Își lăsă spatele să alunece pe ușa albă a apartamentului său care mirosea a proaspăt. Un zâmbet i se ivi pe chip, și își strânse părul cu un elastic negru într-un coc dezordonat pe care îl avea în geantă. O dureau picioarele de la cât de mult putuse să danseze, iar mușchii faciali pulsau din cauza râsului, care toată seara fusese prezent. Nu își închipuise niciodată că va avea parte de așa ceva. Era ca un fel de vis pe care îl avusese de multe ori și pe care îl credea intangibil.

Se ridică de pe parchet și păși până în baie, lăsând rochia neagră, moale la atingere, să coboare lent de-a lungul corpului său până jos la picioare. Intră sub stropii mici de apă care se izbeau de pielea ei fierbinte, catifelată, care de cele mai multe ori miroase a vanilie. Uitase complet să o sune pe mama și pe Judi, deși avusese în gând toată ziua acest aspect. Își înfășură prosopul alb, mare și se așeză pe pat, formând numărul mamei sale. Inima începuse să îi bată puternic, parcă vrând să iasă din piept.

— Bună, mamă!

— Elora, draga mea, cât mă bucur să te aud. Am crezut că ai pățit ceva rău și în aceste două zile doar mi-am făcut mii de scenarii. Unde ești și ce faci? Ești teafără?

— Sunt bine, mamă, liniștește-te, răspunse cu un zâmbet pe chip. Mi-am cumpărat un apartament extrem de frumos, chiar cu o sumă modestă de bani, m-am angajat la o cafenea ca manager și...

— Elora, este o veste minunată. Doamne ajută! Azi am fost la biserică și m-am rugat la Dumnezeu ca tu să fii bine și să nu întâmpini greutăți. Și cum e acolo?

— Mamă, deci colegii mei de lucru sunt oameni foarte muncitori și serioși. Proprietarul cafenelei este un bărbat de vreo 50 de ani, cu simțul umorului și care ține foarte mult la afacerea sa, dar și la familie. Am vrut să te sun mai devreme, dar nu am apucat pentru că am ieșit în oraș cu un tip, spuse ultima parte mai mult șoptit, neștiind cum va reacționa mama sa.

— Cu un tip? Cum adică, Elora?

— Lucrează la cafeneaua unde m-am angajat eu și în prima zi mi-a spus că sunt înțepată. Pentru că a vrut să își răscumpere greșeala m-a invitat în oraș să luăm cina. Deci mamă, este un om minunat.

— Elora, o întrerupse femeia de la celălalt capăt al telefonului, vreau doar să ai grijă de tine și să nu te arunci cu capul înainte. Știi bine că oamenii de cele mai multe ori nu sunt ceea ce par a fi și te rog un singur lucru, și să reții aceste vorbe. Fata mea, să nu spui la nimeni unde te doare, pentru că va fi locul preferat unde te va lovi. Da, Elora? Nu îți deschide sufletul până nu îl cunoști.

— Mamă, știu asta și nu e ceea ce crezi tu că este. M-a invitat doar în oraș și mi-a oferit un cadou.

— Vreau doar să ai grijă, Elora, atâta tot, îi răspunse femeia autoritar și prompt.

— Bine, mamă, am înțeles. Voi sunteți bine?

— Da, suntem foarte bine. Acum eu sunt la serviciu, iar Judi este la Clara, se joacă amândouă de-a bucătăresele. A întrebat de tine și i-am spus că ești plecată într-o tabără. A zis că abia așteaptă să îți povestească cum a făcut prăjitura cu prune împreună cu Clara. Tu când vii acasă?

— Mamă, eu nu cred că mai vin acolo vreodată. Vreau să strâng bani și să vă iau un apartament, să își găsesc ție un post de muncă vacant și să veniți amândouă aici.

— Elora, nu pot să fac asta. Cu tatăl tău cum rămâne? Îl las să putrezească aici? Elora, tatăl tău a început să te caute după ce a citit scrisoarea de la tine și îi este teamă că ai pățit ceva.

— Mamă, eu nu mai repet trecutul. Și știi bine că numai timpul îți va da răspunsurile pe care le cauți, și ți le va da când vei uita întrebările. Te iubesc și ai grijă de tine. Noapte bună!

Închisese telefonul supărată, indignată și plină de amărăciune. Cum credea mama ei că ea s-ar putea întoarce acolo, în casa groazei? Până la urmă omul nu ar trebui să facă aceeași prostie de două ori, ci ar trebui să învețe din ea.

Îi era imposibil să înțeleagă acest lucru.

*

Intră în cafenea cu o cutie mare de carton în brațe. Toți angajații își îndeplineau cererile, iar câteva fete de facultate își serveau cafeaua aburindă, a cărui iz te înviora pe loc. Încerca să pășească spre biroul său, dar din cauza faptului că vizibilitatea îi fusese furată de obiectul mare din brațele sale, se ciocni cu cineva și căzu.

— Scuzați-mă, domnișoară Murphy, nu am vrut să... încerca să își lege cuvintele o fată brunetă, tinerică, cu părul creț, de parcă îl ținea mereu pe bigudiuri.

— Nu este nimic. A fost vina mea că nu m-am uitat mai atent pe unde merg.

Îi zâmbi fetei care își mai ceru încă o dată iertare pentru neatenția ei și plecă grăbită spre bărbatul blond care era la tejghea. Deschise ușa biroului său, destul de încăpător și lăsă cutia de carton pe masă. Zări o hârtie și când o luă în mâini ca să vadă ce este, își dădu seama că este o cerere a unui bărbat care dorește să își organizeze lansarea cărții. Un ciocănit se auzi la ușă atunci când ea se așeză la birou.

— Intră, murmură, iar bărbatul blond de la tejghea intră.

— Domnișoară Murphy, a sunat domnul cu lansarea de carte să mă întrebe dacă vineri este bine.

— Astăzi este marți, până vineri cred că avem timp să amenajăm și am observat că marfa de cafea nu a sosit încă, deși a fost comandată acum o lună.

— Ba a sosit, știu sigur asta pentru că eu am descărcat din camion.

— Atunci de ce nu există nici un proces verbal de predare-primire și nici avizul de însoțire al mărfii, îl întreabă pe bărbat, acesta rămânând pe gânduri.

— Păi, ar fi trebuit să existe. Știu că în ziua respectivă am fost doar eu cu Axel care mi-a zis că se ocupă el de acte.

— În acest dosar nu există nici un proces verbal de predare-primire și nici un aviz. Dar până acum cine s-a ocupat de ele, întreabă curioasă, fruntea fiind plină de cute.

— Lia, fata creață de care v-ați ciocnit astăzi. Doar că atunci ea era în concediu medical și am zis că mă ocup eu sau Axel, răspunde bărbatul blond, care își tot băga mâinile prin păr din cauza presiunii.

— Domnul Edvige a venit?

— Da, îl chem?

— Da, te rog frumos. Și pe domnișoara Smith, dacă se poate, îi răspunse bărbatului.

Privi documentele din față și acum observă că se făcuse o comandă de făină, deși stocul era suficient. Nu înțelegea de ce s-ar face risipă de bani pe produse care erau în stoc, iar vabilitatea lor exista. Cei trei angajați intrară în biroul ei și se așezară pe scaunele din față. Își ridică privirea încruntată din hârtii și întrebă.

— Ați comandat făină, mai precis zece saci, când voi aveați în stoc douăzeci de saci, termenul de valabilitate fiind în termen. Nu înțeleg de ce ați comanda un produs când acesta deja există, nefiind expirat.

— Ni s-a spus că făină nu există și că ar trebui cumpărată, de aceea am și făcut comandă, răspunse fata creață, frecându-și mâinile una de cealaltă.

— În acest inventar, pe data de 23 iunie, scrie că ar exista douăzeci de saci în condiția în care într-o lună nu au cum să se consume atât de mult, un sac având cinci kilograme. Iar acum, pe 18 iulie, s-a făcut o nouă comandă. De ce? Pe lângă acest lucru, domnule Edvige, în ziua de 6 iunie ați făcut o comandă de cafea, nu am găsit nici un proces verbal de predare-primire și nici aviz, ca să se justifice comanda pe care ați și achitat-o. Aveți în stoc niște frișcă pentru prăjituri care nu mai este în valabilitate, care nu a mai fost consumată de mai mult de două luni, dar nu mi se arată că ar fi fost ștearsă din stoc. De ce? Unde sunt NIR-urile pentru mărfurile pe care le-ați primit?

Fiecare angajat din fața ei o privea încurcat, neavând nici un argument pentru neregulile care s-au găsit, ele fiind într-un număr destul de semnificativ. Fiecare încerca să își găsească cuvintele și să alcătuiască un răspuns cât mai plauzibil.

— Frișca respectivă nu a fost folosită absolut deloc de când a expirat, doar că nu am scos-o din depozit. De acel NIR, nu a avut nimeni habar că ar trebui să existe, noi ne-am ocupat fiecare de ceea ce trebuia să facă un manager. Domnul Torres a crezut că se descurcă fără manager, doar că atunci când a văzut că va intra în insolvență a pus anunț, cum că angajează manager. Toți am făcut pe managerii, dar nici unul nu a avut habar de ceea ce trebuie să facă. Știți la ce mă refer, răspunse fata creață.

— Am înțeles, și cum de până acum a existat proces verbal de predare-primire și aviz, iar acum nu există?

— Am uitat complet de ele, pentru că aveam mai multe de făcut în acea zi, răspunse Edvige zâmbind.

— Bun, pentru început doresc ca aceste probleme să fie rezolvate cât mai repede cu putință, iar orice dificultate pe care o întâmpinați îmi puteți cere ajutorul oricând. Rămăsesem la lansarea de carte. Vinerea este o zi perfectă și pentru a putea întâmpina călduros cei care o să fie prezenți, o să pregătim un platou de mini prăjituri cu fructe.

— Mulțumim pentru înțelegere, domnișoară Murphy!