Prolog

Atunci când observă norii negri de furtună ce amenințau sa se spargă exact deasupra haitei, Morrigan știu că ceva teribil avea să se întâmple. O simțea în fiecare celulă din corpul său, dar era prea târziu ca să mai împiedice ceva. Soarta ei era deja stabilită, dar nu pentru ea îi era frică, ci pentru ființa care se mișca agitată în pântecul său. Spera în sinea ei să nu fie chiar atât de ghinionistă și să fie exact aceea ziua când fiica ei alegea sa vină pe lume.

Dar când simți durerea din abdomen, care o dărâmase din picioare, își dădu seama că ceruse prea mult de la destin. Căci, în fapt, norocul nu fusese niciodată de partea ei și dacă ar fi știut ce urma să se întâmple, ar fi râs tristă în timp ce și-ar fi blestemat soarta. Un urlet îndurerat se auzi acoperind liniștea pădurii, iar în mai puțin de câteva secunde, Anyela, prietena ei cea mai bună, alerga înnebunită spre ea.

Nu își amintea exact cum ajunsese în partea de Vest a haitei, cea care era construită ca un spital, dar știa că era înconjurată de doctori speriați și că sufletul ei pereche, Lowell, nu era acolo lângă ea, să îi fie aproape. Îl simțea cum vrea să îi spargă barierele mintale, să comunice cu ea, dar Luna haitei Greyback nu dorea să fie deranjată în acel moment atât de special pentru ea.

Auzea cum doctorul îi spunea să împingă, cum Anyela o strângea de mână încurajator, dar bâzâitul tuturor aparatelor îi dădea o durere de cap atât de mare, încât ar fi vrut să sară pe ei și să le demonstreze că nu era așa slabă cum credeau ei. Dar originile lui Morrigan erau în ceață, cel puțin pentru membrii haitei, și dacă ar fi fost după ea, așa aveau să rămână. Secretul ei, i-ar fi putut distruge pe toți, așa că preferă să-l îngroape adânc în minte.

Tot chinul ei se termină atunci când auzi un plânset slab, urmat de exclamații de uimire din partea doctorului ce ridică fetița în brațe. Ochii ei erau complet negri, ceea ce era imposibil, chiar și pentru un vârcolac. Ceva nu era în regulă cu copila sa, iar sentimentul matern din ea urla să o țină în brațe, așa că le ordonă doctorilor să plece și să îi îndeplinească dorința. Fiindu-le frică de consecințele neîndepliniri ordinului, aceștia se evaporara cu viteza luminii.  Anyela era singura care rămăsese, privind-o îngrijorată de pe un scaun din camera albă care mirosea a medicamente.

Când pielea ei atinse corpul copilei, simți cum cerul avea să îi pice in cap. Inima micuței Mavka cedă, chiar sub privirea calmă a mamei sale. Nu putea să se piardă cu firea în acel moment, deși își dorea să urle, să omoare orice ființă îi cădea în mâini. El îi spusese că așa avea să se întâmple, dar ea crezu până în ultimă secundă că se înșela. Era în stare să își vândă sufletul pentru fata ei, și din păcate era ultima ei soluție.

— Vino, spuse Morrigan pe un ton jos, aproape șoptind. Își masca durerea din glas și clipea des pentru a alunga lacrimile ce voiau să iasă la suprafață. Trebuia să își joace cărțile corect, pentru a primi ce își dorea.

Atunci timpul se opri în loc, ea fiind singura persoana pe care nu o afectă întreruperea firească a spațiului-timp. Un bărbat ieși din umbre, urmărind-o cu un zâmbet răutăcios și satisfăcut pe buze.

— Ți-am spus că o să ajungi la mâna mea,  Ri, îi spuse acesta neafectat de scena din fața lui. Durerea ei chiar îl bucura, îi dădea putere și o simțea cum îi aluneca prin vene, hrănindu-l.

— O să ai parte în sfârșit de ceea ce ți-ai dorit mereu, îi spune Morrigan strângând fetița și mai tare în brațele ei, făcându-și curaj să se uite la el. Părul și ochii negri îi dădeau o aură înfiorătoare, dar zâmbetul de pe fața lui o speria cel mai tare. Era un zâmbet plin de răutate, larg, ce îi dădea fiori pe șira spinării, iar ea nu era o persoană care intra in panică prea ușor.

— Știi prețul, draga mea. Spuse el în timp ce ochii îi fugiră spre Mavka, care stătea protector în brațele mamei sale, iar atunci Ri parcă văzu o sclipire în ochii bărbatului, dar aceasta dispăru la fel de repede cum a apărut.

Dacă nu l-ar fi cunoscut, ar fi spus că i s-a parut. Poate că nu e o cauză pierdută până la urmă, se gândi ea resemnată.

— Nu o să o mai vezi vreodată, iar ea o să devină un monstru. O străină în propria ei haită. Toți vor fugi din calea ei. Ești în stare să îi faci asta lui Lowell? Îi faci asta ei?

Morrigan pufni ironică. Știa că lui nu îi pasă cu adevărat, dar era nevoit să îi spună termenii contractului pe care urma ca ea să îl accepte indiferent de consecințe. Fiica ei urma să trăiască indiferent de ce ar fi costat-o pe Ri. Dacă copilul pe care îl ținea în brațe avea să devină un monstru, nu o interesa. Iubirea ei pentru Mavka era ceva de nepătruns, și dacă nu ar fi fost nevoită să renunțe la propria ei libertate, ar fi dat foc lumii întregi cu mâinile goale, doar pentru a vedea un zâmbet pe fața fetiței sale. In fond, nu era o sfântă și toți erau conștienți de acest lucru. Nu era o eroină, ci ar fi distrus totul pentru persoana pe care o iubea.

Se ridică din pat, aranjându-si rochia mov cu modele florale. Își lasă copila pe pat, nu înainte de a o săruta tandru pe frunte, conștientă că timpul încă era neclintit și că nu se va întâmpla nimic cu micuța sa.

Se duse lângă bărbat, care era cu un cap mai înalt decât ea, și îl privi cu subînțeles. Acesta știa ce trebuia să facă și nu era nevoie de vorbe pentru a comunica. El întinse mâna, iar Morrigan o prinse sfioasă, aruncând o ultimă privire spre fiica ei iubită, Mavka. Oftă, gândindu-se că o va urâ toată viața, dar Ri nu regreta decizia pentru că știa că măcar așa ar fi avut să trăiască. Soarta o lovise din nou, din toate părțile...

Atunci când cei doi se pierdură în umbrele invocate de el, timpul își urmă cursul natural. Anyela se ridică după scaun, urlând când văzu că trupul ce ținea copilul în brațe era mort. Prietena ei, Luna ei, Morrigan zăcea moartă în timp ce Mavka se foia neliniștită în brațele mamei sale. Femeia știu că ceva se întâmplă, dar fu prea șocată pentru a căuta explicații. Lua copila în brațe și urlă după doctori. Dar nu se mai putea face nimic. Conducătoarea lor era moartă.

Asupra copilei fusese aruncat un blestem, însă nimeni nu știu asta decât prea târziu. Blestemul primului vampir aluneca prin vene ei și îi făcea inima să pompeze încet, iar dacă cineva iar fi ascultat bătăile inimii, ar fi spus mai degrabă că era la limita dintre viu și mort. Adevărul era însă, undeva la mijloc. Atunci când Morrigan își urmări pe ascuns, din umbre, copila în următoarea zi, observă culoarea schimbată a ochilor ei. Erau roșii, dar nu un roșu aprins de Alpha, ci unul atât de întunecat și intens, că aproape o făcură să se dea un pas înapoi.

Și atunci, adevărul o lovi din plin când realiză ce se întâmplase. Ar fi trebui ca fiica ei sa fie un vampir complet, unul original chiar, datorită blestemului. Dar acesta nu avu repercusiunile așteptate. În loc ca puterea de vampir să îi acapareze sângele, aceasta se împreună cu genele ei de vârcolac. Ceea ce ar fi trebuit să fie imposibil, pentru că cele două erau diametral opuse. Dar acum, pentru prima dată în istorie, ele se contopiseră și deveniseră una. Ri se gândi că poate avusese un impact și sângele ei de demon, care se aflase în interiorul micuței înainte să o acapareze blestemul.

Dar acum cuvintele lui îi răsunau în cap. "O să devină un monstru" îi spuse. Nu credea că el știa ce o să se întâmple acest lucru, dar acum Morrigan realiză că fata ei urma să fie privită de toate rasele precum cel mai mare inimic.

Nu era nici un vampir, nici un vârcolac, era amândouă.

Era o Alpha și în același timp un vampir original. Un paradox care nu ar fi trebuit să existe.

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top