O dimineață însorită, dar o stare ce emană prea multe amintiri. Asta îmi tot repetă mintea ore în șir, nici nu știu cum am ajuns să trec peste ceea ce nu trebuia să fie niciodată. Privesc tavanul și încerc să uit fiecare moment, amintire, însă nimic, până și parfumul său mi-a rămas pe piele. Oftez, ca mai apoi să închid ochii încă pentru cinci minute, dacă ar fi posibil să îmi șteargă cineva memoria din nou, aș fi fericită. Am rămas fără job, fără clienți, iar acum și fără bani. Tot ce am construit până acum a pierit într-o singură seară și nu ai cum să treci cu vederea peste propria conștiință. Las două degete să atingă buzele încă roșii și mă scufund și mai mult în pat încercând să uit totul.

Cu câteva ore în urmă.

Un sărut animalic încearcă să mă hipnotizeze mai mult în brațele sale, aș putea pierde echilibrul, dar știu că aici, lângă el nu doar că nu mai am scăpare, dar nu mai am nici oxigen. Pentru o clipă mă lasă să respir, însă ceea urmează mă sperie și mai mult, mă las în totalitate sprijinită de el și accept acest dans pătimaș distrugând toate stereotipurile personale, mă sărut cu un necunoscut. O mână își face loc printre firele de păr și simt cum sunt trasă mai aproape, de ceea ce aș numi păcat. Un păcat frumos ce miroase a flori sălbatice, un înger sau diavol nu mai știu, doar că nu cred că îmi pasă. Lumina unui bec de pe stradă nu ne ajută să ne vedem emoțiile intense de pe chipurile noastre, dar cu siguranță nici nu avem nevoie, pentru că totul se simte. Se înțelege. Când două degete trasează linii pe spatele meu, realizez că nu visez și că picăturile de ploaie ce au început să cadă chiar acum, nu ne pot dezlipi nici măcar pentru un moment. Încep să tremur de plăcere, dar și de frig, rochia se lipește de trupul meu acum rece accentuând fiecare detaliu, și se pare că ispita se mărește, își lasă mâinile pe fundul meu și îl strânge posesiv. Observă până și faptul că tremur, dar nu se deranjează, mă devorează în continuu. Mârâi când buzele îmi sunt prinse îndrăzneț și le trage cu brutalitate, iar apoi simt cum suge sângele rămas pe ele. Conștient de durerea mea, acum încearcă să o transforme în plăcere și reușește. Îl împing ușor ca să respir, iar el își lasă capul peste spate lăsând picăturile de ploaie să cadă peste fața sa. Pentru un moment reușesc să văd ceva din chipul lui, în lumina becului. Buzele roșii mă atrag din nou într-un dans nebun și parcă citindu-mi gândurile, mă apucă de păr trăgându-mă din nou în brațele sale.

- Mi-a fost dor de aceste buze. Câteva șoapte se aud, dar nu le înțeleg, și nici nu-mi pasă la ce se referă.

Înconjor brațele și sărut ușor de data aceasta eu.

- Oprește-te. Un singur cuvânt pe care l-am auzit cu siguranță, dar mă prefac și continui involuntar să sărut și cu mai multă putere. Oprește-te!

De data asta simt cum sunt împinsă ușor de el și nu pot înțelege de ce face asta într-un moment atât de intim.

- Ce naiba?!

Ploaie devine și ea mai intensă, nu doar emoțiile mele. Cu o privire rece și nedeslușită se apropie rapid de mine, îmi ia mica geantă din mână și o deschide de parcă ar ști ce este în ea. Scoate un mic șervețel și începe să șteargă ceva de pe obraji și buze. Pentru o secundă reflectez situația și abia acum îmi dau seama ce se întâmplă. Sângele curge din nas, chiar în aceste momente lângă el. Nu mi s-a întâmplat niciodată, până să ajung aici. Tremur și mai mult speriată luând din mâna sa șervețelul și încep să șterg cu duritate tot sângele ce a mai rămas conștientă că machiajul este distrus. Vrea să spună ceva, dar chiar în clipa asta un taximetrist se oprește lângă noi, se pare că totuși am reușit să chem acea mașină. Fără să mai spun ceva iau gentuța din mâinile sale și fug în direcția mașinii. Urc pe bancheta din spate lovind ușa cu putere și îmi cer scuze de la șofer rugându-l să plece mai repede pe adresa stabilită. Nici măcar nu am privit în spate, nu mai am acel curaj după tot ce s-a întâmplat.

Prezent.

După două căni de ceai și câteva pastile pentru dureri persistente de cap reușesc să-mi calmez în sfârșit pulsul. Amintirile mă înțeapă și odată cu trecerea încă a câteva ore mă simt din ce în ce mai rușinoasă că l-am lăsat în ploaie fără nicio explicație în mijlocul străzii. Aș fi putut povesti drama vieții mele, dar cine este el ca să îmi cunoască toate tainele? Un sunet mă trezește la realitate și răbufnesc când privesc ora. Am întârziat la o ședință importantă, iar faptul că însăși psihologul îmi scrie înseamnă că cineva s-a înfuriat.

- Ai întârziat.

Antonia Calistro mă privește de jos în sus oprind privirea pe buzele mele crăpate și roșii, dar tremurânde. Un zâmbet apare și cu sprânceana ridicată îmi arată să mă așez.

- De ce zâmbiți? Întreb supărată.

- Se pare că cineva a avut parte de o noapte fierbinte.

- Nu, nu, nu pot să cred că asta se citește pe fața mea. Rotesc ochii și mă acomodez pe canapea. Am avut un incident penibil, iar el a fost martor la toată treaba asta, iar acum nu știu ce să fac.

- Spre exemplu? Mă întreabă încă zâmbind, satisfăcută ceea ce nu pot înțelege nici eu.

- Mi s-a prelins sângele din nas în timp ce l-am sărutat. De fapt el a început doar că atunci când i-am sărit în brațe în continuare, s-a întâmplat asta.

Mă privește acum șocată și speriată, se ridică rapid și își pune palma peste fruntea mea.

- Nu sunt răcită, și nici nebună dacă asta încerci să vezi, mai rău de atât e că am fugit ca o lașă cu un taximetrist fără ca măcar să mi iau rămas bun.

- Nu m-am gândit că se va întâmpla atât de repede. Șoptește mai mult pentru sine, dar reușesc să aud și să devin confuză.

- Despre ce vorbești?

- Deci, schimbă ea subiectul, ce zici dacă ai lua o pauză de la toate problemele ce te înconjoară acum și ai pleca undeva pentru câteva zile.

- Nu vreau să plec, am nevoie de soluții.

Cu fiecare efort pe care îl fac atunci când discut, aici în această cameră ca de fiecare dată luminoasă chiar dacă afara e ploaie, încerc să găsesc un refugiu undeva printre rândurile unei cărți sau unei discuții cu o femeie care ar putea descrie multe etape din viața ei. Totuși nu ezit să mă gândesc la ceea ce mi-a spus acum și cu gândul spre ceva măreț ajung într-o ispită de nerecunoscut și evadez pe undeva acolo unde aș fi vrut.

De fiecare dată când încerc să vorbesc despre trecutul meu îmi este foarte greu. Oare ce ar fi fost dacă măcar un om m-ar putea înțelege despre această ispită inocentă.  Sunetul telefonului mă sperie într-un moment și iau ușor ecranul fără să mai presupun ceva, știam despre ce va fi vorba.

- Domnișoara Samantha?

- Da, răspund fără ezitare, cu cine am onoarea să vorbesc, continui cu ironie.

- Sunt secretara domnului Davis, sunteți invitată la orele șapte seara, aici în compania noastră.

- Refuz, nici nu reușește să-și termine fraza bine că simt un fior rece pe spate, cum îndrăznește să mă cheme în timp ce mi-a luat biroul și mi-a distrus cariera.

- Este problema dumneavoastră, dar țin să vă preîntâmpin că în cazul în care nu veniți, veți suporta câteva consecințe.

- Poftim? Strigătul meu a atras atenția câtorva oameni grăbiți pe stradă, iar fructele mele cad din pachet parcă intenționat. Nici nu am reușit să îmi exprim nedumerirea că tipa a închis apelul.

Cu mâinile tremurânde și evident nervoasă din cauza unui tiran ce pe parcursul anului mi-a furat toate nopțile liniștite, încerc să strâng câteva portocale chiar în mijlocul străzii. A mai rămas doar ultima și cu suspansul ăla despre o întâlnire nedorită dau peste degetele unui bărbat pe care l-am recunoscut datorită parfumului familiar. Ridic privire spre el și nu întâlnesc nedumerire ci un zâmbet arogant ce mă anunță că ziua probabil se va sfârși total nepotrivită.

- Bună Samy.

- Samantha...

- Prefer Samy, zâmbește în continuare și îmi atinge cu intenție câteva șuvițe lăsate pe spate.

- E cumva coincidență, domnule misterios să vă întâlnesc chiar aici și acum.

- Nu, te căutam ținând cont că nu îmi răspunzi toată dimineața la mesaje.

- Am fost ocupată.

- Fugi cumva de mine sau doar mi se pare?

- Ți se pare...

- Trebuie să vorbim, dar nu aici, mergi cu mine.

Fără să mai ezite îmi apucă încheietura mâinii și mergem spre mașina lui parcată foarte bine chiar lângă a mea.

- Cum m-ai găsit? Intru în mașină fără să provoc o isterie sau să reproșez ceva, până și eu rămân șocată de atitudinea mea ce se supune unui bărbat atât de arogant.

- Atunci când îmi doresc ceva obțin foarte repede, indiferent de consecințe.

- Nu îmi pasă.

- Cu timpul mă vei înțelege, signorina.

Un accent italian și iscusit mă readuce ca o palmă peste față mai ales când un deja vu îmi inundă sufletul. E ca și cum am simțit acest sentiment undeva cu același bărbat.

- Te simți bine?

- Știi, acel sărut a fost...

- Despre ce vorbești?

Rămân blocată pentru câteva secunde și îmi mușc buzele în direcția opusă a mașini doar că să nu întâlnesc privirea celui care pur și simplu nu ține cont de emoțiile mele.

- De ce te prefaci, știi bine despre ce vorbesc, izbucnesc la un moment.

În loc să mă privească și să-mi ofere un răspuns, frânează brusc mașina și se întoarce în totalitate spre mine.

- Prefer să fie așa.

- De ce?

- Pentru binele meu și al tău. Din nou un răspuns și mai misterios decât cel precedent.

- Nu schimba subiectul, ridic vocea și îl privesc aspru. Crezi că mă poți săruta când dorești ca mai apoi să te prefaci că nu a fost nimic?

Se întoarce spre volan și închide ochii pentru câteva secunde, disperată de ceea ce urmează mă gândesc ce ar fi fost dacă l-aș săruta acum eu.

- Îți dorești atât de mult să știi un răspuns chiar dacă acesta te-ar deranja?

- De ce m-ar deranja ceva ce nu-mi pasă? Mă joc cu focul și se simte tensiune în jurul nostru.

- Atunci de ce insiști?

- Sunt curioasă doar. Deci?

- Iubesc deja pe cineva, acea seară a fost doar o ispită, atâta tot.

Fără să mai spună ceva pur și simplu pornește mașina și se preface din nou că nu a fost nimic.

Nu m-am gândit că poate fi așa nesimțit, dar măcar a fost sincer, până la urmă i-am spus că nu-mi pasă, deși gelozia deja și-a făcut prezența printre emoțiile mele.

Nu poți căuta un răspuns la ceva care nu-i pasă de cele întâmplate, decid să las totul așa cum crede că ar fi ma bine, până la urmă atracția asta nu mă va duce spre bine, prefer să pun sfârșit acum decât să ajung îndrăgostită și cu inima rănită. Rămân cu multe întrebări în minte, ajungând doar la o singură concluzie că toți bărbații sunt la fel, vorbesc despre dragoste față de o femeie, dar ajung la provocări cu cineva pentru o singură noapte.

Parchează mașina atent și cu doar o privire îmi spune să cobor. În fața noastră se află o cafenea și nu pot să ascund și faptul că miroase bine a cafea. Intru prima și aleg o masă în partea dreaptă chiar lângă geam, iar spre surprinderea mea, acest dominant nu comentează nimic.

- Am o propunere ce ar salva viața ta cât și a mea în același timp.

- Sper că este o propunere decentă.

Un zâmbet se așterne peste acele buze perfecte și mă privește doar atunci când chelnerul aduce două cafele cu câteva prăjituri cu căpșună.

- Nici măcar nu m-ai întrebat ce doresc, îi zic mofturoasă deși a ghicit ceva ce îmi place.

- Să trecem la subiect, domnișoară. Ți-am zis că am nevoie de un avocat, în Italia.

Cu un zâmbet pe față deja știu ce final va avea această discuție, până la urmă nu îmi doresc un client ca el.

- Refuz, este imposibil.

- Nu dorești sau crezi că nu ai capacitățile necesare?

- Evident nu pot și nici nu vreau, nici măcar nu cunosc limba italiană, de ce aș risca într-o țară în care nu am niciun statut.

- Avocații sunt avocați oriunde, nu? Își lasă cafeaua pe masă morocănos și se pare că îl deranjează mult refuzul meu.

- Uite, domnule Damiano, prefer să dau în spate atunci când nu sunt sigură în ceva, de ce nu apelezi la un avocat din locul tău natal?

- Pentru că am nevoie de tine...

Răspunsul său m-a speriat, și în același timp m-a bucurat. Ar fi un sens de flirt, dar nu mă pot gândi la această variantă când mi-a recunoscut că iubește pe altcineva.

- Știu ce te gândești, surâde el, dar nu îți pot explica până nu vei vedea tu atunci când vei ajunge în Italia.

- Este ciudată propunerea ta, foarte ciudată. De ce ai nevoie de un avocat, ce ai făcut?

- E o problemă de familie, nu pot să îți povestesc acum toate.

- Prea mult mister, iar eu urăsc secretele, sau îmi spui sau refuz definitiv.

- Imaginează-ți că pleci într-o vacanță pentru câteva zile în Italia, te asigur nu vei regreta.

Cu fiecare minută în plus îmi doresc de fapt să fug din acest loc cât mai departe, dar inima aceasta slabă ce a suferit atâtea momente, încă cerșește acel gram de iubire de undeva. Nici măcar nu știu de unde aștept acest sentiment. Acum mi-aș dori să accept și să fiu cea mai încrezătoare femeie de pe planetă, că e doar un client care are nevoie de asistență juridică nu și de iubire, adevărul este că dacă accept această ispită voi ajunge cu sentimentele rănite, sau probabil chiar o dragoste neîmpărtășită.

- Am nevoie de timp să mă gândesc, este tot ce îi răspund și mă ridic de la masă cu expresie nonșalantă părăsind-ul din nou fără explicații. Puteam să spun din nou nu, doar că m-aș fi dezamăgit privindu-i chipul. Nici măcar nu știu dacă o să-l mai văd, poate a fost ultima noastră întâlnire.

Deschid ușa furioasă și intru fără să privesc secretara ce făcea toată isteria universului, până și Davis rămâne uimit de îndrăzneala mea.

- Aștept o explicație, ridic vocea spre el și mă așez pe primul scaun văzut în cale.

- Și eu mi-aș dori o explicație domnișoara Samantha.

- Cum ar fi, încă privesc secretara și abia acum observ pata acea roșie de la buzele ei pe cămașa lui. Le-am intrat peste intimitate și le puteam distruge momentul ăla incitant.

- Ce treabă ai tu cu Damiano? O întrebare tipică de gelozie de la un bărbat ce tocmai i-a traso secretarei, oare mai înseamnă gelozie?

- Nu cred că e treaba ta, mai cu seama după tot ce mi-ai luat pe nedrept, am muncit luni întregi la diferite proiecte, am avut lista mea de clienți, iar tu în doar o clipă ai distrus totul.

Uimit și nervos se ridică evitând privirile secretarei care încă nu are tupeul să părăsească spațiul ascultând fiecare bârfă pentru ceilalți, Davis îmi apucă bărbia cu brutalitate și nu pot să nu observ acea sclipire de prădător care a pierdut prânzul din cauza neatenției, asta mă simt eu.

- Chiar crezi că mă poți duce de nas, o faci pe proasta?

- Prefer să fiu proastă, decât să îmi vând trupul și sufletul unui tip ca tine.

Chiar în acest moment aud sunetul unui mesaj de la telefonul meu, iar el nu scapă din vedere nimic.

Ambii încercăm să prindem acel telefon și reușește el, zâmbind drăcește când la fel de aproape îmi deschide mesajul citind cu voce parcă fiindu-i scârbă.

- ,,Sper să accepți propunerea cât de curând, cel mai bine două zile, pentru că sunt nevoit să mă întorc în Italia. Să știi că îmi pasă.

Tineri îndrăgostiți, iar mie îmi spui că nu este așa?

- Viața mea nu depinde de tine, iar în cazul acesta dacă tot ai stârnit un război atunci accept consecințele. Iau telefonul în doar două secunde aprob propunerea necunoscutului meu care a apărut la fel de misterios ca și decizia de a pleca într-o țară străină.

Nu știu ce fac, nu știu încotro mă îndrept, cert e că mă așteaptă ceva într-un final.

După două zile de pregătiri și zâmbete inocente din parte psihologului meu, mă trezesc în aeroport cu o valiză mică și cu niște bătăi de inimă aglomerate încât abia reușesc să respir. El întârzie destul de mult, iar asta mă face să cred că am luat cea mai proastă decizie din viata mea.

- Totul va fi bine îmi tot repet, deși încă puțin și cad chiar aici în mijlocul aeroportului.

- Desigur că va fi, vocea lui apare de nicăieri, iar eu nu ezit să-l caut cu privirea și să zâmbesc inocent.

- De ce întârziați, oare nu cunoașteți bunele maniere?

- Am avut un mic incident, în plus graba strică treaba.

Ne îndreptăm spre secția de pașapoarte și controale, el urmărind fiecare mișcare pe care o fac, cumva mă simt intimidantă, dar în același timp, mă simt bine, am un protector oarecum.

- Ești pregătită să vezi o nouă țară?

În acest moment, parcă sufletul meu ar vibra intens chiar aici, și nu știu ce să descriu, pentru că viața trece direct prin fața mea când privirea se fixează pe o fetiță de aproximativ 10 ani și un bărbat impunător, se pare că este tata ei, pentru că seamănă leit cu el. Înghit sec și un tremur ușor trece peste șira spinării când spre uimirea mea, înțeleg limba pe care o vorbesc cei doi, limba italiană, un dialect frumos și accentuat.

- Ești bine? Mă întreabă Christian.

I-aș fi spus adevărul, dar m-ar crede o nebună și nu m-ar lua cu el în calitate de avocată. Ce i-aș putea spune, că nu am fost niciodată în Italia, nu am învățat limba,, dar o înțeleg perfect?

Sau poate am fost, dar de unde naiba să știu, dacă viața mea s-a împărțit până la și după.

- Da sunt bine.

Orele au trecut ca clipele, cu fiecare moment mă simțeam tot mai aproape de ceva fără să înțeleg ce, misteriosul meu client continuă să mă urmărească de fiecare data când doream să fac o mișcare, iar într-un final renunț să mă macin de secrete și mistere și decid să întreb direct de ce face asta.

- Nu-i de bine, continui în această postură. Avionul în curând aterizează, iar tu începi să mă privești ca pe o căprioară inocentă ce a ajuns în sălbăticie.

Un râs haotic îmi străpunge timpanele, iar de data aceasta îmi apucă mâna cu degetele sale lungi și groase, o senzație magnifică. Pentru că mă pierd în privirea sa și uit conștientă că mai sunt în acest avion la o înălțime la care m-aș arunca chiar acum.

- Îmi plac femeile frumoase.

Răspunsul lui m-a lăsat și mai nedumerită, dar și geloasă. Pe naiba. Nu asta am vrut să aud, de ce m-ar interesa de fapt, dacă abia îl cunosc și îl simt atât de aproape.

Încet îmi strânge degetele, observă cum o cută se așează pe fruntea mea și ba mai mult își atinge buzele de mâna mea acum complete în ale lui. Fără să vreau închid ochii și reușesc să țin acea răsuflare care ar da de gol pe orice femeie, atunci se simte atrasă de un bărbat.

Și de ce am ajuns în această ipostază?

- Se pare că exagerezi... șoptesc ceva ce abia aud și eu.

- De frumusețea ta sau... mă lasă intenționat să-i continui propriul gând, iar asta mă enervează la culme.

- Ambele. Cred că trebuie să discutăm despre planurile ce ne așteaptă în Italia, am venit cu tine să rezolv problemele nu să fiu...

- Ce? Zâmbește în continuare și îmi dau seama că dacă nu opresc această discuție ajung să fiu în plasa unui joc murdar de replici pline de ispite.

Intenționat întorc capul spre geam și pur simplu îl evit ceea ce îl scoate acum pe el din sărite. Misteriosul se enervează la fel de frumos cum este în calitate de bărbat.

- Tot ce ține de Italia, depinde doar de mine, tu doar fii o domnișoară ascultătoare, în rest ne descurcăm. Și cu asta mi-a închis gura direct cu un aer superior. Închide ochii și se pune la somn fără nicio remușcare lăsând puțină distanță între noi.

Este atât de cald aici și bine, respir cu toată puterea ce o dețin chiar acum când cobor din avion cu un zâmbet, mă bucur că am acești ochelari, pentru că soarele este foarte puternic. Îndrept privirea spre el, somnoros și cu părul aranjat haotic ce mă ademenește să-l așez așa cum mi-ar plăcea mie.

- Prendi le valigie e mettile nella mia macchina.

Un accent controversat și impunător se aude lângă mine, lăsând ochelarii și privindu-i expresia facială. De parcă ar fi cu totul alt om, se pare că reptila a venit pe meleagurile ei și se hrănește din energia vitală ce o deține aici.

- Grăbește-te signorina, aici nu ești în America. Noi preferăm să facem lucrurile repejor.

- Oare nu tu ai spus, că graba strică treaba răbufnesc spre el chiar în fața a doi bodyguarzi, ce abia acum îi observ.

- În primul rând, aici suntem la dumneavoastră, în al doilea rând ai venit să îmi rezolvi problema, după care pleci așa cum ai venit.

Rămân șocată chiar și atunci când se urcă în altă mașină, iar eu rămân ca o proastă și urmăresc fumul ce se simte din acea mașină cu o viteză exagerată și dispărând în doar câteva clipe. Un bodyguard îmi deschide portiera și mă invită politicos în interior. Ceea ce și fac, sunt foarte obosită și nu are rost să pierd timpul cu mofturile unui bărbat care nu știe ce dorește de la viața sa. Dacă crede că mă poate supăra cu acele replici atunci greșește, nu am nimic ce pierde.

În doar o oră ajungem la Roma, un hotel gigantic ne așteaptă, lux și stil, recunosc italienii au stil și gust bun atunci când vine vorba despre arhitectură. Al doilea bodyguard se coboară și îmi deschide el de data aceasta portiera, cobor nonșalant știind că voi întâlni acea reptilă din nou, oarecum trebuie să am răbdare cel puțin două săptămâni aici. Stătea de vorbă cu o doamnă care mă privea drăguț, dar parcă și cu milă, se pare că muncește aici și știe orice detaliu.

- Come ti senti, întrebarea lui a venit curioasă, iar eu fericită că cineva dorește să vorbească și cu mine, vreau să-i răspund la fel în italiană, însă momentul a fost distrus de cine altceva dacă nu de șeful meu, așa îl voi numi?

- Se simte foarte bine, îl strâmbă pe Nicole, așa se pare că se numește bărbatul. Caută de grijile tale.

- Vai ce respect ai față de angajatorii tăi. Ce treabă ai să răspunzi din numele meu.Ascultă poate ai fi tu clientul meu, nu și stăpân pe acțiunile mele, încă odată observ astfel de gesturi, până diseară dacă doresc pot ajunge direct acasă, cu sau fără permisiunea ta.

O liniște totală și doar săgeți de priviri între doi superiori cu caractere complicate, asta se simte, și eu si el iubește puterea de a deține pe cineva sau ceva.

- Nu te juca cu focul s-ar putea să te arzi destul.

- Îmi place să mă joc cu focul, mai ales atunci când știu că l-aș putea stinge în doar o clipă.

Și cu asta se pare că am închis șocul său, pentru că nu mai avea ce spune, dar ce ar spune, nu sunt proprietatea lui. Mă reîntorc spre doamna și o rog politicos în engleză să mă conducă către camera mea, nu de rău, dar aș avea nevoie de somn și hrană, această reptilă mi-a furat toată energia, și asta abia în câteva ore. Nu vreau să îmi imaginez ce s-ar putea întâmpla în două săptămâni.

Spre seară primesc o invitație drăguță de la doamna Marta așa se prezentase, o femeie cu un suflet bun și mereu politicoasă. Urma să plec în alt hotel pentru a cunoaște la cină câteva persoane importante, printre care un alt avocat ce m-ar putea ajuta cu limba si legile lor. Încă nu știu cu ce se ocupă Christian Damiano. Poate e un criminal și nici nu conștientizez asta, iar eu urmează să-l apăr.

Aleg o rochie simplă, neagră, dar destul de mulată pe corpul meu, nici lungă și nici scurtă, s-ar părea că e clasică, dar are urme de feminitate.

- Lipsește ceva, îmi zic atunci când mă privesc în oglindă, parcă aș face ceva special în această seară, cu părul blond și lung mi-ar plăcea să accentuez aceste buze.

Buze sărutate de el. Un alt gând reapare și mă face să roșesc. Sărut pe care l-aș repeta doar că nu mai este cazul. El iubește femeile frumoase, ceea ce înseamnă că pe lista lui sunt undeva printre zece sau poate chiar sute de femei. Aleg rujul roșu închis și nu ezit să accentuez ceva ce îmi place atât de mult. O lovitură la ușă mă scoate din propriile gânduri.

- Intrați. Aprob oricine ar fi acolo.

- Ești gata? Apare reptile lăsându-mă să înghit sec. E prea de tot. Prea excitant. Prea atrăgător. Un costum total negru, și nu m-aș teme să-l întreb dacă mi-a citit gândurile atunci când am ales aceeași culoare și stil pentru o seară neoficială.

- Da...

- Unde pleci? Brusc întrebarea lui mă oprește atunci când mă aplec să iau telefonul.

- Adică? Ridic sprânceana nedumerită.

- Pleci într-un club sau te prezinți în fața unui public care urmează să te învețe ceva de bine.

Face referire la rujul meu, iar asta întrece orice limită.

- Tu cine ești? Această întrebare se pare l-a deranjat atât de mult încât nu pot descrie expresia, observ cum un pumn îl strânge, iar apoi eliberează încet.

Se pornește la fel de încet spre mine și în doar câteva clipe stă chiar in fața mea, acum mai relaxat. Cu două degete se apropie de buzele mele și le atinge ușor. Nu m-a deranjat nimic decât senzația de dej vu pe care nu o pot povesti nici măcar psihologului meu ce m-ar ajuta acum destul de mult.

- Ai grijă ce ruj folosești în prezența mea, într-o zi aș putea să îmi pierd controlul, iar tu să suporți niște consecințe... consecințe sălbatice și total nepotrivite pentru trupul tău atât de slab si mic.

Samantha

M-am îndrăgostit?