În doar zece minute Rogue trebuia să iasă din casă pentru întâlnirea cu Theo. Avea planul bine pus la punct încă de la liceu. Stătea maxim o oră cu el, băga o scuză banală că și-a amintit prin neant de un examen și merge în pădure.

       Era deja seară, iar toamna își făcea simțită prezența, vântul puternic aplecând crengile copacilor. Frunzele ruginii erau ridicate în aer, aruncate peste tot.

       Stătea așezată pe pervazul geamului, îmbrăcată cu o pereche de jeanși albastri, o bluză neagră și un palton bej uitându-se pe geam după Theo.

       Nu durează mult și acesta apare, parcându-și mașina în fața casei. Sare imediat din loc și coboară grăbită, voia să scape cât mai repede de el. Nu avea starea necesară de a se îndope cu un burger și să bea milkshake imens de căpșuni.

       Pe fața lui Theo apăru un zâmbet imens odată ce Rogue ieși din casă. Simțea emoția în glezne, nu voia să o dea în bară.

— Hei, nu știam că ești atât de punctual! spune ea zâmbind în timp ce se așează pe locul din dreapta lui.

       Theo zâmbește și o ia din loc, mergând cu o viteză de doar patruzeci de kilometri la oră. În ritmul ăsta ajungem mâine gândi Rogue schimbându-se la față fără să-și dea seama. Acea expresie vie, fericită din cale afară se transformase într-una seacă, iritată.

       Drumul până la Hard Rock Café ar fi trebuit să fie unul de doar cinci minute însă Theo l-a transformat într-o călătorie în jurul planetei. Cei doi nu au scos o vorbă tot drumul, Rogue era iritată iar Theo agitat.

       Ajunși la bar, Rogue îl trage după ea la o masă ferită de ochii curioșilor. Era un local drăguț, o combinație ciudată între vechi și nou. Vechi din pricina pereților făcuți din cărămidă roșie pe care atârnau diferite tablouri cu faimoși chitariști, soliști și topoșari. Nou din cauza lustrelor care mai decare în forme minimaliste. Însă canapelele lor negre vor rămâne întodeauna piesa lor de rezistență, acele canapele negre au fost păstrate în designul conceptului Hard Rock încă de la deschiderea primului local.

       Rogue comandă doar un milkshake de căpșuni, drumul de cincisprezece minute i-a tăiat complet pofta de mâncare. Theo era tăcut, ceea ce o irita și mai tare. Voia cât mai repede să treacă cele șaizeci de minute pe care și le-a impus să stea cu el apoi să o ia la fugă spre pădure.

— Nu te vedeam un tip așa tăcut...sparge Rogue ghiața.

— Scuze, nu știu unde mi-e capul.

— Evident nu aici...răspunde ea rapidă și tăioasă.

— Poftim?

— Am zis doar să te relaxezi! minți ea băgându-și superbul zâmbet la înaintare.

        În același timp, în hala de antrenament Spencer învăța cum să se apere alături de Scott. Acesta aplecându-se ușor spre dreapta, ridică piciorul stâng direcționându-l spre capul lui Spencer. Fiind foarte atentă, reușește să se aplece imediat. Totul continuă cu o serie de pumni care veneau drept spre fața ei, pumni de care s-a ferit de fiecare dată. Scott părea a fi atent cu fiecare lovitură pentru a nu o răni prea grav, iar aspectul ăsta o enerva pe Spencer. Niciodată într-o luptă adevărată atacatorul nu va proceda așa.

       Spre surprinderea tuturor, pleacă de pe salteaua pe care se antrenau și se așează pe o băncuță.

— Nu ai terminat! spune Derek serios.

— Mai scutește-mă! Tu ești conștient că noi suntem atenți unii cu alții, nu? răspunde Spencer iritată.

— Are dreptate! adaugă Kira dintr-un colț.

— În orice caz, unde sunt Rogue și Stiles? adaugă Derek.

— Rogue e la o întâlnire, iar Stiles... Stiles! Unde e Stiles? răspunde Scott.

       Auzind întrebarea Spencer se repede spre poșeta ei care era aruncată pe o masă imensă din metal. Scormonește grăbită, scoțând diferite lucruri din poșetă până când dă de telefon. Îl deschide speriată, cu mâinile tremurându-i.

" Să știi că întodeauna mă tine de cuvânt, drăguță! Pupici! -A"

       Derek o privește pe Spencer care se albi toată la față. Rămăsese blocată, cu gura între-deschisă uitându-se în gol.

— Spencer, știi ceva de Stiles? întreabă Derek apropiindu-se de ea.

       Nu scoate niciun cuvânt, singurul gest pe care îl făcuse a fost cel de a-i înmâna telefonul. După aceea s-a așezat pe jos cu mâinile la gură.

        Malia și Kira se reped asupra ei, încercând să o calmeze, însă brusc, Spencer își pune mâinile în cap și începe să țipe necontrolat. Nu părea a fi un țipăt tocmai uman, avea un ecou ciudat. Țipa folosindu-și toate corzile vocale, țipătul acela isteric, plin de gâfâieli pe alocuri.

— Simte ceva.. cineva va muri! țipă Derek încercând să se facă auzit.

— Spencer...vezi ceva? întreabă Kira prinzându-i mâinile.

— Foc...Țipete! Făce-ți-le să tacă! țipă ea printre lacrimi.

       Țipetele ei fiind oprite de zgomotul unei bubuituri puternice. Pentru câteva secunde toți au ezitat, rămași împietriți însă Spencer ieși din acea stare începând să alerge, ieșind din hală.

         După ea, imediat sar din loc și Derek, Scott și Kira încercând să o prindă din urmă. Erau convinși că simțise ceva.

          Zona hălii era una ferită, aflată într-o zonă de hăli și depozite abandonate. Însă undeva, în fața unui vechi depozit se afla mașina lui Stiles, răsturnată. Acesta fiind ieșit pe jumătate din ea, cu capul plecat pe spate, leșinat. Mici flăcări fiind pe alocuri pregătite să stârnească o explozie.

          În acel moment, pentru Spencer, timpul se opri în loc. Privea cu ochi mare, înpietrită de frică. Se blocase, tremurând din toate încheieturile.

           Derek și Scott o ajung din urmă, fugind glonț către Stiles. Mirosul carburantului le înfundară nările. Mâna lui Derek îl apucă puternic pe Stiles de braț și îl smulge din mașină, reușind să îl scoată chiar la timp. După câțiva pași mașina explodează în urma lor, creând în jur un val de fum negru înnecăcios.

           Spencer era tot blocată, flăcările reflecându-se în ochii ei. Vocile din capul ei râdeau isteric de ea și de neputința de care dăduse dovadă.

            Scott, Derek și Malia sunt în jurul lui Stiles care zăcea pe iarbă, cu capul sprijinit de piciorul lui Scott. Kira însă, observase că prietena ei rămăsese împietrită. Se apropie de ea cu pași mici, punându-și ușor mâna pe umărul ei.

— Spence...rostește Kira cu glas moale.

             Spencer clipi de două ori rapid, și își întoarce privirea asupra Kirei, însă nu o privea chiar pe ea. Privea peste umărul ei, unde la câțiva metri se afla Stiles.

             În acea seară, aflase cât de slabă este în fața pericolului. Putea fi a doua oară când cineva moare chiar sub ochii ei, neputincioasă, îngenunchiată de frică.

" A "

Undeva în întuneric, unde soarele nu pătrunde niciodată. O siluetă îmbrăcată din cap până în picioare în negru înmoaie o pensulă subțire într-o cutie de vopsea roșie. Printr-o mică întoarcere, părăsește măsuța în care se afla cutia de vopsea și face pași mici spre cealaltă parte a camerei. Cu fiecare pas făcut, pardoseala scârțâie iar picăturile roșii de pe vârful pensulei cădeau pe jos lăsând în urma lui o potecă de picături roșii.

Grațios, purtând miște mănuși negre de piele drage două linii în formă de X peste o poză cu Stiles. Părea a fi o poză făcută pe ascuns, era pe cale să urce în jeep, avea un picior în pașină iar celălalt pe asfalt. Pe față avea un zâmbet larg, părea că ar fi vorbit cu cineva.

Maestrul începe să râdă sumbru, pe tabla pe care desena nu se afla doar poza lui Stiles, iar el nici măcar nu era singurul cu poza marcată. Trei poze mai jos, după cea a lui Derek, Rogue și Alecc se afla o poză cu Lydia care avea exact același X trasat cu roșu, iar în partea de jos scria mare cu majuscule roșii "MOARTĂ".