Uneori, Darcleea citea câte o scenă din vreo carte, în care oamenii își trăiau viața așa cum ar fi vrut și ea s-o trăiască și se întrista. Cum nu se uita la televizor și nici nu avea calculator, laptop sau telefon performant, nu mai văzuse un film de foarte mult timp. Cărțile erau singura ei conexiune cu lumea dinafara bulei în care se închisese. 

          Se strâmbă demoralizată și își puse cartea în plasa de pânză, apoi se ridică de pe bancă și își continuă drumul. Nu prea înțelegea de ce a fost de acord să vină în centru ca să ia heroină de la Andrei. I-a spus că nu putea veni în acea seară la ea și o chemă la un local din centru al cărui nume îl uitase. Poate că, totuși, ar mai fi putut aștepta o zi fără drogul ei favorit.

          Nu îi plăcea deloc să se afle acolo. Un grup de oameni care mergeau prea lent în fața ei vorbeau o limbă pe care nu o recunoștea, iar în jur erau destul de mulți tineri care o intimidau cu hainele lor de fițe, țigările scumpe și încrederea în sine. Se simțea cu câteva decenii mai în vârstă decât era, mai ales în hainele ei cumpărate de la second hand.

          Cu doar patru zile în urmă apăsase din obișnuință pe întrerupător și se făcuse lumină în bucătărie. Era sigură că Andrei îi plătise curentul, era singurul care ar fi putut să facă asta. De altfel, era singurul motiv pentru care îi răspunse la mesaj când o întrebase, întâmplător, dacă mai avea nevoie de marfă. 

          Era anxioasă cu privire la acea întâlnire, așteptând în fața clubului, agățată cu disparare de plasa ei de pâznă. Dacă Andrei chiar nu glumise când îi promisese că o va salva, n-ar fi vrut să rateze o astfel de șansă. Nu se purta deloc urât cu ea, ba chiar și atunci când făcuseră sex, actul în care majoritatea bărbaților își dezvăluiau adevărata natură, Andrei a fost foarte grijuliu cu ea. Când ea se plânse că o durea, el se ridică în capul oaselor, încă în ea, și o sărută în timp ce-i oferi mângâieri pe tot corpul. Stătură așa poate zece minute, iar când începu să se miște din nou, Darcleea fu surprinsă să constate că orice făcuse Andrei funcționase și nu o mai durea. 

          — Mă bucur să văd că ai venit, o deranjă Andrei din lumea propriilor sale gânduri.

          Își ridică nesigură privirea spre el. Stătea cu mâinile în buzunarele blugilor și se legăna încet în față și-n spate. 

          — Da, bombăni ea. Desigur. Știi pentru ce am venit. 

          — Întâi de toate, făcu Andrei, după care îi prinse încheieturile mâinilor și le întoarse spre el. Ok, totul în regulă aici.

          — Doar nu ești serios cu chestia asta.

          Andrei scoase plicul din buzunar, iar degajarea cu care i-l puse în palmă și-i strânse pumnul fără ca măcar o margine a plicului să poată fi văzută o impresionă. Cu doar cinci minute în urmă trecuse pe lângă niște polțiști, iar în jurul lor erau constant oameni. Nimeni nu păru să vadă ceea ce se întâmplase. 

          — Sunt cât se poate de serios, spuse Andrei sigur pe sine când Darcleea se căuta în plasă după bani.

          Chiar înainte să scoată portofelul din aceasta, Andrei îi opri mâinile din a se mișca. O privi adânc în ochi când îi vorbi, ca să fie sigur că-l înțelegea:

          — Te plimbi cu mine prin Cișmigiu jumătate de oră și le ai pe gratis. 

          Darcleea se uită la el fără să înțeleagă. Căuta vreun indiciu pentru comportamentul lui bizar, dar nu-l găsi. Privirea lui denota seriozitate și nu putu găsi urma unui motiv ascuns. Pentru ea era prea frumos ca să fie adevărat... 

          Însă acceptă ceea ce-i propusese Andrei. Tocmai se plângea în sinea ei că nu făcea nimic din ceea ce făceau personajele din cărțile pe care le citea, lucruri chiar și atât de banale ca o plimbare prin parc, așa că nu dădu cu piciorul în șansa ei.

          Brunetul îi povesti că nu a putut să vină la ea pentru că le promisese de mult timp colegilor că avea să iasă cu ei la o bere în acea vineri seară. La un moment dat, o vrăbiuță deranjată de zgomotul și luminile oamenilor trecu într-un zbor bursc prin fața lor, iar Darcleea tresări spreiată. El o prinse de umeri și încercă s-o calmeze prin mângâieri. Îi părea rău s-o vadă atât de agitată, ar fi vrut doar să-i rupă toată acea suferință din suflet și s-o arunce în apa lacului. 

          În parc erau mai mulți oameni decât putea Darcleea să suporte în jurul ei, dar încercă totuși să nu-i strice seara lui Andrei. Acesta mergea degajat, cu pași mici, fumând o țigară. I-o pasă la un moment dat femeii, iar ea trase un fum mai mult în silă și i-o dădu înapoi. Nu avea chef să fumeze în acea seară. 

          — Spune-mi, te rog, cum aș putea să te ajut, întrerupse el liniștea deodată, chiar când treceau podul pe care Darcleea nu-l mai văzuse de prea mult timp.

          Se gândi că nu merita atâta politețe din partea lui și cu atât mai puțin ceea ce-i oferea.

          — Nici eu nu știu, îi spuse ea adevărul și se opriră față în față.

          Lumina felinarelor abia ajungea la ei printre frunzele dese ale copacilor. Deși abia îl vedea, mai ales prin rama neștearsă de mult timp a ochelarilor, Andrei i se păru un înger în acel moment. 

          — Crezi că ajută astfel de plimbări?

          — Puțin.

          — Ce altceva ar mai putea să ajute?

          Darcleea anticipase această întrebarea, iar răspunsul i se conturase în minte atât de bine încât nu putea fi decât adevărat. Buzele îi tremurară atunci când rosti acele cuvinte chinuitoare:

          — Să nu mă mai părăsești a doua oară.