*capitol în curs de corectare*

   In spatele nostru, s-a auzit un zgomot puternic, și m-am întors cu ochii mari pentru a vedea cine este . Mai bine nu o făceam, pentru că inima mi-a stat in loc în timp ce privirea mi-a căzut pe 5 bărbați în haine negre de luptă.

— Stai cu muritoare acum Nathaniel? Nu îți mai plac Huritele? A râs primul bărbat, măsurându-mâ din cap până în picioare.

   Într-o secundă, Nat m-a tras in spatele lui protejându-mă cu propriul său trup, înainte ca eu să mă dezmeticesc. Deși mai scundă decât el, îi vedeam pe ceilalți după umărul său și am constatat că cei 4 și-au scos niște arme lungi din costumație și așteptau ordinul stăpânului lor. Nu păreau deloc umani în afara de brunetul care era liderul formației. Cei 4 păreau scoși tocmai din fundul Iadului, cu ochi roșii feroce și cu niște zâmbete malefice pe față, iar dacă acum 5 minute nu aș fi auzit ce mi-a spus fratele meu, aș fi crezut că e imposibil. M-am cutremurat și Nat mi-a aruncat o privire îngrijorată, înainte de a-i răspunde acid băiatului ce nu părea mai mare decât el.

— Nu cred că ceea ce fac e treaba ta, Hayden. Poate am fost prieteni odată, dar e deja trecut.

   L-am analizat din cap până în picioare curioasă. Purta blugi, un tricou și tenesi de aceeași culoare, negru. Îi scoteau in evidență trăsăturile frumoase ale feței, buzele mari și roșii și ochii precum tăciunele, în care se ascundeau multe secrete. Își ținea mâinile în buzunare, de parcă totul era o întâlnire simplă între amici. Nat stătea tensionat ținându-mă protector cu o mână, și m-am dat un pas înapoi când privirea curioasă a brunetului mă analiza iar. Inspira teamă, furie și control prin fiecare por, iar statura corpului său era impunătoare. Ochii aia, Doamne! Sau mai bine zis Creatoare? Când am zis că era singurul uman, m-am înșelat căci nu găseam pic de compasiune și iubire în ei, ci doar sete de putere și dispreț.

— Știi la fel de bine că nu îmi face plăcere să fiu aici. A spus el, pironindu-si privirea asupra fratelui meu.

— Lăsa vrăjeala. Cine nu te-ar cunoaște te-ar crede. I-a retezat-o Nat imediat. Iubești să împrăștii durere și suferință, păcat că mi-a luat așa mult să îmi dau seama. Nu ești decât cățelușul prostuț al tatălui tău, căruia îi este frică să îi iasă din cuvânt. Nici nu mă mir că te trimite să îi faci treburile murdare.

   Hayden a oftat plictisit semn că mai auzise aceste lucruri și era deja sătul de ele. Mă așteptăm să se enerveze, să se apere și să tipe că nu este un fricos precum insinua Nathaniel. Relația dintre cei doi era ciudată. Acum părea rece și probabil, odată au fost prieteni chiar buni.

— Ce cauți aici? L-a întrebat fratele meu enervat de toată situația.

   Uitasem că în spatele brunetului, cei 4 încă erau pregătiți să ne linșeze imediat ce Hayden le-ar fi dat acordul.

— Unde e medalionul, Erebusule? Tonul său sugera furie și o dorință de a termina situația cat mai repede.

— Cel pe care Ahela ți l-a suflat pe sub nas? Undeva unde nu o să îl găsești niciodată. A chicotit Nat văzând furia de pe fața lui Hayden.

   Numele acela îmi părea atât de cunoscut.. De parcă îl știam de undeva.

— Dacă îmi spui, ea o să rămână în viață. A zis făcând un semn plictisit din încheietura spre mine. Sau preferi să o vezi tranșată?

— Doar încerca! L-a avertizat Nat în timp ce parul lui strălucea din ce în ce mai tare semn probabil că își folosea puterile.

— Dacă așa vrei sa jucăm.. a zis brunetul făcând un semn din mână și cei 4 s-au avântat spre noi.

   Nat mi-a aruncat o privire fugară, mimând pe buze un "Fugi" clar și în ochii sai am văzut că nu e loc de comentarii. Totuși picioarele nu voiau să mi se miste, dar văzând furia de pe chipul lui am început să alerg spre strada de pe care am venit.

   După câțiva pași, mi-am dat seama că nu îl pot abandona aici și m-am ascuns după umbra unui copac înalt. Nu acum, după ce l-am regăsit după atâta timp și nu voiam să îl mai pierd, indiferent de situație. Dar ce puteam face eu, o simplă muritoare, ca să îl ajut să scape mai repede de cei patru trimiși ai Iadului?

   Nat era încercuit din toate părțile, în timp ce Hayden stătea rezemat de un copac în apropiere, bucurându-se de spectacol. În mâinile roșcatului s-a materializat o sabie lungă cu zimți care părea din însăși foc, căci flăcări se mișcau pe suprafața de metal și erau o sursă de lumină împrejur. Am putut să îi observ ochii, care erau la fel de roșii precum sângele dar care erau la fel de familiari pentru mine.

   Au început să se lupte, toți sărind pe Nat, în timp ce el le evita cavalerește loviturile și chiar reușea să îi atingă. Deodată, unul dintre demoni, cred că era un nume potrivit pentru ei, a reușit să îl lovească și i-a lăsat o urmă adâncă pe braț din care a început să îi curgă sânge. Am icnit panicată căutând o soluție pentru a-l ajuta. Hayden și-a pironit privirea pe mine și a arătat uimit să mă vadă încă aici, iar când a început să înainteze spre mine am început să tremur.

   Chiar dacă alergam, știam că o să mă prindă din urmă, iar roșcatul era prea prins în luptă ca să mă ajute și pe mine. Trebuia să fug atunci când mi-a spus! Numele fetei aceleia despre care vorbea Nat încă îmi bântuia gândurile. O cunoșteam de undeva, nu știu de unde, iar dacă era și ea la fel ca fratele meu care erau oare șansele să mă audă dacă o strig? Sincer, nu aveam nimic de pierdut.

—Ahela, dacă mă auzi oriunde ai fii, am nevoie de tine. Sunt sora lui Nat, te rog! Am strigat așteptând ca o minune să se întâmple.

   La auzul numelui ei, Hayden s-a oprit o secundă arătând confuz dar într-o clipă a continuat să vină spre mine. M-am panicat și am aruncat o privire în toate direcțiile. Mintea mea era departe și din instinct mi-am așezat palma pe scoarța copacului din fața mea, aruncând o privire spre Nat care eliminase  deja doi dar care părea epuizat.

— Protegit nos! Am șoptit simțind cum scoarța parcă pulsa sub atingerea mea.

   Nu știam latina, era o limba moartă deci ce rost ar fi avut să o învăț? Dar dacă nu o știam, cum oare aș fi putut rosti cuvintele acelea? Gândurile mi-au fost întrerupte de un cutremur  care părea că o să despice pământul în două. Hayden s-a oprit confuz, căutând pe cineva cu privirea dar când nu a găsit s-a uitat curios la mine. Pământul dintre Nat și cei doi s-a despărțit lăsându-i pe câte o parte separată a crăpăturii. Am oftat știind că acum era în siguranță.

   Mi-am întors privirea furioasă spre brunet, pășind în fața în timp ce adrenalina îmi pulsa prin vene.

—Nu o să îți permit sa mi-l răpești din nou, mă auzi? I-am țipăt furioasă în timp ce simțeam cu aerul din jurul meu se încarcă cu electricitate iar părul meu începe să se ridice.

— Și ce ar putea o simplă fetița să facă în privința asta? A râs batjocoritor, analizandu-ma din cap până în picioare.

— Să îți tăbăcească fundul. I-am reproșat, scrâșnindu-mi dinții nervoasă.

   Mi-am ridicat mâna, făcând un cerc în aer cu palma în direcția celor 2 demoni, care așteptau ordinele stăpânului lor, iar când acesta a fost complet am strâns aerul în pumn și l-am tras spre mine. Corpurile le-au căzut ca secerate la pământ, în timp ce strigătele lor disperate au umplut noaptea. Sângele le ieșa prin toate orificiile și se aduna într-o baltă uriașă, ce a început să ia foc. Organele le explodaseră rând pe rând, iar când sufletele le-au părăsit carcasa, am dat drumul pumnului și am eliberat puterea ce îi chinuia. Nu făcusem decât să le trimit sufletele din nou în iad, de unde probabil Hayden le va scoate iarăși.

— Pleacă Hayden! Nu ești binevenit aici! I-am spus strângându-mi pumnii pe lângă corp nervoasă. Nat era încă acolo, privindu-ne, știind că nu are cum să intervină.

   Brunetul a ridicat mâna, și am putut observa cum pe pielea lui liniile prindeau viața și ieșeau la suprafață. Șerpi au izbucnit în flăcări, iar printr-un gest simplu, am fost înconjurată de scântei negre. Nu era un foc obișnuit, am constatat când am văzut cum aerul din jurul lui se unduia într-un dans demonic. Mi-am înălțat privirea spre cer știind că deocamdată nu aveam alta variantă.

—Matri auxilium mihi. Filia tua te quaerit auxilium. Am șoptit punându-mi palma la inimă, în timp ce flăcările se apropiau amenințător de mine. Dacă aveau să mă atingă, aveau să mă omoare, pentru că nu aveam atâta putere încât se le opun rezistență, cel puțin nu încă.

    Mi-am închis ochii când norii plumburii au început să se adune pe cerul ce până acum câteva secunde era lipsit de pată. Am chicotit, zâmbind copilărește când mi-am dat seama că cineva, acolo sus, chiar mă iubește. Picături mari au început să cadă, lovind puternic pământul iar un tunet furios a spart cerul.
Hayden și-a strâns pumnul, intensificând flăcările, fără succes pentru că acestea piereau încetul cu încetul sub dominația ploii dezlănțuite, ce prin existența sa, însemna un singur lucru. Nyx mi-a răspuns strigătului de ajutor și și-a trimis însăși lacrimile ei pentru a stinge focul venit din iad. Am aruncat o privire spre brunet, și am observat cum ploaia îi topea pielea, in ciuda faptului că se vindeca destul de repede.

— Asta nu rămâne așa! A strigat spre mine nervos ținându-și pumnii pe lângă corp, văzând că nu are nicio șansă de câștig.

   In câteva secunde, în urma lui a rămas doar un iz de moarte, durere și suferință. Norii au început să se risipească iar pământul să se repare ca și când nimic nu se întâmplase. Tot corpul mă durea, și înainte să mă las prada abisului negru ce mă cuprindea din ce in ce mai mult, l-am văzut pe Nat ce alerga mâncând pământul și am simțit cum m-a prins înainte să lovesc solul tare. Am adormit extenuata, simțindu-i brațele în jurul meu și auzindu-i vocea calmă ce îmi spunea că totul va fi bine.