Lacrimi, apă, cristale, safire, licuri şi pahare.

Lângă geam stăteai şi priveai.

Cum noapte se lasă greu peste pleoapele.

Adormite ale unui oraş luminat de felinare.

Mi-am tras scaunul şi m-am aşezat. 

Nu îmi puteam lua ochii de pe părul tău frumos.

În nuanţe vii se colora, atât de astral şi ireal.

În eternul neantului cosmic m-aş fi pierdut.

Lângă tine să ajung şi să te sărut.

Nu eram departe, iar conexiunile deja erau făcute.

Casa noastră nu este aici.

Unde mortalitatea ne fură speranţa.

Aparţinem spaţiului, unde vom străluci.