Mai trecuse un an, un an cu evenimente care au făcut-o să guste dintr-un almagam de sentimente și care au transformat-o într-o femeie și mai puternică decât era. A fost doborâtă de multe ori la pământ, dar de fiecare dată s-a ridicat, și după ce își lingea rănile –ca o tigroaică– o lua de la capăt cu toată forța care îi mai rămăsese înăuntrul ei. Era un nou început, iar gândul acesta o speria teribil. Își punea întrebarea: Oare cum va fi acest an?" și ca să își răspundă, trebuia să aștepte. O așteptare care îi măcina gândurile. Începuse din nou agitația.

*

Stătea în fața oglinzii mari, cu ramă din lemn scrijelit în diverse modele, având o culoare aurie, prăfuită. Era îmbrăcată într-un costum alb, cu butoni gălbui pal, având părul în onduleuri lejere, care îi acopereau umerii. Își luă geanta de pe fotoliu și intră în bucătărie, privind la bărbatul așezat la masă care mânca o salată de fructe.

— După ce ies de la serviciu mă duc până la Judi. Vii cu mine?

— Nu știu dacă pot. Am de rezolvat ceva.

— Ce anume? întrebă Elora curioasă, dorindu-și din toată inima să nu se refere la terenul său nenorocit.

Nu a fost de acord cu el de la bun început și nici nu va fi. I se părea o risipă de bani, ținând cont că la început de martie aveau de gând să facă nunta. Banii care îi câștiga la serviciu îi dădea ba pe acte, ba pe arhitecți și muncitori. Făcuse împrumut la bancă și mai voia să facă pentru nunta lor. Deja se întinsese mai mult decât îl ținea plapuma.

— Mă duc la teren, răspunse Axel, înghițind cu noduri, știind că femeia din fața lui se va enerva.

Ridică capul și văzu cum Elora pleca din bucătărie, uitându-și mărul pe blat. O urmări și o prinse de braț înainte să iasă pe ușă. Subiectul acesta devenise unul cu probleme și de fiecare dată nu reușeau să ajungă la un numitor comun. Oare exista un numitor comun? Îi era frică să se avânte, știind că Elora nu este cea mai răbdătoare persoană.

— Așează-te puțin pe canapea și hai să discutăm. Trebuie să ne spunem amândoi ofurile fără să ne certăm așa cum am făcut-o în ultima vreme. Nu putem să continuăm în ritmul acesta, să ne ignorăm de fiecare dată când aduc aminte de terenul nostru.

— Axel, în primul rând, nu este terenul nostru", ci este doar terenul tău. Dacă îți aduci bine aminte nu am fost de acord cu el de la bun început, iar acum nu voi fi cu atât mai puțin. Deja totul ia o întorsătură care nu îmi place și mă consumă extrem de mult. Am stabilit că vom face nunta în primăvară, dar ce să vezi?! Nu avem bani pentru propria noastră nuntă, pentru momentul cel mai special din viața amândurora – făcu o pauză pentru a trage aer în piept și continuă – sau poate doar eu îl văd așa. Ai făcut împrumuturi la două bănci până acum, toți banii pe care îi câștigi se duc doar în acel teren nenorocit. Iar tu acum vii la mine și îmi propui să ajungem la un punct comun, în condiția în care acum câteva seri mi-ai zis că nu renunți la terenul acela nici în ruptul capului. Spune-mi cum vezi rezolvarea problemei, vorbi Elora, expirând zgomotos.

Bărbatul o privi preț de o secundă și înțelesese că nu va exista niciodată o cale prin care să pice de comun acord. Era vorba de două lucruri total diferite și trebuia să aleagă. Ori nunta, ori terenul. Nu le putea avea pe amândouă. Doar că...

— Putem să reprogramăm nunta. Nu trebuie să o facem neapărat anul acesta. Avem atâta timp la dispoziție.

— Stai să înțeleg mai bine. Vrei să îmi spui că renunți la nuntă pentru a avea timp de terenul acela? întrebă Elora, având senzația că leșină din cauza oboselii, dar se sprijini cu mâna de perete.

— Nu, am spus doar că vreau să reprogramăm nunta pentru momentul în care vom avea bani pentru ea.

— Nu, Axel! Am fi avut bani pentru nuntă dacă nu începeai planurile pentru acel teren. Terenul tău nu poate aștepta, în schimb ceea ce îmi doream, adică nunta, poate aștepta. Nu cred că mai avem ce discuta, răspunde femeia cu lacrimi în ochi.

Închide ușa în urma ei, încercând să nu cadă pe scări. Un vânt rece răscolea zăpada pufoasă care se pusese cu o seară înainte și îi răsfiră șuvițele de păr, împânzindu-se pe tot chipul. Se lipiră de obrajii umezi pe care lacrimi fierbinți se scurgeau, parcă având puterea să topească și frigul iernii. Intră în cafenea și când simți miros de cornuri cu unt, o stare de greață o cuprinse împreună cu extenuarea care deja se instalase.

— Sunteți bine, doamnă? întrebă Lia care îi întinse un scaun, iar Elora se așeză.

— Da, sunt bine. Doar m-a cuprins o stare de greață când am simțit mirosul de unt. Nimic grav, îi răspunse, un zâmbet vag i se așternu pe chipul palid.

Fata creață o privi sceptică, apoi rămase puțin pe gânduri. Umplu un pahar cu apă și i-l puse pe masă.

— Ar trebui să vă odihniți, doamnă. Și sunteți sigură că starea de greață nu vine de la..., fata creață își înghiți cuvintele, atunci când Elora își ridică brusc privirea spre ea.

— Nu, nu cred că de la asta vine, dar voi verifica. Am să îmi iau o zi de concediu. Nu sunt în apele mele, vorbi femeia cu glas stins.

Nu doar că nu se simțea bine, dar gândul că în viața ei ar putea veni un copil, o făcea să se cutremure. Relația ei cu Axel mergea din ce în ce mai prost și cu siguranță un copil ar fi îngreunat totul și ar fi iscat mai multe certuri. Cu toate că și-l dorea mai mult ca orice, cu atât nu voia să afle în momentul de față. Avea nevoie de timp, de liniște, de o perioadă de pauză de la această relație care în ultimul timp a devenit toxică. Nu mai putea continua în stresul, nervii, presiunea, certurile care se acumulaseră între ei.

Intră în farmacie și atunci când achită, inima sa bătea puternic, fiecare bum, bum, auzindu-se în toată încăperea. Îi era teamă de vestea pe care o va primi și își dorea să fi avut aceste simptome din cauza oboselii. Când ajunse acasă își descălță ghetele și un gând îi străfulgeră tot trupul de ce îți e frică nu scapi". Elora așteptă câteva minute și când deschise ochii, privi cele două liniuțe roșii de pe test. Era însărcinată. Și nu, nu putea digera această informație.

Totul se mișcase mult prea repede fără ca ea să reușească să conștientizeze. Crăciunul, noaptea lor de dragoste, revelionul, certurile din cauza terenului, simptomele de rău pe care le tot ignorase și în cele din urmă vestea că va avea un copil. Toate se roteau haotic în mintea sa și simți cum picioarele i se înmoaie, așezându-se pe canapea. Era prea mult. Își strânse pumnii, clipi de câteva ori, inspiră și expiră. Trebuia să ia o decizie. O decizie care o va elibera, care o va ajuta să se regăsească și care îi va schimba viața.

 SFÂRȘITUL PRIMEI PĂRȚI!