Dimineață, Meredith se trezi înainte celor doi, care încă nu ieșiseră din cort. Focul se stinsese, iar în locul acestuia era doar cenușă. Era frig afară, motiv pentru care Meredith își strânse cardiganul în jurul corpului. Se așeză pe unul dintre bușteni și căscă, așteptând ca și ceilalți doi să se trezească, pentru a putea pleca spre casă. Dominic ieși din cort și se întinse înainte de a veni la Meredith.

— Bună dimineața, spuse el.

— Bună dimineața, domn-..., Dominic, se corectă ea.

Dominic zâmbi.

Lui Meredith încă îi venea greu să nu îi mai vorbească formal lui Dominic și i se părea straniu să își considere șeful un prieten. Dar, după discuția de seara trecută, fata realizase că Dominic era un bărbat de treabă și nu un egoist arogant, așa cum îl considerase ea până atunci.

— Ai dormit bine? o întrebă el.

— Da, destul de bine, spuse ea.

— Mă bucur pentru tine, spuse Naty ieșind din cort. Pentru că eu nu am putut dormi toată noaptea. Tati a sforăit constant. Jur că îmi pare rău pentru următoare ta soție.

— Ei bine, să nu uităm că cineva a avut gaze și a trebuit să ies din cort de două ori pentru că nu mai puteam respira.

Naty rămase pe loc, stânjenită de ce a spus tatăl ei.

— Nu este vina mea că Meredith a adus bezele, spuse ea încet, făcând-i pe Meredith și Dominic să râdă.

— Ar trebui să mâncăm ceva înainte să plecăm, spuse Meredith. Este un drum destul de lung și nu avem locuri în care putem opri.

— Putem să comandăm pizza? spuse Naty.

— Cine crezi că livrează pizza în pădure? râse Dominic. Am văzut un magazin ieri în timp ce veneam aici și nu este departe. Mă duc eu până acolo să cumpăr ceva.

— În regulă, spuse Naty.

Dominic plecă pe jos, în timp ce Meredith începu să strângă cortul și restul lucrurilor și să le pună în mașină. După ce totul era așezat în portbagaj, Meredith se uită împrejur, însă nu o găsi nicăieri pe Naty.

— Naty? începu ea să o strige, însă cea mică nu răspundea.

Inima lui Meredith bătea din ce în ce mai tare, iar aceasta se tot întreba unde ar fi putut dispăru o copilă de șapte ani. Meredith era tot mai agitată, până când o văzu pe Naty venind dintre copaci, spre ea. Fetița ținea mâinile la spate, de parcă voia să ascundă ceva.

Meredith alergă către ea, apoi se așeză în genunchi și o îmbrățișă pe cea mică.

— Unde ai fost, Naty? o întrebă. Nu poți pleca pur și simplu fără să mă anunți.

— Îmi pare rău, spuse Naty lăsând privirea în jos. Ți-ai făcut griji în privința mea?

— Bineînțeles, spuse ea.

— Ei bine, am plecat pentru că am văzut ceva și am simțit că ar trebui să fie al tău.

— La ce te referi? spuse Meredith confuză.

— Îți aduci aminte când mi-ai povestit că un om rău ți-a furat trandafirul acum mult timp? spuse Naty.

Fetița își luă mâinile de la spate și le aduse în fața ei, doar pentru a dezvălui că în tot acest timp a ținut un trandafir.

— Poate că nu este chiar trandafirul tău dar, din ce mi-ai povestit, seamănă destul de mult, nu-i așa?

Meredith era incapabilă de a scoate vreo vorbă. Își amintea perfect seara în care îi spuse lui Naty o poveste despre o fată căreia i s-a furat trandafirul, când, de fapt, floarea era doar o metaforă pentru copilul pe care ea l-a pierdut. Nu îi venea să creadă că Naty și-a amintit acea poveste inventată și a făcut tot posibilul să îi aducă un trandafir, identic cu cel din povestire.

Meredith o trase pe Naty mai aproape de ea și o strânse la piept. După mult timp, simți un strop de fericire, dar nu numai atât. Meredith își imagină pentru o secundă ca Naty era fiica ei, de care fusese despărțită pentru atâția ani. Chiar dacă era doar un joc al imaginației sale, Meredith se simțea bine. Își dorea mai mult ca niciodată să își găsească propriul copil.

— Naty, știai că ești cel mai sufletist copil pe care l-am întâlnit în viața mea? Te rog, nu te schimba niciodată.

Naty își întinse mâna micuță către Meredith și îi șterse acesteia o lacrimă ce i se scurgea pe obraz. Meredith zâmbi, pentru că nici măcar nu realizase că plângea.

— S-a întâmplat ceva? se auzi vocea lui Dominic.

Acesta se întoarse, ținând în mână o plasă de cumpărături, plină cu mâncare de la benzinărie.

— Meredith, de ce plângi? o întrebă el.

— Naty mi-a făcut cel mai frumos cadou din viața mea, spuse ea, făcându-i semn spre trandafir.

Dominic zâmbi. Își dădu seama că probabil era ceva ce doar ele două știau, și nu voia să intervină, sau să pună din nou prea multe întrebări, care ar fi putut să o supere pe Meredith.

— Ce vreți să mâncați? spuse el, începând să le arate ce cumpărase.

După ce toți mâncară puțin, se urcară în mașină și porniră spre casă. Naty adormise pe bancheta din spate a mașinii, în timp ce Dominic conducea, iar Meredith privea pierdută pe geam.

— Ești bine? spuse Dominic încet, pentru a nu o trezi pe Naty.

— M-am simțit bine aici, răspunse Meredith. Cumva, îmi pare rău că nu am putut sta mai mult.

— Păi, dacă ți-a plăcut atât de mult, putem veni oricând din nou aici, spuse el.

— Nu, data viitoare du-ne în altă parte, zâmbi ea.

Dominic zâmbi și el. Meredith se simțea destul de relaxată în prezența lui încât să facă glume și acest lucru îl bucura. Avea de gând să îi câștige inima lui Meredith, dar știa că nu avea să fie ușor. Judecând după cât timp i-a luat doar pentru a o convinge să fie măcar prieteni, se gândea că poate Meredith avusese experiențe neplăcut cu alți bărbați în trecut, iar acum și-a pierdut încrederea în toată rasa masculină. Însă el nu voia să se dea bătut atât de ușor. Știa că o va cuceri pe fata din dreapta lui. Trebuia doar să înceapă cu pași mici.

Cei trei ajunseseră acasă, și, în timp ce fiecare își căra bagajele în camera lui, Josephine ieși din dormitorul ei, vorbind la telefon.

— V-ați întors deja? îl întrebă ea pe Dominic.

— Da, răspunse el. Naty merge la școală mâine, așa că ne-am întors mai devreme pentru a avea timp să se pregătească.

— Am înțeles, spuse Josephine dezinteresată și se întoarse în camera ei.

— S-a întâmplat ceva, Josephine? o întrebă Amanda de la celălalt capăt al apelului.

— Nu, doar că Dominic, Naty și bona ei au fost weekend-ul acesta undeva la munte, pentru că cea mică a vrut să doarmă cu cortul, îi explică Josephine.

— Toți trei? întrebă Amanda, pentru a se asigura că a înțeles bine.

— Da, Naty a insistat să o ia și pe fata aceea, spuse cu silă.

Ceva în inima Amandei se prăbuși. Deși îl iubea pe Dominic de atâția ani și el știa acest lucru, se purta mereu urât cu ea. Iar acum, el petrecea un weekend întreg alături de o fată pe care nu o cunoștea nici măcar de o lună.

— Doar nu îți faci griji în privința ei. Știi doar că Dominic nu s-ar uita niciodată la cineva așa ca ea, râse Josephine.

— Crezi? spuse Amanda nesigură. Chiar și Naty se înțelege foarte bine cu ea. Și sunt sigură că pentru Dominic este important ca viitoarea lui soție să se înțeleagă cu fiica lui.

— Amanda, te asigur că Dominic este doar al tău. Oricum, și eu vreau să scap de fata asta. Dar trebuie să mă zbat dacă vreau să văd lucrul acesta devenind realitate.

— Ei bine, Josephine, cred că voi închide. Trebuie să ajung undeva, spuse Amanda.

De îndată ce închise telefonul, îl trânti pe pat. Era furioasă. O considera pe Meredith prietena ei și se simțea trădată de aceasta pentru că a plecat la munte cu Dominic. Voia să meargă cât mai repede acasă la ei, pentru a vedea ce se întâmplă. Plănuia să meargă chiar următoarea zi, pentru a vorbi cu Meredith.

Seara, Meredith tocmai ieșise din baie, când telefonul ei sună. Aceasta răspunse grăbită și zâmbi când auzi o voce familiară. Era patroana orfelinatului la care lucra Meredith.

— Sper că nu te deranjez, Meredith, spuse aceasta. Știu că nu mai lucrezi pentru noi, dar am o întrebare. Gladys nu a mai venit la lucru de câteva zile și mă gândeam că poate știi ceva despre ea.

— Nu știu nimic, răspunse ea. De când am început să lucrez în altă parte, eu și Gladys nu am mai vorbit atât de des. Dar aș putea merge mâine la ea, pentru a mă asigura că este bine.

— În regulă, aștept vești de la tine.

Meredith închise apelul chiar când Dominic deschise ușa camerei sale.

— S-a întâmplat ceva? o întrebă el. Treceam pe aici și te-am auzit spunând că mâine trebuie să ajungi undeva.

— M-a sunat patroana orfelinatului la care lucram înainte. Mi-a spus că o doamnă care lucra acolo nu a mai venit la muncă de câteva zile. Biata de ea, soțul ei era bolnav de cancer. Vreau să mă duc mâine la ea și să mă asigur că este bine, spuse Meredith.

— Te-ai gândit bine, spuse Dominic. Mâine dimineață, când o voi duce pe Naty, poți veni cu noi și te voi lăsa eu acasă la ea.

— Probabil că vreți să ajungeți la birou, spuse Meredith. Nu vă faceți griji în privința mea, voi merge pe jos.

— Credeam că suntem prieteni, spuse el. Iar prietenii se ajută între ei.

— Da, dar...

— Niciun dar, o făcu el să tacă. Mâine dimineață vii cu noi. Punct. Noapte bună, Meredith.

— Noapte bună, spuse fata înainte ca Dominic să iasă din cameră, și să închidă ușa în urma lui.

Meredith zâmbi, apoi se întinse pe pat și, înainte să adoarmă, se rugă ca Gladys și soțul ei să fie bine.

A doua zi, Meredith a fost prima care s-a trezit. A pregătit micul-dejun pentru Naty, pachetul cu mâncare pe care aceasta urma să îl ia la școală, apoi a făcut curățenie în camera ei, deși nimic nu era mișcat de la locul său. Era foarte agitată și încerca să își ocupe cu ceva timpul, înainte să meargă la Gladys. Femeia îi fusese ca o mamă și suferea de fiecare dată când aceasta venea tristă la serviciu și îi povestea problemele ei.

— Ești gata? o întrebă Dominic, deschizând ușa camerei.

— Da, spuse ea.

Aceștia coborâră la parter si erau pe cale să iasă pe ușă, când aceasta se deschise, iar în casă intră Amanda.

— Bună dimineața, spuse ea zâmbitoare. Sper că nu v-am deranjat.

— Deloc, doar că ne grăbim, spuse Dominic, vrând să iasă din casă.

— Oricum nu voiam să vorbesc cu tine, îi spuse ea. Am venit aici pentru Meredith.

— Meredith trebuie să ajungă undeva. Puteți vorbi altă dată.

Dominic o apucă pe Meredith de încheietură și o trase după el până în garaj. În timp ce depărta de Amanda, Meredith o privea cu regret. I-ar fi plăcut să stea de vorbă, însă era mult prea îngrijorată pentru Gladys.

Cei trei se urcară în mașina condusă de Dominic și prima destinație a fost școala lui Naty. După ce fetița a coborât din mașină și și-a luat la revedere de la cei doi, Dominic nu plecă de pe loc, dorind să se asigure că Naty ajunge cu bine în clădire. Doar că la poartă o aștepta Josh, care a mers alături de ea până în clasă.

— Este cel mai adorabil lucru pe care l-am văzut în viața mea, zâmbi Meredith. Băiatul acesta ține foarte mult la fiica ta.

Dominic apăsă pedala de accelerație și porni cu viteză de pe loc, lucru care a făcut-o pe Meredith să se izbească cu spatele de spătarul scaunului. Era vizibil înfuriat de vorbele ei.

— Nu este suficient de bun pentru Naty a mea, spuse el.

— Dar nu am spus nimic despre...

— Naty nu poate avea un iubit, o întrerupse el. Niciun băiat nu este suficient de bun pentru ea.

— Cândva poate că va vrea să își facă un iubit, nu crezi? Adică, toate fetele își doresc asta, încercă ea să îl îmbuneze.

— Oh, da? Tu de ce nu ai? spuse Dominic.

Meredith tăcu. Ea știa foarte bine de ce nu se putea apropia de niciun bărbat, dar nu voia să îi spună adevărul lui Dominic. Era ceva ce voia să țină pentru ea.

— Poate că am, spuse ea.

— Dacă ai fi avut, ai fi încercat să te întâlnești cu el în afara orelor de program. Însă tu îți petreci tot timpul cu Naty.

— Pentru asta m-ai angajat, nu? se bosumflă ea. Și ce este greșit în a nu avea iubit? Poate că sunt mai fericită singură.

Dominic zâmbi. Acum era convins că Meredith era singură, lucru care însemna că putea încerca să o cucerească.

— De ce te-ai comportat așa cu Amanda, de dimineață? îl întrebă Meredith, dorind să schimbe subiectul.

— Pentru că este singurul mod în care îi pot da de înțeles că nu o plac, răspunse el. Știi deja că mă place de mult timp, chiar dacă i-am spus foarte clar că eu nu simt același lucru pentru ea. Dacă aș începe să mă comport frumos cu ea acum, și-ar face o impresie greșită, iar eu nu îmi doresc asta.

— De ce? Încerci să cucerești o altă femeie? își dădu Meredith ochii peste cap, presupunând că acesta este singurul lucru pe care îl fac bărbații.

— Da, răspunse Dominic aproape instant.

Zâmbetul îi pieri lui Meredith. Nu se aștepta ca Dominic să răspundă întrebării ei, nicidecum atât de repede și sigur pe sine.