Pe drumul de întoarcere Luna rămase tăcută. Se temea să vorbească despre faptul că furase globul de cristal al bătrânei, dar avea să descopere că obiectele magice cântăreau mai mult decât cele obișnuite. Cu fiecare pas pe care-l făcea, geanta i se părea tot mai grea și se simțea din ce în ce mai slăbită.

Codrin observase că ea tot rămânea în urmă, așa că încercă să meargă mai încet. Credea dorea să-i spună ceva important, înainte de a ajunge acasă, astfel încât să nu existe riscul ca mama lui să o audă.

- Ce ai făcut înăuntru? o întrebă el. Știu că nu te-ai întors după eșarfă. O pusesei în geantă, chiar înainte să intrăm.

Luna se opri brusc și răsuflă de câteva ori, de parcă ar fi fost toropită de căldură. Simțea cum globul de cristal devenea o adevărată povară. Nu dădu niciun răspuns, dar soțul său știa când trebuia să insiste sau să o lase mai moale. Oricum, la un moment dat, ea avea să-i spună adevărul.

- Nu arăți prea bine, spuse el când o privi. Vrei să luăm o pauză?

- Mă descurc, șopti ea. Trebuie să ajungem mai repede acasă.

- Atunci, ar fi bine să ne grăbim.

Dar nu apucară să facă decât câțiva pași prin codru, căci Luna se prăbuși la pământ.

Văzând toate acestea, Codrin se repezi să o ajute.

- Ce se întâmplă cu tine? o întrebă el, îngrijorat.

- Am luat ceva din casa bătrânei.

- Ai furat de la o vrăjitoare?

- Nu este nevoie să-mi faci morală! Era acolo un obiect care ne-ar putea ajuta.

Codrin se uită la ea neîncrezător. Ielele erau periculoase, la fel toate lucrurile pe care ele le atingeau.

- Despre ce este vorba? întrebă, cu seriozitate.

- Știi globul de cristal pe care, la ultima mea vizită, bătrâna m-a pus să-l ating pentru a-mi vedea viitorul?

- Cel care ți-a arătat-o pe Cezara?

- Da, acela. Îl am în geantă chiar acum.

- Obiectul acela este periculos. Doar mi-ai povestit faptul că poate aduce moartea persoanelor care-l ating.

- Pe mine nu mă afectează. Îl voi folosi pentru a afla răspunsuri la întrebările pe care le am.

- Ce vrei să știi, mai exact? Pentru ce riști atât de mult? Las-o pe Lisandra Lupu! Nu mai încerca să afli unde este, sau ce vrea să facă! Nu merită să-ți asumi riscul de a atinge din nou chestia aia.

Luna îl privi în ochi, cu acea hotărâre specifică ei. Era clar că nu avea să dea înapoi. Îi venise în minte o idee la care nu voia sub nicio formă să renunțe.

- Nu-mi pasă de Lisandra Lupu! spuse ea, după un moment de gândire. Vreau să aflu mai multe despre bastonul mamei tale. Când voi atinge globul, mă voi gândi la asta. Ca și când i-aș pune o întrebare...

- Așa crezi că funcționează? Ești conștientă la ce riscuri te expui? Au fost vrăjitoare care au murit, după ce au pus mâna pe prostia aia.

- Eu nu. L-am folosit o dată și o voi face din nou.

Codrin o apucă de umeri și o ajută să se ridice. Atunci observă că geanta părea să o tragă în jos.

- Dă-mi-o mie! spuse el, cu hotărâre.

- Nu pot. Este prea periculos pentru tine. Nu vreau să-l atingi, din greșeală.

- Termină! Nu am cum să fac asta. Este închis acolo.

Luna întinse geanta, cu o strângere de inimă. Se temea să nu-i facă rău celui pe care îl iubea, dar în clipa în care acesta o luă, se simți eliberată.

- Credeam că este mai grea, spuse Codrin fluturând-o în aer.

- Ai grijă! Nu aș vrea să spargi globul.

Magia ielelor nu părea să-l afecteze, sau cel puțin așa credea el, căci imediat ce intrară în sat începu să se simtă foarte obosit. Continuă să meargă, prefăcându-se a fi în regulă, și când ajunseră la casa de pe strada 1 Decembrie 1918, îi spuse soției sale:

- Chestia asta îmi soarbe energia.

- Și eu am simțit la fel. Mă întreb cum putea bătrâna Niculina să-l țină atât de aproape. Uneori își plimba mâinile pe deasupra lui, iar în interior se învolbura un fel de fum cenușiu, despre care îmi spusese că-mi avea să-mi arate calea.

Luna își amintea cu teamă momentul în care atinsese globul. Negura din interiorul lui se împrăștiase, iar ea avusese o viziune îngrozitoare. Văzuse un cadavru, aflat în stare de descompunere, din care ciuguleau corbii. În primă instanță crezuse că-i arătase propria moarte, iar bătrâna Niculina îi spusese că dispariția fumului din glob ar fi însemnat faptul că ea nu avea niciun viitor. Fusese tare înspăimântată. Nu știa cum funcționa acel obiect magic și, după câte înțelesese, nici vrăjitoarea care-l avea nu-l înțelegea pe deplin. Globul i-o arătase pe Cezara și nu pe Lisandra Lupu sau pe acolitele sale, dar, când îl atinsese, Luna era mai mistuită de grija pentru prietena sa decât de dispariția vrăjitoarelor întunecate. Așa se făcea că viziunea ei fusese cu totul alta decât cea la care se așteptase, căci globul în sine, ca toate obiectele magice, funcțiuna alimentându-se din emoții și nu din rațiuni.

Curând, cei doi ajunseră acasă. Codrin deschise ușa și-i făcu semn soției sale să intre. Înăuntru, îi înapoie geanta. În acea clipă se simți ușurat, ca și când o mare povară i-ar fi fost ridicată de pe umeri. Începu să zâmbească, iar Luna îi răspunse în același fel.

Cordelia, care citea ziarul așezată la masa de lângă fereastră, se ridică și se apropie de ei, sprijinindu-se de nelipsitul său baston cu mâner în formă de cap de vultur.

- V-ați întors, strigă aceasta cu bucurie-n glas. Pe unde tot umblați? Cred că ar trebui să fiți mai discreți, având în vedere că ielele vă caută. Ar fi bine să stați în casă, în zilele pe care le veți petrece aici. Nu este nevoie să știe tot satul despre venirea voastră.

- Vom pleca în curând, răspunse Luna. Luni va trebui să ne întoarcem la treburile noastre.

- Mamă, spune-mi că vei veni cu noi! Vreau să te știu în siguranță.

- Fiule, știi bine că asta nu se va întâmpla. Aici este locul meu și nu vreau să părăsesc localitatea acum, la bătrânețe. Nu m-am simțit confortabil nici în locuința de deasupra Bibliotecii „Lada de Breaslă", chiar dacă voi v-ați străduit să o amenajați astfel încât să-mi fie pe plac. Încă văd acel loc ca fiind al Lisandrei Lupu și al bunicii sale. Miroase a vrăjitoare întunecate, iar asta îmi dă fiori pe șira spinării. M-am bucurat când nașii voștri au spus că vor să deschidă acolo un magazin cu suveniruri. Oricum nimeni nu dorea să închirieze spațiul acela. Măcar îmi asigură un venit stabil, chiar dacă este vorba despre o sumă modestă. În schimb, îmi fac griji pentru voi. Nu știu cum reușiți să supraviețuiți de pe o zi pe alta. Fugiți mereu, ascunzându-vă, când într-un oraș, când îl altul. Cum reușiți să vă descurcați? Poate că ar fi mai bine să primiți voi banii obținuți din chirie.

- Nu ai de ce să te îngrijorezi. Suntem bine. La scurt timp după plecarea din Biertan, am reușit să mă angajez ca arhivar la Muzeul de Istorie din Sighișoara. A contat mult experiența pe care am dobândit-o lucând aici, în Biertan. Am rămas în Sighișoara, în ciuda faptului că am tot schimbat locuințele pentru a nu fi găsiți. Până la urmă, nu avem cum să ne ascundem la nesfârșit. În plus, trebuia să ne câștigăm existența, iar pentru a avea un loc de muncă aveam nevoie de o oarecare stabilitate.

Cordelia o privi pe Luna cu milă. Știa cât se chinuise ca să obțină postul de supraveghetor de sala din cadrul Complexului Național Muzeul Biertan. O considera o fată ambițioasă, dar cu prea puțin noroc. Era purtătoare sângelui magic, iar ielele își doreau să o ucidă. În plus, se căsătorise cu fiul său care nu fusese niciodată un om obișnuit. Știa că viața acestei fete devenise și mai grea odată ce luase decizia întemeierii unei familii alături de Codrin care în serile cu lună plină se preschimba într-un lup periculos.

- Îmi pare rău că nu am putut avea grijă de tine așa cum i-am promis bunicii tare! spuse aceasta, părând cu adevărat afectată. Mi-ar fi plăcut să vă știu pe amândoi în siguranță, ducând o viață obișnuită.

Luna nu spuse nimic, doar își plecă fruntea pentru a nu i se vedea lacrimile care scânteiau în colțurile ochilor și dădu să plece în camera sa de la etaj.

Trecuse deja de orele prânziului, iar Cordelia pregătise pui la cuptor cu sos și mămăligă. Abia aștepta ca cei doi să se întoarcă și să mănânce împreună, dar acum, se simțea de parcă asta nu avea să se întâmple niciodată.

- Nu rămâi la masă? o întrebă ea.

Fata înțepeni pe cele câteva trepte pe care le urcase.

- Mă schimb în niște haine mai confortabile și cobor, îi răspunse, apoi țopăi grăbită, sărind câte două, trei trepte deodată.

În camera sa, Luna apucă globul de cristal cu ajutorul eșarfei și-l așeză pe pat. Se uită la el câteva clipe, întrebându-se cum putea un lucru atât de mic să aibă puteri așa de mari.

Codrin se auzea vorbind cu mama sa. Probabil că o ajuta să așeze tacâmurile și farfuriile pe masă. Era ocupat, ceea ce-i dădea ei puțin timp pentru a fi singură cu obiectul magic pe care-l furase.

Flutură de câteva ori mâna pe deasupra globului și observă că acesta își menținea transparența. Fumul întunecat nu se învolbura la interior, așa cum se întâmpla atunci când Niculina se apropia de el. Era ciudat. Îi dădea senzația că-i absorbea energia, dar înăuntrul lui nu se zărea nimic. Arata ca și când ar fi fost gol. O claritate incredibilă pentru un obiect din sticlă, de formă sferică.

Masa nu era încă pusă, iar câteva secunde în plus sau în minus erau o nimica toată. Așa gândea Luna când se hotărîse să atingă globul și să accepte viziunea pe care acesta avea să i-o ofere.

Întinse degetele spre glob, cu inima cât un purice. Îl atinse mai întâi cu unghiile, dar nu se petrecu nimic spectaculos, însă, în clipa în care pielea îi luă contact cu sticla, avu impresia că întreaga încăpere se întunecă, de parcă ar fi avut loc o eclipsă solară. Își pierduse cunoștința.

Ca într-un vis, în mintea ei începură să se deruleze fel de fel de imagini. Persoane total necunoscute i se arătau și rânjeau prostește atunci când cineva le întreba de unde aveau bastonul pe care-l foloseau. Vocea aceea i se părea a fi cunoscută, dar nu era nicidecum a ei. Mai era cineva care căuta informații despre bastoane, iar Luna bănuia deja cine era acea persoană.