Trecură câteva ceasuri în care mama și fiul nu făcură decât să vorbească despre toate cele întâmplate de când cei doi tineri părăsiseră localitatea.

Luna încetase să-și mai aștepte soțul și ațipise pe așternuturile moi. Într-un fel sau altul, se bucura că acesta nu tinuse morțiș să-i poarte o predică referitoare la faptul că luase, fără a se consulta cu el, decizia de a se opri pentru câteva zile în Biertan. Ascultase o vreme discuția pe care Codrin o purta cu mama lui, la parter, dar se pierduse în detalii și, ca într-un dans amețitor, căzuse pradă somnului.

Avea unul dintre acele vise care păreau atât de reale, încât o derutau la aducerea aminte, confundându-le cu amintirile. Se făcea că se afla pe un ponton, undeva, în apropierea unui lac. Ceva mai în spate era o căsuța de pescuit și alte câteva se întindeau de o parte și de alta a acesteia, pe același mal. O mulinetă se auzi învârtindu-se. În dreapta ei, la doar vreo doi pași depărtare, se găsea un bătrân care pescuia. Stătea așezat pe un scaun pliant, iar lângă picior ținea, parcă păzindu-l, un obiect care-i părea atât de familiar. Era un baston al cărui mâner avea forma unui cap de urs. Se asemăna așa de mult cu al Cordeliei!

Curioasă, Luna se apropie de moșneag. Voia să atingă bastonul, dar, când degetele sale se îndreptară spre gura deschisă a ursului, se auzi glasul unei femei.

- Ridică-te bătrâne și supune-te celei care e mai puternică decât tine!

- Ce dorești, femeie? spuse bărbatul, fără a se clinti din loc.

Pelerină neagră flutură în bătaia vântului și deszgoli o parte din chipul putrezit al persoanei care vorbise.

Bătrânul îi zări figura, cu coada ochiului, și scoase un icnet ciudat. De spaimă, scăpă lanseta din mâini. Într-o încercare de a se salva, sări în picioare și se dădu câțiva pași înapoi, împiedicându-se de scaunul pe care stătuse până atunci.

- Vreau informații.

Din mâneca largă și tocită, femeia scoase un cuțit cu două tăișuri.

Deodată, se auzi un scârțâit ca de pardoseală veche și salteaua patului se lăsă într-o parte ca și când pe ea s-ar fi așezat cineva mare și greu.

- Ai adormit? o întrebă Codrin pe Luna care întredeschise ochii, dar încă nu era complet conștientă.

Fata mârâi, nemulțumită. I-ar fi plăcut să vadă mai multe. Știa că acela nu fusese un vis obișnuit și voia să se folosească de capacitatea sa de a prevedea viitorul pentru a intui următorii pași pe care Lisandra Lupu avea să-i facă.

- Vrei să vorbim despre asta? șopti Codrin, referindu-se la visul pe care Luna tocmai îl avusese.

- Cred că trebuie să o caut pe una dintre iele.

- Ai avut o viziune, nu-i așa?

- Acum?

- Ha, ha, ha! Deci, nu m-am înșelat în privința ta.

- Ce vrei să spui?

- Ai văzut ceva acum, dar și atunci. Când mama te-a sărutat, te-ai pierdut prin gânduri. Ai de gând să-mi spui ce se petrece? De ce ne aflăm într-un loc atât de periculos, după ce ne-am ascuns mai bine de o jumătate de an? Ce s-a schimbat.

- Nu s-a schimbat nimic, însă încep să devin sigură de anumite aspecte.

Luna se ridică în șezut și își privi soțul în ochi.

- La nunta noastră, începu ea cu hotărâre, am atins bastonul mamei tale. Atunci am avut un fel de viziune. Am văzut chipul unui bărbat cu barbă albă și costum dungat. Nu știu cine era, dar am avut un presentiment ciudat. Mi s-a părut a fi foarte puternic. Mai mult decât atât, am avut impresia că mă privea fix în ochi, deși eu nu eram cu adevărat acolo.

- Hmmm... ciudată treabă. De ce vorbești abia acum despre asta?

- În ziua aceea, am găsit scrisoarea de la Cezara, iar la scurt timp a trebuit să părăsim Biertanul sub amenințarea ielelor. Nu m-am mai gândit la asta, ba chiar am crezut că nu a fost altceva decât o închipuire. Astăzi însă...

- Nu-mi spune! Mama te-a atins cu bastonul.

- Așa este.

Codrin deveni din ce în ce mai încordat. Își prinse soția de mâini și o strânse cu putere.

- Să nu-mi spui că l-ai văzut din nou!

- Ba da. De data aceasta mi s-a părut chiar că a surâs, dar nu era un zâmbet cald, de plăcere. Părea rece și curd. Nemilos...

- Nu mi se pare în regulă faptul că vezi chipul cuiva atunci când atingi bastonul pe care mama îl poartă cu ea de atât de mulți ani.

- Nici mie. Ar mai fi ceva. Bătrâna Niculina, vrăjitoarea aceea care locuia în afara satului Iele, îmi spusese o povestea despre Știma apelor care se stabilise pe aceste meleaguri. Conform legendei, creatura aceea le dăruiseră copiilor săi niște obiecte magice. Era vorba despre un glob în care se putea vedea viitorul și un baston ce prelungea viața.

- Crezi că bastonul mamei ar putea fi cel dăruit de Știmă?

- Mă tem că nu. Acela ar trebui să-i lungească zilele, nu să i le scurteze. Mi se pare că starea mamei tale se înrăutățește de la o zi la alta. Totuși, ar putea exista o legătură... Am vrut să rămânem câteva zile în Biertan pentru a avea timp să port o nouă discuție cu bătrâna vrăjitoare. Trebuie să aflu mai multe de la ea!

- Ești sigură că este o idee bună? Dacă ielele descoperă unde te afli, vom fi cu toții în pericol.

- Nu cred că cele care încă locuiesc în sat sunt adepte ale Lisandrei Lupu, altfel ar fi urmat-o așa cum au făcut atâtea. Cu toate acestea, unele dintre ele ar putea să-i furnizeze încă informații. Va trebui să urmăm o cale ocolitoare și să ajungem la casa bătrânei prin cele mai întunecate părți ale codrului, așa cum am făcut și ultima dată.

Codrin își puse mâinile la ceafă și oftă, nemulțumit.

- Să fim din nou atât de aproape de iele îmi dă fiori pe șira spinării, spuse el privind încruntat tavanul cu zugrăveală cam gălbejită de trecerea timpului.

- Doctorii nu au găsit nimic în neregulă cu mama ta, însă pare că viața se scurge din ea cu fiecare zi care trece. Dacă nu este o boală, ar putea fi magie...

- Când vrei să vorbim cu baba aia puturoasă? Mama ne pregătește cina. Poate că nu ar fi un moment bun să o părăsim chiar acum.

- Te bucuri ca am venit aici, nu-i așa? Credeam că te vei supăra pentru că am vrut să rămânem.

- Aș fi făcut-o, dar îmi era dor de mama și cred că-i prinde bine să petrecem puțin timp împreună.

Luna zâmbi. Îi plăcea tare mult viața pe care o ducea alături de Codrin. Uneori se înțelegeau fără a avea nevoie de cuvinte. Își dăduse seama că avusese o viziune, înainte ca ea să-i vorbească despre asta și intuise chiar că avusese o premoniție în timpul somnului.

- Iar am am visat-o pe Lisandra, spuse ea, aducându-și aminte.

- Femeia asta nici să dormi nu te lasă.

- Aș vrea să știu de ce îmi tot apare în minte.

- Te îngrozește.

- Mă întreb dacă și ea mă visează pe mine.

- Nu-mi doresc să știu ce se află în mintea aceea bolnavă.

La parter se auzi bocănitul bastonului pe pardoseala pe care Codrin o lăcuise înainte ca nunta lor să aibă loc.

- E gata masa, strigă Cordelia cu glas răgușit.

Luna și Codrin se priviră cu drag. Ieșiră apoi din cameră și se îndreptară spre bucătărie.

- Mâine, în zori, șopti Luna, în timp ce coborau scările, pentru a nu fi auzită de Cordelia care încă era ageră ca un vultur.

Cei doi își zâmbiră și făcură o înțelegere numai de ei știută.