Un fior îi străbătu șira spinării atunci când călcă pe parchetul holului, sperând din tot sufletul că bărbatul de pe canapea nu se va trezi la zgomotul pașilor ei. Se descălță de tenișii negri și își continuă drumul spre camera sa de la etaj. Călcă pe prima treaptă și un scârțâit zgomotos răsună în toată încăperea. Fata înjură în gând, rugându-se doar ca bărbatul tolănit pe canapea, cu o sticlă de băutură în mână și cu alte câteva care erau aruncate pe podea, să nu fi auzit. Stătu pe loc o clipă, apoi își continuă drumul cu grijă, încât părea că ar fi pășit pe cuie sau cărbuni încinși.

Ajunse și la ultima treaptă și răsuflă ușurată că nimic din ceea ce nu își dorea, nu se întâmplă. Intră în camera mică, întunecoasă, din capătul holului și se întinse pe patul moale care mirosea a lavanda. Nu era pregătită pentru ceea ce voia să facă. Dacă ar fi plecat probabil ar fi anunțat poliția și dacă aceștia o prindeau, ea ce făcea după? Îi implora să nu o aducă în casa groazei? Nu era o soluție, dar nici nu mai putea să stea cu acest om care îi distrusese toată copilăria, cât și adolescența. Se tot întreba cum mama ei putea să suporte acest calvar, dar ea mai mult nu stătea acasă, datorită serviciului. Oare mama putea să se descurce singură dacă ea pleca? Dar ce se întâmpla cu Judi, sora ei mai mică?

Avea de făcut o alegere și erau doar două opțiuni mari și late. Ori pleca, evadând din această închisoare, ori rămânea și se confrunta cu această bătălie toată viața ei, pentru că a pleca de bunăvoie, era ceva imposibil. Continuă să privească rucsacul mare negru și biletul de tren pe care îl cumpărase în dimineața în care bărbatul posedat de alcool îi ceruse pâine. Acum, până la urmă, era șansa ei spre necunoscut.

Lăsă scrisoarea pe perna albă a patului, mai verifică o singură dată ghiozdanul mare și negru, îl puse în spate și ieși pe ușă. Intră în camera surorii sale, o sărută pe frunte și îi puse pe pat ursulețul crem pe care sora sa și-l dorea atât de mult. Ursulețul era cumpărat de mama ei când ea era de-o șchioapă de la un magazin de suveniruri.

Chinul de a coborî scările se instalase iar în inima ei, care acum bătea îngrozitor de puternic, simțind că aproape va ieși din piept. Coborî și ultima treaptă, mai privi o dată în jurul său și ieși pe ușa albă. Acolo va rămâne tot, de la lucrurile de preț, la cărțile pe care le iubea, de la amintiri frumoase, la amintiri negre. Adică tot trecutul.

*

Urcă în trenul care o va duce în Ashington, departe de acest orășel plin de evocări care îi făceau trupul subțire să tremure incontrolabil. Privea pe geamul mic, murdar al trenului și îl analiza pe omul mărunt de statură, îmbrăcat într-o salopetă gri, cu chipiu, care striga puternic, răspicat Urcați în vagoane!. Simțea că viața ei de acum începe și că fiecare aventură pe care o va întâmpina, avea să fie ceea ce ea își dorea de ani de zile, anume libertate. Viața ei fusese controlată de un singur om și nici un pas nu putea să fie făcut fără neștiința sa. Era condiționată de reguli, iar încălcarea lor avea consecințe atât de crude, încât nici gândul nu poate să le străbată.

Lacrimile i se opriră în colțul ochiului, impunându-și să nu plângă. Se gândea cum va reacționa mama ei atunci când va citi scrisoarea, dacă va înțelege tot ceea ce i-a scris și i-a mărturisit cu inima deschisă.

Dragă, mamă,

Nu știu ce ți-aș fi spus în alte dăți dacă ar fi fost să îți scriu o scrisoare, dar mai mult ca sigur o parte din ceea ce ți-aș fi scris ar fi inclus o bucățică din ceea ce ți-am mărturisit aici. Știu că nu este cea mai dreaptă alegere pe care am făcut-o, cel puțin față de tine, dar războiul pe care îl duc în mine m-a îndemnat să fac asta.

Nu mai puteam suporta acest calvar în care ne-am aflat ani de zile și pentru care nu te văd vinovată de absolut nimic. Știu că nu ți-ai dorit să trăiești o asemenea viață și cred că absolut nimeni nu și-ar fi dorit. Îmi pare rău că nu am putut să conștientizez mai devreme tot ce se întâmplă și că te-am oprit, în acea zi de Crăciun, să plecăm. Vreau să știi că atunci când vei avea nevoie de ceva, voi face tot posibilul să te ajut, pentru că tu și Judi sunteți cele mai importante.

Am plecat din oraș, am plecat de lângă amintirile cele mai negre pentru a putea crea ceva care să ne ajute pe viitor. Am luat tot ceea ce este necesar, de la bani până la haine, dar am uitat ceva pe drum. Dragostea pe care o port pentru voi două. Dragostea mea a rămas acolo, lângă tine și Judi și vreau ca ea să vă protejeze în tot timpul acesta. I-am promis lui Judi, cât timp ea dormea, că eu voi lupta până în pânzele albe și că îți voi putea aduce zâmbetul pe buze. Și cum m-ai învățat să fiu o fire ambițioasă și puternică, promit că nu te voi dezamăgi.

Vă iubesc enorm și când voi avea ocazia o să vă sun. Am lăsat pe masa din bucătărie o scrisoare de adio pentru toți trei, ca să nu spună tata că am dispărut. Știu că va face urât, de aceea te rog să o iei pe Judi cu tine la spital și să stați la Clara până când se liniștește. Am marea rugăminte să arzi această scrisoare, doar pentru a nu fi găsită de tata. Știu că îți va fi greu, știu că te doare și te macină enorm această situație, doar că de cele mai multe ori viața nu este dreaptă. Unora le dă prea mult și își bat joc, altora le dă prea puțin, dar cu toate acestea apreciază.

Ai grijă, în primul rând, de tine, apoi de Judi și normal, că și de pacienții tăi pe care îi îndrăgești și care au norocul să aibă o asemenea îngrijitoare. Ție ți-am lăsat un colier din scoici pe care l-am făcut atunci când am fost la mare și nu am apucat să ți-l dau, iar lui Judi, ursulețul crem, dăruit de tine, pe care și-l dorea atât de mult. Ți-aș mai scrie mult mai mult, dar îmi e teamă că pierd trenul.

Te iubesc, mamă!

Cu dragoste, fiica ta, Elora!