Meredith și Dominic ajunseră în fața casei lui Gladys și amândoi coborâră din mașină.

— Poți merge la birou, spuse ea. Nu știu cât voi sta aici și nu vreau să întârzii din cauza mea.

— Sincer, nu prea am chef să merg la birou, spuse Dominic și își băgă mâinile în buzunarele din față ale pantalonilor săi de stofă. Voi sta cu tine.

Meredith oftă, însă, până la urmă, au mers împreună la ușa de la intrare. Meredith ciocăni și, câteva momente mai târziu, Gladys deschise ușa.

— Meredith? spuse ea mirată, cu vocea tremurândă.

Meredith se grăbi să o îmbrățișeze. Era fericită că Gladys, persoana la care ținea atât de mult, era bine.

— Ce cauți aici? o întrebă femeia, făcând un pas în spate, pentru a-i lăsa pe cei doi să intre.

— M-a sunat patroana orfelinatului și mi-a spus că nu ai mai trecut pe acolo în ultimul timp. Mi-am făcut griji pentru tine, așa că am venit să mă asigur că ești în regulă, spuse Meredith.

— El este bărbatul care te-a vizitat în acea zi la orfelinat? o întrebă Gladys suspicioasă la adresa lui Dominic.

— El este șeful meu, domnul Dominic. M-a adus cu mașina. Sper că nu este nicio problemă dacă stă și el puțin aici, spuse Meredith.

Gladys îi zâmbi lui Dominic, apoi merse în bucătărie, unde făcu ceai pentru cei doi, urmând să se așeze toți pe canapeaua din living, pentru a vorbi.

— Deci, care este motivul pentru care nu ai mers la orfelinat? Nu te simți bine? o întrebă Meredith, după ce luă o gură din ceaiul fierbinte.

— Soțul meu se simte din ce în ce mai rău, spuse femeia.

Meredith își aminti de momentul în care Gladys i-a povestit de faptul că doctorii nu i-au mai dat multe luni de trăit soțului ei. Cât de tare se putea agrava starea lui de atunci?

— Ați fost de curând la doctor? o întrebă Meredith.

— Ce rost are? Se vede că nu va mai rezista mult, spuse femeia deznădăjduită.

— Aș putea să îi plătesc spitalizarea într-un spital privat, se oferi Dominic. Cunosc mulți medici buni care s-ar putea ocupa de cazul lui.

— La ce bun? spuse bătrâna. Poate trebuie să accept că până aici i-a fost. Uneori, trebuie să lași persoana iubită să plece, chiar dacă asta înseamnă să ia cu ea și o bucată din tine.

— Gladys, nu vorbi așa, spuse Meredith. Trebuie să fii optimistă, pentru el.

— Meredith, nu te poți împotrivi destinului.

O lacrimă se scurse pe obrazul bătrânei.

— Mă scuzați, spuse aceasta și se ridică, apoi merse în camera soțului ei.

Rămași singuri, niciunul dintre Meredith și Dominic nu putea spune nimic. Atmosfera era prea apăsătoare și nimic din ce ar fi spus nu părea potrivit. Deodată, Meredith se ridică de pe canapea și merse în bucătărie, urmată de Dominic.

— Ce vrei să faci? o întrebă el.

— Le voi pregăti ceva de mâncare, spuse ea. Cu tot ce are pe cap, mă îndoiesc de faptul că Gladys a avut timp să stea prea mult în bucătărie.

— Te pot ajuta cu ceva? spuse el.

Meredith plănuia să gătească de una singură, dar nu voia ca Dominic să se simtă lăsat pe dinafară, așa că îi dădu o sarcină ușoară.

— Poți tăia ceapa?

Cei doi începură să gătească o supă de pui pentru Gladys și soțul acesteia, timp în care nu vorbiseră prea mult. După ce supa fusese gata, Meredith o puse în două boluri, apoi le așeză pe acestea pe o tavă și merse în camera lor.

Intră încet, nevrând să facă gălăgie. Cei doi stăteau în pat, unul lângă altul, îmbrățișați. Era o imagine atât de romantică și totuși, tristă. Meredith, însă, observă ceva suspect. Faptul că pătura ce îi învelea pe amândoi nu se ridica deloc. Era nemișcată, deși ar fi trebuit să se ridice de fiecare dată când cei doi respirau.

Meredith ieși din camera lor și se întoarse în liniște în bucătărie, unde lăsă tava pe masă. Fizic, era acolo. Însă mintea îi era complet în altă parte. Privea într-un punct fix și simțea că nu se poate mișca.

— Meredith, ce s-a întâmplat? spuse Dominic. De ce nu le-ai dus mâncarea?

Meredith își duse degetul arătător la gură, pentru a-l atenționa pe Dominic să tacă.

— Au adormit. Vorbește încet, pentru că ai putea să îi trezești.

Dominic își dădu seama că ceva era în neregulă, judecând după vocea lui Meredith. Fata vorbea încet și părea în stare de șoc. Atunci și-a dat seama ce se întâmplase de fapt.

— Bine, voi vorbi încet, șopti el.

Acesta făcu alți câțiva pași, până ajunse în fața lui Meredith. Îi luă fața în mâini și i-o ridică, obligând-o să îl privească în ochi. În mod normal, Meredith ar fi fost nervoasă că un bărbat o atingea și era atât de aproape de ea. Însă acum era diferit. Nu era în totalitate conștientă de ce se întâmpla.

— Ești bine? o întrebă el.

Ochii ei se umplură de lacrimi, iar bărbatul șterse una cu degetul său mare, de pe obrazul ei.

— Dorm, nu-i așa? spuse Meredith atât de încet, încât Dominic abia o auzi. Au adormit doar.

Dominic o trase pe Meredith mai aproape de el și o îmbrățișă. Acesta îi mângâia creștetul capului, în timp ce ea îi strângea sacoul în mâinile sale mici. Acum Meredith plângea de-a binelea, în brațele lui Dominic. Era pentru prima dată când un bărbat, în afara tatălui ei, o îmbrățișa în felul acesta. Dar nu dădu înapoi. Cumva, se simțea bine, protejată lângă el.

După ce aceasta se mai liniști puțin, Dominic avu grijă de tot. A chemat o ambulanță care i-a transportat pe cei doi la spital, s-a ocupat de incinerarea lor, iar câteva ore mai târziu, urnele în care se aflau rămășițele bătrânilor erau în mâinile lor.

— Nu ar trebui să sunăm rudele lor? o întrebă Dominic pe Meredith.

— Nu aveau pe nimeni, răspunse ea. Se aveau doar unul pe altul.

Dominic merse cu mașina până în apropierea unui lac. Ajunși acolo, cei doi merseră pe jos până la malul acestuia, unde se pregăteau să arunce cenușa în apă.

— Îmi pare rău, Gladys. Tu ai avut grijă de mine ca o mamă, iar eu nu ți-am putut întoarce favorul, șopti Meredith.

Aceasta lăcrima din nou. Deși știa că nu putea face nimic pentru a-i schimba destinul lui Gladys și că poate ei i-a fost scris să moară în acea zi, nu putea să nu se învinovățească. Ar fi trebuit să meargă mai des la ea acasă și să se intereseze de sănătatea lor.

Cei doi aruncară cenușa ambilor soți în apă, apoi se urcară în mașină. Afară începuse deja să se întunece, așa că Dominic decise să nu mai meargă la birou și să se întoarcă direct acasă. Ambii fură surprinși să vadă că Amanda nu plecase, ba chiar se făcuse comodă pe canapeaua din living și mânca popcorn în timp ce se uita la un film.

— Oh, ați venit? spuse ea când îi văzu pe cei doi.

— Meredith, poți merge în camera ta, îi spuse Dominic. Probabil că ești obosită.

Aceasta aprobă cu o mișcare a capului și se îndreptă spre scări. Știa că nu este un gest frumos să o ignore pe Amanda, însă nu putea vorbi cu nimeni.

— Nici măcar nu mă saluți, Meredith? strigă Amanda în urma ei.

Meredith se opri înainte să urce scările și se răsuci pe călcâie, întorcându-se cu fața spre blondă.

— Îmi pare rău, Amanda. Am avut o zi lungă și aș prefera să mă culc, dacă nu te deranjează.

— Ce bine că sunteți amândoi aici, spuse Josephine venind în living. Dominic, Meredith, aș putea să știu motivul pentru care ați lipsit toată ziua de acasă?

— Mamă, vino în camera mea mai târziu și îți voi explica, spuse Dominic.

— Nu vreau să aud nicio scuză patetică din partea ta, Dominic, se enervă ea. Nu a murit nimeni, atunci de ce ai fost plecat de acasă toată ziua și nu ai trecut deloc pe la birou?

Meredith lăsă privirea în jos și continuă să urce scările, apoi merse în camera ei. Bineînțeles că Josephine nu avea cum să știe ce se întâmplase, dar remarca sa tot o deranjase.

— Ce a pățit asta? bombăni Josephine, referitor la plecarea bruscă a lui Meredith.

— Cineva chiar a murit astăzi, mamă, spuse Dominic.

— Poftim? Dominic, ce s-a întâmplat? îl întrebă Amanda, apropiindu-se de cei doi.

— O doamnă care obișnuia să lucreze cu Meredith la orfelinat a decedat astăzi, spuse el. Biata de ea, a vrut doar să se asigure că femeia și soțul ei sunt bineși a sfârșit prin a-i vedea pe amândoi murind. Nici nu vreau să mă gândesc ce este în sufletul ei acum.

— Îmi pare atât de rău să aud asta, spuse Amanda. Mă simt vinovată, m-am purtat urât cu Meredith. Ar trebui să merg la ea.

Dominic o prinse de încheietură pe Amanda, și o făcu să rămână pe loc.

— Nu cred că vrea să vorbească cu nimeni acum, spuse el.

— Chiar și așa, asta nu înseamnă că poți lipsi o zi întreagă de la firmă pentru ea. Nu uita că este o simplă angajată. Plus că firma are nevoie ca tu să fii acolo, spuse Josephine.

— Serios? spuse Dominic ironic. Este nevoie să îți aduc aminte că mai ai încă un fiu care se poate ocupa de afacerea familiei?

— Cred că ar trebui să plec, spuse Amanda.

Aceasta își luă geanta și ieși pe ușă, știind că trebuia să le acorde puțină intimitate celor doi.

— Ce legătură are Felix cu asta? își puse femeia mâinile în sân.

— Eu am fost singurul căruia i-a păsat de afacerea tatei. Când ceilalți colegi ai mei de la liceu mergeau la meciuri de fotbal sau își făceau iubite, eu îmi dezvoltam abilitățile de antreprenor, pentru că fratele meu era protejat de mama „noastră", izbucni el. Și, cu toate astea, nu îmi pot lua o zi liberă. Este nedrept.

— Te cerți cumva cu mine din cauza unei angajate, care, atunci când a venit pentru prima dată în casa noastră, avea șosetele rupte? se răsti Josephine.

— Da, pentru că nu ai niciun pic de compasiune față de nimic. Nu știu cum poate o persoană să fie atât de rece și de nepăsătoare.

Dominic plecă de lângă ea, apoi urcă scările și merse în camera lui. Era frustrat. Toate momentele în care o văzuse pe Meredith plângând în acea zi îl dăduseră peste cap.

Era aproape miezul nopții dar el nu putea să doarmă. De fiecare dată când închidea ochii, vedea doar imagini cu Meredith plângând. Voia să meargă la ea și să o întrebe cum se simte, dar era deja târziu, iar ea probabil dormea.

Chiar și așa, sentimentele pe care i le purta învinseră, iar bărbatul ieși din camera lui. Merse încet până ajunse în dreptul ușii camerei lui Meredith. Își lipi urechea de aceasta, vrând să vadă dacă adormise sau nu, dar nu putea auzi nimic.

Într-un final, decise să deschidă ușa. În cameră era întuneric total. Singura sursă de lumină era dată de luminile de afară, care ajunseră pe fața lui Meredith, făcându-i buzele rozalii să pară mai roșii ca niciodată. Dormea. Părea liniștită, iar acest lucru îl făcu pe Dominic să zâmbească.

Bărbatul se apropie de patul ei și îi acoperi mai bine trupul cu pătura, apoi mai zăbovi câteva momente pentru a-i privi chipul. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse în viața lui. Voia să o aibă, deși știa că nu îi va fi ușor. Cu toate astea, era dispus să facă orice pentru a o face să îl iubească.

Salutare, tuturor! Deoarece este ziua mea de naștere astăzi, m-am gândit să sărbătoresc publicând două capitole din carte. Prin urmare, acesta este capitolul bonus.
Lectură plăcută!