Nu știa cum ar trebui să se prezinte în fața celorlalți oameni sau cum ar trebui să le vorbească, dar de un lucru era sigură, această cafenea va avea un manager gata să înfrunte orice problemă.

Domnul Torres își rugase angajații să fie prezenți și așa cum lui îi plăcea să decurgă discuțiile, unise câteva mese și scaune, iar cei prezenți șușoteau de zor, fiind curioși de persoana nou venită.

Își freca mâinile în exces, acestea fiind umede de la emoții și inima îi bătea puternic în piept, gata să o ia la goană. Niciodată nu avusese atâtea emoții.

— Mă bucur că ne-am strâns cu toții și vă mulțumesc pentru prezență. Știți prea bine că anul trecut am fost în prag de faliment și cum nimeni nu își dorește să rămână fără loc de muncă sau, în cazul meu, fără această afacere, am luat decizia de a angaja un manager care poate să gestioneze situația cu experiență. Te rog, domnișoară Murphy!

— Bună ziua, mă bucur să vă cunosc și să fiu astăzi alături de voi. Mă numesc Elora Murphy, am douăzeci și doi de ani și pot spune că sunt nerăbdătoare să colaborăm. Vă pot asigura că fiecare decizie va fi luată pentru binele acestei cafenele, cât și pentru binele angajaților ei. Dacă nu vă supărați, mi-ar face plăcere să vă cunosc.

Domnul Torres consemnă din cap și se scuză pentru faptul că nu mai poate să rămână, doar că trebuia să se ducă până la bancă, încercând să își rezolve problemele care îi dădeau de furcă de mai bine de doi ani de zile. Se ridică de la masă, îi strânse mâna și plecă grăbit spre ieșire.

Îi privi pe ceilalți care erau așezați și toți păreau tineri, în afară de cele trei femei de serviciu care erau trecute de vârsta a doua. Câțiva dintre cei prezenți plecară după ce făcuse cunoștință cu dânși.

— De aceea erai așa înțepată când mi-ai întrerupt discuția, nu? întrebă bărbatul de douăzeci și patru de ani, care nu doar că nu avusese bunul simț să se prezinte, dar o și făcuse înțepată.

— În mod normal nu întrerupt oamenii din discuțiile pe care le au, doar că tu în afară de a flirta cu acele studente, nu făceai ceva important. Așa că mi-am permis să îți deranjez conversație.

O privi malițios și nu avusese ce să mai spună. Nu era în timpul programului, ci în afara lui, nu avea ce să îi reproșeze. Strâmbă din nas și se ridică de la masă, strângând și ultimele lucruri rămase.

Profitase de acea jumătate de oră pe care o petrecuse cu ceilalți angajați și ajunsese la concluzia că toți erau niște oameni înțelegători, muncitori, cu care se putea colabora cu ușurință. Însă... însă era necesar ca o persoană să strice acest cadru perfect. Tipul de la tejghea.

Ieșise din cafenea și aștepta taxiul care o va duce la noua sa locuință. Se gândea doar că viața ei ar fi putut să fie cu totul altfel, doar că întotdeauna când ceva merge bine, trebuia să fie cineva sau ceva care să strice tot.

— Vrei să te duc? se auzi o voce bărbătească din spatele său.

— De ce ai vrea să conduci o înțepată?

— Mă gândeam că știi că taxiurile vin mereu în întârziere și că aștepți un timp îndelungat după ele. Dar pot pleca și te pot lăsa aici, să te ude această ploaie care deja își face simțită prezența.

Privi spre norii gri și un oftat îi scăpă printre buze. Strâmbă din nas și se uită preț de câteva secunde la bărbatul din fața ei, constatând că acele studente nu se chicoteau degeaba. Era un bărbat prezentabil.

— Domnișoară Murphy, spune bărbatul care o privește cu un zâmbet pe față, dându-și mai mult ca sigur seama că este analizat. Accepți propunerea mea, nu de alta, dar începe ploaia și mă poți admira din priviri și în mașină.

— Ți s-a spus vreodată că ești arogant și îngâmfat?

— Da, tocmai acum, domnișoară Murphy, spune râzând și își lasă la vedere dantura perfectă.

— De ce flirtai cu acele studente, îl întreabă curioasă atunci când se urcă în mașina sa neagră, mată, destul de nouă.

— Pur și simplu îmi place să le tachinez. Vin destul de des la cafenea și într-una din zile, una dintre ele mi-a vărsat cafeaua pe cămașă și le-am spus că vor plăti pentru asta. De aici pornește această tachinare. Să înțeleg că nu îmi mai permiți, domnișoară Murphy, să fac asta?

— Atâta timp cât îți efectuezi sarcinile pe care le ai de făcut, nu am nimic împotrivă, domnule...

— Edvige Axel, încântat de cunoștință, spune și o privește preț de câteva secunde, fiind atent în continuare la drum. Abia ai terminat facultatea, nu?

— Da, am terminat-o și chiar îmi doream să găsesc un post vacant destul de repede și mă bucur că am avut parte de această oportunitate. Mulțumesc frumos că m-ai adus!

— Nu credeam că voi auzi acele cuvinte de la tine, Murphy.

— Nu mă subestima, nu sunt o carte deschisă pentru oricine.

— Nu, o carte deschisă nu ești, dar știu cum ești.

— Cum sunt? Nesuferită? Arogantă? Înțepată? întreabă cu o sprânceană arcuită.

— Nu, ești o femeie foarte frumoasă și care atragi priviri, răspunde bărbatul pe un ton răgușit.

— Nu îți merge această lingușeală.

Bărbatul zâmbește, dorește să spună ceva, dar tace. Privește volanul mașinii și când ea dă să coboare din mașină, o prinde de mână.

— Niciodată nu am spus asta unei femei, cu mai multă sinceritate de atât. Normal că este alegerea ta dacă mă crezi sau nu, Elora Murphy.

Coboară din mașină, simțind acea privire arzătoare, gata să o topească.