Amintirile sunt tainele unui suflet, de fiecare dată când încercăm să regăsim o bucățică din trecutul nostru, ne amintim despre acel om, situație sau chiar eveniment. Uneori ne doare, iar alteori suntem fericiți să trecem din nou prin acele momente. Însă riscăm să ne pierdem în viitor, pentru că trecutul trebuie să rămână trecut.

Nu știu cine sunt și nici măcar nu încerc să sufăr din acest motiv, nu știu cine am fost, știu doar că sunt un suflet obișnuit care încearcă să supraviețuiască într-o lume atât de răutăcioasă. Îmi petrec fiecare zi în biroul unui psiholog, dar mă scufund mai mult în taine și mă tem că, acea zi în care toate tainele vor fi descoperite, voi ajunge să mă înec în amintiri. Amintiri dureroase.

Antonela Calistro, femeia ce mi-a devenit cea mai apropiată ființă de ceva timp, știe cum să îmi distrugă o dimineață liniștită. Reușește ca pe o carte să mă citească fără alte temeri, iar asta mă face să cred că are puteri supranaturale. O singură privire cruntă în direcția mea și rămân hipnotizată de acei ochi căprui. Îmbrăcată ca de fiecare dată elegantă, rochie neagră cu un sacou alb lăsat inocent pe umeri și pantofi prea înalți pentru vârsta ei medie, mă face să cred că ei nu i-a păsat niciodată de standardele societății, mai ales de niște stereotipuri minuscule.

- Ești îngândurată, ce s-a întâmplat? Mă întreabă duios deși abia își stăpânește stările.

- Am întâlnit un bărbat dubios, se pare că are ceva ceea ce mi-a atras atenția mai mult decât credeam.

- Cum ar fi?

- După cinci luni în care am reușit să evit atacurile de panică, am avut unul chiar în prezența lui.

- Și? Mă îndeamnă să continui fără să fie curioasă, de parcă deja știe totul.

- Mi se pare sau mă manipulezi? Las sacoul pe canapea și mă ridic în picioare știind că urăște să mă învârt în birou în timp ce avem o consultație.

- Nu sunt mirată de ceea ce se întâmplă în viața ta, pentru că era și timpul să te îndrăgostești.

- Glumești! Nu pot să cred că asta e concluzia ta, am spus că este dubios nu frumos.

- Da, dar ți-a atras atenția, ceea ce în ultimii doi ani nici nu ai pronunțat cuvântul bărbat, doar clienți.

- Penibil.

Privesc acești ochi amuzați și nu pot să cred că din toată situația asta a decis că aș putea fi îndrăgostită. Orice doar nu asta. Mă așez înapoi pe canapea și închid ochii așa cum m-a învățat atunci când devin furioasă, nu că aș putea, dar nu vreau să arunc toată furia mea asupra unui om, de fapt singurului om care încearcă să mă ajute.

- Cu ce scop a apărut în viața ta?

- Nu vorbi filosofic, este un simplu om, un nou client ce încearcă să mă convingă că are nevoie de ajutorul meu.

- Fiecare om în viața noastră are un scop, Samy.

- Nu și el. Un egoist căruia nu-i pasă de părerea celor din jur. Cică vrea să îl apăr după legile lor italiene când i-am spus clar că nu mă ocup de dosare străine. Se crede zeu chiar și atunci când arată penibil.

Zâmbește. Clar, această femeie zâmbește în timp ce eu, încerc să explic tot haosul din mintea mea.

- Uneori cred că tu ești psiholog aici, nu și eu. Nu este un bărbat dubios, este un om care a venit la tine după ajutor și ți-a pretins propriile reguli, iar asta te-a atras, pentru că până acum ai fost condusă de principiile tale. Oamenii sunt obișnuiți cu un ritual zilnic, este o comoditate ce ne aduce folos, iar când cineva pătrunde în spațiul nostru aducând și noi schimbări, asta ne captează atenția, uneori chiar ne enervează. Să părăsești zona de confort nu este atât de ușor, însă alteori este necesar.

- Vrei să spui că am nevoie de acest dosar exact acum?

- Da, doar că mă îngrijorează atacul de panică, amintește-ți ce detaliu ți-a provocat această stare?

Brusc corpul meu încetinește să mai respire pentru câteva secunde, tocmai amintirile traversează direct spre inimă, ce năvălește și se transformă într-o bombă cu ceas. Nu reușesc să închid ochii când un singur gând în mintea mea mi-a oferit o imagine destul de clară. Știu care este răspunsul, dar oare asta ar putea fi și cauza?

- Privirea lui, în momentul în care a intrat pe acea ușă și m-a privit, inima mea a început să se comporte straniu. De parcă am mai întâlnit acea privire undeva. Nebunie sau iluzie, nu știu, însă acest bărbat m-a făcut să simt un deja vu, după atâtea luni petrecute în agonie.

Antonela mă privește de data aceasta uimită și se ridică în picioare traversând întregul birou ca și cum și-ar fi dat seama de ceva.

- De ce te-a ales pe tine ca avocat?

- Mi-a răspuns ca fiecare client, doar că știu, minte. M-a întrebat dacă am fost vreodată în Italia.

- Ești sigură că vrei să-l refuzi?

- Da, nu am nevoie de responsabilități inutile, mai ales acum când risc să-mi pierd firma.

Ploaia nu încetinește nici când rugăciunile devin tot mai aglomerate în mintea mea. Peste două ore trebuie să fiu prezentă la evenimentul anului, iar eu nici măcar nu știu cu ce să mă îmbrac. Deschid dulapul, ca oricare femeie conștientizez că am cu ce să mă îmbrac, dar parcă toate par nepotrivite, am nevoie de ceva mai mult, simt că seara este potrivită pentru haosul minții mele. Decid să apelez la Tina, dar chiar în momentul în care iau telefonul, soneria se aude și devin curioasă, nu că aș aștepta oaspeți la ora aceasta.

- Sunteți Samantha Brown? Curierul pare grăbit, iar accentul folosit cu atâta iritație îl descoperă că este din părțile Angliei.

- Da.

- Semnați aici vă rog și primiți acest colet.

Las cutia maronie pe masă încercând să ghicesc ce se întâmplă, doar că timpul mă presează și mai mult, trebuie să ajung la acest eveniment chiar dacă m-ar costa viața.

Deschid încet cutia, un mic bilețel reapare după o stofă neagră și plăcută la atingere. Tocmai îmi dau seama ce se află în cutia magică. Recunosc acest scris, nu doar atât, dar acest stil și dialect italian. Antonela reușește să mă surprindă din nou cu gustul ei rafinat pentru vestimentație, dar și pentru bunătatea oferită ca de fiecare dată la momentul potrivit.

Per la mia piccola principessa che e cosi forte. Pentru mica mea prințesă care este atât de puternică.

Zâmbesc ca un copil și decid că îi voi mulțumi pentru cadoul la următoarea noastră ședință. O rochie lungă și neagră îmi bucură ochii când realizez că este creată de un designer renumit chiar din Italia. I-am spus despre eveniment cu două săptămâni în urmă, și cum a reușit? O femeie magică. Delicată la atingere și indecentă având acea tăietură mică pe piciorul drept, ador acest stil fără să-mi pese de atenția pe care o voi primi. Pantofii sunt aleși la fel cu eleganță și spre uimirea mea nu sunt tocmai cei mai înalți, potriviți pentru înălțime. În doar o oră și jumătate sunt gata.

- Datorită ei, zâmbesc din nou spre reflexia din oglindă. Sunt o femeie frumoasă. Sunt puternică, șoptesc în timp ce las părul brunet pe spate fără alte modificări, decât, câteva șuvițe sunt așezate neuniform după ureche.

Decid să las mașina acasă și accept invitația cu limuzina. Davis Parker. Un afacerist miliardar din Canada care știe să dețină controlul absolut peste tot. El este organizatorul acestui eveniment și cel care mi-a vândut întreaga firmă de avocatură cu doi ani în urmă. Nu voi uita niciodată acea zi, răpusă de depresie și multe nopți nedormite în care îmi apăram licența de avocat, tocmai citeam în ziar despre programul de burse pentru tineri juriști. O nouă șansă de a privi viitorul juridic din altă perspectivă, iar eu asta și căutam. La prima noastră întâlnire mi-a propus să lucrez pentru el, și oricât de multă critică nu aș fi primit din partea invidioșilor pentru refuzul în fața unui miliardar, știam că banii ce vin neinvitați în viața noastră, mai ales în cantități mari, mă vor impune într-o zi să plătesc un preț.

Se pare că această zi a venit.

Cobor din limuzină exact în momentul când ușa este deschisă de însuși Davis, un bărbat în jur de patruzeci de ani, american din talpă și un ambițios ce a primit întotdeauna ce și-a dorit, chiar dacă asta însemna să încalce câteva legi. Îmbujorată la vedere aglomerației din cauza jurnaliștilor reușesc într-un final să mă sprijin de brațele sale delicate ce îmi înconjoară subtil talia în timp ce un fotograf reușește să ne facă o poză, la sigur publicată pentru mâine printre ziare.

- Nu este nevoie de atâta aglomerație, șoptesc când Davis coboară spre mine, la cât de înalt este nici nu știu cum să-l fac să mă audă.

- Nu îți face griji, este tot ce îmi răspunde.

- Dar nu asta a fost înțelegerea noastră. Subliniez iritată și încerc să evadez din acea atingere deja prea sufocantă.

- Știu bine ce femeie ești, datorită acestui aspect ești aici.

În timp ce credeam că bărbații vor fugi de femeile capricioase și enervante, el a făcut total opusul.

- Acum este mai bine? Un scurt sărut pe obrazul meu mă enervează și mai mult, am așteptat evenimentul mai mult decât însuși scopul lui.

- Davis, nu știu...

- O singură noapte, o singură seară și înțelegerea noastră va fi încheiată.

Nu am altă soluție decât să număr până la trei și să accept brațul lui pentru toată seara, o seară blestemată în rol de noua lui seducție, și nu-mi pasă de părerile celor din jur decât propria încredere, am nevoie de această firmă oricât m-ar putea costa.

Toată atenția este asupra noastră chiar și atunci când ne așezăm la o masă mare înconjurată cu atâtea flori. La prima vedere este perfectă, însă când privirile celor prezenți îmi captează atenția, știu că de fapt am ajuns direct în problema esențială a acestei societăți. Înconjurată de oameni bogați, unii cei mai zgârciți, alții au fost clienții mei, afaceriști ca Davis sau mediocri prin simpla lor privire, știu că seara va dura mai mult decât atât. Coșmarul abia începe. Mă așez inocentă pe scaunul pregătit de către Davis și răbufnesc când observ că voi sta direct în fața unei femei de care aș șterge toată sala fața ei, însă nici măcar nu sunt în stare să-i spun cât de falsă este. În lumea celor bogați trebuie să îți știi locul chiar dacă ești cel mai bun suflet, fiecare se hrănește din propriul interes. Blondă și exagerat de machiată, ea este femeia potrivită pentru sufletul unui Davis, doar că ei nu îi este în fire să cedeze în fața unui bărbat și se pare că gelozia ei îmi va distruge fiecare neuron.

- Bine ai venit, surâde alt glas feminin în parte opusă, demult nu am văzut acești ochișori frumoși, Smantha.

În lumea șerpilor, surâd, continuarea potrivită pentru cuvintele ei, însă mă abțin ca de fiecare dată și doar îi mulțumesc cu o înclinare a capului. Peste câteva clipe apar și restul oaspeților, nu evit să privesc fiecare membru al acestui cerc înflăcărat. Suntem șase oameni la această masă, fiecare făcând parte din lista celor mai bogați oameni din lume, nu pot să nu accentuez asta atâta timp cât viața mea se află în mâinile lor. Blonda care îmi aruncă săgeți de gelozie este prietena lui Davis, cică cea mai apropiată, iar restul sunt afaceriști care vor participa la acest bal mascat.

- Ține, asta este pentru tine. O mască strălucitoare și neagră mă trezește din visare, Davis știe cum să calmeze spiritele însă nu și frumoasa blondă. Nu îți face griji, nu te va atinge nici măcar cu un cuvânt.

- Se pare că a decis cu privirea. Iau primul pahar apărut de nicăieri și îl beau subtil golind tot vinul.

Cu o curiozitate urmăresc restul grupului până când privirea mea cade pe un scaun absent, de parcă își așteaptă încă stăpânul. În câteva clipe plicurile vor fi trimise, iar cineva întârzie să apară.

- Domnișoara Samantha, sunteți mândră de câștigul din această seară? Din nou blonda intervine cu un ton fals captând atenția și altor mese din apropiere.

- Despre ce vorbiți, Eveline?

- Se pare că Davis îți îndeplinește încă o dorință ce ne fură nu doar timpul, dar și banii.

- Te referi la un act de caritate pentru copii bolnavi sau pentru faptul că sunt noul nume scris în ziarele de mâne în rol de iubită? Am crezut că ai depășit deja această despărțire ca o femeie decentă și încrezută în sine.

Nu doar că am reușit să o enervez la culme, dar și am adus un val de zâmbete din partea altor femei care la sigur visau să îi spună aceleași cuvinte. Cu puținul vin din pahar se îneacă și arcuiește o sprânceană când mâna lui Davis se așează peste a mea oferindu-i răspuns pentru ceea ce poate urma în caz că va încerca din nou să mă umilească.

- Am auzit că ești în lista top celor mai influenți avocați din America, sunt curios cum ai reușit să ajungi în doar doi ani, există un secret?

Robert Parker, fratele lui Davis stă chiar în fața mea cu soția lui ce mi se pare că are cel mai sincer zâmbet de la această masă. Cu siguranță i se citește pe chip, fiind o femeie casnică dintr-o familie săracă, doar că nu știu de ce acești bărbați atât de egoiști sunt atrași de femei ca noi.

- Încântată de cunoștință, Sara. Sinceră și primitoare, frumoasa soție mă prinde de degete peste masă știind cât îmi este de dificil să stau aici. O ating la fel de ușor și mă calmez pentru un moment.

- Nopți nedormite și ambiție. Mai mult nimic.

- E atât de simplu, Davis, de ce noi nu am reușit să câștigăm banii prim simpla ambiție?

Urmează hohote de râs și un alt val de amintiri despre copilăria și adolescența celor doi. Nu sunt deranjată, iar asta mă face să rămân stabilă cu neuronii ce mi-au rămas. Mi-am dat seama, cuplul a intervenit la momentul potrivit și familia Parker nu mai pare atât de ciudată și enervantă. Un alt pahar traversează spre mine relaxându-mi fiecare mușchi, oricât de banală nu aș arată încă sunt în stare să îmi controlez dorința de a savura tot vinul de pe masă pentru o beție inocentă, doar că sunt eroina principală a acestei seri și reputația mea contează mai mult decât micile ispite. Curioasă încerc să găsesc răspunsul din priviri și îl primesc de la fana mea total nepotrivită.

- Prefer șampanie, doar că invitatul nostru special ne-a rugat să savurăm vin roșu pentru acest eveniment. Vin adus direct din părțile siciliene.

- Întârzie din nou, accentuează Davis în timp ce privește ceasul.

- A fost măcar odată punctual? Întotdeauna a fost egoist când vine vorba despre atenția și timpul lui.

Nici măcar nu le ascult dialogul până când privirea îmi cade pe o sticlă neagră cu inscripție italiană pe ea. Deci nu minte, este vorba despre vin direct din Italia, dar de ce această sticlă îmi amețește subconștientul fără ca să reușesc să beau din conținut. Timpul parcă s-ar opri în loc, iar cei din jur nu s-ar mai mișca, tot ce văd este acea sticlă și vinul ce curge deasupra paharului în fața locului ce așteaptă acel invitat. Las capul sprijinit în palmele știind că decolteul va fi mai accentuat în ipostaza asta, tot nu-mi pasă, sunt hipnotizată de mișcările chelnerului, iar acel pahar parcă nu s-ar umple niciodată. O infinitate amețitoare ce îmi provoacă furnicături în tot corpul, oare deja sunt beată? Închid ochii și câteva scene se derulează în mintea mea, un bărbat vorbind în italiană îmi toarnă același vin cu același gust, însă nu pot descifra fața, pentru că este absentă, iar ceea ce vorbește nu pot înțelege, nu știu italiana. Acesta continuă să îmi aducă vin ca mai apoi să mă sărute pe frunte și să îmi spună că sunt un înger... O durere puternică înțeapă tâmplele mele și strâng ochii încercând să văd acest bărbat din amintiri, încercarea este atât de dureroasă încât nu aud și nici nu observ ceea ce se întâmplă în jurul meu, acum în prezent.

- Samantha!

Cineva reușește să-mi capteze atenția și să mă aducă în această realitate cruntă, deschid ochii speriată și nedumerită, tocmai am călătorit în trecut însă m-am dezamăgit din nou. Frapată pe moment abia acum văd că chelnerul pleacă în direcția opusă, iar paharul este cuprins de degetele celui pe care toată lumea l-a așteptat. Locul absent tocmai a fost ocupat de un bărbat cu chip familiar, iar când privirile se ciocnesc, sughiț speriată și nu reușesc să îmi stăpânesc emoțiile, lăsând capul să alunece din palme lovindu-mă cu fața de masă. Impactul a fost atât de dureros încât simt cu buzele mele roșii devin și mai roșii din cauza lichidului fierbinte ce se prelinge, mi-am spart buza rușinos, restul fiind prezenți la scena asta banală. Până și pe chipul blondei se citește șocul, iar eu tot ce pot să fac este să mă ridic rapid și să fug de aici. Dincolo de rușine.

- Pe naiba, acum toată lumea va crede că sunt un copil, cum am putut să-mi pierd echilibrul.

Iau rapid și șterg sângele rămânând fără rujul roșu, deja se observă și o mică umflătură, iar asta mă dezorientează mai mult. Neștiind ce să fac iau în palmă ceva apă rece și las buzele să savureze, sper să treacă altfel mi-am distrus seara. Aplec capul mai jos evitând contactul cu oglinda și număr până la trei.

- Mi-aș dori să dispar chiar acum de aici.

- Dacă ai fi putut călători în timp, dar îți este de ajuns și asta.

Din nou acel glas, cum reușește să fie lângă mine când sunt în stare să fug doar de el.

- Mă urmărești cumva sau am halucinații? Ridic capul și întâlnesc acei ochi de gheață în oglindă. Cu umărul sprijinit de ușă și cu un zâmbet seducător mă privește în reflexia oglinzii încercând să mă ajute cumva, doar că mai mult eșuează.

- Nu îmi pierd timpul ușor, doar că mă simt vinovat pentru acele buze roșii. Ca o felină se apropie de mine și încă privindu-mă în oglindă așează cubul de gheață înconjurat acum de un material delicat, ca mai apoi să-și înconjoare degetele lungi pe talia mea și să mă întoarcă spre el la fel de delicat, nici măcar nu am pierdut echilibrul cu acești pantofi.

- Este baia pentru femei dacă te-ai rătăcit îți pot arăta direcția.

- Taci, îmi spune poruncitor. Ia materialul rece și îl presează peste buzele mele, o înțepătură mă face să mârâi, dar mă opresc rapid când simt cum degetele lui mă tachinează încă așezate pe talie.

Sunt în cușca unui leu. Sunt în brațele celui mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată și roșesc subtil doar gândindu-mă despre asta. Cu mișcări circulare Christian Damiano îmi atinge buzele parcă savurând de stările prin care trec în acest moment. Ne privim intens și nu ai cum să nu devii dependentă de privirea lui când îi simți până și bătăile inimii atât de calme, în timp ce inima mea acum e furtună proprie.

- Ești prea stresată, mi se pare sau eu sunt cauza? Din nou zâmbește privind acum spre buzele mele, parcă încercând să aline durerea, asta și face din moment ce începe să sufle spre ele.

- Întreci limita! Indignată și speriată de spațiul minuscul între noi îl împing cu brațele făcând un spațiu decent pentru ceea ce se numește intimitate.

Acesta face doi pași în spate și ia cubul de gheață rămas aducându-l. Apoi cu o privire inocentă se întoarce spre mine făcându-mă să tresar.

- Nu prea ai experiență cu bărbații, ți-e frică de prezența lor?

- De ce ești aici? Evit întrebarea.

- Întrebare la întrebare, cum am putut să uit, asta ești tu. Nu întreg despre ce orbește și nici nu îmi pasă, fac doi pași spre el și aștept răspunsul. Sunt aici pentru a face o faptă bună, în timp ce tu ai un interes destul de interesant.

- Nu întrece măsura.

- De ce? Ți-e frică, aș avea dreptate, nu tu ai fost cea care mi-a refuzat, iar acum se folosește de un eveniment de caritate pentru a-și obține firma înapoi?

De unde naiba deține toate informațiile despre mine, mirată și furioasă ajung direct în fața lui fără să-mi pese de ceea ce va urma. Nu sunt femeia ce îi va lăsa ultimul cuvânt, mai ales când vine vorba de adevăratele mele motive. Îmbrăcat cu același stil perfect și atât de atrăgător nu pot să trec cu vederea peste primii trei nasturi descheiați, încât îl împing ușor spre perete și îi ating intenționat pielea rămasă goală cu degetele. Spre mirarea mea acesta devine serios, iar atunci când mă joc la fel cum a făcut-o el cu buzele mele, devine rigid și dispare orice urmă de emoție, încercând să-și ascundă empatia față de mine, pentru că simt că orice ar face față de mine îi trezește același interes. Închei fiecare nasture și așez sacoul privind spre bărbia sa. Datorită pantofilor sunt mai înaltă decât data trecută, iar asta mă face să zâmbesc.

- Nu e de nasul tău să discuții viața mea, mai mult nu ești omul potrivit căruia să îi explic adevăratele mele motive din spatele acestei seri.

Indignat că am reușit să-l surprind, mă urmărește când degetele mele coboară până la cureaua așezată perfect și scot materialul de piele așezându-l mai strâns. De data această îmi zâmbește drăcește și îmi prinde brațele chiar în momentul când voiam să părăsesc baia. Îmi strânge puternic încheieturile făcându-mă să gem de durere, iar spatele să-l arcuiesc fără să-mi dau seama că de fapt ar părea o scenă indecentă din viziunea lui. Tremur ușor când mâinile sale puternice cu brutalitate alunecă pe fundul meu ridicându-mă rapid pe suprafața rece a lavoarului și oferindu-i o poziție indecentă. Cu același zâmbet se poziționează între picioarele mele, iar rochia se ridică aproape de talie oferind acces la vederea lenjeriei negre.

- Ai grijă angelo ce scoți pe gura aia frumoasă, nu uita că în primul rând sunt un bărbat și nici nu îți poți imagina ce pot face cu o femeie neascultătoare.

Speriată că aș putea cădea chiar aici, poziționez brațele pe pieptul său, iar el mi le ridică la fel de rapid și le așează după gâtul lui.

- Nu te juca... mârâi spre el furioasă.

- Altfel ce?

Îl împing, dar din nou sunt prinsă și atinsă acum de degetele ce îmi țin ferm bărbia. Încearcă să mă citească, dar reușesc să ascund ceea ce simt cu adevărat. O atracție inocentă și în același timp ură. Ne privim ca doi prădători într-o ipostază prea delicată, acum aud bătăile inimii sale la fel de furtunoase. Am reușit să-l aduc mai aproape dar risc să mă pierd, pentru că nu ai cum să reziști când totul se învârte în jurul său.

- Samy! Samy!

Glasul lui Davis ne trezește și în doar o fracțiune îmi lasă corpul, ca mai apoi să mă ajute să cobor, iar eu așez rapid rochia înapoi spre oglindă. Totul revine inițial, iar asta mă face să cred că el devine același om fără suflet odată ce Davis intră peste noi.

- Aici erați? Draga mea te simți bine?

Accentul pe care l-a folosit îmi provoacă nu doar mie scârbă, căci Christian își rotește ochii încercând să ascundă această emoție. De ce s-ar simți așa când nu îi pasă de mine, decât doar statutului pe care îl dețin aici. Sunt avocată, atâta tot. Uitasem deja și pentru ce ar avea nevoie el, m-am pierdut în brațele lui ca o femeie ușuratică, iar asta trebuie să dispară din amintirile lui.

- Signor Damiano m-a ajutat, e timpul să ne reîntoarcem. Cu o emoție falsă mă reîntorc spre cei doi și îi fac semn lui Davis să plecăm, pentru că deja am întârziat la strângerea fondurilor de caritate.

Acesta din urmă ne privește sceptic și acceptă într-un final să ne întoarcem fără alte explicații.

- Signor Damiano, vă place în Canada? Eveline îl întreabă cu o curiozitate sinceră în timp ce Davis mă privește serios.

- Da, însă nimic nu se compară cu casa ta, meleagurile în care ai copilărit și ai trăit. Nu știu de ce, dar mă privește doar pe mine spunând asta. Ce zici domnișoara Samantha?

- Nu știu, nu am călătorit niciodată în Italia.

- Nimeni nu știe despre trecutul tău, ești o femeie mistică, intervine blonda. Și cum ai reușit să-l ademenești pe Davis nostru, punctează la final în șoaptă, dar evident toată lumea a auzit.

Așteptam o remarcă din partea lui, orice doar să îi închidă în sfârșit gura aia falsă, însă tot ce face este ca Davis să-și afișeze zâmbetul bucuros că primește atenția mai multor femei.

Calmează-te Samy, ai nevoie de banii lui nu și de afecțiune. Evit blonda sperând să fiu lăsată definitiv pentru tot restul serii, însă nici Damiano nu se abține de a-și exprima curiozitatea.

- Sunteți un cuplu?

Noi nu, voi da, te potrivești cu blonda, doi diavoli care strângeți orice din jurul vostru ca să fiți un pic mai fericiți. Asta i-aș fi spus doar că mă abțin și într-un moment de nesiguranță Davis în sfârșit intervine.

- Este o temă delicată pentru tine, ținând cont de cele întâmplate. Condoleanțele mele pentru fosta logodnică. Au trecut deja doi ani, sunt sigur că suferința încă se simte.

Mă înec cu apă și îl privesc terifiată de cele auzite, acest bărbat și-a pierdut logodnica și se pare că trecutul său ascunde multe taine. Pentru un moment uit de toată situația dintre noi, devin sensibilă și pot să spun că niciodată nu aș fi în stare să citesc pe fața lui un astfel de trecut, îl maschează foarte bine. Oare asta are legătură cu ajutorul pe care îl cere?

- Sunt bine, mulțumesc. Scurt si clar, un răspuns la prima vedere absolut normal, însă continuă să mă privească doar pe mine. Nici măcar nu încearcă să ascundă asta, o face intenționat, iar asta mă face să mă simt ridicolă.

- Știm cât de importantă a fost acea femeie pentru tine, iar ceea ce s-a întâmplat cu părinții tăi

- Nu mai contează. Acum am nevoie de un avocat, însă domnișoara Samantha m-a refuzat destul de urât.

Brusc dispare ultima mea picătură de răbdare și mă ridic furtunos de la masă. Nu voi lăsa ca și el să mă intimideze mai ales în prezența celor ce au cele mai false suflete. Pot să trec cu vederea ceea ce face Davis, pentru că am un interes, însă față de cuvintele sale aruncate la adresa mea de fiecare dată într-un mod ironic sau exagerat deja mă sugrumă.

- Samy! Davis intervine, însă nu-mi pasă. Am nevoie să plec de aici, am nevoie să fug de el cât mai departe.

- Stai, mă oprește din nou, mi-ai promis.

- Ți-am promis? Întotdeauna ai știut că am nevoie de această firmă, te-ai folosit de starea și statutul meu pentru a obține ceea ce îți dorești. Sunteți niște manipulatori. Cine te crezi?

- În locul tău nu aș vorbi cu acest ton, nu uita unde îți este locul domnișoară.

- Altfel ce? O să mă lași fără bani. Spune-mi, tu ai falsificat actele intenționat și le-ai transmis cu pretextul că nu sunt responsabilă pentru reputația acestei clădiri, ca mai apoi să vin după ajutorul tău?!

- Da! Pentru că m-am îndrăgostit încă de la prima vedere, mi-am dorit să mă privești din altă viziune nu ca o mașină de bani!

Cu rochia șifonată și cu pielea dezgolită pentru frigul de afară realizez că în tot acest timp am fost înconjurată de bărbați nesiguri. Cei care se tem de propria umbră, iar acum stau față în față cu un eșec, tocmai am pierdut definitiv jobul, firma și reputația. Un conflict cu Davis Parker înseamnă un război total, pentru că el conduce întregul sistem, banii sunt puterea nu?

- Nu știu cine am fost în trecut, însă cu siguranță nu m-aș fi îndrăgostit nici atunci și nici acum de un bărbat ca tine. Ai fi putut să-mi recunoști sentimentele, ai fi putut să mă inviți la o cafea sau chiar întâlnire. Ai știut de problema mea, ai venit de bună voie și mi-ai oferit bani și statut fără să ceri ceva înapoi. Cu trei săptămâni în urmă ți-am adus datoria, ai refuzat subtil ca mai apoi să mă umilești acum?

- Samy...

- Ți-ai oferit banii întotdeauna, încă din prima noastră întâlnire, ține cont că ți-am întors toată suma, iar tot ce te rugasem este să mă ajuți să păstrez blestemata aia de firmă, pentru că risc să o pierd...

Dau să plec însă sunt oprită de același glas nesigur și de ceva vreme îmi provoacă greață.

- Dacă pleci acum, nu mai ai cale de întoarcere. O să pierzi totul.

- Dacă plec, scap de o mizerie ca tine.

Cu un zâmbet printre lacrimi și cu o înclinare a capului, îndrăzneață plec lăsându-l șocat de ceea ce tocmi am scos din minte. Doi ani am răbdat lumea bogaților ca să lupt pentru dreptate și libertatea altora, riscând propria viață. Am crezut că sacrificiul mă va răsplăti însă am pierdut mai mult de cât visul și jobul, m-am pierdut pe mine.

Picăturile reci de ploaie nu reușesc să șteargă ceea ce lacrimile încearcă. Cu rochia toată udă și cu pantofi în mână, merg desculță pe străzile întunecoase gândindu-mă cum am ajuns să trec și prin asta.

Aș fi putut să fiu acea femeie ușuratică, mai apoi să mă bucur de rezultatul final, însă nesiguranța, neliniștea și suferința interioară nu mă lasă. Aș fi putut.

Îngândurată nici nu observ pe unde merg, știu doar că mă scufund în cartierele sărace și se pare că m-am rătăcit. Fum de țigară și sunete de motociclete se simt și se aud chiar din cartierul vecin. Cu speranță încerc să trec neobservată cu norocul de a găsi măcar un taximetrist. E ora două noapte, cui iar păsa că Samantha Brown umblă ca o ușuratică într-o rochie aproape dezgolită printre cartierele drogaților.

- Drăguță fată. Fir-ar să fie universul mi-a citit fricile.

Evit bărbatul beat și la sigur drogat care se află tocmai lângă mine cu o lanternă mică. Ploaia face ca scena să pară și mai terifiantă, Pregătită pentru orice mișcare, strâng cu putere pantoful și mă rog în gând ca acesta să se împiedice sau să leșine doar ca să nu ajungă spre mine.

- Vai, pisica este toată udă. Ce corp magnific.

- Un singur pas și ...

- Pisica are gheare?

Acesta cu brutalitate aruncă sticla de alcool pe pământ și cu o viteză uimitoare se apropie spre mine. Pregătită pentru atac arunc gentuța la fel și ridic un pantof în direcția lui.

Încă puțin și i-aș fi scos acei ochi cu siguranță, doar că un italian fioros apare de nicăieri din umbra străzii cu sacoul printre degete. Îi înconjoară gâtul bărbatului și în doar două mișcări îl lasă fără cunoștință pe pământ. Își aruncă sacoul peste capul bietului om, pe care l-am urât cu câteva clipe în urmă și reapare în totalitate în fața mea sub lumina unui bec slab la intersecția străzii. Cu cămașa umedă și lipită pe pieptul său perfect, cu buzele tremurânde și cu ochii de prădător, mă privește cu totul diferit, pentru prima dată simt că mă privește indecent fără să ascundă asta. Nu mă mișc. Stau și aștept să treacă peste acea ispită fermecătoare, e de vină ploaia sau nu, însă ambii am părea că suntem goi decât îmbrăcați. Un pas, al doilea pas și sunt prinsă cu brutalitate de degetele sale într-un sărut animalic.

Un sărut bestial. De parcă m-ar fi avut dintotdeauna, iar acum m-a regăsit. Un sărut fierbinte și rece în același timp din cauza unei ploi total nepotrivite. Cuprinsă de brațele sale uit să respir când limba lui își face loc printre buzele mele ce tremură de plăcere. Fără rușine mă trage spre el, ca trupurile noastre să vibreze la unison.

Tocmai am fost sărutată în ploaie.

De el.

Samantha

Sufletele care se iubesc cu adevărat se vor regăsi întotdeauna. Cum ar fi un sărut sub ploaie.