toți plâng de tristețe sau de fericire
unii plâng de frustrare, alții de stres
câteva persoane plâng doar din simplul gând către viitor

dar oare plânge cineva fără a-și putea explica de ce?
din acea plăcere ciudată, uneori la fel de stimulantă ca sexul, când creează ceva?
când vede o cană pe masă cu o geană rătăcită in apa ei si suspină?
când un cuvânt pronunțat cu durere îl face să închidă ochii?
și vrea doar să se întindă în pat și să ofteze de atâtea sentimente care nu sunt ale ei, ci ale personajelor ei? suferințele și plăcerile și dorurile și iubirile și disperările și frustrările lor? să-și simtă ochii fierbinți ca și cum ar fi răcit? să nu se poată gândi nici la testul de mâine si nici la durerea vânătăii de pe coapsă și nici măcar la mâinile care-i înconjoară talia?

oare așa fac toți artiștii sau doar eu?
sau să nu fiu eu artistă?