*Capitol în curs de editare *

Îmi simțeam pleoapele grele și tot ceea ce vedeam în jur era un negru abisal. Auzeam in jurul meu ciripitul unor păsărele voiase, glasurile lor precum mierea liniștindu-mă instant. Unde eram? Nu aveam nici cea mai mică ideea iar faptul că nu vedeam nu mă ajuta prea mult pentru a îmi răspunde întrebărilor persistente din cap. Cum puteam să scap de aici?

Panica punea stăpânire pe mine din ce în ce mai repede, și respirația mi-a devenit haotică odată cu mișcările accelerate ale inimii.
Când mă asteptam mai puțin, pierdută în gânduri și încercând să mă liniștesc, vederea mi-a revenit precum un fulger. Luminile din jur m-au orbit instant, și mi-am dus mâna spre cap pentru a împiedica razele strălucitoare. Când durerea s-a mai potolit iar ochii mei s-au mai adaptat, am putut observa că mă aflu într-o dumbravă necunoscută mie. Flori de toate culorile, unele stridente, altele șterse, emanau un miros plăcut. Mi-am rotit privirea în jur analizând mai bine unde eram. Copacii erau verzi precum smaraldul, crengile lor înălțându-se falnice spre cer parcă cerând milă Creatoarei care i-ar fi putut șterge de pe fața pământului doar cu o înclinare a capului.

Dar nu ar fi făcut asta, pentru că nu este decizia ei. Ea nu intervine în lumea muritorilor. Parcă îmi șoptea o voce interioară, o voce ce mult timp așteptase să iasă la suprafață și să se dezlănțuie. Am clătinat din cap, încruntandu-mă. Simțeam din toate părțile o energie copleșitoare, simțeam cum copacii emanau bucurie și tinerețe, sentimente ce m-au acaparat imediat și zâmbetul mi-a înflorit pe buze, iar cum florile la rândul lor, erau nerăbdătoare și sfioase.

Cum de percepeam toate acestea? Nici măcar eu nu îmi puteam explica căci erau peste limita mea de a înțelege. Aveam doar un sentiment ciudat că știam, iar un fior mi-a traversat șira spinării când am conștientizat adevărul, amintirile lovindu-mă precum un fulger. Nathaniel, Hayden, pădurea care a reacționat atunci când am rugat-o să ne apere și chiar și însăși Creatoarea care mi-a ascultat rugăciunea și ne-a salvat din ghiarele morții. Dacă ceea ce îmi povestise Nath era adevărat atunci cred că știam cine eram. O știam și îmi sună atât de clar în minte dar totuși atât de imposibil. Cum sa fiu eu cea care pe care au așteptat-o toți?

O mișcare și un foșnet mi-au atras atenția, smulgându-mă brusc din gânduri. Părul lung și strălucitor și ochii precum zăpada proaspăt cernită, mi-au atras atenția. Femeia mă privea curioasă, uitându-se la mine din cap până în picioare și mi-am permis să o analizez și eu mai bine. Purta o pereche de balerini negri și pășea încrezător și intimidant spre mine. Rochia de asemenea neagra ca pana corbului era divină, i se mula perfect pe toate formele, scotându-le perfecte in evidență. Bustul generos era dezvăluit de un decolteu simplu în V, iar talia de viespe îi era pus în evidență de cureaua argintie care se strângea perfect pe trupul firav, ca mai apoi materialul sa cadă perfect spre pământ în valuri de dantela elegantă.

Buzele roșii precum sângele erau singura pată de culoare pe chipul ei mirific. Părul era de asemenea de culoarea abisului, și puteam să jur că lucrul care mi-a atras privirea ca un magnet era o boltă de stele agățată în capodopera ei capilară. Toate erau în antiteză cu ochii ei atât de orbitori încât și zăpadă cu care îi comparasem palea in fața zeiței. O cunoșteam de undeva, căci un sentiment de recunoaștere mi-a încolțit imediat în suflet și numele ei mi-a scăpat printre buze înainte de a-l opri, pe un ton cald chiar rugător.

- Adomia!

Când era la câțiva pași distanță, m-am aruncat în brațele ei care mă ademeneau. Când i-am îmbrățișat puternic mijlocul cu mâinile, căci sărisem practic pe ea, am dezechilibrat-o și a avut nevoie de câteva secunde pentru a-și reveni și pentru a nu ne prăbuși amândouă, iar râsul ei cristalin mi-a calmat imediat sufletul. Buzele ei au făcut contact cu fruntea mea, și simțeam cum pielea mă ardea în acel loc.

- Incepi să îți amintești... A spus gânditoare imediat ce m-am despărțit de trupul ei firav și cald.

Am clătinat din cap, negând. Toate erau în ceață, dar era ca și cum, prin norul persistent începeau să se contureze anumite sentimente și poate unele imagini, care păreau că nu îmi aparțin.

- Știu că ești confuză, dar toate se vor clarifica pe parcurs, a zis ea pe un ton calm ca al unei mame care îi explică copilului său. Nu avem mult timp, Nyasia. Noaptea este pe sfârșite la fel și puteriile mele. Eu sunt, precum știi, Adomia, a treia fiică a lui Nyx. Sunt aici pentru a te avertiza și a te îndruma precum i-am promis Ayei că o să fac. Singurul lucru important pe care trebuie să îl reții, este că trebuie să o găsești pe Ahela Lightwood și ea te va călăuzi mai departe. Știu că multe întrebări îți trec prin cap și sunt aici să îți răspund la unele dacă stă în puterea mea.

Ce aș fi putut să o întreb? Numele acela, Ahela, îl mai auzisem și mai devreme în discuția fratelui meu cu Hayden. Părea un început bun al discuției... Dar, când să rostesc întrebarea, de pe buze mi-a răsunat o alta, care fusese pusă în fiecare colțișor al minții mele:

- De ce eu? Am întrebat pe un ton temător, privind-o pătrunzător.

- Cred că asta este singura întrebare care contează cu adevărat, Nyasia. A oftat ea. Ești pregătită să știi adevărul, indiferent cât de înspăimântător ar fi el?

Am șovăit o secundă. Toată situația îmi inspiră, de fapt, frică. Vorbeam cu o presupusă zeiță moartă și oricât de ireal putea părea, pe atât de real era. Putea să mă omoare printr-o singură pocnitura a degetelor, deoarece eram atât de neînsemnată pe lângă ea. Dar, pe cat de înspăimântată eram, voiam să știu adevărul mai mult decât orice, așa că am dat din cap aprobator.

- Alegerea îți aparține. Vezi tu, draga mea, lumea mereu a fost în echilibru. Viața în balanță cu moartea, focul cu apa, aerul cu pământul, timpul cu existența și eternitatea. Noi, zeii, am fost creați pentru a ține totul în perfectă armonie precum a lăsat Nyx. Nici noi nu am fost perfecți, ne-au luat mulți ani pentru a învăța cum să ne stăpânim puterile, cum să nu le lăsăm să ne influențeze ele pe noi. Iar când acest lucru s-a întâmplat, Mama ne-a dat o sarcină rugând-o pe Aya să dea naștere oamenilor. Erau creați precum noi din Copacul Vieții, cel fără de care nu am putea exista. Trebuia să îi protejăm, să îi îndrumăm. Le-am împărtășit darurile noastre și i-am învățat să le folosească. Hades a devenit brusc gelos pe ei pentru că ei erau liberi față de noi, puteau să facă ce voiau și pentru că i se pareau egoisti și proști și el trebuia să le ducă grija. Așa că, a început să tânjească după cât mai multă putere, întorcăndu-se împotriva lor și a noastră. Aya a avut o tentativă nereușită de a-l închide în Infern, o dimensiune a morții dintre lumi, creată special să îl țină acolo, dar a ieșit și în urma lui s-a dezlănțuit adevăratul măcel. Înainte ca echilibrul să fie distrus și sora noastră să moară, și-a trimis puterile Creatoarei pentru a le da altei persoane, una care să merite. Dar timpul a trecut și niciun om nu s-a arătat vrednic de această misiune, așa că Nyx a creat un suflet nou, un alt zeu, care să aibă calitățile necesare să ne salveze pe toți. Așa ai luat naștere, Nyasia.

- Deci, sunt o armă, am constatat. Am fost creată doar pentru a-l distruge pe Hades și pentru a reda echilibrul, am rostit ironic.

- Povestea sufletului tău, este în fond mult mai complicată, și nu cred că ești pregătită să o auzi acum.

Avea dreptate, erau prea multe informații deja și erau alte lucruri mai importante pe care voiam să le stiu.

- De ce nu s-au manifestat până acum? Puterile?

Și-a luat o șuviță lungă din par și a început să o răsucească pe deget, în timp ce era concentrată să îmi răspundă cât mai lămuritor.

- Toate le vei afla la timpul potrivit. Dar, ca sa îți răspund cât de cât la întrebare, darul tău a fost închis în tine până împlineai vârstă de 18 ani, sau aveai nevoie de ele, pentru ca Hades să nu te poată găsească și ca să te ajute sa diferențiezi binele de rău. Un om puternic nu va aprecia niciodată mai multă putere, în timp ce un om slab care a trecut prin încercările vieții, va știi cum să o folosească corect. Iar tu nu ai avut prea multe, nu-i așa?

M-am ferit de privirea ei iscoditoare, aprobând ușor din cap. Nici nu avea rost sa încerc să o mint, sau să neg.

- Cum de a avut atât de multă forță? am schimbat repede subiectul. Adică, voi ați fost unsprezece, el a fost unul singur, și totuși a reușit să vă înfrângă.

A râs amuzată de încercarea mea de a-i distrage atenția de la trecutul meu mult prea dureros pentru a îl împărtăși cuiva, când nici măcar eu nu pot să îl accept.

- Nyasia, atunci când cineva pe care îl iubești devine opusul a tot ceea ce era și se transformă inevitabil într-un monstru, te minți că poate în sinea lui există o parte care mai merită salvată. O parte neafectată de răutate și invidie. O bucată din vechea persoană ce strigă să fie salvată. Dar, draga mea copilă, de cele mai multe ori nu rămâne nimic ce ar putea fi salvat. Aya a căutat prea multe metode de a-l readuce pe Hades cu picioarele pe pământ, când singura soluție era de fapt, moartea lui. L-a iubit mai mult decât s-a iubit pe ea sau decât o soră își iubește un frate. Au fost suflete pereche, oricât de ciudat ți s-ar părea, și ea a preferat să se mintă că îl mai poate recupera chiar dacă inima-i era neagră de mult timp. Ea nu a putut să-l trădeze, așa că a renunțat la luptă, l-a lăsat să câștige. Iar partea din sufletul ei ce reprezenta puterea sa a fost dată altei persoane, uneia mult mai bune care să nu fie legată de Zeul Infernului.

Mi-a pus mâna pe obraz și mi-a zâmbit trist în timp ce peisajul se întuneca și se ștergea încet.

- Nu suntem și nu vom fi niciodată perfecți, Ny. Nici ea nu a fost, nici eu sau tu nu vom fi. Chiar dacă suntem superiori din anumite puncte de vedere față de oameni, ei au bucurii pe care noi le-am invidiat mereu. Ai trăit ca o muritoare, dar de acum lucrurile se vor schimba. Ai oameni de apărat. Buni sau răi, sunt ai tăi. Știu că vei face decizia corectă, scumpa mea.

Am privit-o cu ochii mari, în timp ce toate culorile se estompau din ce în ce mai rapid, iar obscuritatea șerpuia spre noi amenințător.

- Hades o să facă orice pentru a te atrage de partea lui, absolut orice e necesar. O să vină după cei pe care îi iubești, o să încerce să te șantajeze iar dacă aceste lucruri nu merg, te va vâna și va încerca să te omoare. Trebuie să găsești pietrele care reprezintă fiecare element și zeu, pentru a-l învinge. Cel mai greu o să fie să o furi pe a lui, dar eu știu că vei reuși, trebuie sa reușești. A accentuat cuvintele pe un ton desăvârșit. Ține minte, copilă, oricât de ademenitor ar fi întunericul, nu te afunda în el. Pentru că o dată atins, nu vei mai putea da înapoi.

Mi-a tras încheietura și degetele ei au început să deseneze un contur care prindea viața sub atingerea sa.

- Semnul meu te va călăuzi când pietrele vor fi în apropierea ta. Ia aminte la ce ți-am zis și găsește-o pe Ahela cât mai curând. Îți va fi sprijin în vremuri grele, când te vei îndoi și de propria persoană.

Strălucirea ei se pierdea alungată de negura persistentă, iar în câteva secunde tot ce am mai auzit a fost un glas îndepărtat necunoscut.

- Se trezește!

*N/A
Ce părere aveți despre acest capitol? Urmează unul din perspectiva lui Hayden, cât mai curând. Cum vi se pare Nyasia?