După o lungă discuție, pe care trebuiau să o aibe de când se împăcaseră, își dăduseră amândoi seama că fiecare fusese vinovat în acea ceartă. Ea nu avusese încredere în el și o judecase greșit pe Karamel, iar el fusese un laș imatur. Stând la masa din bucătărie, cu ceștile de cafea, aburinde, bărbatul îi vorbea despre singura lui prietenă din copilărie, Karamel.

— Știu cu exactitate că ea a venit la noi în cartier fix în ziua în care eu am crezut că l-am pierdut pe Boby, labradorul meu. Se mutase cu familia ei din Irlanda și cum casele noastre erau apropiate, mama a vrut să le ducă un cadou de casă nouă, astfel că m-a luat și pe mine cu ea. Târât de mama la casa noii mele vecine, am fost nevoit să fac cunoștință cu ea. O fată de statură mică, cu ochi verzi, pe atunci brunetă, cu același nas ascuțit și puțin grăsuță. Ea era o fire vorbăreață, în schimb eu eram tăcut de parcă îmi mâncase pisica limba. Mama ei o dăduse la aceeași școala în care eram eu și de fiecare dată când ne vedeam pe hol ne salutam. O perioadă lungă de timp nu ne-am vorbit, dar după prima zi în care ne-am întors amândoi spre casă, am legat o prietenie. Astfel că îmi devenise o prietenă bună cu care povesteam de toate. Mult timp mamele noastre își făceau speranța că vom rămâne la fel de legați și în viitor, doar că noi atunci ridicam din umeri unul la altul și ne continuam jocurile. Apoi am fost nevoit să mă mut de acolo, astfel că relația noastră de prietenie s-a pierdut. Iar în acea zi am reîntâlnit-o în fața cafenelei și mi-a dat această invitație la nunta ei. Dorești să mergem, iubito?

— Mi-ar face plăcere să o cunosc pe prietena copilăriei tale. Îmi cer scuze pentru că am judecat-o greșit. Ai confirmat prezența?

— Nu, voiam să te întreb mai întâi dacă ți-ai dori să mă însoțești.

— Da, mi-ar plăcea să te însoțesc, mai ales că am pus toate divergențele la punct.

Se ridică de la masă, luă ceștile și le puse în chiuvetă. Pentru prima dată în relația pe care o avea iubea faptul că amândoi învățaseră să comunice și să se asculte reciproc. Știa mai bine ca oricine că lipsa comunicării între doi oameni duce la rupturi, pentru că mama și tatăl ei nu făcuseră asta niciodată.

În mare parte oamenii consideră că o relație se bazează pe dragoste și restul ingredientelor vin la pachet. E ca și cum ai face ciorbă și ai spune că legumele se pun singure. Doar că în viață nimic nu este ușor, nici măcar să îți întreții relația cu omul pe care îl iubești. Suntem oameni și suntem sortiți eșecului, pentru că dacă nu ar exista eșec, nu ar exista reușită. Omul întotdeauna învață și cum fiecare partener este un începător cu privire la celălat, comunicarea este singura cale de înțelegere.

Își luă geanta pe umăr și își împleti degetele cu cele ale bărbatului. Îl rugase de dimineață să o ducă până în centru, trebuia să se întâlnească cu proprietarul unui apartament pe care îl văzuse pe un site de imobiliare. Nu putea să rămână cu mama și sora ei mai mică, oricât de mult îi plăcea să le țină aproape de ea, tot avea uneori nevoie de liniște și intimitate.

Bărbatul îi deschise ușa de la mașină și femeia porni radioul. Îi plăcea să asculte muzică de fiecare dată când era în mașină.

— Am sunat-o pe Karamel cât tu te îmbrăcai și mi-a spus că nunta este în această duminică la ora opt jumătate seara. Mă gândeam că după ce termin cu actele pentru teren și tu cu apartamentul doamnei Murphy putem merge la o plimbare. Ce spui, iubito?

— Este foarte bine, vorbim mai târziu, răspunse femeia zâmbind și dădu să iasă din mașină.

Bărbatul o prinse de mână și luându-i chipul între mâinile sale mari, îi sărută suav fruntea. Femeia închise ochii când îi simți buzele moi, fierbinți pe frunte. Se simțea protejată, iubită, apreciată și considera că fiecare femeie trebuie să se simtă astfel lângă un bărbat.

Încă nu a înțeles de ce mama ei nu a luat decizia să se desparte de tatăl ei. Niciodată nu o văzuse împlinită, satisfăcută, mulțumită cu viața pe care o ducea lângă el. Dar mai ales niciodată nu o văzuse fericită, nici măcar în pozele când ea era un bebeluș și mama ei o ținea în brațe. Ar fi vrut ca mama ei să nu se complacă într-o situație care, până la urmă, o făcea să decadă din ce în ce mai mult și o distrugea psihic, cât și fizic. Ar fi vrut să facă alegeri cu mintea, nu cu inima, pentru că indiferent de ce i-a făcut tatăl ei, mama l-a iubit enorm și poate jura că și acum îl mai iubește.

Dădu drumul la gândurile care o tot frământau și îl văzu pe proprietarul apartamentului cu care trebuia să se întâlnească. Un bărbat înalt,în jur de 30 de ani, cu umerii lați, cu ochii mari, verzi, de un verde spălăcit, cu nasul cârn, mare, pășea spre Elora. Îmbrăcat într-un costum negru, cu cămașa albă, strâmtă pe trupul bine lucrat, deschisă la câțiva nasturi, având în mână un telefon, zâmbi larg, dând mâna cu tânăra.

— Elora Murphy, încântată să vă cunosc, domnule Thomas Bisson!

— De asemenea, dominișoară Murphy, răspunse bărbatul, privind-o în detaliu pe tânăra de lângă el. Apartamentul este la etajul doi, a fost cumpărat prin anul 2016 și a aparținut părinților mei. După moartea acestora apartamentul a rămas în grija mea, l-am renovat anul acesta și l-am dat spre vânzare. După cum scrie și pe site, locuința este dotată cu toate utilitățile necesare, are trei camere, două dormitoare și o sufragerie, o baie, o bucătărie și balcon, vorbi în timp ce îi arăta Elorei apartamentul.

— Prețul este cel de pe site, nu, întrebă femeia analizând camerele?

— Da, prețul este acela de pe site. Vecinii nu sunt gălăcioși pentru că în mare parte stau vârstnici. După cum ați văzut există și lift, dacă veți avea nevoie, domnișoară.

— Oh nu, apartamentul îl cumpăr pentru mama mea. Îl voi cumpăra.

— Bun, atunci zic să ne întâlnim marți la notariat pentru a întocmii contractul de vânzare-cumpărare. Vă voi anunța ora la care să veniți și dacă cumva se schimbă ziua.

— Mulțumesc frumos, domnule Bisson!

— Plăcerea e de partea mea, răspunse după ce o conduse pe femeie afară, în vântul tomnatic.

Îl sună pe Axel și îi spuse că terminase cu apartamentul și că poate veni. Bărbatul nu răspunse și îi închisese telefonul în nas. Îi simțea supărarea și nervozitatea din glas. Era mai mult ca sigură că ceva nu mersese bine și după cum îl știa pe Axel, sigur va spune că totul este în regulă. Niciodată nu îi spunea de problemele care îl macină sau dacă vorbește despre ele o face pe scurt, schimbând rapid subiectul. Uneori acest lucru reușea să o scoată din sărite.

Se urcă în mașină și privește spre bărbat a cărui degete erau încleștate pe volan, brațele sale fiind încordate, venele pulsând. Îi atinge mâna atunci când se opresc la semafor, iar acesta întoarce capul spre femeie, luându-i mâna și sărutând-o.

— Ce s-a întâmplat? întrebă femeia, făcându-l pe bărbat să se încrunte mai rău.

— Nu discutăm despre asta, Elora. Vreau să mă calmez și să ne bucurăm de plimbarea noastră.

— Așa spui de fiecare dată, Axel, se răsti femeia, trăgându-și brusc mâna dintr-a lui. Niciodată nu îmi spui ce ți se întâmplă, niciodată nu îmi spui ce probleme ai, dar în schimb ai pretenția să te înțeleg. Cum vrei să fac asta, vorbi acid și coborî din mașină atunci când se opri în fața pieței centrale.

— Poate pentru că aceste probleme nu te privesc, Elora și nu ai cu ce să mă ajuți.

— Atunci dacă nimic din ce faci tu nu mă privește, nu înțeleg de ce...

Nu o lăsă să spună nimic, punându-i două degete pe buzele roșii. O luă în brațe și îi șopti un iartă-mă la ureche. Aveau nevoie de puțină liniște și trebuiau să se calmeze. O trase de mână după el și începu să îi spună ceea ce se întâmplase. Greșise față de ea. Acum nu mai era doar el implicat în probleme, ci și ea. Ea pentru că îl iubea și ar fi făcut orice pentru el.