- Se trezește!

Primul lucru pe care l-am putut observa, a fost tavanul izbitor de alb și o pereche de ochi albaștri care mă priveau îngrijorați. Nathaniel și-a încolăcit brațul după gâtul meu trăgându-mă într-o îmbrățișare sufocantă de urs. Mi-am odihnit capul pe umărul lui, strângându-l și eu cu toată forța.

După mult timp m-am simțit în sfârșit acasă. Căci nimic nu se compara cu îmbrățișarea lui, cu grijă și iubirea pe care printr-o simplă strângere în brațe mi le transmitea. Nu voiam să îi dau drumul. Știam că o dată ce acest lucru o să se întâmple, totul o sa fie un haos, inclusiv eu. Aveam să mă sparg în mii de bucăți sub privirea lui și nu știam dacă voi avea puterea să mă asamblez la loc. Pentru că deși toată viața mea am încercat să par indestructibilă, în fond toate rănile pe care le-am crezut închise au așteptat momentul să se descoasă și să mă pună la pământ.

Amintirile Ayei se împleteau încet și dureros cu ale mele, deși unele îmi erau încă îndepărtate și neaccesibile. Știam că o să se dezvăluie singure când o să le vină vremea, căci în mine parcă prindea viață o altă personalitate, cea creată de partea care a mai rămas din zeiță și care mi-a fost transferată mie.

Am suspinat în timp ce am simțit că îmbrățișarea e pe cale să se sfârșească. Deși eu am cerut mai devreme explicații de la Nathaniel, acum era rândul meu să i le ofer, deoarece am văzut pe chipul lui confuzie pură și frica că o să mă piardă din nou.

Și cum i-am întâlnit privirea, am știut singurul lucru de care eram sigură în acel moment. Ryan și Nat erau singura mea familie, singurele persoane care mi-au rămas și trebuie să le apăr cu orice preț. Căci războiul deja începuse și deși câștigasem prima bătălie, urmau încă multe, un joc întreg de-a șoarecele și pisica. Un șah în care Hades va încerca să atace și cucerească pentru a mă distruge pe mine și lumea mea. Pentru că acum soarta tuturor se afla pe umerii mei, iar dacă eu voi da greș întregul univers va avea de suferit.

Precum mă avertizase Adomia, Zeul Infernului va încerca să se folosească de toate persoanele dragi mie și să le facă carne de tun pentru a ajunge în sfârșit la mine. Și nu aveam de gând să permit să se întâmple așa ceva, nu aveam să mă las prostită de el precum o făcuse Aya.

Da, voiam să mă lupt cu el și trebuia să câștig. Deși o parte mică din mine striga cât se poate de tare să plec și să abandonez lupta deoarece nu voi fi niciodată îndeajuns de puternică să îl înfrâng. Eu, o copilă neajutorată cu sufletul în bucăți împrăștiate, să îl îngenuncheze pe marele titan. Aproape că mi-a venit să râd.
Dar dacă nu eu, atunci cine? Cine să aibă curajul nebunesc să îl provoace?

Gândurile mi-au fost alungate însă și duse precum frunzele în vânt undeva departe. Nu ar trebui să îmi fac scenarii încă. Nu când viitorul încă se scrie și aparține supraviețuitorilor.

Am analizat mai bine camera unde mă aflam deși Natty încă aștepta ca eu sa rup tăcerea și să spun ceva. Era un apartament luxos și spațios, iar eu eram în sufragerie așezată pe o canapea extensibilă. Vedeam prin ferestrele din sticlă orașul de undeva de sus și am rămas uimită de frumusețea lui căci niciodată nu am avut ocazia să îl văd în toată splendoarea lui. Era zi, deci leșinasem de ceva timp și speram că Ryan și mama sa nu își fi făcut probleme că nu am ajuns acasă.

Nici nu am observat când Nathaniel a plecat de lângă mine, aducându-mi un pahar cu apa. L-am luat recunoscătoare și am simțit că era momentul în care ar fi potrivit să vorbesc.

- Nici nu știu ce ar trebui să spun, am început eu punându-mi mâinile în cap și închizându-mi temătoare ochii.

Dar, când mă așteptam mai puțin, mi-a luat palmele între ale sale și m-a forțat să îl privesc.

- Nu am nevoie de explicații pe care nu ești încă pregătită să mi le dai. Mi-a spus pe un ton blând. Știu cine ești și cunosc istoria pe care cred că tu ai aflat-o deja. Întrega mea viață m-am pregătit să o găsesc pe Aleasă, m-am antrenat și am continuat împreună cu Ahela misiunea încredințată ei. Dar acum, când am aflat că tu ești persoana pe care o caut, mă îngrozește teribil. Pentru că am vrut să te țin departe de lumea asta periculoasă și mă sperie extraordinar gândul că pot să te pierd.

- Nu o să ai tu luxul unei lumi fără mine. Am râs și i-am ciufulit părul exact ca pe vremuri sperând să mai destind atmosfera.

A pufnit supărat și s-a aruncat la propriu pe mine încercând să mă gâdile. Și aproape că a reușit dar i-am alunecat printre degete și am încercat să fug către prima ușa pe care am văzut-o. Am pus mâna pe clanță și voiam să deschid, când o mână m-a prins de picior și am căzut pe un covor moale cu Natty peste mine care a început imediat să facă lucrul pe care l-am urât din totdeauna. Am izbucnit într-o criză de râs, încercând fără succes să îl împing după mine.

Și am realizat cât de mult mi-au lipsit momentele cu el, momentele de genul acesta, când lumea întreagă se topea în jurul nostru și devenea doar o voce sâcâitoare în ureche pe care o alungam imediat. Când responsabilitățile noastre nu ne mai apăsau măcar pentru o secundă trecătoare umerii și deveneam din nou copii, nu niște adulți prinși în viețile lor monotone.

Gâdilatul a mai continuat câteva minute până când s-a ridicat și mi-a întins o mână pentru a mă ajuta. M-a tras apoi spre partea camerei unde era canapeaua și am observat că la o distanta nu prea mare se afla o bucătărie frumoasă cu blat și scaune. M-a ghidat spre unul din ele și m-am așezat în timp ce el se îndrepta spre frigider.

- Cred că îți este destul de foame. A zis apucând o cutie de carton pe care am zărit logoul unei pizzeri.

Am ridicat întrebător din sprâncene dar și-a continuat treaba fără să mă bage în seamă. A pus-o pizza pe o tavă și a băgat-o în cuptor selectând timpul necesar. L-am analizat iar și iar încă neobișnuindu-mă cu prezența lui ireală. Părul lui roșu precum cel mai dulce păcat era în antiteză cu ochii săi albaștrii ca valurile liniștite ale mării. Nu mă îndoisem nicio secundă că era Natty al meu pentru că l-aș fi putut recunoaște dintr-o mie și pentru că îl cunoaștem mai bine decât pe mine însămi. Și până și stilul lui haotic de a se îmbrăca, căci acum purta un tricou roșu și pantaloni verzi scurți, îmi confirma că este fratele meu mai mare.

- Te uiți la mine de parcă vrei sa mă mănânci, a remarcat el în glumă și i-am scos limba. Văd că te-ai maturizat total, a râs el dându-și ochii peste cap.

- Pot spune același lucru și despre tine, domnule „te gâdil până nu mai ai aer". E casa ta? Am întrebat gesticulând cu mâinile arătând spațiul interior, încercând să schimb subiectul.

- Da. Dar eu nu prea petrec timp aici. A zis sincer așezându-se pe un scaun lângă mine. Sunt mereu în continuă mutare dar am ales să iau o mică pauză și să petrec timp în orașul nostru natal, unde a început totul. Dar nu mă așteptam ca destinul să mi te scoată în cale.

- Patron al unui lanț de cluburi, hm? Nu-mi arunca privirea aia, Nathaniel! I-am spus când s-a uitat mirat la mine. Am observat de la o poștă cum se uită oamenii la tine, cu respect. Și totuși, te-am găsit în spatele unui bar făcând pe chelnerul. Nu te poți abține din a ajuta oamenii nu-i așa? Și ei te iubesc pentru așa, căci păreau încântați să te aibă alături.

- Nu-ți scăpa nimic, pramatie mică! A remarcat el învins trecându-și mâna prin părul tuns în scări.

- Dacă sunt ale tale, înseamnă că nu trebuie să mă mai chinui așa de tare să obțin un bilet de intrare, nu-i așa? L-am întrerupt eu rapid. Doar nu ți-ai lăsa surioara pe dinafară... Nici nu o să te întreb cum mama naibii ai obținut cel mai mare lanț de cluburi din țară, deja am bănuielile mele.

- Nyasia, dacă totul ar fi așa de simplu i-aș lăsa pe toți să intre, mi-a replicat. Dar majoritatea ființelor supernaturale își fac veacul pe acolo și este foarte periculos pentru unii muritori, de aceea este foarte greu de intrat și suma foarte ridicată. Habar nu am cum ai intrat tu acolo, dar nu trebuia să fie posibil.

- Nu cred că asta e prea important acum.. Am rostit și vorbele lui m-au lovit deplin conștientizându-le. Vorbim de pericole, eu l-am lăsat pe Ryan acolo, dacă a pățit ceva?! M-am ridicat rapid de pe scaun aproape răsturnându-l în panică mea totală.

- Știu. Am avut grijă de asta. Este acasă și probabil încă doarme, dacă încă nu te-a sunat. Apropo de asta, Ryan? A zis pe un ton întrebător și bănuitor de frate mai mare.

- Nu este nimic între mine și el, nu-ți pregăti pumnii degeaba. Am continuat să mă agit mergând în cerc pe parchet. Plus că, a fost și prietenul tău cel mai bun pe vremea aia. Iar după ce părinții tăi m-au aruncat în stradă, ai lui m-au primit cu brațele deschise.

Oh, am văzut pe fața lui șoc pur și durere. Nu trebuia să îi dau vestea așa. În ciuda tuturor lucrurilor, am știut mereu că el și-a iubit părinții și se pare că încă o mai face deși nu a avut habar de ce s-a întâmplat după ce a dispărut. Și-a strâns pumnul nervos și i-am urmărit venele care ieșeau în evidență, dar care erau de un roșu aprins acum. A răsuflat de câteva ori pentru a se calma, închizând ochii și l-am urmărit în tăcere.

Am tresărit amândoi și ne-am speriat când o alarmă a pus stăpânire pe întreaga cameră.

N/A
Nu am mai scris de mult la cartea aceasta dar toate au un început. Sper să postez mult mai des pe viitor și să o termin. Ce părere aveți despre personaje? Cum vi se par?