască tatăl. Știa că ceea ce simțea era îngrozitor, însă nu încerca să se oprească din a fi cine este. De fapt, nu se putea opri din a fi cine este: cel mai probabil – mai exact 93% șanse conform psihiatrului – sociopată. Inima simte ce simte, iar a ei abia simțea ceva, lucru ce era foarte convenabil pentru ea.

Era ceva neobișnuit în legătură cu ea, lucru pe care Park Minjae îl observase din prima secundă în care a pășit în faimoasa clădire a elitei Upper East Side-ului de pe 2nd Avenue. Era frumoasă, asta era evident, însă nu asta o diferenția. O analizase și arăta ca orice păpușă de New York: haine Chanel și Dior, tocuri mult prea mari pentru o fată de cel mai probabil 17 ani, bucle perfecte și luciu de buze îngrozitor de strălucitor; și totuși ieșea în evidență mai mult decât orice persoană pe care a văzut-o în ultimul timp. Energia ei se asemăna foarte mult cu a unei persoane dragi lui, chiar dacă nu voia să recunoască faptul că asta îl atrăgea cel mai mult. Pentru un moment, în timp ce îi analiza figura ce se apropia de recepția în spatele căreia stătea, ușierul aproape își uitase problemele.

     Pe cealaltă parte, Olivia nu se sinchisise să îl analizeze. I se părea irelevant, era un simplu ușier. Însă chiar și așa, putea observa că e chestionabil de tânăr și chipeș pentru un simplu ușier. Cu cel mai mare fals zâmbet dulce, începu să-i vorbească.

     — Bună, sunt Olivia Sepbrook! Numele meu ar trebui să fie pe lista de locatari din Penthouse-ul Sepbrook.

Băiatul cu părul aproape alb – clar nenatural – rămase blocat pentru o secundă, până să realizeze ce are de făcut. Intră repede în baza de date și îi găsi numele, chiar în dreptul inițialelor P.S. Fata își scoase după buletinul, pe care Jae îl analizează scurt.

— Totul pare a fi în regula, zise cu un zâmbet ospitalier, întinzându-i cardul cheie. Te pot ajuta cu bagajele sau simpla escortare?

Era plătit să întrebe asta, însă în acel moment nu se gândea la asta. Olivia Sepbrook era primul om care îl intriga într-o perioadă. Era un lucru ciudat să devii entuziasmat de aura emanată de cineva, însă nu se putea abține. Nu era mai mult decât un copil prins într-un corp matur. Modul lui de a funcționa era destul de simplu în privința chestiilor de genul și, în ciuda excelenței sale școlare, nu era cea mai luminată persoană când venea vorba de tentații. O distragere de la realitate rămâne o distragere, fie ea bună sau rea. Era aproape de parcă nici nu încerca să facă diferența. Era dispus să se obsedeze cu o străină doar așa, de dragul de a uita ce a fost.

Blonda doar îi zâmbise, iar apoi îngânase din cap, mergând spre lift și lăsând trollerele să fie cărate de băiat. De la apropiere observase că ușierul nu era foarte înalt, poate în jur de 1,78, însă îl salva fața. Chiar dacă nu erai cel mai mare fan al trăsăturilor asiatice nu puteai nega că fața era pe departe un atuu puternic de al lui.

— Dacă nu te deranjează că te întreb, cât timp vei sta aici? Jae întrebase în timp ce urcau în lift, încercând să păstreze un ton indiferent.

Părinții lui Livie o trimiseseră la unchiul Sam în New York doar pentru o vară, pentru a sta departe de toate problemele. Familia lor era într-un punct întunecat și se destrăma. Totuși, fata era de părere că viitorul ei aici s-ar putea prelungi.

— Poate o vară, poate mai mult, îi răspunse sec și ridică din umeri. O imagine enigmatică era un principiu de bază pentru ea.

Ușierul rămăsese sceptic. În punctul ăsta știa deja că romanticizează ideea fetei, însă nu era pregătit să se oprească. Cu toate nenorocirile din viața lui, avea nevoie de o ancoră. Voia să știe mai multe.

     — Unde le pun? întrebă băiatul când au ajuns la ultimul nivel al clădirii.

      Liftul se deschidea direct in livingul penthouse-ului, care era de o mărime considerabilă. Gresia era de marmură albă, iar mobila era o combinație între alb, auriu și crem. Geamurile ocupau cam două treimi din cel mai mare perete al încăperii și întindeau pe toata lungimea acestuia, deschizându-se într-un balcon simplu. La prima vedere, casa inspira eleganță și lumină.

— La etaj, a doua ușă, răspunse blonda îndreptându-se spre ușa bucătăriei, de unde ieșeau zgomote.

     În fața ei se afla persoana despre care se vorbea cel mai mult în industria regiziei: Samuel Sepbrook. Unchiul Oliviei nu i se asemăna aproape deloc la prima vedere. Părea un om de încredere și plin de viață, însă era o prefăcătorie, iar fata știa asta. Singurii care nu știau asta erau oamenii din public, însă ce e drept bătrânul Sepbrook căpătase niște aptitudini actoricești datorită jobului său de aproape 30 de ani.

     — Unchiule Sam, am ajuns, vocea lui Livie răsună din pragul ușii.

     Figura bărbatului nu se clinti deloc. Stătea cu spatele la adolescentă și părea că taie ceva. Întreaga lui prezență emana răceală, însă atmosfera nu o deranja pe Olivia. Nu se aștepta la nimic mai mult de la el și știa că nici el nu are așteptări de la ea. Era o înțelegere pe care o făcuseră amândoi silențios.

      După câteva zeci de secunde de liniște, Sam se îndreptă spre fată și o bătu ușor pe spate.

     — Bun venit la New York, Liv.

{***}

Aproximativ la ora zece seara, la trei ore după sosirea sa, Olivia Sepbrook era în camera de relaxare a clădirii. Camera aceasta consta în câteva canapele și scaune din catifea, niște măsuțe din lemn masiv în stil baroc și un bar de la care puteai comanda nu doar de băut, ci și mâncare. Chiar daca ar fi trebuit să fie o chestie lejeră pentru locatarii clădirii de lux, având în vedere că numărul acestora nu sărea de 150, toți oamenii de acolo erau aranjați de parcă erau la un local de top.

Două fete de la bar îi atraseră atenția micuței blonde. Prima avea un ten albicios, era brunetă și de o înălțime un pic peste medie. Formele ei nu ieșeau în evidența, însă întreaga ei aparență radia eleganță. Cealaltă fată era cel mai probabil mulatră. Avea ochii verzi și ieșeau în evidență de la o distanță considerabilă. Prima era Genevive Jardi, iar cea din urmă Erin Plessley; țintele.

Olivia se apropiase cu pași ca de vulpe de scaunul liber de lângă ele, cu cel mai larg zâmbet. Purta o rochie midi M. Notte din catifea gri, cu flori îmbrodate pe o coapsă și o tăietură pe cealaltă împreună cu un blazer Balmain care îi ajungea până la jumătatea bazinului și niște botine Steve Madden transparente. Arăta de parcă aparținea locului.

De la o distanță considerabilă, cineva o privește fugitiv. Minjae nu se putea opri din a se gândi la ea. De fapt, nu voia să se oprească din a se gândi la Olivia, până la urmă era mai bine să te gândești la un chip frumos decât la unul mort. Era modul lui de a suporta ce s-a întâmplat. Privirea lui se umple de o paletă întreagă de sentimente – niciunul plăcut – când realizează către cine se îndreaptă fata. Pentru un moment scurt și imperceptibil, putea să jure că figura ei se transformase în a unui băiat scund de înălțime, cu părul negru și ochii extrem de micșorați de zâmbetul larg de pe fața lui. Același scenariu de acum doi ani i se derulă în fața ochilor și nu se putu abține din a simți un gust amar în timp ce se îndepărta de scena din fața lui.

Hotărâse că Olivia Sepbrook nu era distragerea de care avea el nevoie.