Era deja seară iar toți membrii familiei Brown luau cina. Meredith puse farfuria cu mâncare în fața lui Nat, apoi îi spuse poftă bună și vru să meargă în camera ei.

     — Unde pleci? o întrebă Naty. Ar trebui să mănânci cu noi.

     Josephine își drese vocea, fapt ce a venit ca un avertisment pentru Meredith să nu accepte propunerea fetei.

     — Poate altă dată, Naty. Acum nu îmi este foame, se scuză Meredith.

     — Plus că avem reguli stricte în această casă, iar una dintre ele este aceea că angajații nu mănâncă la masa noastră, interveni Josephine.

     — Meredith nu este o angajată, este mama mea, spuse Naty.

     Toți cei de la masă își întoarseră capul spre ea, uimiți. Dominic știa deja că Naty hotărâse să îi spună mamă lui Meredith, dar Josephine și Preston auziseră pentru prima dată acest cuvânt venind de la ea.

     — Mamă? repetă Josephine, de parcă i-ar fi dat o șansă lui Naty să își retragă cuvintele.

     — Da. Meredith este mama mea și de acum înainte vreau să mănânce cu noi, altfel nu voi mai mânca nici eu la masa asta, spuse ea hotărâtă.

     — Naty are dreptate, interveni Dominic. Meredith ar trebui să mănânce cu noi.

     Meredith stătea pur și simplu împietrită, neștiind cum să reacționeze. Ar fi preferat să nu mănânce la aceeași masă cu Josephine, deoarece știa că acest lucru nu i-ar fi picat bine femeii. Pe de altă parte, nu voia nici să o supere pe Naty.

     Dominic se ridică și o conduse pe Meredith spre scaunul liber de lângă el. Nemaiavând ce să spună în această situație, Meredith se așeză lângă el. Fata se simțea încolțită de privirile tuturor și ar fi vrut să dea timpul înapoi și să nu se fi așezat pe acel scaun.

     Josephine își aruncă furculița în farfurie apoi se ridică de pe scaunul ei și vru să meargă în dormitor. Nu putea accepta ca cea mai bogată femeie din oraș să stea la aceeași masă cu o angajată oarecare, care mai era și iubita fiului ei.

     — Nu, spuse Meredith ridicându-se în picioare.

     Privirile tuturor erau, din nou, ațintite asupra lui Meredith.

     — Dacă trebuie să plece cineva, eu sunt aceea, zise fata.

     Meredith se îndepărtă de masă și urcă scările, apoi merse în camera ei. Aceasta merse direct la fereastră pentru a lua o gură de aer. Încă o dată i se demonstrase faptul că nu avea ce să caute în acea casă și că nu ar fi fost niciodată binevenită acolo.

     — Ești foarte rea bunico, spuse Naty. Mama nu ți-a greșit niciodată cu nimic, dar tu te porți mereu așa cu ea.

     — Fata aceea nu este mama ta, Naty. Încetează să mai spui asta, se răsti Josephine la cea mică.

     Ochii lui Naty se umplură de lacrimi iar Dominic se enervară când văzu acest lucru. Nu se pierdea prea ușor cu firea, dar când venea vorbea de fiica lui, nu mai ținea cont de persoana din fața sa.

     — Ai grijă cum îi vorbești fiicei mele. Nu ai niciun drept asupra ei și nu îi poți impune pe cine să numească mamă.

     — Haideți să nu ne certăm, vă rog, spuse Preston.

     — Tată, eu m-am săturat. Nu mai suport comportamentul acesta din partea soției tale. Dacă nu o temperezi, eu, Naty și Meredith vom pleca din această casă.

     Dominic o luă pe Naty de mână și merseră împreună în camera lui Meredith, care rămase surprinsă de prezența lor.

     — Ce faceți aici? întrebă ea. Ar trebui să fiți jos, la masă.

     — Noi nu vom mai mânca vreodată cu acea femeie, spuse Dominic.

     — Așa este, îl aprobă Naty. Până când nu va învăța să se poarte frumos cu tine, eu nu voi mai vorbi cu ea.

     — Nu fiți așa, vă rog. Nu vreau să vă certați cu familia voastră pentru mine, zise Meredith.

     — Meredith, tu ești familia noastră, spuse Dominic.

     — Tu ești mama mea, iar daca bunica nu poate să accepte asta, este problema ei. Eu pe tine te iubesc, spuse Naty.

     Fetița merse spre Meredith, care se aplecă și o îmbrățișă. Cu toate că Josephine făcuse foarte vizibil faptul că nu o suporta pe Meredith, în acel moment, privindu-i pe Dominic și Naty, fata se simți, după mult timp acasă.

     Conceptul de acasă este unul destul de ciudat. De obicei, când auzim acest cuvânt, ne gândim automat la un loc, la o clădire. Însă Meredith nu gândea așa. Pentru ea, acasă era locul unde era alături de oamenii pe care îi iubea. Atâta timp cât era cu Dominic și Naty, în orice parte a lumii s-ar fi aflat, ea știa că era acasă.

     Dimineață, Amanda se dădu cu greu jos din pat. Merse la baie și primul lucru pe care îl făcu a fost să se privească în oglindă dar strâmbă din nas când își văzu cearcănele. Nu dormise deloc toată noaptea din cauza deoarece s-a dus la toaletă la fiecare jumătate de oră ca să verse.

     După ce ieși din baie, a avut surpriza să îl găsească pe Markus stând pe patul ei.

     — Bună dimineața. Ce face iubita mea frumoasă? spuse el făcând câțiva pași spre ea.

     — Bună dimineața, Markus. Te rog, păstrează distanța. Am vărsat toată noaptea și chiar nu vreau să mă săruți, îi spuse ea plictisită.

     Amanda se trânti înapoi pe pat în timp ce Markus o privea îngrijorat.

     — De ce nu m-ai chemat, dacă te simțeai rău? o certă el.

     — Nu e mare lucru, îl liniști ea. Mi-am comandat ieri o porție de sushi și cred că am mâncat prea mult.

     — Te simți mai bine acum? o întrebă.

     — Nu mai simt nevoia să vărs, în schimb mă doare capul foarte tare. Însă era de așteptat pentru că nu am dormit deloc.

     — Pot să te ajut cu ceva?

     — Crezi că îmi poți aduce o înghețată cu căpșuni din congelator, te rog? Am poftă de ceva dulce, îl rugă ea.

     — Bineînțeles.

     Markus pleca, dar se întoarse câteva minute mai târziu cu mâna goală.

     — Îmi pare rău, nu mai este înghețată deloc.

     — Oh, exclamă ea dezamăgită.

     — Vrei să mă duc la magazin să îți cumpăr? îi propuse el.

     — Ai face asta pentru mine? spuse ea, ochii ei umplându-se de lacrimi.

     — Plângi? Dumnezeule, Amanda, mă duc doar să îți cumpăr înghețată, nu îmi sacrific viața pentru tine. Nu trebuie să plângi pentru atât.

     — Bine, blonda își șterse lacrimile. Te voi aștepta. Și, dacă tot te duci la magazin, ia și o pungă de chipsuri. Și o sticlă de suc. Mulțumesc.

     — Am înțeles.

     Markus merse la magazin, timp în care Amanda încercă să adoarmă, însă în zadar. Capul o durea prea tare pentru a putea adormi. Fata se dădu jos din pat și merse la sertarul în care ținea medicamentele pentru a-și lua un antiinflamator. După ce înghiți pastila, Amanda se răsuci pe călcâie pentru a se întoarce în pat, dar mișcarea prea bruscă o făcu să amețească. După ce își recăpătă echilibrul, se băgă în pat și se acoperi cu pătura până în gât.

     Markus se întoarse de la magazin cincisprezece minute mai târziu cu tot ce îi ceruse Amanda și câteva dulciuri în plus pentru ea.

     — Mulțumesc, Markus, spuse ea.

     — Nu ai pentru ce. Mă duc să îți aduc o lingură ca să poți mânca tortul de înghețată.

     După ce bărbatul îi aduse lingura, Amanda începu să mănânce din înghețată de parcă ar fi fost prima dată când ar fi gustat din așa ceva.

     — Cum se face că mănânci dulciuri? Credeam că țineai dietă, râse el de ea.

     — Ei bine, chiar aveam poftă de înghețată. Plus că avem doar o viață, nu-i așa? De ce să mi-o petrec mâncând doar salată, când pot mânca înghețată?

     Amanda termină tot tortul singură, nepăsându-i de câte calorii sau grame de zahăr conținea. Blonda desfăcu sticla de suc și începu să bea și din aceasta.

     — Nu te-am văzut niciodată mâncând ceva cu atâta poftă, râse el.

     — Am avut poftă de ceva dulce, ridică ea din umeri.

     Telefonul acesteia începu să vibreze, iar când îl ridică, observă câteva mesaje de la o prietenă de-a sa.

     — S-a întâmplat ceva? o întrebă Markus.

     — Nu, doar că stabilisem cu o prietenă să ne întâlnim astăzi, să ieșim la o cafea.

     — Nu cred că ar trebui să te duci, ținând cont că te simți rău.

     — Sunt bine, Markus. Voi merge. Nu ar fi frumos din partea să anulez în ultima clipă, nu-i așa?

     — Atunci lasă-mă să merg cu tine. Voi conduce eu până acolo și te voi aștepta în mașină, dar vreau să fiu acolo în caz că ți se face rău.

     — Nu îți face griji, Markus, zâmbi ea. Voi fi bine.

     Amanda începu să se pregătească și reuși cu greu să îl convingă pe Markus să o lase să plece singură de acasă. Fata se urcă în mașină și conduse până la cafeneaua unde avea să se întâlnească cu prietena ei. Aceasta o aștepta la o masă iar blonda se duce direct la ea.

     — Ești bine? Ai cearcăne, îi spuse fata.

     — Nu am reușit să închid un ochi toată noapte, se plânse Amanda. Am mâncat ieri sushi după foarte mult timp și probabil corpul meu l-a respins pentru că am vărsat încontinuu.

     Blonda scoase un corector și o oglindă mică din geantă și începu să își acopere cearcănele, deși făcuse deja acest lucru acasă. Însă, cum un singur strat de corector nu a fost suficient pentru a-i acoperi cearcănele, îl aplică și pe al doilea.

     — Ești sigură că acesta este motivul?

     — Ce altceva ar putea fi? spuse Amanda confuză.

     — Nu știu... Poate un bebeluș, zâmbi Olivia.

     — Doamne, Olivia, nu glumi cu așa ceva. Este ultimul lucru de care am nevoie, izbucni Amanda.

     În sinea ei, însă, se întrebă dacă Olivia ar fi putut avea dreptate. În ultimul timp, stările accentuate de oboseală, vărsăturile și durerile de cap nu mai erau ceva neobișnuit pentru ea. Amanda nu le dăduse prea multă importanță deoarece se gândea că sunt cauzate de mâncare sau stres.

     Dar acum ideea unei sarcini nedorite îi era întipărită în minte și voia să se asigure că nu este reală. De îndată ce ajunse acasă, fata începu să caute pe internet simptome specifice unei sarcini și a fost surprinsă să vadă că avea majoritatea dintre acestea.

     Astfel, următoarea dimineață, Amanda merse la farmacie, de unde cumpără trei teste de sarcină, apoi se întoarse acasă. După ce scoase unul dintre ele din cutie și se holbă la el timp de câteva minute, își dădu seama că nu are curajul de a face asta singură, așa că luă telefonul și o sună pe Meredith.

     — Hei, Amanda, răspunse ea. Ce mai faci?

     — Am nevoie de tine, Meredith, spuse blonda.

     — Ești bine? S-a întâmplat ceva? o întrebă Meredith speriată.

     — Nu, doar că am am o problemă și aș vrea să fii aici, cu mine, când o rezolv. Crezi că se poate?

     — Desigur. Vin imediat.

     Cele două au închis apelul, iar Amanda a stat ca pe ace până când văzu un taxi oprind în fața casei ei, semn că Meredith a ajuns. Șatena urcă grăbită în camera ei, și expiră puternic, încercând să își calmeze bătăile inimii.

     — Amanda, am venit cât de repede am putut. Acum îmi poți spune ce s-a întâmplat?

     — Cred că sunt însărcinată.

     Meredith clipi rapid de câteva ori, apoi închise ușa camerei, și se apropie de Amanda.

     — Vorbești serios? spuse Meredith.

     — Nu sunt sigură. De aceea am cumpărat teste de sarcină. Dar mi-a fost frică să le fac singură, așa că te-am chemat pe tine, spuse ea.

     Meredith oftă, și își trecu mâna prin părul lung.

     — În regulă, haide să facem testul.

     Amanda ieși din baie, și lăsă testul acolo. Abia în treizeci de minute putea afla rezultatul, iar în acest timp stătu de vorbă cu Meredith.

     — Te-ai gândit cum îi vei da vestea lui Markus, dacă testul va fi pozitiv? o întrebă Meredith.

     — Dumnezeule, Meredith, te rog să taci, spuse Amanda.

     Aceasta își frecă nervoasă tâmplele, apoi se trânti pe pat.

     — Îmi pare rău, Meredith. Nu am niciun motiv să îți vorbesc așa, doar că sunt foarte speriată. Nu știu ce m-aș face dacă rezultatul va fi pozitiv. Nu am nevoie de un copil acum, când eu și Markus abia ne cunoaștem de câteva luni.

     — Eu cred că ar înțelege situația, și ar fi lângă tine. Nu cred că este genul care să te părăsească, sau, mai rău, să îți impună să avortezi. Ar fi un tată minunat, o încurajă Meredith.

     Amanda oftă. Nici nu voia să își imagineze cum ar fi reacționat părinții ei când ar fi aflat că ea este însărcinată cu un grădinar. Cei doi încă sperau că între ea și Dominic mai putea fi ceva, iar vestea că Amanda ar purta copilul altcuiva i-ar fi supărat teribil.

     După ce au trecut treizeci de minute, Amanda merse în baie, și se întoarse cu testul în mână, pe care îl privea cu lacrimi în ochi.

     — Deci? spuse Meredith.

     — Este pozitiv.