După aflarea tragicei vești, toți membrii haitei se aflau în hală. Era o liniște sinistră, niciunul nu scoatea vreun cuvând fiind blocați în propriile gânduri.

        Spencer se gândea la unul dintre mesajele trimise de "A", cel în care i-a cerut lui Spencer să îl părăsească pe Stiles. Brusc, a avut o revelație. Se ridică de pe băncuța de metal, atrăgându-le tuturor atenția.

— Gașcă, știu că poate va suna ciudat, dar dacă acest "A" încerca în tot acest timp să ne ajute?

— Ucigând oameni și trimițând mesaje frustrante? se băgă Malia bosumflată.

— Priviți în ansamblu, printre cuvinte. Dacă nu era "A" nimeni nu ar fi știut că sunt o banshee. Ieri "A" ne-a spus să nu avem niciodată încredere într-o vulpe.

— A încercat să îl omoare pe Stiles! se băgă Scott.

— Nu pe Stiles, ci spiritul.

— Cred că Spencer are dreptate, într-un fel. Privind acum mesajele și cronologia întâmplărilor, "A" chiar ne-a ajutat...spune Derek serios.

— În orice caz, mama nu trebuie să afle că Stiles e posedat de acel spirit. Nu va avea deloc milă! adăuga Kira.

        Spencer se așează din nou, gândindu-se la locul în care putea fi Stiles. Încercând să-și amintească rândurile scrise din bestiar. "Oak Creek" își repetă ea în minte.

          Această locație îi era vag cunoscută, dar nu știa de unde să o ia. Vocile din capul ei râdeau zgomotos, punându-i piedică gândirii libere.

— Casa Eichen! se ridică Spencer spunând.

— La asta mă gândeam și eu, e ceva pasaj în acea casă! adăuga Malia.

— Tu de unde știi? se băgă Rogue.

— Am stat acolo după ce m-am transformat înapoi în om, am avut destul timp să cotrobăi incinta.

Casa Eichen

Intrați pe imensa poartă impunătoare a casei, Spencer, Rogue și Kira sunt primele care pășesc înăuntrul clădirii. Un hol imens ce despărțea mai multe culoare și pasaje, îmbrăcat într-o gresie albă, exact ca de stipal.

— Cadavrul aparține lui Margo! țipă o îngrijitoare în tot holul.

Imediat ce au auzit asta, trei bărbați îmbrăcați în halate albe cu sigle "H. E." coborau scările ținând strans o targă. Pe acea targă era cadavrul femeii, înfoliat într-o husă de culoare albastră.

Dintr-o altă cameră se aud niște țipete groase. Rogue îi face semn din cap lui Spencer să o urmeze. Ușa era între-deschisă, permițându-le să audă toată conversația foarte clară.

— După cum se poate vedea și în fotografii, dinții i-au fost sparți, cu ciocanul probabil, și i-au retezat ambele mâini! rosti un bărbat cu o vocea groasă.

— Eu cred că este vorba de o sinucidere! Știi bine ce probleme psihice avea Margo. Auzea voci, țipa ca și cum cineva ar tăia-o de vie...adaugă un alt bărbat, acesta având o voce ceva mai fină, cu un accent britanic.

— Bun, să zicem că o mână și-a retezat-o singură, dar pe a două?

Spencer își mută privirea asupra Kirei care era pe partea cealaltă a culoarului, făcându-le semne să vină. Mulțumită agitației și mării de oameni au trecut neobservate. Kira descoperise pasajul ce duce spre subsolul clădirii, locul în care odată s-a aflat Oak Creek.

Gresia albă devenise din ce în ce mai galbenă și prăfuită, crăpată pe alocuri, semn că se aproprie de zona nevizitată. Aveau toate simțurile în alertă. Spencer și Rogue erau în față, iar Kira în spatele lor.

Kira văzu o umbră trecând chiar prin fața ochilor ei. Înainte să poate reacționa în vreun fel, ceva i-a acoperit ochii, nasul și gura. Un soi de glugă. Simțea textura fină pe obraz. Se chinuia să repsire prin catifeaua densă trasă peste nările care protestau. Mâinile i-au fost legate cu o zfoară tăioasă. Auzea un țiuit zgomotos, asemănător cu al unei țevi sprte eliminând vreun gaz.

Brusc, era din nou liniște, cu excepția respirației sale greoaie. Se încingea tot mai tare sub acea glugă. A tresărit brusc, având toți mușchii încordați. Se întreba cum a reușit să o imobilizeze în halul ăsta printr-o fracțiune de secundă.

Ceva rece i s-a oprit pe coapsă. Ceva dur. Luneca acum spre piciorul ei, Kira se cabrase cu furie, începând să se zbată din ce în ce mai tare.

                 În același timp Rogue și Spencer ajung la capătul coridorului. Aceau o presimțire ciudată, părea că oxigenul se strângea cu cât mergeau mai mult pe coridor.
Cele două fete se uită la unison peste umăr și observă că Kira a dispărut.

— La naiba! strigă Rogue iritată.

— Du-te tu să o cauți, eu merg înainte! adaugă Spencer privind prin jur.

— Nu cred că e o idee bună....

— Mă descurc, crede-mă! Haide, nu avem timp de pierdut!

La insistențele prietenei ei Rogue fuge pe coridor înapoi, analizând fiecare detaliu. Spencer o privi puțin cum se îndepărtează, apoi deschide o ușa din fier ruginit.

Era o beznă totală, iar mirosul de mucegai îi înfundă nările. Deschide telefonul pentru a folosi blițul însă rămâne surprinsă de mesajul de pe ecranul de blocare al telefonului.

" Chiar crezi că îi poți face față spiritului de una singură? Nu uita, ăsta e jocul lui, iar voi jucați după regurile lui. -A"

                Spencer ignoră mesajul, apăsând pe iconița gri cu lanternă a telefonului. Prin fasciculul de lumină dat de telefon se puteau observa pulberele de praf.

               Scările erau din fier, la fel de ruginite precum ușa. Unele trepte lipsind, fiind nevoită să le sară. Mirosul de mucegai și aer închis devenea din ce în ce mai iritant.

              Ajunsă la pragul scărilor, Spencer luminează în mare încăperea. Erau câteva dulapuri pline cu anexe și mape, pe jos erau cartone tot umplute cu arhive și hârțogărae.

              Pașii ei creau ecou în încăpere, aceasta mergând spre perete, neștiind exact de ce se îndreaptă în acea direcție, pur si simplu simțurile îi indicau asta.

              Privea atentă perete, observând că materialul decorativei era diferit față de restul peretelui. O porțiune de cam un metru, în formă dreptunghiulară avea o decorativă cu pulbere mai mici, pe când restul peretelui avea pulbere mari. Fata ridică piciorul apoi își izbi talpa puternic de zona dreptunghiulară, tenchiuala căzând nestingherită alături de un praf negru, înnecăcios.

              Deasupra tencuielii căzute era scrijelit un fel de cinci scris invers. Spencer privi atentă ciudatul simbol însă atenția îi este distrasă de sunetul unor pași apăsați.

— Spencer? se auzi din spatele lui acea voce masculină pe care adora să o audă.

— Stiles! strigă ea entuziasmată alergând spre el.

Spencer îi sare în brațe, încolățindu-și brațele în jurul gâtului său. Nu s-a simțit vreodată mai ușurată.

Rupând îmbrățișarea, îl privește pe Stiles preț de câteva secunde în ochi. Privirea aceea blândă și confuză se schimbase imediat într-una întunecată. Înainte să aibe timp să facă câțiva pași spre spate simte o bucată de metal cum îi intră în abdoment.

Presiunea făcută de sabie era mare, iar durerea îngrozitoare. Privește cu gura căscată în jos și vede cum o sabie de jumătate de metru îi este înfintă în abdomen.

— Iubito, chiar trebuie să înveți să nu ai niciodată încredere într-o vulpe! spune el amuzant, rânjind straniu.

— Asta e tot ce poți? scuipă Spencer scârzind din dinți de durere.

— Nu te teme, voi avea nevoie de tine. Consideră-te norocoasă....acum dă-te din calea mea! spune el amuzat apoi o împinge pe Spencer.

Privea întinsă pe podeaua rece și umedă a încăperii. Stiles se îndreaptă ager spre porțiunea pe care o spărsese cu talpa piciorului. Se apleacă asupra dreptunghiului și își ia avânt cu pumnul apoi îl izbește puternic în perete, făcând o gaură imensă.

Spencer încercă să își dea seama ce se află după acel perete însă era greu de descifrat, părea a fi un om bandajat. Bandajul din jurul capului era bej, murdar. Sângerarea devenea tot mai abundentă, iar hemoragia bătea la ușă. Neștiind exact ce să facă Spencer țipă cât o țin plămânii.

                  Țipătul ei răsunând inclusiv în curtea casei. Păsările părăsindu-și cuiburile la auzul țipătului ei.

            — Spencer! spune Alecc din curtea interioară a clădirii. 

                Alecc o ia la goană rupând pământul în urma lui. Din spatele lui veni și Derek care grăbi pasul până când îl întrecuse. Folosindu-și mirosul pentru a-i ghida drumul. Ajunși aproape de subsolul clădirii Alecc se oprește brusc, în dreapta lui fiind un pasaj întunecat. La marginea lui observându-se o pereche de teneși negri plini de noroi.

                Se apleacă asupra trupului și îl trage spre lumina chioară a becului. Era Kira, avea un sac negru tras pe cap, acoperindu-i doar ochii. Îi verifică într-un suflet pulsul, acesta fiind normal, fapt care îi i o piatră de pe inimă.

               Între timp Derek ajunge la Spencer care zăcea pe jos, ținându-se cu ambele mâini peste locul sângerării. Sabia încă fiind înauntrul abdomenului ei. Însă Stiles nu mai era în încăpere, parcă se evaporaseră.

                Derek o ajută să se ridice, ducându-i brațul pentru umărul lui. Cu pași mici și grei, cei doi reușesc să urce scările ruginite. Expresiile lor faciale se schimbă imediat. Frica și panica punând stăpânire pe întregul lor corp. Ochii lor se măriseră enorm, iar sângele le clocotea prin vene.

Tocmai aveau în fața ochilor o persoană importantă din viața lor care se afla într-un mare pericol de moarte. Inimile lor se zbăteau, dând parcă să le iasă din piept. Fiecare încheietură și mușchi al corpului începu să le tremure.