[ ³² ]
Yoora
Yg: Nu știam că mă place...
Chiar dacă ai fi știut sau nu, tot nu trebuia să fi făcut asta. Dacă iubești o persoană nu te tăvălești cu oricine la orice oră. Eu nici măcar nu m-am uitat sau gândit la alți băieți de când am aflat că îl plac pe Jin. Este ceva legat de logică și de faptul că pur și simplu nu poți să îți scoți acea persoană din minte indiferent de cât de tare încerci și vrei asta, sau chiar dacă rusești, persoana aia se întoarce în mintea și inima ta în următoarea secundă.
Știu cum este deoarece și eu am fost și sunt îndrăgostită, dar eu am acceptat și îmbrățișat asta până la urmă chiar dacă îmi era teamă să dau frâu liber emoțiilor mele.
Eu: Nu contează. Tu ai zis că o placi, nu? Atunci de ce ai făcut asta? Știi cât de fericită a fost că în sfârșit îți va spune? Știi cât de tare a așteptat momentul ăsta? Nu știi, nu-i așa? Ea a așteptat probabil mai mut decât tine, indiferent de cât timp aștepți tu. Iubirea unei fete îndrăgostite cu toată ființa ei este arzătoare și se simte de parcă în loc de o zi, ar trece un an. Sentimentele ei deveniseră atât de firave, încât începea să plângă din orice și să găsească în orice motiv pentru a fi tristă.
Nu știu ce este în mintea lui și ce simte el, însă sper să se trezească. Nu știu în ce fel, dar sper să o facă. Oricum Yura nu cred că va vrea să mai aibă ceva cu el după asta...., dar încă vreau ca ei doi să fie împreună și încă cred cu tărie că sunt făcuți unul pentru altul.
Mă așez pe fotoliul de lângă el și îi pun mâna pe umăr.
Eu: Spune-i Minei să îți demonstreze că este copilul tău, până atunci nu ești cu nimic legat de ea.
Oftează din nou și mă ia în brațe. Chiar dacă este un bou mai mare decât oricine, este încă prietenul meu și nu suport să îl văd așa. Uneori îmi vine să îi trag una, apoi să îl ajut. Offf, de ce este așa de greu cu acești copii?
Acum ce va trebui să fac este să discut cu Yura. Nu pot însă să o fac să fie împreună cu el, ca mai apoi să se afle că ăla chiar este copilul lui, dar vreau doar ca cei doi cei mai buni prieteni ai mei să nu mai fie în război unul cu altul. Mă rog, Yura este în război, iar Yoongi este trădătorul care regretă, dar încă este atacat.
Yg: I-am zis că nu voi face nimic până nu îmi va demonstra că este copilul meu, dar o cred în stare de orice.
Are dreptate. Mina chiar este în stare de orice. O cred în stare chiar și să falsifice rezultatele sau să mituiască doctorii cu ceva, poate chiar să îi șantajeze.
Eu: Da... dar nu o vom lăsa să câștige când nu are cum să câștige. Tu și Yura veți fi împreună indiferent că ea vrea asta sau nu. Sunteți făcuți unul pentru celălal, chiar dacă sunteți cam găgăuți să observați asta.
Începe să râdă. Asta e semn bun, dar tot nu putem fi relaxați când știu că vrăjitoarea de Mina poate plănui ceva. Urăsc să recunosc, dar este deșteaptă atunci când vine vorba de planuri de genul.
Yg: Nu vreau ca eu și Tura să nu mai vorbim sau să nu mai țin prieteni din cauza asta. Chiar dacă încă o plac, voi încerca să îngrop acele sentimente pentru că știu că ea nu mai are cum să simtă ceva pentru mine acum.
Eu: Poate ar fi mai bine, cel puțin pentru o vreme, până când va naște Mina.
Dă aprobator din cap și îmi dă drumul din îmbrățișare oftând zgomotos.
Este mai bine pentru amândoi. Uită probabil nu mai este pregătită să se confrunte cu așa ceva, iar el este deja în destule încurcături. Prietenia dintre ei este mult prea frumoasă pentru a fi distrusă, chiar dacă sentinele lor sunt încurcate și toate cele, prietenia dintre ei este clară.
Eu: Vrei să vi în vizită? Tu și Nam trebuie să vă împăcați. Este extrem de supărat pe tine pentru ce i-ai făcut Yurei. Vei sta doar cu el, eu trebuie să merg la spital să o vizitez pe Yura.
Yg: Yura este la spital? Vreau să vin și eu.
Eu: Nu cred că este cea mai bună idee. Nu prea cred că este pregătită să te vadă, în special în locul acela. Plus că probabil mă va ucide pentru că ar știi că eu te-am dus la ea. Mai bine mergem la mine acasă, pentru că eu trebuie să mă schimb, iar tu vei rămâne acolo.
Oftează, iar eu îl bat ușor pe umăr. Probabil se întreabă cât de mult timp va trebui să se mai țină la distanță de ea. Nici eu nu știu asta. Poate până când Yura va întreba ea însuși de Yoongi și va cere să îl vadă? Chiar nu știu. Mă bucur că eu și Jin nu suntem în astfel de situație, dar doare la fel de tare să îi văd pe ei în situația asta. Poate chiar mai tare, deoarece chiar și eu am așteptat asta ca pe cel mai important lucru din viața mea.
Yura
Ah, mă simt atât de amețită, iar capul mă doare ca naiba. Mă țin de orice îmi pică la îndemână și dobor chestii pe oriunde. Ce Dumnezeu? Până acum m-am simțit bine, dar acum simt cum lumea se învârte cu mine, iar cerul îmi va cădea în cap. Mă simt îngrozitor.
Ajung pe aleea din fața casei Yoorei. În sfârșit, credeam că voi muri și nu voi mai ajunge aici. Dau să mă îndrept către casă, dar aud voci în urma mea, apoi pe Yoora care îmi spune numele.
Yoora: Yura? Ce faci tu aici? De ce nu ești la spital?
Zâmbesc printre durerea insuportabilă, dar apoi, cu coada ochiului, îl văd pe Yoongi, iar zâmbetul mi se șterge de pe față.
Ce este cu el aici? Nu sunt pregătită emoțional de asta.
Picioarele îmi devin moi, iar eu cad pe jos. Nu îmi pierd cunoștința, dar nu cred că sunt prea departe de asta.
Yg: Yura!
Se apleacă asupra mea și mă ia în brațe, ridicându-mă în sus, iar eu îi pot simți clar parfumul. Mi-a fost dor de asta, dar în același timp îmi trezește amintiri neplăcute. Vreau să îl țin în brațe, dar vreau să nu o fac. Nu îmi place asta. Chiar deloc...
Yg: Ce faci aici? Nu trebuia să fi la spital? Cum de te-au lăsat să pleci în starea asta?
De ce îi pasă? Oricum nu este ca și cum sunt iubita lui sau ceva. Mina este iubita lui, iar ea este însărcinată cu copilul său, deci de ea ar trebui să se îngrijoreze, nu de mine.
Eu: Lasă-mă jos, nu am nevoie de ajutorul tău să mă deplasez. Am făcut-o de la spital până la mine acasă apoi până aici, de ce aș avea nevoie de ajutor să fac încă vreo trei sau patru pași?
Chiar dacă nu vreau să mă lase jos, chiar vreau să mă lase jos. După ceea ce a făcut, mi-am dat seama că nu contează ceea ce simt, ci ceea ce merit. Merit ceva mai mult decât Min Yoongi.
××××××
Capitol needitat, scuzați greșelile 💞
Scuze că nu am postat până acum, sunt într-o stare din aia care mă enervează și în care nu îmi vine să fac nimic, plus că am 0 inspirație -_-
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top