Eram satul pana peste cap de indiferenta oamenilor pana peste cap,satul sa fiu tratat ca un nimeni..totuși am și eu un suflet am dreptul la viața tot ce îmi doresc e sa am o viața normala.In drum sper motel observ zeci de persoane, zeci de chipuri care își dedica viața unul altuia.Sper ca intr-o buna zi sa ajung sa simt și eu acele sentimente acele atingeri ale mâinilor sa ma țină și pe mine cineva de mâna , sa îmi zâmbească sa își exprime dragostea fata de mine.
         E greu sa fi singur e un sentiment care te amăgește și îți alunga fericirea.
        Mă întind in camera mea goală și rece ca de obicei cu gândul ca mâine e o noua zi , o noua șansa de a o lua de la capăt.
                               ................

         După o noapte in care gânduri nu mi-au dat pace sa pot dormi ma ridic din pat si ma îndrept către baie sa îmi spăl ochii roși și obosiți.Era ora 7 dimineata și aveam la dispoziție o ora buna sa ma pregătesc sa merg la servici ,era vineri și urma sa am o zi lunga la serviciu deoarece majoritatea ieșeau la restaurant .
           O iau in pas grăbit către servici deoarece nu îmi permiteam sa merg cu taxi-ul era prea mare cheltuiala.Aveam un pic de mers pana acolo.
           Era un trafic infernal ca in fiecare dimineata.Fiecare se grăbea la munca ,culoarea galben o vedeai la tot pasul de zici ca a înflorit orașul din cauza autobuzelor și a taxiurilor,cu excepția unei sigure persoane.
De fiecare data când treceam pe lângă stația St.Peatterson o silueta in roșu stătea și aștepta autobuzul.O vedeam in fiecare dimineata la același ora același paltonaș aceleași cizme maronii din piele.De fiecare data când treceam pe lângă ea ma cuprindea o stare apare niște fiori nemaintâlniti și îmi făcea inima sa îmi bată in ritm alert,nu stiu ce se intampla cu mine și îmi era totuși jena sa ma opresc și sa încep o concersatie, nu eram genul de persoana.
Era o tânăra domnișoara de aproximativ 20 și ceva de ani , avea niște ochii albaștrii de zici ca priveai un ocean când te uitai fix la ei, avea obraji inbojurati de la frigul de afara iar niște buze ca de catifea. Îți era mai mare dragul sa o privești.Se putea citi pe chipul ei ca era o persoana blândă și timida in același timp o persoana care era in lumea ei departe de realitatea din jur.Te făcea pur și simplu sa te relaxezi doar uitându-te la ea.
Ajunsesem la lucru cu câteva minute întârziere și ma îndreptasem către vestiar sa îmi schimb ținuta cu cea de lucru.
Ma apuc de îndată de treaba cu un zâmbet pe buze și cu gândul la ea . Nu puteam nici cum sa îmi scot din cap imaginea și zâmbetul ei.
Toți se uitau ciudat la mine ca niciodată sa zâmbesc sau sa reactionez la argumentele și "micile glume" ale colegilor de munca.
Jur ca uneori nu ii pot înțelege ...cu ce se aleg dacă își bat joc de ființa mea.Nu le-am greșit cu nimic. Asa a fost sa fie sa nu am familie ,sa nu cunosc ce e cuvântul mama sau tata ,sa stiu ce e ăla dor de părinți ,de a fi bucuros ca cineva ma iubește.
Pe tot parcursul a acestor ani am invatat un singur lucru și acela e ca oameni din ziua de azi in loc sa se bucure de dragostea celor din jur și sa prețuiască tot ce au fără a mai da cu piciorul la orce, sa iubească din toată inima, ei prefera contrariul și toate acestea le fac fie din cauza familiei fie din cauza grupului de prieteni sau colegi de servici ca sa para cineva in fata tuturor ca este super sa îți bati joc de un om care are un suflet bun.
In ciuda tuturor faptelor eu spălam vase ca de obicei și ma gândeam in permanenta la Ea.Zici ca asteptam cu nerăbdare sa vina dimineata următoare sa o privesc din nou.
Ziua la servici trecea din ce in ce mai repede.Incepusem sa dorm mai bine ca de obicei, începusem sa uit de probleme , sa uit toate nefericirile din Copilăria mea.Ceva se schimbase la mine.
Trecuse o săptămâna buna de când i-am vazut chipul , pana atunci nu am îndrăznit sa o privesc.