Amanda și Markus se așezară la masă într-un bar care abia se deschise iar un chelner veni la ei.

— Bună dimineața. Cu ce vă pot servi?

— O sticlă de vodkă și două pahare, spuse Amanda.

— Doar unul, interveni Markus. Eu conduc, deci nu pot bea alcool. În schimb voi bea un suc de portocale.

Chelnerul le zâmbi și plecă de lângă masa lor.

— Este destul de devreme. Doriți să beți alcool la ora aceasta? spuse Markus.

— Tristețea nu știe cât este ceasul, spuse ea absentă.

Markus oftă și privi în jur. Chelnerul le aduse comanda, apoi plecă. Amanda își turnă vodkă în pahar și îl dădu pe gât fără să schițeze nicio expresie.

— Nu cred că este prima dată când beți alcool, nu-i așa? zâmbi Markus.

— Nu, spuse ea turnându-și din nou băutură în pahar.

— Îmi puteți spune de ce am venit aici? o întrebă el.

— Am avut chef să beau ceva. Dacă beau suficient de mult, poate că voi leșina și, pentru câteva ore, nu va mai trebui să mă gândesc la el.

Amanda a băut și al doilea shot, apoi trânti paharul pe masă.

— S-a întâmplat ceva? Este legat cumva de bărbatul pe care îl iubiți? spuse el.

— De ce este iubirea atât de complicată, Markus? El a fost singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată și mi-am dedicat toată viața lui. Și pentru ce? Ca el să mă privească în ochi și să îmi spună să nu intervin între el și fata aceea?

Amanda bău și cel de-al treilea pahar, moment în care Markus îl trase spre el și îl poziționă cu gura în jos.

— Ce faci? se enervă ea.

— Ați băut destul, spuse el.

— Cine ești tu să îmi spui cât să beau? Eu plătesc, până la urmă. Și te-am adus aici doar pentru că cineva trebuia să mă aducă acasă dacă mă voi îmbăta, se răsti ea.

Amanda apucă paharul și își turnă din nou alcool în acesta.

— Știi ce nu înțeleg? începu ea după ce înghiți. De ce nu mă place? Nu sunt urâtă sau proastă. Mă machiez în fiecare dimineață și am fost la cea mai bună facultate din țară, doar pentru că el mergea acolo. Mă comport frumos cu toată lumea, sunt politicoasă, îmi plac copiii. Atunci, de ce nu mă place?

Vocea Amandei tremura și o lacrimă îi curse pe obraz. Markus ar fi vrut să o îmbrățișeze și să îi spună că totul va fi bine, dar ar fi fost în zadar. Se vedea clar că era rănită și că nu va uita prea curând dragostea ce i-o purta bărbatului.

— Dominic este singurul bărbat pe care îl voi iubi vreodată, dar el o iubește pe Meredith, nu este ironic? pufni ea. Încep să cred că am fost o scorpie în viața anterioară, văzând cât de pedepsită sunt în aceasta.

— Am fost respinsă de multe ori de el, dar acum mă doare mai tare ca niciodată, spuse ea începând să plângă de-a binelea. A fost pentru prima dată când i-am văzut atât de apropiați și am simțit cum mi se frânge inima.

— Știu că sună clișeic, dar cred că trebuie să încercați să îl uitați. Această iubire pe care i-o purtați este dăunătoare atât pentru dumneavoastră, cât și pentru el, spuse Markus.

— Nu este ușor, își dădu ea ochii peste cap.

— Nu, nu va fi deloc ușor. O să vă petreceți în continuare nopțile plângând gândindu-vă la el și o să simțiți că vă doare inima de fiecare dată când îl veți vedea cu altă femeie, dar, cu timpul, vă veți obișnui, iar dragostea pe care i-o purtați acum va rămâne doar o amintire.

Amanda îl privi atentă. Mintea îi spunea că Markus avea dreptate și că decizia corectă era să îl uite pe Dominic. Dar inima îi spunea că trebuia să lupte în continuare pentru ceea ce iubea.

— Atunci, poate că nu sunt încă pregătită să renunț la el, murmură ea.

Amanda simțea că încăperea se învârtea în jurul ei și își închise încet ochii. Aceasta își pierdu echilibrul și adormi. Capul ei se îndrepta cu viteză spre masă, dar Markus întinse mâna în față, iar fruntea blondei se odihni pe palma lui, evitând un posibil cucui.

Bărbatul oftă. Era frustrant să o vadă pe cea pe care o iubește îmbătându-se din cauza altui bărbat. Ar fi făcut orice îi stătea în putință pentru a o face pe Amanda să îl uite pe Dominic, însă nu știa cum ar fi putut realiza acest obiectiv.

Dominic intră în camera lui Meredith, luând-o pe aceasta prin surprindere. Fata era în pat cu genunchii la piept, citind materia de la facultate.

— Te deranjez? întrebă el închizând ușa în urma sa.

— Nu, răspunse Meredith și puse deoparte teancul de foi. S-a întâmplat ceva?

— Am venit să te întreb cum îți este piciorul, spuse el.

— Este bine, nu mă mai doare deloc.

Dominic se așeză pe marginea patului, apoi îi apucă glezna lui Meredith și îi trase piciorul spre el, pentru a-l privi. Meredith se rușină, dar nu se retrase.

— Arată bine, spuse el după ce privi rana. Probabil că acul nu a intrat prea adânc.

Meredith își trase abia atunci piciorul și își strânse din nou genunchii la piept.

— Am înțeles că Amanda a plecat imediat după ce am plecat și eu, spuse ea. S-a întâmplat ceva între voi?

Dominic oftă și își alese cu grijă cuvintele în minte, înainte de a spune orice cu voce tare. El nu știa că Meredith era conștientă de sentimentele pe care el i le purta și nici nu voia să îi mărturisească în acel moment cât de importantă este pentru el.

— Uite, Meredith, eu știu că tu și Amanda ați devenit prietene. Și știu de asemenea că ești conștientă de faptul că ea mă place. Dar, te rog, nu mai încerca să ne apropii.

— La ce te referi? se prefăcu ea că nu știe nimic.

— Doar nu credeai că nu îmi voi da seama că tu ai pus la cale totul, nu-i așa?

Meredith își mușcă buza de jos. Spera ca Dominic să nu realizeze că ceea ce a făcut a fost intenționat.

— Știu că intențiile tale sunt bune, și sunt sigur că Amanda apreciază tot ce faci pentru ea, dar trebuie să înțelegeți amândouă că eu nu o voi putea iubi niciodată pe Amanda.

— Cred doar că Amanda ar fi o mamă bună pentru Naty și v-ar iubi pe amândoi necondiționat. De ce nu îi poți accepta sentimentele? spuse Meredith.

— Pentru că eu sunt îndrăgostit de altcineva, Meredith, izbucni el.

Fata râmase cu gura întredeschisă. Credea că Dominic avea să îi mărturisească ce simțea pentru ea și nu își dorea acest lucru. Nu acum, când ea încerca să îl facă să o accepte pe Amanda.

— De cine?

Cuvintele îi ieșiră printre buze fără ca ea să realizeze. Aproape că voia să își audă numele rostit de către el, lucru care o neliniștea.

Dominic îi privea ochii albaștri, peste care cădeau câteva șuvițe de păr. Ar fi vrut să recunoască în fața ei cât de mult o iubea, dar nu era un moment prielnic. Mai ales pentru că nu știa dacă Meredith simțea același lucru pentru el.

— De o persoană minunată, răspunse el.

Dominic se ridică de pe patul lui Meredith și ieși din camera ei. Fata era confuză. Dacă știa că Amanda îl iubește și chiar a inventat o scuză pentru ca cei doi să petreacă puțin timp împreună, de ce își dorea ca el să îi spună adevărul?

Meredith își scutură capul și își strânse mai tare picioarele la piept.

— Ce se întâmplă cu mine? spuse ea încet. Ce este sentimentul acesta pe care îl simt?

Dimineață, după ce s-a asigurat că Naty a intrat în siguranță în clasă, Meredith se urcă înapoi în aceasta.

— Ne întoarcem acasă, domnișoară Meredith? îi spuse femeia de la volan.

— Putem face un ocol înainte? spuse Meredith.

O jumătate de oră mai târziu, Meredith se afla în fața ușii de la casa Amandei. Inspiră adânc, apoi apăsă pe butonul soneriei, iar o femeie îmbrăcată cu o uniformă în culorile negru și alb îi deschise ușa și o pofti în casă.

— Căutați pe cineva? o întrebă aceasta.

— Vreau să vorbesc cu Amanda, dacă se poate, spuse Meredith.

— Desigur. O voi chema imediat.

Femeia urcă la etaj, apoi se întoarse, urmată de blondă.

— Amanda, mă bucur să te văd, îi zâmbi Meredith.

Amanda era încordată și nu știa cum să o abordeze pe Meredith. Pe de o parte, îi era recunoscătoare pentru ce a încercat să facă pentru ea, dar pe de altă parte, se gândea că poate totul a fost un plan bine pus la punct de către ea, pentru a-i arăta ca Dominic o iubește doar pe ea.

— Ce cauți aici? o întrebă Amanda.

— Am venit să discutăm în legătură cu ce s-a întâmplat ieri, spuse Meredith, moment în care Amanda își dădu ochii peste cap. Îmi pare rău că a trebuit să vezi asta.

— Nu părea că regretai atunci când el te ținea în brațe, spuse Amanda ironică.

— Amanda, nu este deloc cum crezi. Mă pregăteam să ies din clasă, când am călcat pe o piuneză, de aceea Dominic m-a dus în brațe până la taxi, îi explică ea.

— Ești bine acum? spuse Amanda, uitând de faptul că era supărată pe ea.

— Da, sunt bine, zâmbi Meredith.

Între cele două se lăsă liniștea, însă Meredith sparse din nou gheața.

— Uite, Amanda, îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici. Eu am vrut doar să te ajut să petreci puțin timp cu el.

— Am înțeles și îți apreciez efortul. Dar știi ce mă doare cel mai tare? spuse Amanda. Faptul că vreau să te urăsc, dar nu pot. Mereu ești atât de bună cu toată lumea și încerci mereu să le faci altora pe plac, încât nici nu pot să fiu supărată pe tine. Plus că, dacă aș fi Dominic, chiar și eu te-aș alege pe tine în locul meu.

Meredith zâmbi forțat dar, în adâncul ei, se simțea prost.

— Amanda, ultimul lucru pe care mi-l doresc este să fiu motivul pentru care voi doi nu puteți fi împreună. Crede-mă că aș face orice dacă aș ști că voi ați putea trăi fericiți împreună.

— Este în regulă. Oricum, nu voi înceta să lupt pentru el niciodată, nici dacă voi doi chiar veți fi cândva împreună. Lucru care nu se va întâmpla, pentru că tu nu simți nimic pentru el, nu-i așa?

Meredith făcu o pauză înainte de a-i răspunde.

— Desigur. Nu simt nimic pentru el, spuse ea.

— Acum că am lămurit asta și, dacă tot ești aici, vrei să bem o cafea împreună? îi propuse Amanda.

— Mi-ar plăcea dar, din păcate, nu pot. Trebuie să merg acasă și să îi pregătesc prânzul lui Naty. Dar voi veni în altă zi să stăm mai mult de vorbă, îți promit, spuse Meredith.

După ce ambele își luară la revedere, Meredith ieși din casa blondei și se îndreptă spre mașina parcată la doar câțiva metri distanță. Mergea încet. Se întreba de ce, atunci când Amanda a întrebat-o dacă simte ceva pentru Dominic, i-a fost atât de greu să nege acest fapt. În minte i se derulau toate momentele petrecute alături de Dominic și cât de grijuliu a fost cu ea de când s-a mutat în casa lui. I-a plătit facultatea, a cumpărat un apartament pentru Mary și Josh, i-a luat apărarea în fața mamei lui, toate acestea fără ca ea să ceară ceva.

Meredith privea în jurul ei. Universul, parcă vrând să îi facă în ciudă, îi scosese în cale doar cupluri. În orice direcție privea, Meredith vedea doar oameni fericiți care se țineau de mână sau se sărutau.

— Oare... M-am îndrăgostit?