După ce ieși din casa familiei Brown, Meredith se întoarse la hotel, unde așteptă ca timpul să treacă mai repede, pentru a-și întâlni fiica. Deși între ea și Josephine nu existase niciodată o relație strânsă de prietenie, îi era recunoscătoare că măcar a ajutat-o să o găsească pe cea mică.

     Timpul trecea foarte greu pentru Meredith, care aștepta orice semn din partea lui Josephine. Acesta veni în sfârșit, când telefonul ei vibră, iar pe ecran apăru un mesaj de la femeie.

     Vor veni doi bărbați să te ia în seara aceasta. Te vor duce ei la casa unde se află fiica ta.

     Meredith zâmbi larg. După atâta așteptare, visul ei era pe cale să devină realitate. Fata se uită la ceasul de pe perete, care indica ora patru după-amiaza. Din moment în moment, în fața hotelului trebuia să oprească mașina care o va duce la fiica ei. Meredith privea insistent pe geam, analizând fiecare mașină, până când o văzu pe cea a lui Dominic.

     Bărbatul opri mașina în fața hotelului, apoi se urcă în lift și merse direct la ușa lui Meredith. Acesta ciocăni iar fata nu avu încotro,și îi deschise.

     — Ce cauți aici? îl întrebă ea.

     — Trebuie să vorbim. Pot să intru? spuse el.

     Meredith strâmbă din nas dar făcu un pas în spate pentru ca Dominic să poată intra în cameră.

     — Am înțeles că te vor duce doi bărbați în Huston mai pe seară, începu Dominic.

     — Așa mi-a promis mama ta, spuse ea.

     — Uite, știu că o să sune ciudat, dar nu cred că ar trebui să te duci.

     După ce aflase planul lui Josephine de a o ucide pe Meredith, Dominic știa că singura metodă prin care o putea salva pe fată era dacă ar fi convins-o să nu se ducă. Josephine era convinsă că, atâta timp cât Meredith era în viață, aceasta nu ar fi renunțat până nu și-ar fi găsit fiica. Iar dacă Meredith ar fi descoperit că Naty era fiica ei, ar fi luat-o de lângă ei pentru totdeauna. Astfel că singura variantă prin care nepoata ei putea rămâne în casa lor era dacă mama ei ar fi murit.

     — Poftim? spuse Meredith confuză. De ce nu m-aș duce? Am așteptat ani de zile acest moment.

     Dominic înghiți în sec. Nu știa cum îi putea spune fetei că nu trebuie să meargă, fără să se dea de gol.

     — Am o presimțire proastă, atâta tot. Îți promit că vom încerca împreună să o găsim, voi căuta în fiecare orfelinat și voi interoga fiecare familie care a adoptat un copil de vârsta ei. Le vom face teste ADN tuturor dacă este nevoie, doar nu te duce astăzi.

     În ochii lui Meredith nu se citea decât furia iar Dominic era conștient de acest lucru. Însă nu îl interesa că a supărat-o. Prefera să știe că îl urăște, dar că este în viață, decât să fie moartă.

     — Wow, Dominic. Chiar când credeam că nu poți fi mai josnic, faci asta, spuse ea ironică.

     — Cum? Meredith, crede-mă, o fac pentru că îmi pasă de tine.

     — Ba nu îți pasă deloc de mine, Dominic. Dacă ți-ar fi păsat de mine, nu m-ai fi împiedicat să mă întâlnesc cu propriul meu copil. Dintre toate persoanele, tu știi cel mai bine cât de mult am suferit. Atunci, de ce nu vrei să mă duc la ea?

     — Meredith, nu îți pot explica...

     — Atunci nu o face, spuse Meredith tăioasă. Am crezut că, după ce mi-ai ascuns faptul că știi unde este fiica mea, te vei comporta... Altfel.

     — Știu că nu sună bine deloc dar o fac pentru tine. Nu trebuie să mergi acolo, insistă el.

     — Ești un nesimțit, Dominic. Tu și familia ta v-ați jucat cu viața mea fără să vă pese vreun pic de mine sau de sentimentele mele. Iar acum, când în sfârșit, aveam un motiv de fericire, încerci să mi-l răpești și pe acesta. Felicitări.

     — Nu, Meredith, nu este deloc cum crezi tu, încercă el să spună.

       — Tu o ai pe Naty. Ai o fiică. Eu de ce nu pot avea? spuse Meredith cu ochii înlăcrimați. Ai idee cât de geloasă sunt pe tine când văd cât de bine te înțelegi cu ea? Nu numai pentru că eu nu o am pe fiica mea lângă mine, dar și pentru că nu îl am nici pe tata. Oricât aș încerca să ascund ce simt, îmi este foarte greu, Dominic.

     Bărbatul clipi rapid, pentru a nu-și lăsa lacrimile să i se scurgă pe obraji. Nu era genul care să își exprime sentimentele în acest fel.

     — Fratele tău mi-a distrus viața, dar am crezut că tu îi vei da un sens. Am crezut că, după ce el mi-a frânt inima în mii de bucăți, tu vei lua fiecare dintre acestea și le vei lipi la loc una de cealaltă. Dar nu a fost așa. Dimpotrivă, nu ai făcut nimic altceva decât să îmi adâncești toate rănile deja existente și să creezi altele noi.

     — Îmi pare rău că te-am rănit. Nu am vrut să se ajungă aici, spuse el cu părere de rău. Nu știu ce aș putea să fac pentru a îndrepta situația.

     — Să uiți de mine. Și să mă lași să te uit. Nu vreau ca drumurile noastre să se mai intersecteze vreodată. Vreau să devenim din nou doi străini.

     Dominic lăsă capul în jos. Îi era prea rușine pentru a o mai privi în ochi pe Meredith. Nu se simțea demn nici măcar de ura ei.

     — Adio, Meredith.

     Dominic se răsuci pe călcâie și ieși grăbit din camera de hotel, lăsând-o chiar și pe Meredith surprinsă de reacția lui. Fata se așeză încet pe pat, iar lacrimile începură să îi curgă șiroaie pe chipul obosit.

     — De ce simt că am trăit această despărțire de mai multe ori decât era cazul? își spuse ea. Trebuia să plec pentru totdeauna atunci când am avut ocazia. De fiecare dată când am rămas lângă tine, sperând că îmi va fi mai bine, s-a întâmplat exact opusul. Nu am mai iubit niciun bărbat până acum dar sunt sigură că nu așa trebuie să se simtă iubirea. Iubirea ar trebui să te facă fericit. Atunci, de ce mie m-a adus numai tristețe?

     Câteva ore mai târziu deja se întunecase afară, iar Meredith se oprise din plâns, când auzi un claxon venind de afară. Fata scoase capul pe geam, și văzu o mașină neagră din care ieși un bărbat îmbrăcat într-un costum de aceeași culoare. Acest a ridicat capul, iar când o văzu pe Meredith îi făcu semn să coboare.

     Inima ei îi bătea tare iar palmele îi erau transpirate. Nu mai putea da înapoi și nici nu dorea asta. Era pe cale să își întâlnească fiica și nimic nu o putea opri. Meredith își luă geanta de pe pat, apoi ieși din hotel și merse la acel bărbat.

     — Presupun că tu ești Meredith, spuse el.

     — Da, eu sunt, spuse ea timidă.

     Bărbatul îi deschise portiera mașinii iar Meredith se așeză pe bancheta din spate. Pe locurile din față stăteau doi bărbați care vorbeau unul cu celălalt, în timp ce își fumau amândoi țigările. Niciunul dintre aceștia nu o băga în seamă pe fată dar acest lucru o bucura, deoarece nu se simțea confortabil stând în aceeași mașină cu doi bărbați necunoscuți.

     — Păpușă, te simți bine acolo în spate? spuse unul dintre ei.

     — Da, sunt bine, spuse Meredith forțând un zâmbet.

     Afară era întuneric beznă. Mașina în care se aflau ei trecea pe lângă o pădure și nu puteai vedea la mai mult de cinci metri în față din cauza ceții. Era o priveliște ruptă dintr-un film horror.

     Bărbatul care stătea în dreapta scoase din torpedou o sticlă de apă și o batistă din buzunarul gecii. Turnă conținutul sticlei pe batistă, apoi se răsuci către Meredith. Înainte ca ea să realizeze ce se întâmplă, bărbatul îi puse bucata de material pe nas iar nările începură să o înțepe din cauza mirosului neplăcut. Atunci își dădu Meredith seama că lichidul din sticlă nu era apă.

     Înainte să poată riposta, fata închise ochii iar trupul ei căzu pe bancheta vehiculului.

     Meredith deschise cu greu ochii și privi împrejur. Se afla într-o fabrică abandonată, plină de utilaje vechi. Când încercă să se miște, fata realiză că stătea pe un scaun dar mâinile și picioarele îi erau legate cu o sfoară groasă de acesta și avea bandă adezivă lipită pe buze.

     Oricât încercă să țipe, nimeni nu părea să o audă. Și oricât încerca să se zbată, nu putea desface nodurile făcute cu sfoara în jurul membrelor ei.

     Îi era frică și nu înțelegea de ce i se întâmpla asta, mai ales într-o zi atât de fericită pentru ea.

     Secundele treceau, apoi minutele, apoi orele dar nimeni nu intra în încăperea în care se afla Meredith. Fata începuse să se împace cu ideea că fusese acolo lăsată să moară.

     Ce soartă tristă am, gândi ea.

     Meredith închise ochii, așteptându-și sfârșitul, când auzi o ușă deschizându-se. Era întuneric dar putea distinge silueta unui bărbat apropiindu-se de ea. Când acesta ajunse la doar câțiva pași de ea, fata deveni capabilă de a-i recunoaște trăsăturile feței.

     Era Dominic.

     Bărbatul se grăbi să îi dezlipească banda adezivă de pe gură și să desfacă nodurile făcute cu sfoara. De îndată ce acestea au fost gata, Meredith se aruncă în brațele lui și îl strânse cu putere, începând să plângă mai tare ca niciodată.

     — Ești bine? o întrebă el speriat.

     — Cum m-ai găsit? spuse ea printre lacrimi.

     Dominic o strângea la piept și parcă nu mai voia să îi dea drumul niciodată.

     — Îmi pare rău, Meredith. Dacă ți-aș fi spus adevărul la timp, nu ar mai fi trebuit să treci prin asta, spuse el.

     — Despre ce vorbești? spuse ea, făcând un pas în spate. Mă rog, nu contează. Haide să mergem acasă, îmi vei povesti totul acolo.

     — Rămâi puțin aici, te rog. Trebuie să mă ocup de ceva. Mă voi întoarce repede, tu doar așteaptă-mă aici.

     Dominic o privi atent pe Meredith pentru a se asigura că într-adevăr era bine, apoi ieși pe aceeași ușă pe care intrase mai devreme. Fata rămase singură în acea încăpere imensă și singurul lucru pe care îl putu face a fost să își strângă mâinile în jurul corpului, încercând să se încălzească.

     Dincolo de unul dintre pereți, Meredith începu să audă zgomote puternice și lovituri. Era sigură că Dominic se bătea cu cei care îi făcuseră ast, și ar fi vrut să intervină între ei dar nu putea pentru că îi promisese că va rămâne acolo.

     Unul dintre zgomote, însă, o făcu pe Meredith să tresară, și anume o împușcătură. Fata își împreună mâinile și începu să se roage ca Dominic să fie bine. Câteva minute mai târziu, ușa imensă de fier se deschise din nou iar Dominic începu să se apropie cu pași mărunți de Meredith. Aceasta alergă fericită spre el și îl îmbrățișă.

     — Ești bine, nu-i așa? Am auzit un sunet făcut de un pistol și m-am speriat foarte tare. M-am temut că ai fost împușcat.

     Dominic nu spunea nimic, lucru care o îngrijora pe Meredith. Înainte să mai spună altceva, fata descoperi un lucru care îi făcură sângele să îi înghețe în vene. Spatele lui Dominic era umed. Meredith nu băgă în seamă acest aspect inițial, gândindu-se că poate era doar transpirație, dar când făcu un pas în spate și își privi mâinile, observă că amândouă erau pline de sânge.

     — Dominic?

     Bărbatul nu mai avea niciun fel de sclipire în ochi. O privea pe Meredith și era fericit că reușise să o protejeze, chiar dacă asta însemna că acest lucru i-ar fi putut aduce sfârșitul. Dominic se simțea tot mai amețit și își pierdu echilibrul. Meredith încercă să îl prindă dar corpul lui era prea greu pentru ea, motiv pentru care bărbatul se prăbuși pe podeaua rece, într-o baltă de sânge. Meredith îi ridică capul și îl puse pe picioarele ei.

     — Hei, Dominic, nu adormi. Stai cu mine, spuse ea încercând să îl țină treaz.

     Ochii îi deveneau tot mai grei bărbatului, până în punctul în care acesta alesese să îi închidă pur și simplu, fără a se mai lupta să rămână conștient.

     — Dominic!

     Strigătele lui Meredith răsunau cu ecou în toată fabrica. Deși era în șoc, crezând că Dominic murise, fata luă telefonul acestuia din buzunarul sacoului său și chemă o ambulanță. Mașina sosi repede, în doar câteva minute, și amândoi au fost transportați la cel mai apropiat spital.

     Dominic fuse dus imediat în sala de operații, în timp ce Meredith respingea ajutorul oricărui doctor care încerca să o ajute. Fata descoperise o crăpătură mică în jaluzeaua ferestrei din camera în care era Dominic operat și privea tot procesul prin aceasta.

     Operația părea să fie pe sfârșite, când unul dintre aparate începu să scoată un sunet ascuți, constant, care umplea liniștea.

     — Aduceți defibrilatorul, îl pierdem, spuse doctorul.

     Câteva asistente aduseră aparatul cerut, în timp ce restul cadrului medical se îndepărtă de masa de operații. Meredith își duse mâna la gură, șocată, în timp ce privea cum doctorii încercau să îi readucă la viață pe Dominic.

     — Nu funcționează. Încercați resuscitarea cardio-respiratorie, spuse doctorul.

     După alte minute în care corpul lui Dominic nu reacționase în niciun fel, doctorii folosiră pentru ultima dată defibrilatorul. Meredith își mușca tare degetul arătător, încercând să nu țipe din cauza șocului.

     — Dominic, te rog, nu poți pleca așa, spuse ea. Nu mă poți părăsi, Dominic. Dacă vei pleca și tu, voi rămâne complet singură. Nu te pot pierde și pe tine cum l-am pierdut pe tata.

     Lacrimile lui Meredith curgeau uda după alta pe chipul ei. Nimic nu ar fi pregătit-o pentru acest moment. Oricât de mult l-ar fi urât pe Dominic pentru faptul că nu i-a spus unde se afla fiica ei, Meredith nu îi putea dori moartea. Mai mult decât orice, își dorea ca el să trăiască, pentru a-i putea spune cât de mult îl iubește.

     Abia atunci, Meredith realizase cât de teamă îi era că ar fi putut să îl piardă pe Dominic pentru totdeauna. Nu iubise pe nimeni așa cum îl iubea pe el. Nu voia să își lase inima în mâna altui bărbat. Inima ei îi aparținea doar lui. El o putea frânge, o putea rupe în bucăți, putea călca pe ea, pentru că oricum el era cel care o repara de fiecare dată.

     Deși nu voia să recunoască asta în fața lui, din cauza orgoliului ei imens, majoritatea rănilor sale din trecut au fost vindecate de către el. El a fost primul bărbat pe care ea îl iubise, dar și ultimul. Înainte să îl întâlnească, Meredith nu crezuse niciodată în dragoste. O considera un clișeu și spunea mereu că nu are nevoie de un bărbat pentru a fi fericită.

     Și așa a fost, până când l-a cunoscut pe el, care i-a schimbat percepțiile asupra vieții, iubirii și bărbaților. El era tot ce avea ea nevoie pentru a ieși din zona ei de confort și pentru a începe să trăiască cu adevărat. El era cel mai frumos cadou pe care îl primise de la Univers.

     Fata își dădu seama că se înșelase de fiecare dată când a spus că Universul nu îi vrea împreună, pentru că le scoate în față tot felul de piedici. De fapt, poate că Universul i-a pus la încercare tocmai pentru a le da oportunitatea de a realiza cât de importanți erau unul pentru celălalt și că nu ar putea trăi separați.

     De-a lungul timpului, au apărut multe teorii legate de sufletele pereche și oamenii care erau predestinați să fie împreună. Mulți oameni cred cu tărie că, atunci când își vor întâlni sufletul pereche, vor știi, deoarece vor avea tot felul de simptome ciudate, precum inima care le bate atât de tare încât ar jura că este gata să le sară din piept, sau genunchii ce lise înmoaie, ori palmele transpirate.

     Pentru Meredith a fost exact invers. Prezența lui Dominic nu i-a adus niciodată această stare de agitație, ci, mai de grabă, una de liniște, căci de fiecare dată când el era în preajma lui, fata se simțea protejată, apreciată, prețuită. Iubită. Aceasta era versiunea ei asupra sufletelor pereche.

     — A revenit printre noi, se auzi vocea doctorului.

     Meredith zâmbi, în timp ce îi privi pe doctori continuând operația, fără alte evenimente negative. După ce totul se sfârși, doctorii îl duseră pe Dominic, care era încă inconștient, la terapie intensivă.

     — Cum se simte Dominic? întrebă Meredith pe unul dintre medici.

     — Nu vă pot da un răspuns cert. Momentan, starea lui este critică. Vom putea afla mai multe atunci când se va trezi.

     Doctorul plecă iar Meredith se așeză pe unul dintre scaunele din fața salonului în care se afla Dominic. Fata era convinsă că totul era bine acum. Singurul lucru de care se temea era operația. După ce aceasta era terminată, starea lui Dominic depindea doar de el însuși. Dacă el voia să își revină, o va face singur.

     Era dimineață când Meredith se uită pe geamul mic al salonului și îl văzu pe Dominic deschizându-și ochii. Meredith se grăbi să cheme o asistentă, pentru a-i evalua starea lui Dominic. Femeia intră grăbită în salon dar ieși la fel de repede.

     — Ce se întâmplă cu el? întrebă Meredith îngrijorată.

     — Nici măcar nu mă lasă să îi iau tensiunea. Spune că vrea să vorbească cu Meredith. Bănuiesc că tu ești aceea, spuse asistenta.

     — Da, eu sunt. Dar cum aș putea intra acolo? Tocmai a ieșit din operație și nu vreau să îl obosesc.

     — Poți intra dar numai pentru câteva minute. Cât ești acolo, convinge-l să mă lase să îl ajut, altfel nu pot garanta că va fi bine.

     Meredith dădu afirmativ din cap, apoi își făcu puțin curaj și intră în salonul lui. De îndată ce o văzu, bărbatul încercă să se ridice în capul oaselor, dar fata îl opri.

     — Ce faci? Rămâi acolo, îl certă ea. Ai putea să te rănești.

     Dominic își dădu masca de oxigen jos cu o mână, pentru a putea vorbi cu ea.

     — Ți-am promis că îți voi spune adevărul, spuse el rar, fiind secat de puteri. Trebuie să știi de ce ți-am ascuns locul în care se află fiica ta.

     — Dominic, nu este momentul potrivit acum. Tu ai fost la un pas de a-ți sacrifica viața pentru mine. Nu mă pot gândi la nimic altceva acum.

     — Cei doi bărbați care te-au răpit au fost angajați de Josephine. Ea i-a plătit ca să te omoare. De la ea am știu unde să te găsesc. A vrut să te omoare ca să nu ajungi la fiica ta.

     — Poftim? De ce? Nu are niciun sens, spuse Meredith confuză.

     — Josephine și, de fapt, noi toți, inclusiv eu, ne temeam că, dacă vei afla cine este cu adevărat fiica ta, o vei lua, iar noi nu o vom mai putea vedea niciodată, îi explică el.

     — Nu înțeleg. Voi oricum nu ați mers niciodată, cel puțin de când lucrez eu pentru voi, în Huston la cea mică. Nu îmi pare că vă pasă atât de mult de ea. Atunci de ce v-ați temut că aș lua-o?

     — Nu înțelegi, Meredith? Fiica ta nu este în Huston. Totul a fost o minciună inventată de mama. Da, ea chiar s-a întâlnit cu mama ta și au stabilit împreună unde va locui copilul. Dar nu au decis să o ducă în Huston, pentru că mama nu are nicio prietenă acolo. În schimb, am decis să o creștem chiar noi pe fiica ta.

     — Poftim? Vrei să spui că...

     — Naty este fiica ta.