Dimineață, Dominic se trezi poate mai îngrijorat decât Naty în legătură cu prima ei zi de școală. Era trist deoarece nu putea fi acolo cu ea din cauza serviciului, însă avea de gând să se revanșeze cu altă ocazie. Era deja destul de târziu iar Naty încă nu ieșise din camera ei, așa că Dominic merse acolo pentru a vedea ce se întâmplă și se miră când nu o găsi pe cea mică. Următorul loc în care o căută fusese camera lui Meredith. Bărbatul le găsi pe cele două dormind în patul ei și zâmbi incontrolabil. Acesta își drese vocea, lucru care le trezi pe amândouă.

— Cât este ceasul? mormăi Naty.

— Șapte și cinci minute, spuse Dominic. La ora opt fix trebuie să fii la școală. De ce nu te-ai trezit mai devreme?

— Îmi pare rău, tati.

Naty se ridică din pat, lucru pe care l-a făcut și Meredith, și au mers amândouă în camera lui Naty, unde aceasta s-a îmbrăcat cu hainele alese cu o zi în urmă. Se făcuse deja opt fără un sfert când Naty era gata și coborî în sufragerie.

— Sunt gata, spuse ea.

Toți membrii familiei s-au mirat de cât de bine arăta cea mică, însă ea era în întârziere, așa că nu putu să stea prea mult de vorbă cu ei.

— Naty, îți aduci aminte ce am vorbit zilele trecute, da? îi spuse Dominic.

— Tati are o ședință importantă și nu poate veni cu mine, dar în weekend mă va scoate în parcul de distracții, spuse Naty.

— Exact. Îmi pare rău că nu pot veni, Naty, dar am foarte multă treabă. Plus că va veni Meredith cu tine.

— Știu, tati, te înțeleg, spuse Naty.

Deși încerca să pară că este în regulă cu ce se întâmpla, tristețea din vocea ei o trăda. Își dorea ca tatăl ei să fie alături de ea într-o zi atât de importantă, dar înțelegea că asta nu era posibil.

— Dă-i un pupic lui tati, spuse el lăsându-se pe vine.

Cea mică îi sărută obrazul, apoi o luă de mână pe Meredith.

— Am angajat un șofer nou, le anunță Dominic pe cele două. Este o doamnă de aproape cincizeci de ani. Nu ar trebui să mai existe probleme.

Meredith ridică privirea din pământ, iar ochii ei îi întâlniră pe cei ai lui Dominic. Era clar că angajase o femeie pentru ca ea să se simtă mai confortabil după experiența neplăcută pe care o avusese cu ultimul șofer.

— Pa, tati, spuse Naty făcându-i cu mâna.

Dominic se urcă în mașina lui, iar Meredith și Naty în mașina condusă de femeie. Școala era destul de departe de casa lor, motiv pentru care Naty întârziase. Cele două ajunseră când nu mai era nimeni în curtea școlii, pentru că toți elevii erau deja în clasele lor. Meredith își luă la revedere de la Naty, care intră singura pe poartă, apoi vru să se întoarcă acasă, dar o văzu pe Mary.

Naty urcă scările până ajunse la etajul unu, unde era amplasată clasa ei. Bătu la ușă, iar, când păși în clasă, toți ochii erau ațintiți spre ea.

— Îmi cer scuze că am întârziat, spuse Naty.

— Nu este nicio problemă, îi răspunse învățătoarea. Cum te numești?

— Naty, răspunse ea.

— Ei bine, Naty, poți lua un loc chiar acolo.

Femeia îi făcu semn spre un loc liber lângă un băiat, iar Naty se așeză imediat lângă acesta.

— Bună, eu sunt Josh, îi șopti acesta.

— Eu sunt Naty, îi zâmbi ea.

Între timp, Meredith se apropie de Mary și o îmbrățișă pe aceasta.

— Cum te simți, Mary? o întrebă.

— Eu și Josh suntem mai bine acum, răspunse ea. Locuim cu mama și celelalte trei surori ale mele, dar suntem destul de multe persoane în acea casă. Vreau să ne mutăm, dar am nevoie de mulți bani pentru a închiria un apartament, iar eu nu am un loc de muncă.

— Ei bine, am o veste bună pentru tine.

Meredith scoase din geantă cheia pe care i-o dăduse Dominic și i-o dădu lui Mary. Aceasta se uită suspicioasă la obiect, lucru care o făcu pe Meredith să râdă.

— Domnul Dominic, șeful meu, și bărbatul care ne-a salvat în seara aceea, v-a cumpărat un apartament. Aceasta este cheia lui. Tu și Josh vă puteți muta acolo oricând doriți.

— Meredith, vorbești serios? Bărbatul acela a făcut asta pentru noi? spuse Mary neîncrezătoare.

— Desigur, zâmbi Meredith.

Mary o îmbrățișă strâns pe Meredith și, după ce îi mulțumi, plecă spre noua ei locuință. Meredith era fericită pentru ei și spera ca acesta să fie un nou început pentru amândoi.

Lui Meredith i se părea că timpul trecea foarte greu fără Naty. Nu era obișnuită să stea degeaba în acea casă. Era învățată să își petreacă toată ziua cu cea mică, așa că i se părea ciudat să nu fie lângă ea.

Când trecură cele patru ore pe care Naty trebuia să le petreacă la școală, Meredith coborî în living și o așteptă pe cea mică. De îndată ce intră pe ușă, Naty alergă spre Meredith, vrând să îi povestească cum și-a petrecut ziua, însă a fost oprită de vocea bunicii ei.

— Naty? Nu crezi că ar trebui să vii prima dată la bunica ta? spuse ea.

Lui Naty i se șterse zâmbetul de pe față. Deși era la doar cățiva pași de Meredith, aceasta o privi cu regret și trecu pe lângă ea, pentru a merge la Josephine. Fata își îmbrățișă bunica, apoi, după ce femeia urcă la etaj, Naty se întoarse către Meredith.

— Vino cu mine în camera mea, spuse și o luă de mână. Am multe să îți povestesc.

În timp ce Naty și-a schimbat hainele și s-a îmbrăcat în ceva mai comod, îi povesti lui Meredith despre băiatul lângă care a stat și cu care se înțelegea foarte bine, despre învățătoare, care i se părea o femeie foarte blândă, și cum arăta clasa ei.

— Mă bucur că te-ai distrat, spuse Meredith.

— Meredith, ai avut dreptate. Credeam că o să fie foarte greu, ținând cont că nu cunosc pe nimeni, dar mi-a plăcut, spuse Naty. Mai ales de colegul meu.

— Mi se pare mie sau Naty s-a îndrăgostit? zâmbi Meredith.

— Nu recunosc nimic, spuse fata.

A doua zi, după ce Naty plecă spre școală, Meredith îi făcea curat prin hainele din dulap, când auzi pe cineva intrând în cameră.

— Amanda?

Blonda se grăbi să o îmbrățișeze pe Meredith, iar cele două se așezară pe pat pentru a putea vorbi în liniște.

— Cum de ai venit aici? o întrebă Meredith.

— Am auzit ce ai pățit, spuse ea. Știi tu, referitor la casa ta. Așa că m-am gândit să trec pe aici, să văd cum te simți.

— Sunt bine, răspunse Meredith. Domnul Dominic m-a lăsat să locuiesc aici până când voi strânge suficienți bani ca să reconstruiesc casa.

— Dominic este într-adevăr foarte dulce. Deși nu vrea să arate asta, are o inimă bună.

Amanda se rupse de realitate, visând la Dominic. Pățea asta des în ultimul timp, în special după ce Josephine îi dăduse speranțe că se va căsători cu el.

— Bănuiesc că toate hainele tale au ars, nu-i așa? întrebă Amanda.

— Da, râse Meredith forțat. Port doar hainele acestea de atunci.

Amanda privi hainele de pe Meredith și se strâmbă.

— Draga mea, ce ai spune dacă am merge la cumpărături împreună? Nu o lua personal, dar cred că ai nevoie de haine noi.

— Oh, nu, stai liniștită. Îmi voi cumpăra singură haine când voi primi primul salariu. Dar mulțumesc pentru propunere.

— Nu, nu poți arăta așa până atunci, se revoltă Amanda. Vino cu mine în mall. Vom cumpăra haine atât pentru mine, cât și pentru tine.

— Nu, Amanda. Nu te pot lăsa să îmi cumperi atâtea lucruri. Dar nu îți face probleme. Mă descurc deocamdată.

— Ești foarte orgolioasă, ți s-a mai spus asta până acum? spuse Amanda.

— De multe ori, râse Meredith. Dar numai fiindcă vreau să mă descurc singură în viață. Nu îmi place să cerșesc ajutorul nimănui.

— În regulă, draga mea. Dar dacă te-aș ajuta să îți comanzi câteva haine de pe internet? Haide să ne uităm pe câteva site-uri și să vedem dacă îți place ceva.

— Amanda, eu...

Meredith încercă să vorbească dar Amanda îi acoperi gura cu palma sa.

— Nu vreau să aud nimic. Haide să căutăm haine, spuse blonda.

Aceasta își scoase telefonul din geantă și începu să se uite atentă pe site-ul unui magazin căruia îi devenise client fidel.

— Ești destul de micuță, ce măsură porți? S? o întrebă ea.

— Da, cred că da, spuse Meredith neîncrezătoare.

— Gata, am pus câteva haine în coș. Sunt sigură că îți vor plăcea, spuse blonda.

— Îți mulțumesc, Amanda, dar hainele pe care le-ai ales sunt destul de scumpe și nu îmi pot permite să îmi cheltui tot salariul pe câteva haine, spuse Meredith.

— Oh, nu, spuse Amanda șocată, în timp ce butona telefonul.

— Ce s-a întâmplat? spuse Meredith speriată.

— Am comandat din greșeală acele haine și am pus numărul cardului meu.

Amanda îi făcu cu ochiul lui Meredith, lucru care o determină pe brunetă să zâmbească timid. Nu mai putea face nimic în privința hainelor acum. Amanda deja le cumpărase pentru ea, fără a o face să se simtă umilită sau inferioară, doar pentru că nu era la fel de bogată ca și ea.

Cele două continuară să vorbească, până când se făcu ora la care Naty trebuia să se întoarcă acasă. Amanda era chiar pe picior de plecare, când Naty intră pe ușa principală, dar nu singură, ci însoțită de un băiețel puțin mai înalt decât ea. Meredith zâmbi de îndată ce îl văzu pe acesta, deoarece îl cunoștea.

— Josh? spuse ea.

Băiatul era nimeni altul decât fiul lui Mary. Acesta zâmbi când o văzu pe Meredith si îi sări în brațe.

— Josh, cum te simți? Tu și mama ta sunteți bine? îl întrebă ea.

— Amândoi suntem bine. Ne-am mutat ieri în noul apartament, iar mama este mai fericită ca niciodată. Acum, tata nu ne va mai putea deranja niciodată.

Meredith îi aranjă grijulie părul băiatului. Deși era atât de mic, era complet conștient de ce se petrecea între părinții lui.

— Mă bucur pentru voi, zâmbi ea.

— Tu ce faci aici? o întrebă el.

— Lucrez aici, îi explică ea. Eu sunt bona lui Naty.

— Asta înseamnă că aș putea să îl întâlnesc pe domnul care ne-a salvat în seara aceea? se entuziasmă el. Aș vrea să îi mulțumesc.

— Momentan nu este acasă, îmi pare rău, spuse Meredith.

— Tu îi cunoști pe Meredith și pe tata? îl întrebă Naty pe Josh.

— Da, ne-am întâlnit de câteva ori, îi spuse el colegei lui.

— Mă scuzați că întrerup, dar cine este băiețelul acesta atât de superb? interveni Amanda. Este pur și simplu adorabil.

— Eu sunt Josh, se prezentă el. Colegul lui Naty.

— Oh, Meredith mi-a povestit ceva despre un nou prieten al lui Naty. Înseamnă că tu ești cel pe care îl place...

Naty își drese vocea, avertizând-o astfel pe Amanda să nu spună nimic despre asta în prezența lui.

— Toată lumea, se corectă ea. Pentru că ești atât de simpatic.

Amanda râse nervos.

— Ce se întâmplă aici? se auzi vocea lui Josephine, în timp ce aceasta cobora scările.

Când ajunse lângă ei, Josephine își puse mâinile în sân și își aținti privirea asupra băiatului, care era intimidat de prezența ei.

— Cine este el?

— El este Josh, colegul meu de la școală, spuse Naty. L-am adus aici pentru că vrem să ne facem temele împreună. Este în regulă?

— Nu. Bineînțeles că nu este în regulă. Naty, crezi că poți aduce pe oricine în casa noastră?

— Poftim? spuse ea dezamăgită, cu vocea stinsă.

Nicio persoană din camera nu mai mișca din momentul venirii femeii.

— Noi suntem una dintre cele mai bogate familii din acest oraș, iar tu vrei să îmi aduci acasă un băiat sărac, pe care l-ai cunoscut la școală? Ce este în capul tău? Uită-te la cum arată. Are hainele murdare și miroase îngrozitor. Vreau să iasă imediat din casă.

— Oh, haide, Josephine, încercă Amanda să o îmbuneze. Nu este nimic rău in a-l primi în casă. Este doar un copil.

— Care poate fura, spuse Josephine. Nu mai discut cu nimeni. Vreau doar ca băiatul să iasă de pe proprietatea mea.

— Bunico, spuse Naty, dar Josh o opri.

— Naty, este în regulă. Voi merge acasă, spuse el. Ne vedem mâine la școală.

— Mă bucur că ne-am înțeles, spuse Josephine și urcă înapoi în camera ei.

Josh își ridică fixă mai bine rucsacul, prea mare pentru el, pe umeri, apoi se întoarse împrejur, cu capul plecat.

— Te conduc eu, Josh, îi spuse Meredith.

Ochii lui Naty erau plini de lacrimi, iar aceasta alergă în camera ei.

— Mă ocup eu, îi spuse Amanda lui Meredith. Tu ocupă-te de el.

Amanda urcă scările, iar Meredith merse alături de Josh până la poartă, unde se așeză în genunchi în fața lui. Fata se întristă mai rău când văzu ochii înlăcrimați ai băiatului.

— Josh, te rog, nu fi trist, îi spuse ea.

— Nu am făcut nimic rău, se apără el. Naty m-a invitat aici. Iar eu am vrut să vin pentru că îmi place să îmi petrec timpul cu ea. Dar nu știam că bunica ei va reacționa astfel.

— Nici eu, scumpule, spuse Meredith.

— Dar nu aveam de gând să fac nimic rău. Nu voiam să fur nimic, spuse el.

— Josh, nu trebuie să îmi explici nimic. Eu știu că ești un copil foarte cuminte și nu ai face niciodată nimic rău. Doar că așa sunt oamenii bogați. Se cred mai buni decât noi doar pentru că au bani. Dar banii nu înseamnă nimic, dacă o persoană are un astfel de comportament.

Meredith era tristă și furioasă în același timp. Ar fi vrut să îi spună lui Josephine ce credea despre ea și toți cei ca ea, dar nu putea. Nu cât timp trăiau sub același acoperiș.

— Mă rog, eu o să merg acasă, spuse el. Nu vreau să mai stau aici.

— Vrei să te duc eu? îl întrebă ea.

— Nu, mulțumesc, spuse el. Mă descurc. Pa, Meredith.

Aceasta îi făcuse cu mâna, apoi se îndreptă spre camera lui Naty. Între timp, aceasta plângea în patul ei. Deși Amanda încerca să o calmeze, totul era în zadar. Era mult prea supărată.

— Nu pot să cred că bunica a făcut așa ceva, Amanda. Cum voi da ochii cu Josh mâine la școală, după ce ea s-a purtat așa cu el?

— Sunt sigură că el a înțeles situația, spuse blonda.

— Nu a înțeles. Cum ar fi putut înțelege? Nici eu nu am înțeles. Ceea ce a spus bunica nu are niciun sens. Josh nu are voie să intre în casa noastră pentru că părinții lui au mai puțini bani decât noi?

Naty se ridică din pat și merse la fereastră. Se uită în jos, iar prin aceasta îl văzu pe Josh plecând spre casă. Miraculos, băiatul ridică privirea chiar în acel moment și o văzu pe Naty stând la geam. Acesta îi zâmbi, apoi își continuă drumul. Naty, însă, se întoarse în pat mai tristă decât cu doar câteva momente în urmă.

— Încearcă să pară fericit, dar știu că nu este. Este rănit de ce a spus bunica, se bosumflă ea. Cred că ar trebui să am o discuție cu ea.

Meredith ajunse în dreptul ușii, chiar când Naty voia să iasă din cameră.

— Unde te duci, scumpo? o întrebă ea.

— Trebuie să vorbesc cu bunica, spuse Naty.

— Naty, ce spui dacă am face asta mâine? Nu cred că acum este momentul potrivit. Bunica ta încă este nervoasă, la fel și tu. Iar oamenii spun lucruri urâte atunci când sunt supărați. Nu cred că ai vrea să îi spui ceva ce vrei regreta mai târziu, nu-i așa?

— Bine. Dar mâine îi voi spune ce gândesc.