Andrei stătea cu capul adânc implantat între picioarele Darcleei. Se uita curios în sus, spre chipul ei dulce și corpul care i se zbătea îmbătat de plăcere. Femeia îi puse mâinile pe cap și-l împinse ușor, iar picioarele și le strânse și le desfăcut la loc, timp în care gemetele ei acopereau marile tăceri. Dar Andrei nu-i dădu drumul și nu se opri până când nu-și auzi numele rostit continuu de vocea ei chinuită. 

          Îi sărută partea interioară a piciorului, continuând pe șold, burtă și piept, ajungând la buzele ei umezite și înroșite. 

          De câteva săptămâni asta era tot ce făceau noaptea târziu, dar pe Andrei nici măcar nu-l deranja. Cumva, reușea să fie suficient pentru el. Chiar dacă niciodată nu a durat atât de mult, Darcleea a mai avut momente în care o apuca panica dacă Andrei intra în ea. Nu putea decât să-și imagineze din ce motive, căci dacă ar fi știut, uneori l-ar fi apucat și pe el aceeași panică. 

          — Mi-e cam foame, spuse Andrei uitându-se la tavan, întins pe pat.

          — Îmi pare rău să te anunț că frigiderul mi-e gol.

          — Atunci hai la Mega să luăm ceva.

          — Hai.

          Însă nicunul nu se ridică. Darcleea continuă să stea cu capul pe scobitura moale dintre pieptul și brațul lui Andrei și să se joace cu câteva fire de păr de pe pieptul său. Conștientiza, din nou, cât de tânăr era Andrei în comparație cu ea. Cât de imatur ar fi putut să fie la vârsta lui, câte lucruri ar fi putut să-l preocupe în locul ei și planurilor de viitor. 

          Chiar și când era copil era foarte interesat de cei din jur. Dacă mama lui era supărată, el era primul care ar fi făcut orice ca s-o împace. Dacă era obosită, încerca s-o ajute cu treburile, iar Darcleei îi salva mereu cel mai frumos ciocănel de pui de la grătar, pentru că ea mereu își punea ultima în farfurie, prea cuprinsă de acțiunea vreunei cărți ca să se așeze la masă deodată cu restul.

          Oare ce s-a întâmplat cu el? se întrebă femeia pentru un singur moment care îi fu necesar ca să realizeze că el mereu fusese destul de tăcut. Mereu păruse că avea atât de multe gânduri în acel cap micuț al său încât, dacă le-ar fi dat frâu liber buzelor, pământul s-ar fi cutremurat de ceea ce se afla ascuns acolo.

          Într-un final se ridicară din pat, se îmbrăcară și plecară la magazin. Darlceea luă cu ea plasa de pânză nouă, primită de la Andrei. Avea un model florar frumos, care îi aducea aminte chiar de acele weekenduri petrecute la grătar, în natură. 

          Se simți din nou prost să-l lase pe Andrei să plătească. Se întreba de ceva timp câți bani făcea și avea Andrei de-și permitea să-i plătească heroina și mâncarea, pe lângă chirie și tot ce îi mai trebuia lui. 

          Nu-și putea înhipui că Andrei începuse să scoată deja bani din cont. Nu prea mai vindea droguri, iar Codrin și Alex plecaseră din apartament după ce avuseseră o ceartă urâtă, iar acea lună fusese destul de grea pentru el și Mihnea: banii pe care trebuiau să-i plătească se dublaseră brusc. Acum căutau pe cineva să se mute cu ei, însă știau amândoi că cel mai probabil renunțau la chirie și se muta fiecare cu altcineva.

          Când se întoarseră, înfulecară amândoi acel pui la rotisor fără să ia vreo pauză. După ce terminară, Andrei desfăcu punga de jeleuri în formă de dinți de vampir, găsită la magazin doar pentru că se apropia Halloween-ul.

          — Ce-mi mai plăceau ăstea când eram mic, spuse el nostalgic, în timp ce turtea o bucată între degete.

          — Și mie, adăugă Darcleea, apoi luă și ea unul.

          Încercară amândoi să și-l așeze între buze și gingii, iar când reușiră să le facă să stea, se strâmbară și grohăiră într-o încercare de a imita creaturile fantastice. După care izbucniră în râs și se simțiră bine câteva momente.

          Însă tăcerea se lăsă din nou între ei, iar pe Andrei începură să-l chinuie gândurile. Venise cu un scop anume atunci la ea și nu ar fi vrut să dea înapoi doar de dragul unei seri perfecte. Puteau să aibă sute sau chiar mii dinacestea imediat ce se vedeau cu problemele rezolvate.

          — Vreau să-ți propun ceva, spuse, uitându-se la jeleul dintre degetele sale.

          Darcleea îl privi sceptică câteva clipe în care rodea la jeleul ei alb și roz. 

          — Presupun că nu o să te simți împlinit decât dacă o faci, așa că zi.

          — Nu e vorba de simțit bine.

          Darcleea continuă să-l privească curioasă, dar nu-i mai ceru vreo explicație. Doar așteptă, mai mult iritată decât speriată de ceea ce se aștepta să-i spună.

          — N-ai vrea să... Nu, de fapt, voi întreba altceva, începu, dar limba i se împletici ca de obicei în gură; iar nu-și putea găsi cuvintele. 

          Însă, tot săpând în mintea sa după ele, își dădu seama că probabil nu existau cuvintele potrivite pentru ceea ce voia să spună. Se împăcă greu cu această idee și se gândi la niște înlocuitoare destul de bune pentru ele.

          — Ce ți-ai dori cel mai mult în viață?

          Darcleea se încruntă după ce auzi întrebarea. Ce-și dorea cel mai mult de la viață? Multe, poate prea multe pentru o ființă atât de jalnică ca ea. Își dorea să călătorească, să urce pe munți și să își cumpere o casă undeva la țară unde să crească câteva găini și mulți pomi fructiferi. Își dorea o bibliotecă enormă și o garderobă frumoasă. Își dorea, mai presus de toate, să fie fericită, iubită și să iubească. Orice, chiar și un pisoi amărât, însă își demonstrase că nu era capabilă de așa ceva.

          Când se uita atunci la acel Andrei anxios, care îi aștepta răspunsul, văzu toate acestea posibile în prezența lui lângă ea. Se văzu fericită petrecându-și zilele cu el în cele mai banale moduri posibile și nopțile făcând dragoste. Însă nu știu cum să-i explice și lui că ceea ce-și dorea era el. Era un concept ciudat, care ar fi fost prea greu de explicat în acel moment.

          — Să vizităm împreună Castelul Peleș, spuse în schimb, ca un rezumat al gândurilor sale întortocheate.