Weekend-ul următor, Amanda și Markus stăteau în pat, privind un film în camera ei, când acesteia îi veni o idee.

— M-am cam plictisit. Ce-ar fi dacă i-am chema pe Meredith și Dominic la noi?

— Ești sigură că vrei asta? Vei fi bine dacă îi vei vedea pe cei doi împreună? spuse Markus.

— De ce nu aș fi? Ți-am spus, am trecut peste. Mă gândeam că ar fi frumos să socializăm toți patru și să ne cunoaștem mai bine.

— În regulă, atunci, zâmbi Markus.

Telefonul lui Meredith sună când aceasta era la birou, învățând.

— Bună, Amanda. Ce mai faci?

— Hei, Meredith. Mă gândeam dacă tu și Dominic ați vrea să veniți pe la mine. Eu și Markus ne-am plictisit singuri.

— Nu știu ce să spun. Eu învăț iar Dominic probabil că...

Meredith era pe cale să refuze oferta dar își aminti cât de urât se purtase Dominic cu Amanda în tot acel timp în care ea l-a plăcut. Acum era momentul perfect ca el să își ceară scuze de la ea și să devină prieteni.

— De fapt, vom veni, spuse Meredith. Vom fi acolo în maxim o oră.

— Minunat. Vă așteptăm, spuse Amanda fericită, apoi închise apelul.

Meredith se îmbrăcă repede cu o pereche de blugi și un hanorac, apoi merse în camera lui Dominic, care tasta ceva la laptop-ul său.

— Ai treabă? îl întrebă ea.

— Nu neapărat, lucram la un proiect dar poate aștepta, spuse el. Ai treabă cu mine?

— Voiam să te întreb dacă ai vrea să mergem la Amanda, spuse ea rușinată, mușcându-și buza de jos.

— La Amanda? spuse el confuz. De ce am merge acolo?

— Păi, ea m-a sunat și ne-a invitat acolo. Nu puteam refuza invitația ei, nu-i așa? Ar fi fost un gest urât din partea mea.

— Te înțeleg, dar ținând cont de sentimentele pe care mi le poartă ea..., spuse Dominic lăsându-și propoziția neterminată.

— Ți le-a purtat. Amanda are acum o relație și încearcă să te uite. Tocmai de aceea mi-ar plăcea ca voi doi să discutați puțin. Te-ai purtat foarte urât cu ea dintotdeauna și ar fi drăguț din partea ta dacă ți-ar cere scuze.

Meredith își umflă buza de jos și se jucă timidă cu unghiile. În mod normal, Dominic nu ar fi acceptat niciodată să meargă la Amanda dar era dispus să facă asta pentru a o face pe Meredith fericită.

— În regulă, oftă el. Vom merge la Amanda. Dar nu vei auzi cuvintele „îmi pare rău" ieșind din gura mea.

Meredith zâmbi larg, precum un copil care își deschidea cadourile primite de Crăciun, apoi coborî în living, unde îl aștepta pe Dominic. La scurt timp după conversația lor, acesta coborî și el la parter, îmbrăcat lejer, și cei doi se îndreptară către mașina lui.

— Este deja destul de târziu, așa că nu vom sta mult, bine? spuse el.

— Bine, spuse fata.

Când au ajuns în fața casei Amandei, blonda îi primi înăuntru pe cei doi.

— Mă bucur că ați putut veni, le spuse ea. Sper că nu aveați altceva mai important de făcut.

— Nu. De fapt, Dominic abia aștepta să vină aici, spuse Meredith.

Fata îi dădu un cot în burtă lui Dominic, care făcu un pas spre Amanda.

— Păi... Îmi pare rău că m-am purtat atât de urât cu tine până acum, doar că încercam să te fac să mă urăști, pentru că eu nu te plăceam, dar tu mă plăceai, iar eu nu mai voiam să mă placi..., se bâlbâi Dominic. Dar, acum că avem amândoi pe altcineva, nu mai am motive să mă port urât cu tine, deci bănuiesc că putem să fim prieteni, cred.

Amanda înghiți în sec, fiind pentru prima dată când auzea o scuză din partea lui Dominic.

— Am făcut fursecuri. Vrea cineva? schimba Amanda subiectul. Le-am ars puțin pe fund dar au gust bun.

Amanda aduse din bucătărie un platou plin cu fursecuri și îl servi primul pe Dominic. Acesta luă un fursec și mușcă din el.

— Este foarte bun, spuse el.

Amanda zâmbi.

— Mă bucur că îți place.

În sufletul ei era, în sfârșit, pace. Era pentru prima dată când se uita în ochii lui fără să simtă ceva pentru el. După atâta timp, totul era exact cum trebuia să fie.

— Am înțeles că va începe un meci de fotbal într-o oră, spuse Markus. Joacă Manchester United cu Real Madrid.

— Aveți cumva bere? întrebă Dominic.

Acesta trecu de la a nu vrea să vină, la a se simți ca acasă. El și Markus stăteau pe canapeaua din living privind meciul, vorbind între ei și ignorându-le complet pe fete. Cei doi se comportau de parcă ar fi fost prieteni de-o viață. Meredith și Amanda oftară amândouă, apoi ambele se ridicară în același timp de pe canapea și urcară în camera Amandei.

— Dacă știam că vor fi atât de gălăgioși, aș fi tăiat cablul de la televizor, se plânse Amanda.

— Ar trebui să te bucuri că se înțeleg atât de bine, spuse Meredith.

— Mă bucur. Doar că îmi doresc să se taie curentul, râse ea.

Fetele se așezară pe patul Amandei.

— Deci... Tu și Markus..., începu Meredith. În ce stadiu se află relația voastră?

— Sinceră să fiu, habar nu am, spuse blonda. Adică, ne comportăm ca un cuplu dar nu m-a întrebat încă dacă vreau să fiu iubita lui.

— Nici pe mine nu m-a întrebat Dominic asta, spuse Meredith.

— Wow, ce băieți ne-am ales, spuse Amanda ironică, dându-și ochii peste cap.

O jumătate de oră mai târziu, fetele nu mai auzeau nimic de jos, în afara sonorului televizorului, așa că se hotărâră să coboare pentru a vedea ce se întâmplă. Când ajunseră în living, fetele măriră ochii după ce îi văzură pe băieți. Aceștia dormeau amândoi pe jos, fiind înconjurați de sticle de bere.

— Când au adormit atât de repede? se miră Meredith. Ar trebui să îi ducem undeva, să doarmă mai confortabil.

— Eu nu ridic greutăți decât la sală. Nu i-am obligat eu să bea ca niște porci, prin urmare nu este datoria mea să îi car, spuse Amanda revoltată.

— Am putea măcar să le aducem câte o pernă? insistă Meredith.

Amanda oftă și aruncă două perne de pe canapea spre cei doi. Aceștia se treziră doar pentru a-și pune pernele sub cap, apoi adormiră la loc.

Dimineață, la micul-dejun, fetele râdeau de băieții care încă erau adormiți, din cauza băuturii. După ce Meredith și Dominic au plecat din casa Amandei, cei doi se aflau în mașină, când fata spuse:

— Îți mulțumesc că ai fost de acord să vii la Amanda și să vorbești cu ea. Acum mă simt mult mai împăcată știind că nu mai este supărată iar voi doi sunteți prieteni.

— Prieteni este mult spus, spuse Dominic. O tolerez pentru tine.

Meredith zâmbi timidă.

— Oh, mi-am adus aminte. Peste două zile este ziua de naștere a lui Josh iar noi încă nu am apucat să îi luăm un cadou, spuse ea.

— Nu cred că l-am văzut pe Josh la aniversarea lui Naty, așa-i? spuse Dominic.

— Da, dar probabil Mary a avut ceva de rezolvat și de aceea nu au putut veni. Dar asta nu înseamnă că noi nu vom merge la petrecerea lui.

— Dacă asta vă face fericite și pe Naty, vom merge. Aș face orice doar ca să vă văd pe voi două zâmbind.

Meredith lăsă privirea în jos, timidă. Dominic era prima persoană căreia îi păsa atât de mult de ea iar ea nici măcar nu îi dăduse un răspuns clar în legătură cu sentimentele pe care i le purta. El îi spusese că o iubește, însă ea nu îi mărturisi nici măcar dacă îl plăcea sau nu.

Însă ea era de părere că sentimentele nu au nevoie să fie spuse, ci trebuie simțite.

Cele două zile au trecut pe nesimțite iar Josh era atât de entuziasmat în legătură cu petrecerea sa, încât nici măcar nu mersese la școală în acea zi. A rămas acasă și a ajutat-o pe mama lui să pregătească decorațiunile, tortul și să facă ordine în apartament.

— Câte persoane spunea că ai invitat? îl întrebă Mary. Trebuie să așez tacâmurile pe masă.

Într-o jumătate de oră, invitații trebuiau să înceapă să se sosească iar Josh era foarte emoționat. Era prima dată când își organiza ziua de naștere. În vechea lor casă, nu puteau invita oamenii, din cauza tatălui său, și nici nu aveau suficienți bani pentru a scoate invitații la un restaurant.

— Toată clasa, se lăudă el. Deci cam douăzeci și opt de copii.

— Poftim? Atât de mulți? Crezi că ne va ajunge tortul? spuse Mary îngrijorată.

— Sper că da. Dar, oricum, nu știu dacă vor veni toți.

La ora nouăsprezece și zece minute, se auzi prima bătaie în ușă. Mary și Josh se grăbiră să deschidă, iar băiatul zâmbi larg atunci când îi văzu pe Naty, Meredith și Dominic.

— Naty, ai venit! exclamă el fericit.

— Bineînțeles că am venit. Nu puteam să nu fiu prezentă la ziua de naștere a celui mai bun prieten al meu.

Mary îi pofti pe cei trei în casă iar, după ce Naty îi dădu lui Josh cadoul său, aceasta privi împrejur.

— Nu a mai venit nimeni? spuse Naty, în timp ce ea și Josh mergeau în camera lui.

— Nu. Sincer, tind să cred că nici nu va mai veni altcineva în afară de tine, spuse el dezamăgit.

— Oh, zise Naty încet. Nu contează, mă ai pe mine.

Cei doi începură să se joace cu mașinile băiatului, când Naty simțea nevoia să vorbească ceva mai serios cu el.

— Uite, Josh, nu am vrut să spun nimic despre asta, pentru că aș fi părut nesimțită, dar cred că este timpul să te întreb ceva. De ce nu ai venit la ziua mea? spuse fata hotărâtă.

— Poftim? se miră Josh.

— Aniversarea mea. Te-am invitat, însă nu ai venit. M-am gândit că poate s-a întâmplat ceva și de aceea nu ai putut ajunge. Însă ar fi trebuit să îmi spui. Te-am așteptat ca o fraieră toată seara.

— Ce tot spui, Naty? Am venit la ziua ta, se grăbi el să spună.

— Cum așa? Atunci, eu de ce nu te-am văzut? își puse ea mâinile în sân.

— Pentru că nu ni s-a permis mie și mamei să intrăm în casa ta.

— Poftim? spuse Naty surprinsă. Cum adică nu vi s-a permis să intrați în casă?

— Păi, am venit acolo, dar paznicul nu ne-a lăsat să intrăm. A spus că bunica ta i-a dat ordine foarte clare să nu ne lase înăuntru.

Naty lăsă privirea în jos, întristată.

— Habar nu aveam că bunica a făcut asta, spuse ea. Îmi pare rău, Josh. Te-am judecat greșit.

— Este în regulă, eu nu m-am supărat. În schimb, mă bucur că ai venit aici, pentru că îți pot da cadoul pe care ți l-am cumpărat atunci.

Josh se aplecă și scoase de sub pat o cutie, pe care i-o întinse lui Naty. Fata îi ridică capacul și zâmbi când văzu ce se afla în ea.

— Un ursuleț de pluș? spuse ea, luând jucăria într-o mână.

— Privește-i tricoul, o îndemnă Josh.

La o privire mai atentă, Naty realiză că pe tricoul alb, cu care era îmbrăcat ursulețul, scria Te iubesc, Naty.

— Este minunat, Josh. Îți mulțumesc.

Naty îl îmbrățișă pe băiat.

— Și eu te iubesc. Ești cel mai bun prieten al meu.

O jumătate de oră mai târziu, copii merseră în living, pentru a lua cina alături de adulți.

— Josh, îmi pare atât de rău că nu a mai venit nimeni la petrecerea ta, spuse Mary.

— Este în regulă. A venit singura persoană de care aveam nevoie pentru ca aniversarea mea să fie perfectă. Și, oricum, nu am fi avut suficient tort pentru toată lumea.

Meredith nu putea să nu se întristeze. Știa de ce nu venise nimeni la petrecerea lui, deoarece și ea trecuse prin asta. Copii îl marginalizau din cauza lipsei de bani. Însă, spre deosebire de ea, Josh se descurca bine cu acest sentiment.

După ce toți mâncară, iar Josh suflă în lumânări, toți mâncau tort, când Josh se ridică brusc de pe scaunul său.

— S-a întâmplat ceva, scumpule? îl întrebă Mary.

— Trebuie să îi spun ceva domnului Dominic, spuse Josh.

Dominic o privi confuz pe Meredith, întrebându-se daca ea are vreo legătură cu ce avea să se întâmple, dar și ea părea la fel de nedumerită.

— Domnule Dominic, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și mama mea. Datorită dumneavoastră, mama nu mai are vânătăi pe corp și am văzut-o râzând după mult timp. Iar eu am, în sfârșit, un dormitor mare, așa cum mi-am dorit mereu. Înainte, trebuia să port aceeași pereche de adidași, indiferent de anotimp. Dar acum am o pereche de sandale și una de bocanci. Deci, vă mulțumesc pentru toată bunătatea. Și sper ca, într-o zi, să vă pot întoarce favoarea.

În acel moment, absolut toate persoanele din încăpere aveau lacrimi în ochi, inclusiv Dominic, care clipi rapid pentru a le face să dispară. Acesta se ridică de pe scaunul său și îi întinse mâna lui Josh. Băiatul ridică privirea spre bărbatul înalt din fața lui și îi întinse mâna sa micuță. Dominic i-o strânse ca unui bărbat și îl încurajă din priviri.

— Ai grijă de mama ta, Josh. Acum, tu ești capul familiei și este datoria ta să o protejezi. Bine?

— Am înțeles, dădu el înțelegător din cap.

Atunci, Dominic își dădu seama ce suflet mare se ascundea în trupul mic al băiatului și era convins că, dacă avea să i-o încredințeze vreodată pe Naty unui băiat, acela avea să fie Josh.