— Bentornata a casa, bruna! (Bine ai venit acasă, bruneto!)

         — Taci din gură, fato, mișcă-ți fundul ăla sexi aici!mi-a răspuns strigând Andreea.

          Picioarele mele au acționat mai repede decât aș fi crezut că e posibil, iar brațele mele s-au strâns în jurul ei, râzând în timp ce prietena mea făcea la fel. Trecuseră doi ani de la ultima noastră întâlnire pe pământul meu natal, Andreea nu mai călcase în Italia de la moartea lui Francesco și când părăsise ultima dată pământul italian jurase că o să se întoarcă total schimbată.

          Era o femeie în toată firea acum, o adolescentă în căutare de aventură, dar o fiică de capo minunată și arma noastră pe pistă. Șoseaua nu mai părea atât de atractivă de când ea nu a mai condus, nu pot să uit cât de bine îi ies depășirile, cât de repede poate să recupereze terenul pierdut.

         — Mi-a lipsit Italia, păcat că o să o părăsim pentru Franța curând, mi-a răspuns așezându-și mai bine ochelarii pe cap.

         — Pista a devenit monotonă fără tine, i-am vorbit în timp ce traversam pista de aterizare.

         — Deja aștept să conduc, nu am mai intalnit piste ca ale voastre până acum. De ce nu ai venit cu mașina ta?a întrebat, încruntându-se la vederea mașinii negre a lui Fabio.

         Mașina mea rămăsese la loc sigur în garajul familiei și nu voiam să o scot la iveală decât când era nevoie. Andreea îmi iubea mașina, așa cum o făceam și eu, puține mașini îmi atrăseseră atenția mai mult decât a mea. Eram o fană Audi de când începusem să conduc, iar minunăția mea de A6 aștepta răbdătoare. Nu îmi plăcea modelul nou și nici nu aș fi făcut vreo schimbare, căci Francesco se ocupase de mașina mea înainte să moară.

         Fratele meu cochetase mereu cu Audi, toată familia făcuse asta, din nu știu ce motiv, căci celelalte mafii aveau toate mărcile de mașini scumpe de pe piață. Degeaba ai o mașină bună dacă șoferul nu știe diferența dintre dreapta și stânga. Fabio stătea sprijinit de capotă, privind cum bruneta îl omora din priviri. Al naibii tensiune sexuală între ei.

         — Ti-a priit România văd, a fost prima remarcă a fratelui meu.

         — Văd că ție nu ți-a priit Italia, amore, a răspuns rânjind prietena mea.

         — Adică?a întrebat nedumerit Fabio, ridicând din sprâncene.

         — Tot un copil ești Fabio și ori cât ai încerca nu o să devii un bărbat adevărat, i-a aruncat în față Andreea.

         Era momentul să mă retrag, nu era războiul meu. Logodna mea aranjată urma să aibă loc la finalul săptămânii și nu îmi permiteam să irosesc timpul dădăcind doi copii. Le-am întors spatele exact în momentul când Fabio i-a dat replica, trăgând-o dupa el în mașină. Am zâmbit, știind că pistolul lui e bine pus în teacă și că nu îl va folosi. Nu putea să o omoare pe Andreea, o iubea, dar italienii sunt prea orgolioși ca să recunoască asta.

         Mi-am îndreptat pașii spre observator, gândindu-mă la locul ăsta și la amintiri. Aeroportul principal nu este acesta, dar avioanele aterizau aici, motivul fiind antrenamentele ce au nevoie de toată pista. Nu mai condusesem pe pista asta de la moartea lui Francesco, nu fusesem în stare să uit tot ce se lega de ea, dar acum trebuia să o fac, măcar pentru cursa pe care voiam să o câștig împreună cu Andreea.

         Am zâmbit inconștient, regăsind căldura șoselei de sub picioarele mele. Questa traccia è casa mia. (Această pistă este casa mea)

         Mașinile puternice folosite de ceilalți șoferi italieni erau vizibile prin pereții din sticlă ai observatorului. Ironic, căci Regazzi și Scarlatti nu se înțeleseseră în nici un chip până acum, dar pista fusese împărțită de noi o mare perioadă. Antonio își pierduse ore bune printre mașini, plin de ulei și încercând să doboare un record sau să ia o curbă mai bine. Viitorul meu soț nu știute   niciodată definiția lașității, nici nu avea de gând să o învețe, iar eu mă gândeam prea mult la amintirile pe care le împărtășisem vreodată cu el.

         În final, eu urma să devin soția lui cu un singur scop, distrugerea familiei Scarlatti. Oricât de mult am fi mințit toată lumea știa ce se întâmplase la ultima cursă la care participasem, iar iubirea dinte mine și el apărută brusc părea imposibilă. Familiile noastre erau aliate doar prin logodna noastră, ceva fragil deocamdată, iar până la nuntă orice este posibil. Să ne pui în aceași cameră ar însemna o tensiune mortală.

         Întreagă lume mafiotă urma să vadă ceva spectaculos, un adevărat spectacol de marionete. Dar, pentru început, trebuia să scap vie de la propria mea logodnă.

         Andreea urma să fie domnișoara mea de onoare, însă acum era prea ocupată să îmi omoare fratele verbal sau să îi geamă numele, depinde de cum a abordat Fabio situația. Frățiorul meu devenise un bărbat puternic și eu încă îl vedeam pustiul de cinci ani care alerga în brațele tatei cu fiecare ocazie. Încercasem să iau cea mai mare parte din responsabilități asupra mea, dar el era viitorul capo, așa că îl susținusem cum putusem.

         Venise momentul ca eu să fiu pe primul loc, să mă arunc în fața gloanțelor ca membrii familiei mele să fie sănătoși și fericiți. Și dacă asta însemna să împart patul cu demonul suprem, ei bine, urma să spun "da" cu zâmbetul pe buze.