Meredith intră în aeroport, trăgând după ea un geamantan. Simțea că nu mai avea niciun motiv pentru a rămâne în acel oraș; părinții ei muriseră, Dominic urma să se căsătorească iar Naty să aibă o mamă. Nimeni nu mai avea nevoie de ea acolo.

     După atâta timp, găsise primele informații legate de fiica ei și voia să meargă la Los Angeles pentru a afla cu siguranță dacă acea fată era cu adevărat fiica ei biologică.

     Înainte să își facă check-in-ul, Meredith își scoase telefonul din geantă. Îl ținuse închis încă din ziua în care a plecat din casa lui Dominic, tocmai pentru că nu voia să mai primească niciun mesaj sau apel de la el.

     Decisese să se distanțeze de tot ce ținea de el. Deși îi era greu să lase în trecut tot ce trăise cu el, știa că așa era cel mai bine pentru toți. Ea se putea concentra pe căutarea fiicei sale iar Dominic, Amanda și Naty puteau trăi precum o familie adevărată.

     După ce își pornise telefonul, observă că primi cel puțin cinci mesaje pe zi de la Dominic, iar în toate acestea, bărbatul o întreba dacă este bine și o ruga să îl sune.

     Ceea ce îi atrase atenția au fost patru mesaje de la Amanda, trimise la distanță de câteva zile unul de celălalt.

     „Hei, Meredith. Dominic mi-a spus tot ce s-a întâmplat între voi. Nu știu cum aș putea să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și copilul meu."

     „Nu știu dacă vei vedea acest mesaj, ținând cont că nu mi-ai răspuns nici la ultimul, dar voiam să te anunț că nunta mea și a lui Dominic va avea loc săptămâna viitoare și m-aș bucura dacă ai putea veni. Ți-aș fi trimis o invitație însă nimeni nu știe unde ești."

     „Probabil nu îmi vei răspunde nici la acest mesaj dar voiam să îți reamintesc faptul că nunta are loc mâine, la ora 16. Mi-ar face plăcere să te văd acolo."

     Ultimul mesaj fusese trimis în urmă cu o zi, deci probabil că, în timp ce Meredith îl citea, Amanda se îmbrăca în rochia de mireasă, pregătită să meargă spre altar. Meredith își privi ceasul de pe mână și constată că mai era o jumătate de oră până când nunta începea. Avea suficient timp să meargă acolo și să se întoarcă la aeroport pentru a se urca în avion.

     Meredith știa că nu ar fi fost o decizie deșteaptă să meargă acolo. Și-ar fi făcut rău de una singură dacă l-ar fi văzut pe Dominic căsătorindu-se cu altcineva. Deși avea cele mai bune intenții, încă o durea tot ce se întâmpla.

     Înainte să se răzgândească, Meredith se răsuci la o sută optzeci de grade și ieși din aeroport. Înainte de a merge la locația pe care i-o spusese Amanda în cel de-al patrulea mesaj, Meredith se opri la un magazin, de unde își cumpără o rochie roșie, simplă. Părul și-l prinse într-o coadă, apoi se urcă într-un taxi, și ajunse la localul cu pricina chiar cu cinci minute înainte de începerea ceremoniei.

     Acolo se aflau câteva sute de persoane dar singura față familiară era cea a lui Markus, așa că Meredith merse direct la el.

     — Meredith? Ai venit? spuse el surprins. Nu mă așteptam să te văd aici.

     — Nici eu pe tine, glumi ea. Nu credeam că o să vii la nunta fostei tale iubite.

     — Nu am putut să nu vin. Mâine plec din oraș și am vrut să o văd pentru ultima dată, chiar și la nunta ei.

     — Stai, de ce pleci? îl întrebă Meredith.

     — Nu prea mai am ce căuta aici, spuse Markus. Acum că Amanda se va căsători, simt că locul meu nu mai este aici. Îmi voi lua frații și ne vom muta toți în altă parte.

     — Te înțeleg, oftă Meredith. Și eu am început să lucrez din nou la orfelinat. Într-o zi, în timp ce sortam documentele, am găsit dosarul unei fetițe care s-a născut în același an în care am născut eu și care a fost găsită pe când era nou-născut. A fost adoptată de o familie din Los Angeles. Mi-am cumpărat bilet de avion și voi pleca să mă întâlnesc cu ea.

     — Este o veste minunată. Mă bucur pentru tine, spuse Markus. Dar, totuși, nu îți face speranțe prea mari pentru că, dacă nu este fiica ta, vei fi dezamăgită.

     — Oh, nu îmi fac speranțe deloc. Însă mă gândeam chiar să nu mă mai întorc înapoi și să rămân acolo, spuse Meredith.

     — Serios? Ai vrea să te muți acolo? o întrebă Markus.

     — Da. Cum ai spus și tu, simt că locul meu nu mai este aici. Avionul meu pleacă într-o oră și jumătate, zâmbi Meredith.

     — Și de ce ești aici? se panică el. Ar trebui să fii acolo.

     — Cine știe de câte ori voi putea să îmi văd cea mai bună prietenă în rochie de mireasă? glumi Meredith.

     — Nu îmi spune că încă o mai consideri prietena ta după tot ce ți-a făcut. Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi venit la nunta ei doar ca să îi pun otravă în tort, râse el.

     — Nu a fost vina ei. Ea l-a iubit mereu pe Dominic iar eu am reprezentat doar o perioadă trecătoare din viața lui. Dar încep să cred că așa a fost să fie. Adică, dacă nu aș fi plecat din casa lui, nu m-aș fi întors la orfelinat și nu aș fi aflat despre această fetiță.

     — Îmi doresc să fie fiica ta. După cât ai suferit în ultimul timp, meriți asta.

     Dominic intră în încăpere și merse la altar, unde trebuia să o aștepte pe Amanda. Se vedea pe fața sa că era plictisit și că nu își dorea să se afle acolo. Asta până când o văzu pe Meredith stând lângă Markus. Chipul i se luminase și voia să zâmbească.

     Dar nu putea.

     Cum putea zâmbi când, în următoarele minute, singura femeia pe care o iubise vreodată avea să îl vadă căsătorindu-se cu altcineva? Îi era rușine chiar și să o privească, gândindu-se cât de mult trebuie să fi suferit de una singură. Măcar acum știa că este bine, după ce nu îi răspunsese la mesaje.

     Pe de altă parte, Meredith rămăsese fără cuvinte. Îl văzuse de multe ori pe Dominic în costum, căci doar așa se îmbrăca, dar parcă nu arătase niciodată mai bine ca atunci. Costumul său vișiniu se asorta cu aranjamentele florale care decorau încăperea iar părul îi era aranjat la perfecție.

     Orchestra începu să cânte în momentul în care pe ușă intrară Naty, care ținea în mână un coșuleț din care arunca petale de flori pe covorul roșu, pe care intrase. După ce fetița ajunse lângă tatăl ei, Amanda fuse următoarea care intră, alături de tatăl acesteia.

     Blonda purta o rochie albă cu trenă lungă și cu mâneci din dantelă. Rochia se mula perfect pe corpul său, scoțându-i în evidență burta în formare, iar buchetul de flori era făcut din trandafiri vișinii. Fata ajunse și ea lângă Dominic dar privirea lui era încă ațintită asupra lui Meredith. Abia după ce Naty îl trase de sacou, acesta se întoarse cu fața spre viitoarea lui soție.

     Amanda îi observă și ea pe cei doi, dar nu schiță nicio expresie. Trebuia să își țină în frâu sentimentele. Nu putea renunța acum, când era la un pas de a deveni doamna Brown.

     Bărbatul care ținea ceremonia începu să vorbească, iar toți patru erau atât de absenți, încât niciunul nu își dădu seama când veni vremea ca mirii să spună „da".

     — Dominic Brown, de bunăvoie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe Amanda Taylor?

     Dominic înghiți în sec. Toată lumea din sală îi aștepta răspunsul. Știa că putea să meargă în orice moment la Meredith și să plece cu ea departe de toți. Dar, dacă ar fi făcut asta, ar fi simțit că o dezamăgea. Meredith plecase tocmai pentru ca el să se poată căsători cu Amanda și ar fi fost egoist din partea lui să nu facă asta.

     Deși îl durea inima și știa că, doar cu un singur cuvânt, o va pierde pe Meredith pentru totdeauna, a spus:

     — Da.

     Meredith închise ochii, încercând să nu plângă. Era convinsă de faptul că luase decizia corectă atunci când s-a dat pe ea însăși la o parte. Atunci, de ce o durea atât de tare inima?

     Markus făcu un pas spre ea pentru a se apropia mai mult de aceasta, apoi o luă de mână. Meredith deschise ochii atunci și ridică privirea spre el. Cumva, mâna lui caldă îi oferea siguranță, motiv pentru care colțurile gurii ei se ridicară.

     Îi era mai ușor să facă zâmbească, decât să recunoască cât de tare o durea să vadă că pierdea ceva ce nu îi aparținuse vreodată.

     Amanda văzu asta și își simți sângele cum îi fierbea în vene. Chiar dacă era la un pas să se căsătorească cu Dominic, ura să îl vadă pe Markus ținând-o de mână pe Meredith. Poate că renunțase la el, dar încă îl iubea. El a fost singurul bărbat din viața ei care reușise să o facă să renunțe la sentimentele ei pentru Dominic.

     — Amanda Taylor, de bunăvoie și nesilită de nimeni, îl iei în căsătorie pe Dominic Brown?

     Amanda îl privi pe Dominic și își încleștă pumnul. Ochii ei se opriră mai apoi asupra lui Markus și Meredith, care încă se țineau de mână. Abia atunci, Amanda realizase ce își dorea cu adevărat de la viață. Nu voia banii lui Dominic și nici statutul pe care căsătoria cu el i l-ar fi putut oferi. Ea îl dorea doar pe Markus și să își petreacă restul vieții alături de el și copilul lor. Indiferent cât de mult l-ar fi iubit pe Dominic, nu era pregătită să renunțe nici la Markus.

     — Nu, spuse blonda.

     Fiecare om din sală, inclusiv Meredith, Markus și Dominic scoase un sunet de uimire. Nimeni nu se aștepta ca Amanda să nu dea un răspuns pozitiv.

     — Poftim? spuse Dominic, însă Amanda nu îl băgă în seamă.

     Blonda plecă se lângă el și se îndreptă încet spre Markus. Meredith îi dădu drumul mâinii lui și se dădu câțiva pași în spate. Amanda se opri când era la doar jumătate de metru de Markus, iar câteva lacrimi începură să i se scurgă pe obraji.

     — Amanda, ce faci? o întrebă el.

     — Nu mai pot să mint, Markus. Trebuie să spun adevărul, spuse ea.

     — Ce tot spui? interveni mama Amandei, care voia să meargă la ea.

     Soțul ei, însă, o prinse de braț și o făcu să rămână pe loc.

     — Ce faci? Dă-mi drumul, îi spuse ea nervoasă.

     — Las-o în pace. Fiica ta face ce trebuie, spuse el.

     — Ce adevăr? spuse Markus.

     Acesta bănuia la ce se referea Amanda, însă voia să audă asta din gura ei. Blonda se răsuci spre Dominic și își mușcă buza înainte să vorbească.

     — Nu este copilul tău, Dominic, spuse, spoi se întoarse spre Markus. Ci al tău.

     Markus zâmbi. Nu era un zâmbet ironic, ci unul sincer. Era fericit că bănuielile lui erau adevărate dar mai ales că Amanda avusese curajul de a recunoaște asta în fața tuturor celor pe care i-a mințit. Încă de când a aflat că era însărcinată, el era ferm convins că era copilul lui. Aștepta doar ca Amanda să înceteze acest joc și să facă alegerea corectă.

     — De ce a durat atât? spuse Markus înainte de a se năpusti asupra blondei cu un sărut.

     Meredith își mută privirea spre Dominic, care o privea deja de mult timp. Acesta își dorea mai mult ca orice să meargă la Meredith și să o strângă în brațe, dar era clar că ea nu își dorea acest lucru.

     — Nu, nu, nu, spuse mama Amandei. Josephine, nunta trebuie să aibă loc.

     — Ne-ați mințit, spuse Josephine serioasă. Ați crezut că ne veți putea păcăli? Uite, fiica ta v-a dat pe toți de gol. Nu vreau să vă mai văd în preajma familiei mele, clar? Nicio nuntă nu va avea loc astăzi.

     — Ba da, strigă Amanda privindu-l pe Markus în ochi. Dacă vrei și tu.

     — Nu am fost niciodată mai sigur de ceva în toată viața mea, spuse el.

     — Amanda, nu poți face asta, strigă mama ei. Nu te poți căsători cu el. Îţi vei strica viitorul lângă omul acesta.

     — Nu, mamă, spuse ea. Nu îmi voi strica viitorul lângă el, pentru că îl iubesc. Iar copilul meu trebuie să crească lângă tatăl lui.

     Oamenii începură să plece din local, inclusiv familiile Amandei și a lui Dominic. Josephine o luă de mână pe Naty, care habar nu avea ce se întâmpla, și ieșiră pe ușă alături de Preston. Singurii care mai rămaseră în încăpere erau Amanda, Markus, Meredith și Dominic.

     Blonda își concentră atenția asupra lui Meredith, după ce își dădu seama că nu o băgase în seamă deloc.

     — Meredith, știu că probabil sunt ultima persoană pe care vrei să o vezi în momentul acesta dar voiam să te întreb dacă ai fi de acord să fii martorul nostru la nuntă, spuse Amanda.

     Meredith tăcu pentru câteva momente, timp în care procesă tot ce se întâmplase. În ultimele minute, Meredith aflase că Amanda mințise în legătură cu tatăl copilului, hotărâse să se mărite cu Markus, iar acum o ruga să îi fie martor la nuntă.

     — Da, sigur, spuse Meredith confuză.

     Cei trei merseră la altar, unde se afla Dominic. Acesta fierbea de nervi, gândindu-se că s-a lăsat prostit de Amanda atâta vreme și că a pierdut-o pe Meredith. Voia să își verse frustrarea strigând la Amanda, dar Meredith observă acest lucru și îl prinse de încheietură.

     Dominic se relaxă de îndată, fiind fericit că măcar Meredith stătea lângă el după timpul în care au fost despărțiți. Din nefericire pentru el, Meredith își retrase repede mâna și așteptă ca cei doi miri să spună „da".

     După ce întreaga ceremonie a fost gata, iar actele necesare au fost semnate, bărbatul care s-a ocupat de tot le-a dat celor doi certificatul de căsătorie, apoi a plecat.

     — Nu îmi vine să cred că m-am măritat, glumi Amanda, însă Markus fuse singurul care zâmbi.

     În încăpere era o tensiune apăsătoare, lucru resimțit de toți patru. Amanda se simțea vinovată pentru tot ce făcuse, așa că se gândi că era cel mai prielnic moment de a-și cere scuze față de ceilalți.