În camera de culoare verde pal, alarma ceasului de pe noptiera de lângă patul cu așternuturi de culoare bleu deschis suna deja de  zece minute fără oprire trezind-o pe tânăra cu părul blond și ochii precum marea, dar a căror frumusețe era stricată de  cearcănele adânci din jurul acestora. Tânăra se trezi, fața ei  palidă ca varul arăta dorința ei pierdută de a trăii. Mâinile ei subțiri tocmai scoase de sub pătura moale, scoteau la iveală urmele rămase ale unor foste tăieturi adânci încă nevindecate definitiv, ce un simplu tricou cu mânecă scurtă, roșu din bumbac nu le putea acoperii.
   Fata coboară din pat, ducându-se la baie, unde lasă apa rece să îi curgă peste trupul slab, aproape scheletic, unde aproape puteai să spui fară să crezi că te înșeli că nu ar fi existat vreo urmă de mușchi în el, doar piele și os. Apa rece care îi făcea trupul să tremure din toate încheieturile era pentru ea o adevărat bucurie, să simtă durerea era o adevărată plăcere. Și de ce nu ar fi?
   De când era tânără tot timpul s-a simțit neiubită, durerea obținută prin aș crea singură suferință era singura sa prietenă care știa că nu o va părăsii niciodată. De la zece ani de când ambii ei părinții au murit de cancer ea a crescut la un orfelinat, unde ceilalți copii își băteau joc de ea cu prima ocazie pe care o aveau.
   Uneori avea impresia că și părinții ei o urau de nu au luptat ca să rămână în viață mai mult timp lângă ea. După ce își termină dușul, își privește  chipul precum o frumoasă floare, dar ofilită și răspunde cu un oftat plictisit și care arată că nu îi pasa deloc de viață ei.
   Se îmbracă în obișnuitele haine negre și își aplică puțin fond de ten pentru a își ascunde degradarea provocată de ea, ei însăși. Își ascunde rănile de pe mâini și își ia ghiozdanul ieșind din cameră, ducându-se să ia micul dejun înainte să meargă la școală.
   Moartea părinților și orfelinatul au durat până la șaisprezece ani. La acea vârstă a fost adoptată de o familie, lucru care pentru alții copii ar fi o binecuvântare, dar nu și pentru ea. Nu și atunci când ai suferit foarte mult, iar acum persoanele care ar trebuii să îți aducă fericirea sunt plecați mai tot timpul cu afacerii, iar când își  aduc aminte de tine trebuie să le dai raportul ca la armată și trebuie să fi fata, eleva și ființa perfectă, dându-și seama că ei au vrut un mic roboțel perfect care să nu îndrăznească să le răspundă vreodată împotrivă la ceea ce spun și nu o fiică pe care să o iubească și să o protejeze.
   Într-un final aceasta ajunge la școală și cum nu se grăbise de loc nu a trebuit să aștepte  prea mult să se sune. Ea și colegii ei urmau să primească un test la matematică și ca de fiecare dată nu avea voie i-a mai puțin de zece
   Testele sosiră, dar din păcate pentru ea era o alta zi mohorâtă. Nu reușise să ea mai mult de opt și pentru părinții ei nu conta, ea trebuia să fie perfectă. Dacă nu era trebuia să le asculte veșnicile reproșuri cum că e o dezamăgire și că puteau adopta pe oricine de la orfelinat, dar au ales-o pe ea și așa îi răsplătește.
  Inevitabilul moment venii. Soarta făcu ca să trebuiască să treacă iar prin chinul vocal pe care i l-au provocat părinții la aflarea notei.
   Când ea le spuse că o poate îndrepta, tot ce primii ea drept răspuns a fost o palmă peste față care lasă o urmă vizibilă. Aceasta fugii în cameră și începu să se taie din nou pe mâinii, cu rănii din care sângele curgea fără oprire, acest lucru făcând-o să leșine.
   Din întâmplare mama ei vitregă intră fără să bată la ușă în camera ei și o găsii într-o baltă de sânge, iar panicată spune:
  — Angela ce ai făcut? Vorbește-mi! De ce te-ai tăiat?
   Tot ce mai putu fata să spună înainte să leșine e:
  — E mai bine așa!
  Femeia disperată sună la salvare și își anunță și soțul care rămase încremenit la vederea trupului ce zăcea pe podea așteptând ambulanța.
   Ajunsă la spital, din nefericire părinții ei vitregi sunt anunțați că are nevoie de o transfuzie urgentă de sânge, dar după ce fac testele observă că niciunul nu erau compatibili cu ea. Acum regretau asta. Regretau tot ce îi făcuseră. Chiar și acea palmă dată fără să gândească.
   Pe hol apare un băiat. Avea părul roșcat și ochii de smarald, plin cu lacrimi. Părinții lui nu mai putuseră fi salvați dintr-un accident rutier și voia ca dacă părinții lui nu au supraviețuit măcar ea să trăiască.
   — Vreau să văd și eu dacă sunt compatibil și dacă da voi dona eu pentru ea.
  — Bine domnule, urmați-mă!
   După ce fac testele află că este compatibil și tânărul donează pentru fată, lucru care o salvează.
   După un timp, de la refacerea stării ei stabile, tânărul întreabă dacă poate să o vadă, iar doctorul acceptă.  Când părinții o văd privindu-l nedumerită îi spun că acesta a salvat-o si o îmbrățișară cu, căldură, cerându-și scuze pentru tot ce îi făcuseră și promițând să se schimbe pentru că nu s-au comportat ca părinții și ca dictatori.
   Fata îl privește din nou pe băiat și îi spune:
   Fericirea are chipul tău!
   Peste patru ani de când s-au cunoscut, acum cei doi se aflau într-un parc, ținând doi copii superbi de mână. Fata are trăsăturile tatei, iar băiatul pe cele ale mamei. Se pare că acum pentru el, dar și pentru ea viața nu mai avea să fie neagră și una plină de fericire.
   " Merită să aștepți o viață pentru o clipă de fericire și merită să trăiești o clipă de fericire care să dureze o viață."

   Numărul total de cuvinte al poveștii este de 999 de cuvinte.
yourkindself