Sunt exasperatã, iar plictiseala ce mă înconjoarã nu-mi dă pace deloc! În loc să fiu la mii de kilometrii depãrtare, pe o insulã fierbinte și savurând dintr-un cocktail, mă aflu închisă într-un birou și cu toatã treaba achitată. Mãcar dacã aș putea pleca acasă! Dar nu, trebuie sã stau aici, în bãtaia vântului ce mi-l produce ventilatorul de birou și așteptând pe mama Dracului. Că altceva nu știu ce aștept!

     Șeful nostru e foarte strict în ceea ce e legat de compania lui și ține cu strictețe ca fiecare program de muncă să fie respectat, fie că ți-ai terminat treaba sau nu. Iar asta mã scoate și mai tare din minți! Poate sunt eu mai rapidă decât ceilalți, cãci avem o cantitate egalã de treabă și totuși, sunt singura care a închis pânã și ultimul dosar.

     Îmi privesc plictisitã manichiura și mã învârt cu scaunul de la birou, cãci altceva nu știu ce aș putea sã fac. Îmi înfing brusc picioarele în sol și aproape cã mă rãstorn de pe scaun, dar nici nu bag de seamã asta, cãci mã reped spre telefonul ce l-am abandonat pe undeva pe masa mare și neagră. Îl gãsesc exact așa cum am crezut, îngropat în hârtii și de îndatã ce-l recuper, deblochez ecranul și îmi activez wifi-ul.

     Au trecut deja câteva sãptãmâni de când nu am mai intrat pe site-ul unde fac recenzii pentru cãrți, sub un nume anonim, evident, dar unde este accesibil pentru toatã lumea, astfel dându-le câte o idee despre ce se ascunde sub coperțile anumitor romane. Ador sã citesc! Fac asta de câțiva ani, dar acum ceva timp, m-am gândit să fac recenzii cãrților deja citite sau celor pe care le citesc în prezent, dându-le idei și altora pentru noi romane și povești interesante.

     Pe site-ul unde am ,,aterizat" acum câteva luni, sunt foarte multe adolescente dornice sã descopere câte o poveste nouă și interesantã și cel mai important, ușor de achiziționat, cãci odată cu recenzia, aduc toate informațiile necesare pentru un cititor interesat. De la autor, traducãtor –dupã caz– și până la prețul la care se vinde, atât în librãrie, cât și online.

     Bag pseudonimul și parola, fiind logatã imedia. Wow, în ultima vreme, pagina mea a fost din ce în ce mai accesată și nu-mi vine să cred câte mesaje și aprecieri au fost lãsate. Derulez pagina în grabă și mă opresc brusc când dau peste numele unui bãrbat. Fiind pe un site plin de femei, când vezi câte un nume de bărbat, ți se pare întotdeauna fie suspicios de ciudat, fie ești interesat sã aflii mai multe despre acea persoanã.

     Accesez profilul sãu și vãd că are foarte puțină activitate pe aici, doar niște aprecieri și nimic mai mult, nici un mesaj lãsat. Ciudat! Împinsă de un impul de la spate, dau pe ,,scrie un mesaj" și fac în tocmai:

      Bună! Mulțumesc mult pentru aprecierile lãsate în urma ta!

     Odată mesajul scris, îl mai citesc încã o datã ca să fiu sigurã că nu am scris nimic ciudat și dau send. O senzație ciudatã mã acaparează de îndatã ce vãd cele trei puncte, din dreapta pseudonimului, cum se mișcă și-mi dau seama cã tocmai îmi rãspunde.

     ,,Bună! Nu ai pentru ce, apreciez când lucrurile sunt fãcute cum trebuie, iar tu dai informațiile necesare celor pierduți."

      Ok... La asta nu mã așteptam! Nu cã aș face ceva ieșit din comun, dar atunci când scriu despre o carte, o fac exact așa cum mi-ar plãcea mie să aflu unele informații înainte de a scoate banii din buzunar.

      Oh, nu fac nimic special. Doar ofer unele informații.

     Niciodatã nu mi-a plãcut sã mã laud cu munca mea, mai ales când nu fac nimic special. Tastez doar câteva cuvinte și atât, nimic mai mult.

    ,,Faci mai multe decât îți dai seama!"

     Mesajul lui vine mai repede decât m-am așteptat. De fapt, nu mă așteptam să-mi mai dea vreun rãspuns, iar cuvintele lui, chiar m-au blocat. Și sunt rare dățile când rămân fãră cuvinte.

    ,,Am o întrebare, dacă nu sunt prea indiscretă. Cum se face cã ești bãiat și te afli pe un site unde majoritatea populației este feminină? Ești bãiat, nu?"

    Doamne, de ce am scris ultima întrebare? Evident, doar eu pot sã scot asemenea perle, fie ele rostite sau în cazul de față, scrise. Punctele se mișcă din nou, semn că tocmai tasteazã ceva, însă de aceastã dată, rãspunsul lui vine mult mai târziu decât precedentele, de parcă și-ar cãuta cuvintele potrivite ca să mi le adreseze.

    ,,Sunt bărbat în toată firea, chiar. Și ca să-ți rãspund la întrebare, eram în cãutare de cãrți bune pentru a-mi putea ocupa timpul liber."

     Doamne, simt că mă topesc de rușine și pun pariu că a râs zdravãn de întrebãrile mele idioate. Acum sigur m-a blocat cu tot și cred că asta își și dorea, să nu-i stau pe cap! Îmi măresc ochii când vãd cã tasteazã din nou și acum mã aștept să mã expedieze pe fațã, nu doar subtil.

     ,,Pe tine ce te-a fãcut sã scrii recenzii pentru cãrți?"

     Ok... La asta nu mã așteptam. Un zâmbet îmi înflorește pe buze când mã gândesc cum am ajuns sã scriu recenzii pentru cãrți și îi tastez cu cea mai mare fericire din lume:

     Din dorința de a da informațiile necesare unui cititor care nu e sigur pe ceea ce-și dorește să citească. Din dorința de-ai îndruma, într-un fel sau altul, pe cei care sunt ,,novice" în această lume a basmelor.

    Vin din nou cu o întrebare și sper să nu te ofensez cu asta, dar câți ani ai? Cãci nu pari deloc un adolescent.

    Felul său de a-mi pune unele întrebãri și cuvinte, m-au fãcut și mai curioasã decât sunt deja. Nu știu cine se ascunde după acest pseudonim, dar misterul ce-l înconjoară, mã face să sap mai afund dupã aflarea informațiilor dorite.

     ,,Am peste treizeci de ani, dar nu cred că mai contează vârsta mea exactă, căci în fond, nu asta este baza unei conversații."

    Sunt surprinsă din ce în ce mai mult de modul lui de a vorbi. Se vede cu ochiul liber că este un bãrbat în adevãratul sens al cuvântului și nu un adolescent plin de hormoni.

     ,,Dar tu, câți ani ai?"

     Zâmbesc de îndată ce al doilea mesaj al sãu îmi apare pe ecran și-mi vine în minte una din replicile pe care le utilizez de obicei atunci când vreau sã-mi țin vârsta pentru mine. Dar ceva nu mã lasã și când ajung la jumãtatea frazei, șterg tot și tastez din nou:

     Am douãzeci și cinci de ani, așa cã, stai liniștit, nu sunt aici pentru agãțat.

    Îmi imaginez ce fațã a fãcut citind acest mesaj și-mi vine sã zâmbesc numai gândindu-mă cã strâmbã din nas.

    ,,Și tu poți sã fii la fel de liniștitã, cãci nici eu nu sunt în cãutare de iubire. Am deja pe cineva în viața mea și sunt foarte fericit în acest sens."

    Zâmbetul mi se lãrgește la vãzut cuvintelor tastate. Oare o fi având puteri supranaturale? Nu-mi amintesc sã-i fi pus întrebarea legatã de viața lui amoroasă. Mã uit fugitiv spre ceasul din dreapta de sus a ecranului telefonului și constat cã mai am un minut pânã mi se terminã programul. Când a trecut timpul atât de repede?

    Mi-ar plãcea să mai stãm de vorbã, dar programul meu de muncă tocmai s-a încheiat și trebuie să-mi strâng lucrurile. Îți doresc o seară plãcutã și ne mai auzim.

    Tastez cuvintele în grabã și ies de pe site, fãră sã mai aștept vreun rãspuns din partea lui. Abia aștept sã ajung acasã, sunt extenuatã! Îmi bag telefonul în geantă, strâng dosarele unul peste celãlalt și le duc la secretara de pe etajul meu, ca mai apoi să mă îndrept spre ieșirea din imobil.

      Atunci când am postulat pentru un loc de muncă într-o redacție a unei reviste de scandal, nu mi-am imaginat că va trebui să stau toată ziua închisă într-un birou și selectând cele mai picante informații despre vedete. Și când stau să mă gândesc că niciodată nu mi-a plãcut să citesc astfel de reviste... Dar uite că pânã la urmă, orice este posibil. Dacă unii ar spune că soarta este de vinã pentru locul meu de muncă, eu sunt de pãrere că Dumnezeu este cel care îți scrie drumul, El este cel care ți-l desenează și te pune să-ți urmezi destinul. Când am depus CV aici, am sperat la o muncă de teren, căci niciodată n-am fost o cârtiță de birou.

      Odată coborâtă din taxiul ce m-a adus până în fața blocului unde îmi e apartamentul, plãtesc ruta și îmi târãsc picioarele înãuntrul zgârie-nori, pânã ajung la etajul cinci. Urãsc cã nu este dotat cu un lift, dar cum spunea bunica mea, mersul pe jos, face piciorul frumos. Tind sã-i dau dreptate, dar nu dupã o zi lungă, în care ai stat pe un scaun și ți-ai stricat ochii cu niște texte de tot rahatul, numai ca sã gãsești perla rară și gata pentru publicare.

      Mirosul de vanilie mă întâmpină de îndată ce deschid ușa apartamentului și zâmbesc. Ce bine e acasã! Ar fi și mai bine dacă logodnicul meu nu era la mii de kilometrii depãrtare, muncind. Da, da, știu, în viațã, dacă dorești sã ai de toate, trebuie să muncești. Dar până la urmă, atunci când vom pãrãsi această lume, ce vom duce cu noi? Câte lucruri din cele cumpãrate pe munca și truda noastrã de zi cu zi ne vor acompania? Exact, nici una!

       Beculețul verde ce pâlpâie de la telefonul fix, tocmai mă anunțã cã am un mesaj vocal. O singurã persoană mi l-a lãsat și poate de aceea inima mea începe sã bată cu putere. Îl ascult numai de cât, în timp ce-mi dau jos pantofii din picioare.

       ,,Iubito, știu că încã n-ai ajuns acasã, dar cum la mine e deja trecut de ora douãzeci și trei, nu cred că voi reuși să stau treaz până vei ajunge. Te iubesc, să nu uiți asta și ne auzim mâine dimineață, când te vei trezi. Te iubesc, iubito!"

       Auzindu-i vocea răgușitã din cauza somnului ce nu-i dã pace, mã face să zâmbesc cu toți dinții la vedere. Nu ne este ușor, mai ales cã el este tot timpul plecat, iar eu închisă într-un birou, însă am reușit să trecem peste toate obstacolele care ni le-a impus viața și am ieșit de fiecare datã tot mai puternici.

       Nici nu știu când am adormit, cãci atunci când am deschis ochii, laptopul se odihnea pe burta mea, iar spatele m-a înjunghiat strident de la poziția incomodã ce mi-a oferit-o canapeaua. Sunetul aparatului de cafea mă face să-mi scutur capul și inspir adânc mirosul îmbietor ce-l emană cafeaua proaspãt scursã. Este un adevãrat elixir, mai ales când ești într-o stare de somnolență acutã! Iau ceașca și îmi pun un cub de zahãr ca mai apoi sã amestec încet. Se vede că am avut o noapte groaznică! Telefonul îmi sunã și sar ca arsã de pe scaun, îndreptându-mă spre living în cãutarea aparatului ce sună din ce în ce mai tare.

     — Alo! Rãspund de îndatã ce-l gãsesc, fãrã să mã mai uit la apelant.

     — Iubito, cât mã bucur că am reușit să dau de tine! Vocea logodnicului meu se face auzitã în difuzor și zâmbesc larg!
 
      — Oh și eu mã bucur să-ți aud vocea! Mi-e dor de tine! Mă așez din nou în fața cafelei și încep să mã joc cu degetul pe marginea paharului.

      — Încă câteva zile și voi fi din nou lângã tine și timp de douã zile, nici sã nu te gândești cã vei mai scãpa de brațele mele.

       Nu pot sã nu râd la ceea ce-mi spune. Este imposibil. Este un nebun incurabil, dar este nebunul meu și-l iubesc așa cum e el.

      — Nici nu-mi doresc sã scap! Scot limba, deși știu că nu mã vede.

       — Trebuie sã te las, în douã minute intru într-o reuniune și nu am nimic pregãtit. Te iubesc, nu uita!

      — Ok, baftă și eu te iubesc! Rostesc cuvintele și iau telefonul de la ureche, punând capãt apelului.

     Înghit ultimele picãturi din cafea și mă rãsucesc pe cãlcâie pentru a putea spãla paharul. Așez ceașca pe storcãtorul de vase și mă îndrept spre dormitor pentru a mă îmbrãca. O nouã zi de serviciu se întinde la picioarele mele și simt că mă voi plictisi de minune, mai ales după amiază, când voi termina cele cinci dosare ce mã așteaptă cuminți pe birou.

                              * * * 

      Istoria se repetã, plictiseala se simte din nou și-mi vine sã dorm! Pun capul pe birou și gândul îmi fuge la site-ul unde am dialogat cu acel necunoscut. Mã ridic și-mi iau telefonul din geantã, logându-mă din nou pe pagina mea. Sunt surprinsă sã vãd că am un nou mesaj de la necunoscut și zâmbetul îmi apare instant pe buze.

       Hei... Scuze pentru ieri, dar odată ajunsã acasă și scufundatã în lecturat, am adormit pe nesimțite.

       Trimit cuvintele și sunt surprinsã ca dupã nici cinci minute, să aud sunetul specific unei noi notificații primite.

         ,,N-are nimica, stai liniștitã. Sper cã ai reușit sã te odihnești."

       Oare de ce am acest sentiment straniu în suflet? De ce simt o atracție inexplicabilã când vine vorba de acest necunoscut? E ciudat! Totul e ciudat!

         Am dormit cât de cât ok. Atât cât mi-a permis canapeaua. Tu ce faci?

      Las telefonul pe birou și mã îndrept spre tonomatul din capãtul holului de la etaj. Am nevoie de un Cola cât mai urgent. Când revin, observ cã misteriosul meu mi-a scris din nou, ceea ce-mi dã o stare de bucurie, pe care nu am mai întâlnit-o pânã acum. Ce naiba?

       ,,Sunt la muncã. Frec menta cãci locul acesta este gol."

        Aproape că izbucnesc în râs, dar mã rezum la un zâmbet larg și iau o gurã de suc din doza ce o țin în mânã.

        Și în ce domeniu lucrezi?

       ,,Lucrez într-un bar de genul braserieri, nu știu cum să-ți explic ca sã mă înțelegi."

         Vine rãspunsul lui și sincer, nu mã așteptam sã-mi rãspundă!

         Un fel de bar-restaurant, nu? Am înțeles ce vrei să spui.

       Continuãm să vorbim de parcã ar fi ceva normal pentru noi, punându-ne întrebãri, de parcă nu ne-am fi vãzut de mult și după câțiva ani de liniște, acum ne-am reîntâlnit. Fiind în compania lui, nici nu-mi dau seama cum timpul fuge și iar este ora la care ies.

       Totul este atât de ciudat, încât mã întreb dacă este adevãrat ce se spune: că unele persoane, se cunosc dintr-o altă viață și atunci când se întâlnesc în prezent, sã se comporte de parcă totul ar fi normal. De parcã ar fi ceva evident să-i spui despre viața ta personală și sã te simți atât de bine în compania acelei persoane, încât te întrebi unde a fost pânã acum și de ce nu ai cunoscut-o mai repede.

       Doamne, ești bestial! Doar cu tine râd în orice situație!

       ,,Știi, mi s-a spus în multe feluri, dar bestial niciodată."

        Eu sunt mai specială...

     Am înnebunit! Am ajuns sã mă hlizesc atât de des la telefon și sã mã strâmb, încât cei din jurul meu mã cred de-a dreptul nebună. Dar nu-mi pasă!

       Zilele au trecut atât de repede, mai ales că am avut cu cine să mi le petrec, încât nici nu mi-am dat seama când Nolan a ajuns acasă. Dar vãzând surpriza pe care mi-a pregãtit-o, aproape că am cãzut în lacrimi. Doamne, poate sã fie mai dulce acest bãrbat? Cina romantică, lumânãrile, petalele de flori împrãștiate peste tot, sunt doar câteva detalii din câte mi-a pregãtit. Zilele petrecute în brațele lui aș fi vrut sã nu se termine, dar fiecare lucru bun are și un sfârșit, chiar dacă nu e finalul nostru, însă telefonul ce-l primește de la firmă, îl obligã sã se întoarcã la afacerile lui. Promițându-mi, totuși, că revine cât mai curând.

      ,,Frumoasa mea, nu-ți face griji, căci ve-ți fi din nou împreună curând și apoi sã vezi nebunii."

        Zâmbesc, deși pe interior sunt tristă. Dar numai el are această putere asupra mea, bestialul meu!

        Știu bestialule, dar tot e greu!

        Încep sã nu mai simt atât de mult singurãtatea ce mă înconjoară, mai ales când am zilnic parte de companie și ce mai companie... Anonimul meu misterios, a început sã nu mai fie atât de anonim și nici atât de misterios, ajungând ca în aceste zile sã ne apropiem și mai mult.

        ,,Știi, e ciudat tot ce se întâmplă între noi. Am început să am unele sentimente pentru tine, deși știu că nu este vorba despre acea iubire a jumãtății. Nu știu cum să-ți explic. Las-o baltã, cãci sigur mă crezi un nebun!"

         Mesajul ce mi l-a lãsat acum câteva minute, mã face sã zâmbesc, cãci îi înțeleg sentimentul. Nu e vorba de iubire ceea ce înflorește între noi, de asta sunt foarte sigurã, cãci inimile noastre aparțin deja cuiva. Și totuși, niște sentimente puternice nutresc și în sufletul meu.

           Știu exact despre ceea ce vorbești! Sentimentul este reciproc. Inima mea aparține deja cuiva și de asta sunt sigură, însã o parte din sufletul meu, a ajuns să-ți aparțină ție. Între noi nu e vorba despre acea iubire ce se înfiripă între un bãrbat și o femeie, ci este cu totul și cu totul altceva. O frumoasă prietenie!

      Acum că i-am spus ce am în gând, mã simt mai eliberată și cred că la fel se simte și el vãzând că-l înțeleg.

       ,,Vezi, de aceea am început sã te îndrãgesc! Ești prima femeie ce-mi oferă acest sentiment și care mă înțelege atât de bine!"

        Zâmbesc, căci încă o dată știu despre ce vorbește, folosind doar esențialul. Am ajuns sã ne înțelegem doar prin câteva cuvinte, sã simțim când unul dintre noi nu e bine. Și asta doar scriind o frază. E ciudat! Totul a fost ciudat de la-nceput. De la conversațiile noastre degajate, până la gândurile și gesturile ce le facem când ne scriem. Parcă am putea sã ne vedem și sã știm ce face celãlalt când tastează. Parcã am fi acolo, prezenți, când un gând apare în mintea unuia dintre noi. E cea mai ciudată relație pe care am avut-o, fie ea și de prietenie! Iar faptul că nu cred că ne vom întâlni niciodatã și în realitate, îmi dă o stare de nervozitate ce n-am mai simțit-o pânã acum, deși încerc să mă obișnuiesc cu această idee.

      ,,Frumoasa mea, știi, mi-a trecut un gând ciudat prin minte."

        Zâmbesc văzându-i mesajul și curiozitatea pune stăpânire pe mine.

       I-a uimește-mă!

       ,,De câte ori îmi faci poftă cu preparatele tale delicioase, mi te-am imaginat în bucãtãrie, trãbãlind de zor printre cratițe, iar eu stând pe scaun și fumând o țigară."

        Zâmbesc! Cãci și de data aceasta a reușit să mã uimească cu gândurile lui. Nu doar el visează cu ochii deschiși, cãci așa sunt și eu. Și chiar dacă între noi sunt peste zece ani, într-o prietenie sau o relație de dragoste, vârsta nu contează!

         Da, da, iar eu îți pregãtesc plăcintă și minunații mei vulcani de ciocalatã. Oh, e bine să visezi...

      Ne-am vãzut, în poze ce-i drept și acolo fugitiv, cãci au fost impulsuri de moment. Însã acele mici gesturi, a fãcut ca ceea ce e între noi sã devinã și mai puternic față de ceea ce era înainte. Îi alimentez imaginea, de parcă ne-am face planuri pentru viitor și totuși, doar niște gânduri, m-au făcut să zâmbesc.

       — Domnișoarã Miller, pregãtiți-vă, cãci mâine de dimineațã plecați spre Sud-Estul țării. Veți sta cinci zile acolo. Am primit câteva informații în legãtură cu o vedetă și sunteți cea mai bine plasatã ca să mergeți acolo.

      Vocea șefului meu mă face sã tresar și aproape că-mi scap telefonul din mână. Nici nu termin de scris mesajul ce-mi era început, căci blochez ecranul telefonului și ascult atentă ceea ce-mi spune.

      — Domnule Russo, cum adicã? Dar...

       Încerc sã spun ceva, dar mã readuce la tãcere cu o mișcare a mâinii. Postura sa impunãtoare mã face să nu-i ies din cuvânt și aștept sã vãd ce mai are de-mi spus.

        — Ai avion la ora zece și vei fii așteptată de un șofer personal, ce te va conduce la hotel. Vreau sã aflii cele mai incitante informații despre Max!

        Terminându-și discursul se face nevãzut din biroul meu. Max, este cel mai curtat play-boy al țãrii și va fi al naibii de greu să ajung la el. Dar ceea ce am învãțat de când lucrez aici, este că niciodatã să nu te dai bãtut. 

      Știi, tocmai am fost informată cã trebuie să cãlătoresc în zona ta. Cine știe, poate ne vedem din întâmplare.
Așa, așa, zâmbește, cãci și eu o fac, doar gândindu-mă la asta și aproape cã sar în sus de fericire.

      ,,Femeie, ce-mi faci tu mie? Zâmbesc cu gura pânã la urechi! Știi cã este aproape imposibil să ne vedem, așa, din întâmplare."

      Știu și eu asta, dar spunând-o astfel, mi-am fãcut sufletul sã danseze de fericire. Orele trec extrem de repede, mai ales când ai cea mai frumoasă companie, fie ea și virtuală. Dar când ai tot timpul zâmbetul pe buze, nu mai contează cum ții conversația, fațã în fațã sau tastând.

      Iar faptul că nici unul din prietenii mei nu mă cunoaște așa cum o face el, mă face să-mi doresc și mai mult să-l întâlnesc în carne și oase, nu numai în câteva poze și alea furate. Restul zilei mi-o petrec cu gândul la el, la bestialul meu. Chiar și atunci când îmi fac bagajul, îmi imaginez cum ar fi ca Dumnezeu să se joace din nou cu mine și să mi-l scoată în cale fãră să mă aștept. Mi-l și imaginez alergând în parcul unde are obiceiul să meargă în fiecare dimineață liberă și să alerge. Iar eu să fiu așezată pe o bancă și când să ajungă în dreptul meu, să-i întind o sticlă cu apă.

       Sigur și-ar dori să mi-o arunce în cap, dar când ar vedea cine e în fața lui, mai mult ca sigur ar împietri nevenindu-i să creadă. Sau mi-l mai imaginez, atunci când merge acasă, pe ploaie și fãră umbrelă, iar eu apar de după colț, ca un bun samaritean, și să-i dau una. Numai gândindu-mă la unele scene și deja zâmbesc larg.

       Când ajung acasă, îi las un mesaj lui Nolan și-l anunț că voi pleca în deplasare pentru câteva zile. Am fost plănuită să ne vedem în week-end, însă nu cred că va fi posibil. Doar dacă vine la mine la hotel.

       Nici nu știu când adorm, căci atunci când mă trezesc, îmi beau cafeaua și plec spre aeroport. Mă îmbarchez repede și-mi ocup locul cuvenit pe bilet. Spre marea mea surprindere, Max se află în orașul lui. Dar și așa, probabilitatea ca noi doi sã ne vedem, ar fi zero. Dar cine știe, poate atunci când prindem un moment liber, ne vom organiza întâlnirea și chiar dacă va trebui să stau peste program, tot nu voi pleca de acolo fără să-l întâlnesc.

       Odată avionul aterizat și trecută de barierele de securitate, îmi zãresc șoferul și sunt condusă la hotel. Din mesajul care l-am primit de la șeful meu, îmi dau seama cã Max se află aici, astfel putând provoca o ,,întâlnire surpriză". Încerc toată ziua să dau de tip, dar spui că s-a bãgat în pământ, nu altceva, e de negăsit!
  
          Îi comunic adresa și lui Nolan, am rămas de acord cu el că vine la mine și mă va ajuta să dau de vedeta mea. La câte relații are iubitul meu, sigur va face în așa fel încât să ia legătura cu play-boy-ul meu.

         A doua zi când mă trezesc, am o poftă nebună de plimbare! Dă-l naibii pe Max, voi da de el mai târziu, cãci o dată și o dată, tot își va face simțită prezența!

         Îmi iau pe mine o rochiță mov cu flori pe ea și sandalele în picioare și ies din hotel. Avea dreptate când spunea că diminețile sunt cele mai răcoroase aici. Dar și cele mai agreabile!    

       — Mă scuzați, caut o braserie unde aș putea să-mi beau cafeaua și să mãnânc ceva. Mi-ați putea indica unde aș putea să gãsesc un astfel de local?

      — Desigur domnișoarã! Faceți la stânga în intersecția aceea și veți vedea o pancardă mare indicând numele Strobery.

      Mulțumesc politicos și mã îndrept spre locul indicat, ajungând destul de repede. Mă opresc brusc când prin geamul imens al unui local văd o siluetă destul de familiară. Nici nu mai acord atenție numelui ce trebuie să-l caut și mă îndrept spre localul ce mi-a atras atenția.

      Nu pot sã cred! Nu, nu poate fi adevărat ca tocmai el să muncească aici! Câte șanse aș fi avut, ca venind în acest oraș, sã dau chiar peste el? Șanse nule! Și uite că Dumnezeu nu încetează să mă uimească și să-mi arate că orice este posibil.

        — Domnișoară, vă simțiți bine? Unul dintre chelneri mă întâmpină și nici nu mi-am dat seama că m-am oprit la intrare. Fac semn din cap că da. Sunteți numai singură?

         — Da.

         — Atunci urmați-mă. Ce ați dori să serviți?

         — O cafea cu lapte și o omletă cu roșii și castraveți.

        E prea concentrat ca să mă vadă. Stă cu capul aplecat și își face treaba în continuare. Sunt scoasă din tranșa în care am intrat de sunetul farfurii produse la atingerea cu masa mea și-mi îndrept privirea spre bãiatul care tocmai îmi servește cafeaua cerută.

          Iau ceașca între degete și o duc spre buze, suflând puțin ca sã atenuez cãldura ce o emană. Și-și ridică privirea din pãmânt, scufundându-și ochii într-ai mei. Încremenește de-a dreptul și face ochii mari de uimire. Nu-i vine sã creadă că sunt tocmai eu, cea care se află la doar câțiva pași distanță.

          Clipește des de câteva ori, ca mai apoi sã scuture frenetic din cap. Colegul lui îl întreabă ceva, dar vorbește atât de încet, încât nu-l aud, însă după fața pe care a fãcut-o el, îmi dau seama că se referă la mine. Mai clipește de câteva ori și încetul cu încetul îi înflorește un imens zâmbet pe buze.

         Duc ceașca spre buze, și-l privesc pe sub gene, în timp ce mai înghit o gură din lichidul maroniu, ca mai apoi să-i zâmbesc și eu. Nu pot să cred că tocmai îl văd! Ne privim fascinați și parcã nu ne vine să credem că ne vedem în carne și oase. Nici unul dintre noi nu îndrăznește să facă primul pas și sã se apropie de celãlalt. Reacțiile noastre sunt ciudate, exact ca și relația noastă de la-nceput.

     Face câțiva pași în lateral și de îndată ce nu mai are nici un obstacol în fața lui, pornește spre mine cu zâmbetul mãrindu-i-se pe chip. Doamne, e chiar el! Las ceașca pe masă și aproape că alerg cãtre el! Doamne, cel care îmi cunoaște până și ultimul secret, este în fața mea!

       — Acum te pot pupa pe obraz, nu doar cu gândul, ursulețule bestial!

       — Iar eu îți pot da o adevãrată îmbrãțișare, frumoasa mea!

        Totul e mai presus de cuvinte, doar simte și vei vedea că totul este posibil!

______________________________________

        Ce am vrut să fac prin această mică poveste? Să evidențiez faptul că prieteniile există și apar atunci când te aștepți mai puțin. Iar o prietenie între o femeie și un bãrbat, este cea mai rarã, dar atâta timp cât fiecare își știe locul, eu nu o vãd precum un lucru ciudat. Nici măcar unele cuvinte adresate nu sunt deplasate.

       Când inima ta aparține deja unei persoane, sufletul tãu e liber și așteaptă să-i gãsești perechea!

       Mai presus de cuvinte; simte!