A doua zi, cele două dormeau împreună pe covor, când Dominic deschise ușa, întrebându-se de ce Naty nu s-a trezit încă. Acesta intră în cameră, dregându-și vocea, dorind să o trezească pe Meredith. Fata deschise ochii nedumerită și, când îl văzu pe Dominic, se ridică de pe covor cu grijă, pentru a nu o trezi pe Naty și ieși din cameră alături de el.

— De ce dormeați tu și Naty pe jos? o întrebă el.

— Pur si simplu am adormit acolo, spuse ea.

— Cum ai putut să fii atât de neglijentă? se răsti el. Naty ar fi putut să răcească dormind pe podea.

Dominic era, de obicei, un bărbat calm, calculat. Însă uita de aceste caracteristici ale sale atunci când venea vorba de Naty. Nu conta pe cine ar fi rănit. El făcea orice pentru a o proteja pe fiica sa.

— Îmi pare rău, spuse Meredith lăsând privirea în jos. Nu m-am gândit la asta.

Dominic plecă fără să mai spună nimic altceva, iar Meredith intră înapoi în camera lui Naty și constată că și aceasta s-a trezit.

— De ce țipa tati la tine? o întrebă pe Meredith. Dacă se poartă urât cu tine, spune-mi și voi vorbi eu cu el.

— Nu țipa la mine, o asigură Meredith. Mi-a spus doar ca altă dată să nu te mai las să dormi pe jos, pentru că ai putea răci.

— Tati este mereu prea protector, se bosumflă ea. Nici măcar nu mă lasă să ies afară cu alți copii de vârsta mea. Am voie să ies doar cu cineva din familie.

— Ar trebui să te bucure asta, spuse Meredith. Acesta este modul lui de a-ți arăta că te iubește.

— Crezi? spuse ea.

— Bineînțeles. Toți tații își protejează fiicele. Așa obișnuia să facă și tatăl meu.

— Înainte să plece?

— Da, oftă Meredith. Înainte să plece.

— Ce mâncăm în dimineața asta? întrebă Naty, vrând să schimbe subiectul, după ce a observat că Meredith se întristase.

— Haide să mergem în bucătărie și să îmi spui de ce ai poftă.

Cele două coborâră la parter, iar Naty se așeză la masă, cât timp Meredith îi pregăti micul-dejun. După ce toți membrii familiei au terminat de mâncat, Dominic se ridică de la masă, vrând să plece la firmă.

— Dominic, vreau să vorbesc ceva cu tine, spuse Josephine, care îl conduse până la ușă, unde nimeni nu îi putea auzi.

— În seara aceasta vreau să vii puțin mai devreme de la lucru, pentru că familia Amandei va veni în vizită la noi, spuse ea.

— Nu știu ce să spun, zise el. Am foarte mult de lucru.

— Nu cred că este vorba despre ceva ce nu poate fi amânat, spuse ea.

— Este ușor pentru tine să spui asta, ținând cont că tu nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. E drăguț să trăiești din banii tatei, nu-i așa? zâmbi el obraznic.

— Nu vreau să mai aud niciun cuvânt din partea ta, Dominic. La ora opt vei fi acasă, punct.

Josephine plecă nervoasă, iar Dominic oftă și se urcă în mașină.

— Meredith, vreau să o ajuți pe bucătăreasă să pregătească cina pentru seara aceasta, îi spuse Josephine fetei.

— În regulă, zise ea.

Meredith nu se simțea în largul ei vorbind cu Josephine, după ce auzise cu o seară în urmă, dar trebuia să îi urmeze ordinele. Chiar și acum, superioritatea cu care îi vorbea femeia blondă era evidentă, dar Meredith nu putea riposta. Acest job era singurul care îi oferea un salariu atât de mare. Ar fi acceptat orice dacă asta ar fi însemnat ca mama ei să își revină.

— Bunico, vine cineva la noi? o întrebă Naty.

— Da, familia Amandei, răspunse femeia.

— Poftim? De ce? spuse ea.

— Pur și simplu vin în vizită să vorbim, ridică ea din umeri. Nu ne-am mai întâlnit de mult timp.

— Ei bine, eu nu voi lua cina cu voi, pentru că nu îmi place de ea.

Naty se ridică supărată de la masă și urcă scările până în camera ei. Meredith merse după ea, vrând să o liniștească.

— Josephine, de ce nu încetezi cu acest plan al tău de a-l căsători pe Dominic cu Amanda? o întreba Preston pe soția lui.

— Amanda îl iubește pe Dominic și cred că ar fi o mamă bună pentru Naty, atâta tot, spuse ea.

— Deci nu ai luat deloc în considerare averea familiei ei? zise el ironic.

— Preston, nu cred că trebuie să îți dau explicații pentru nimic din ceea ce fac, se enervă ea.

— Am crezut că te-ai schimbat. Să nu crezi că nu știu că te-ai căsătorit cu mine doar din interes. Dar m-am gândit că, după ce ai făcut asta și ți-ai dat seama că a fost o idee proastă, nu îi vei obliga și pe acești copii să facă același lucru.

— Nu îmi vorbi mie despre corectitudine, când tu l-ai favorizat mereu pe Dominic, se revoltă ea.

— El nu a avut o mamă care să îl iubească. Cineva trebuia să o facă, spuse el printre dinți.

— Eu sunt mama lui, zise ea.

— Nu te poți numi mama cuiva, doar pentru că așa scrie în acte, Josephine. Tu nu i-ai fost niciodată mamă acelui băiat. Ție ți-a păsat mereu doar de Felix.

— Mai bine ai spune că am fost singura căreia i-a păsat de el, îl corectă ea. Cum crezi că se simte când vede că tatăl lui își preferă fiul făcut cu o altă femeie?

— Josephine, ajunge, strigă el. Ai întrecut măsura.

— Adevărul doare, nu-i așa, Preston? a fost tot ce a spus Josephine, înainte să urce scările către dormitorul său.

Preston oftă. Era obișnuit cu atitudinea ei. Desigur, ținea la Josephine atunci când s-au căsătorit, însă iubirea vieții lui fusese întotdeauna mama lui Dominic, și regreta foarte mult ce pățise aceasta.

— Naty, ești bine? o întrebă Meredith pe aceasta când intră în camera ei.

— Da, spuse ea bosumflată.

— Mă minți? zâmbi Meredith.

— Da, recunoscu ea.

— Ce s-a întâmplat? Ce te-a supărat? o întrebă Meredith, așezându-se pe pat, lângă ea.

— Bunica încearcă să îl facă pe tati să se căsătorească cu fata asta, Amanda, dar mie nu îmi place de ea. Nu vreau să fie ea mama mea, se plânse Naty.

— Ei bine, nu știu ce aș putea spune în situația de față, pentru că nu depinde de mine, spuse Meredith. Ai încercat să vorbești cu ea? Poate că nu este chiar atât de rea precum pare.

— Nu, și nici nu vreau asta, își puse mâinile în sân.

— Naty, îți poți forma o părere despre cineva abia după ce cunoști persoana respectivă. Altfel, părerea ta ar putea fi greșită. Încearcă să vorbești cu ea măcar o dată și vezi dacă după aceea ți se mai pare la fel de rea, zâmbi Meredith.

— Bine, voi vorbi cu ea în seara asta. Dar tot nu voi lua cina cu ei.

— De ce nu?

— Am o întâlnire cu Toby, spuse ea mândră.

— Toby? Cine este Toby? o întrebă Meredith confuză.

— Prietenul meu imaginar. Este chiar acolo, spuse Naty, îndreptându-și degetul arătător spre un scaun gol.

— Ai un prieten imaginar? repetă Meredith.

— Da. Deocamdată suntem doar prieteni, însă după întâlnirea din seara asta am putea deveni ceva mai mult, șopti Naty.

Meredith începu să râdă, amuzată de vorbele ei.

Restul zilei, Meredith stătu cu Naty, până când veni timpul să o ajute pe bucătăreasă cu gătitul. După ce toată mâncarea a fost gata, Meredith merse din nou în camera lui Naty, care tot nu voia să coboare la cină.

În acest timp, Amanda și familia ei erau la ușa familiei Brown, iar cei trei fuseseră poftiți în casă de către Josephine și Preston. Toți cei cinci se așezară la masă, dar lipsea cineva.

— Unde este Dominic? o întrebă Amanda pe Josephine.

— Din păcate a avut mult de muncă la birou astăzi și va întârzia puțin, îl scuză mama lui.

După aproape o jumătate de oră, timp în care cele două familii purtară discuții formale, se auzi ușa de la intrare deschizându-se, iar pe aceasta intră Dominic.

— Bună seara, spuse acesta trecând pe lângă masa la care stăteau toți.

Dominic merse în camera lui, unde făcu un duș, se îmbrăcă într-o pereche de blugi, și un tricou alb simplu, apoi coborî câteva momente mai târziu în încăperea unde se servea cina.

— Credeam că am fost suficient de clară când ți-am spus că vreau să vii devreme acasă astăzi, îi șopti Josephine fiului ei, când acesta se așeză la masă.

— Iar eu ți-am spus că am avut multă treabă, spuse el.

— Și ce sunt hainele acestea? Am crezut că te vei îmbrăca mai elegant.

— Nu îți plac? Sunt foarte comode, rânji el, enervând-o pe mama sa.

Timpul trecea, iar între cei prezenți la masă se lăsă o liniște stânjenitoare.

— Deci, începu mama Amandei, Josephine și cu mine am tot vorbit despre o posibilă colaborare între firmele familiilor noastre.

— Ne-am gândit că ar fi o idee bună și un început pentru unirea familiilor noastre, adăugă Josephine.

— Mă scuzați, dar cum ar putea colabora o un lanț hotelier și o gamă de produse de skin care? spuse Dominic.

— Păi, ne-am gândit că..., începu mama Amandei, dar fuse întreruptă de către Dominic.

— Adică, nu știu ce legătură ar putea fi între un hotel și o cremă hidratantă, spuse el.

Amanda întoarse privirea spre el, dezamăgită de atitudinea sa. Își dorea doar să se apropie de bărbatul pe care îl iubea, dar tot ce făcea el era să o respingă. Nimeni nu mai spunea nimic, toți fiind surprinși de comportamentul lui Dominic, în special Josephine, care avea de gând să poarte o discuție serioasă cu el.

Amanda dori să bea o gură din paharul său cu vin, dar mâinile îi tremurau din cauza emoțiilor, iar jumătate din conținutul acestuia se vărsă pe rochia sa albă.

— Mă scuzați, mă voi duce la toaletă, spuse ea, și se ridică de la masă.

Amanda urcă scările cu lacrimi în ochi, gândindu-se ce altceva ar putea face pentru a-l convinge să o placă.

Meredith o privea pe Naty stând la măsuța ei de lângă fereastră, care lua cina cu prietenul ei imaginar.

— Cum merg lucrurile? o întrebă aceasta.

— Foarte bine, răspunse Naty. Toby mi-a spus că îi place cum m-am îmbrăcat.

— Este în regulă dacă te las puțin singură cu Toby? Trebuie să merg la toaletă.

— Sigur, te vom aștepta, zâmbi Naty.

Meredith ieși din cameră și se îndreptă spre baie, când o văzu pe fata blondă și presupuse că ea era Amanda.

— Ai nevoie de ajutor? o întrebă Meredith, când îi văzu pata de pe rochie.

— Ai cumva un șervețel? spuse Amanda.

— Sigur, intră în baie.

Cele două intrară, iar Meredith udă un șervețel, cu care încercă să îndepărteze pata de pe rochia Amandei.

— Nu te-am mai văzut pe aici, spuse brusc Amanda.

— Este doar a doua mea zi aici, se justifică Meredith. Eu sunt Meredith, bona lui Naty.

— Îmi pare bine să te cunosc, Meredith, spuse blonda cu zâmbetul pe buze. Eu sunt Amanda. Ce mai face Naty? Nu am mai văzut-o de ceva timp.

Meredith își aduse aminte despre cum Naty i-a promis că va încerca să vorbească cu Amanda, așa că aceasta nu ezită și spuse:

— Este în camera ei. Ai vrea să mergi la ea?

— Desigur.

Meredith si Amanda au mers în camera lui Naty și au găsit-o pe aceasta în patul său, plângând.

— Naty, ce s-a întâmplat? spuse Meredith panicată, așezându-se lângă ea.

— Toby s-a supărat și a plecat de la întâlnirea noastră, spuse Naty printre lacrimi.

— Cine-i Toby? îi șopti Amanda lui Meredith.

— Prietenul ei imaginar, îi răspunse ea șoptit.

— De ce a plecat de la întâlnirea voastră? o întrebă Meredith.

— Nu știu, pur și simplu s-a ridicat și a plecat. Poate că nu i-a mai plăcut de mine, se întristă Naty.

— Nu spune asta, scumpo, îi spuse Meredith. Cum ar putea cineva să nu te placă? Poate că a avut o problemă și a trebuit să plece urgent.

— Nu știu, Meredith. Cert este că nu vreau să mai am nimic de-a face cu vreun băiat toată viața mea, se bosumflă ea.

— Nu te pot contrazice, spuse Amanda așezându-se pe pat lângă cele două. Băieții sunt niște porci, nu-i așa? Indiferent ce ar face o fată pentru un băiat, el nu o va aprecia niciodată. Sunt toți atât de egoiști și de plini de ei, încât m-am săturat. Au impresia că lumea se învârte în jurul lor și că femeile ar trebui să îi cucerească pe ei.

— Wow, cine te-a rănit? spuse Naty.

Amanda s-a gândit tot timpul doar la Dominic, însă nu îi putea spune asta lui Naty. Mai ales de față cu Meredith, căci s-ar fi făcut de râs.

— Nu ești singura care încă mai are prieteni imaginari, ridică ea din umeri. Și pe mine m-a dezamăgit unul de curând.

— Amanda are dreptate, spuse Meredith. Să nu mai plângi niciodată din cauza unui băiat, pentru că nu merită. Și ridică-ți standardele. Nu te mulțumi niciodată cu puțin, pentru că tu ești o fată minunată și ai nevoie de un băiat pe măsură.

— Vă mulțumesc amândurora, spuse Naty ștergându-și lacrimile.

Toate trei continuară să vorbească, cunoscându-se mai bine una pe cealaltă și nici măcar nu și-au dat seama când trecuse deja o jumătate de oră. Deodată, cele trei auziră o bătaie în ușă, urmată de Dominic, ce intră în cameră.

— S-a întâmplat ceva? De ce sunt șervețele peste tot? Cine a plâns? întrebă el.

— Cineva a trecut prin prima ei despărțire, șopti Meredith cu privire la Naty.

— Despărțire? ochii lui Dominic se măriră. Cine s-a despărțit de Naty?

— Toby. Iubitul ei imaginar, completă Amanda.

— Oh, exclamă el. Am înțeles acum. Ei bine, ați făcut foarte bine că v-ați despărțit. Să nu ai niciodată încredere în băieți. Tot ce fac ei este să mintă.

— Tati, și tu ești un băiat, spuse Naty.

— Așa este, se scărpină el rușinat la ceafă. În fine. Amanda, mama m-a trimis să mă asigur că ești în regulă, pentru că nu te-ai mai întors.

— Sunt bine, doar că am început să vorbesc cu Naty și Meredith și am pierdut noțiunea timpului, răspunse ea.

— Amanda, aici erai? spuse Josephine intrând în camera lui Naty. Draga mea, ar fi trebuit să cobori. Nu dă bine să stai cu angajații.

Meredith lăsă capul în jos, rușinată de vorbele femeii.

— Că veni vorba, este deja ora opt seara. Meredith, cred că programul tău s-a încheiat. Ar trebui să te duci acasă, îi spuse Josephine.

— Aveți dreptate, Meredith își puse rucsacul pe un umăr și se îndreptă spre ușă.

— Stai, fu oprită de vocea Amandei, care veni la ea și o îmbrățișă, luându-i prin surprindere pe toți cei prezenți.

— Îți mulțumesc pentru ajutor. Datorită ție, pata s-a mai șters puțin. Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc, Meredith. Poate vom ieși împreuna la o cafea cândva.

— Desigur, zâmbi Meredith larg, înduioșată de atitudinea blondei. O seară bună!

Meredith plecă din casa familiei Brown și ajunse în scurt timp acasă. Acum, acest loc i se părea gol, fără Karen. Chiar dacă ura să se certe cu ea și uneori o enerva atitudinea ei, casa nu era completă fără mama sa.