Ai apărut pe cerul nopții mele
Și m-ai aprins cu a ta lumină
Să mă iubesc mi-ai spus
Neștiind asta ce implică

Precum Luceafarul ești de departe
Și bun și de perfect.
Prindeai în gândul meu formă și culoare,
Numai legatura noastra avea să aibă un defect.

Mă purtai pe brațe de visare
Fără să știu că mă afund și c-o să-mi placă tare.
"Nu e corect ce tu trăiești!
Nu vrei ceva mai bun oare?"

Acest "mai bun" te-a caracterizat
M-a îmbătat în dorință
Să gust măcar o dată
Din a păcatului viță.

Chipul tu ti l-ai ascuns, de frică poate
Să rămân pe veci captivă de a-ți frumuseții farmec
sau se ascundea un tâlhar cu vorbe dulci și cu poftă de păcate.

Tu Luceafărul meu ai fost
Un ideal greu de cuprins
Ca orișice este perfect, pe semne,
Viața lângă o muritoare nu o poate duce.

Ne-am stins înainte de a ne uda
În a le iubirii valuri
Reci și solitari suntem
Acceptându-ne realul.

Pe aripi de vis ne întâlneam
Ne alintam cu șoapte
Cu promisiuni mai mult pentru copii
Căci pentru noi au fost deșarte

Sângele îmi inunda nu doar obrajii,
Ci se revărsa înflăcărat prin tot corpul
Ca o fecioară te-am iubit real
În texte mă pârjoleam cu totul.

Luceafărul meu iubit, de-ai veni măcar o dată
Să îți văd chipul și să-ți cânt,
Să îmi fii mire, doar o dată!
Apoi să te întorci la tine-n cer
Dar să-mi lași mie iubirea toată!

Să nu poți să mai privești altă femeie, altă
Iubire să mai ai, una mai adevărată
Să mă păstrezi veșnic cu tine
Să mă strigi când îți e greu
Și să-ți dau putere.

Sunt egoistă cu iubirea ta, căci
Alt mod nu se poate
Vom fi pe veci aceeași doi
În patima iubirii

Promite-mi că ne vom revedea în amintiri,
dar mai bine într-o altă viață.
Pastrează-mă în suflet și în gând
Și inima-ți fă-mi-o casă!

Când e timpul pentru suflete ca noi?
Ne-am născut suflete la fel
la două opuse poluri
Ăsta a fost blestemul nostru
Sunt fericită că te-am aflat
pentru a umple goluri

Din iubire am învățat și tot aș mai vrea să învăț
Să îmi fii profesor nu ai vrea?
Dar la sfârșit doctor tu îmi vei fi.

Să îmi repari inima frântă tu vei vrea
Dar fără de izbândă
Căci planeta nu ne vrea
O singura inimă sa ne bată
Pentru două corpuri goale și lipsite de ascunzișuri

Ne-am încălzi cu suspinele noastre
Cu sărutări ne-am dezmierda
Și ne-am înveli cu celălalt corp care
Ne-a fost dat să-l iubim

Doua suflete, ce prostie!
Tu nu vezi? Ca e unul ce vrea să se unească
Să-l lăsăm și să-i curmăm chinul?
Dar iubirea e atât de dulce de chinuitoare!

Știm sau nu stim noi cum se simte?
Vrem idealul, atunci nu-l atinge.
Spurcă-te și gustă efemeritatea.
Haide! Încearcă!
Apoi nu îmi reproșa mie că nu mai sunt cea de adineauri, iar eu
voi plânge ca nu mă trezesc lângă tine cel de cândva.

Acceptă timpul sau fă-l să dispară
Gusta iubirea cu înfățișare de păcat
Și cere îndurare Divinului să te ierte.

"Să te ierte că ai iubit?" mă vei întreba
Ceri voie timpului pentru orice
Fie că-ți place, fie că nu, e un maestru dur
Care nu iartă, doar transformă.

Luceafărul meu, te vreau departe
Dar cât se poate de lipit de sufletul meu.
Te vreau la voia dorinței mele
Și cât se poate de stăpân pe lumea ta.

Mi-e bine la polul meu de Cleștar
Cum ți-am zis, te am cu mine
Ai aparut si vei fi vesnic
într-o haină de fantezie.

Trezi-tu-mi-ai simțuri, dorințe, gânduri
Foc ai pus să mă sufoc.
Îți dau drumul a nu știu 'câta oară
Doar să liniștesc sufletul meu.

Al meu, al nostru, ce mai contează
Nu am fost nicicând a ta, tu al meu întotdeauna
Eu te-am creat, ti-am dat un nume,
Si fericirea mea.

M-am iubit prin tine
Am dăruit pentru a culege
broboade de sudoare de pe fruntea ta
și falnice argumente.

Am iubit să mă iubești
Acum iartă-mă că nu
mai sunt tot ceea ce iubești!
Iar tu în viața ta te vezi
Un muritor împlinit și rece!