Știuse de prima dată că femeia de lângă el a trecut prin multe și că doza de fericire nu a primit-o atât de ușor, așa cum o primesc ceilalți. Această femeie este cu adevărat puternică, este o persoană demnă de admirat și se bucura că o putea avea lângă el.

Capul ei se odihnea pe pieptul lui, iar șuvițele de păr, ciocolatii, se lăsau manevrate de degetele bărbatului. Rămăseseră pe canapeaua mică, crem, din sufragerie după ce se întorseseră din parculeț. Drumul, lacrimile, ziua pe care ea o avusese, o obosiră pe femeie, făcând-o să cadă într-un somn adânc.

Un zgomot puternic sparse liniștea care domnea în toată casa, afară rămânând doar câțiva invitați. Se trase ușor de lângă tânără, așezându-i capul pe o pernă albă, pufoasă. Luă pătura albă de pe fotoliul crem, asortat cu canapeua, și i-o puse peste trupul firav, delicat. Își îndreptă pașii spre bucătărie - locul de unde zgomotul provenea - și își văzu sora strângând cioburile unui pahar.

— Ce ai făcut? o întrebă când îi luă mâna de pe cioburi, strângându-le el.

— Mi-a zis mama să aduc un pahar de apă și fiind prea în spate nu l-am apucat bine și a picat, îi răspunde bărbatului, cu privirea în jos.

— Cu tine în casă rămânem fără veselă, dacă mai continui în ritmul acesta. Săptămâna trecută ai spart o farfurie, îi spune bărbatul, indicându-i să îi dea punga de pe masă ca să pună cioburile mari.

— Scuze! Dar sunt scundă și nu ajung atât de sus, la nai..., dori să continue, dar bărbatul o privi urât, certând-o că a vrut să spună o înjurătură.

— Ai gură să vorbești, Diana, spune când nu poți ceva pentru că de aceea ne ai lângă tine. Când nu o să ne mai ai, atunci nu te va acuza nimeni de nimic.

Fata își dădu ochii peste cap și luă paharul din mâna fratelui ei care devenise prea nesuferit în ultima vreme. Bărbatul strâmbă din nas la expresia facială a surorii sale care și-o luase în cap în ultima vreme. Nici unul, nici altul nu se mai înțelegeau de ceva timp.

Ea își dorea mai multă libertate, mai ales că acum devenise majoră și putea să ia decizii singură. Voia să demonstreze că își asumă greșelile, ca poate fii responsabilă, că știe să se descurce în orice situație și că este o fire independentă care nu are nevoie de un "bodyguard" lângă ea.

El o vedea încă un copil, încă acea fetiță care striga după ajutor atunci când nu putea să ajungă la borcanul cu biscuiți de pe blat. Pentru el era sora lui mai mică și voia să o știe în siguranță, să nu i se întâmple nimic rău și să o protejeze cât de mult putea el. Nu voia să o știe cu lacrimi pe chip sau să aibă inima frântă.

— Ce i-ai făcut surorii tale, întrebă femeia în vârstă din tocul ușii, în timp ce îl privea pe fiul cum strângea bucățile lucioase, tăioase de sticlă.

— Este încăpățânată, crede că poate să se descurce singură și că nu are nevoie de ajutor, dar mereu o dă în bară. Încerc să am grijă de ea, dar ea face mereu pe invers, fuge de mine.

— Axel, sora ta a crescut, este deja adultă, nu mai este un copil. Trebuie să o lași să se lovească cu capul de probleme, să vadă pe pielea ei ce e bine și ce e rău. Eu și tatăl tău, i-am oferit o educație, o lecție de viață, i-am spus tot ce trebuie să știe, acum este decizia ei ce vrea să facă sau nu. Tu i-ai spus din experiența ta, ai sfătuit-o, dar este alegerea ei cum procedează. Până nu simți pe pielea ta, nu crezi ce spune celălalt.

— Dar nu vreau să o văd că suferă sau că este rănită, îi răspunde femeii care îl mângâie pe obraz.

— Fiule, să îți spun o frază pe care am întâlnit-o într-o carte și care poate te va face să îți dai seama de ceva. Fraza spunea așa: "M-am construit din eșecuri, vicii și dureri".

Femeia îl sărută pe obraz și îi zâmbește blând, îndepărtându-și pașii. Bărbatul rămâne pe gânduri preț de câteva secunde. Aruncă mizeria la coșul de gunoi și intră în sufragerie, cuprizând-o în brațe pe femeia care dormea. O așează ușor pe așternutul alb al patului din camera dedicată oaspeților, sărutând-o pe frunte, aceasta mormăind ceva de neînțeles. Bărbatul zâmbește și pleacă din cameră, închizând ușa ușor.

*

Pleoapele i se deschid din cauza luminii puternice care intră printre draperiile de un roz pal. Clipește de câteva ori, apoi privește în jurul său. Nu știa unde se află, dar cu siguranță își amintea că aseară adormise în sufrageria casei lui Axel. Se ridică în șezut și își vede poșeta pe noptieră, lângă care se afla un bilețel: Mama mi-a spus aseară să nu te mai trezesc, așa că te-am adus în camera oaspeților. Ai mei au plecat până la cumpărături, sora mea este prin oraș iar eu te aștept afară.

PS: L-am anunțat eu pe dl. Torres că întârziem astăzi la serviciu.

Zâmbește la mesajul de pe bilet și coboară din pat, așezând cuvertura. Își așează rochia și își îndreaptă pașii spre curtea casei, văzându-l pe Axel pe un scaun din răchită, cu o ceașcă de cafea în mână.

— Bună, șoptește mai mult, bărbatul ridicându-și privirea spre ea. Îmi cer scuze pentru deranjul cauzat și...

— Dacă mama îl considera deranj, probabil nu mi-ar fi spus că ești o tânără foarte frumoasă. Stai liniștită, nu ai cauzat nici o neplăcere. Te duc eu până acasă, dacă dorești.

— Nu, mulțumesc, mă descurc, spune și ia ceașca de cafea întinsă de bărbat.

— Nu știu dacă am nimerit-o, dar cred că asta îi cereai Liei la serviciu, îi răspunde femeii, înainte ca aceasta să ia o gură din lichidul încă aburind.

— Mulțumesc mult, Axel!

— Pentru ce, Elora, o întreabă pe femeie cu o sprânceană ridicată.

— Pentru tot ce ai făcut pentru mine. Ești singurul om care mi-ai oferit fără să ceri nimic în schimb, ești singurul care m-ai ascultat fără să ma judeci, ești singurul care m-ai ajutat fără să îți cer asta. Nu știi cât de recunoscătoare îți sunt pentru ceea ce faci.

— Când iubești un om, faci și imposibilul pentru el, îi răspunde femeii, inima ei oprindu-se pentru câteva secunde, iar stomacul strângându-se ghem.